[Update #1]CSA vs FCSB proces pe”nume”. CSA a câștigat la Apel. Sentința nu este definitivă. Urmează recursul la ÎCCJ

de | decembrie 22, 2016

Orice proces are 3 stadii de instanțe: Fond la tribunal, Apel la curtea de apel și Recurs la ICCJ.

  1. Fondul. În mai 2016 Tribunalul Bucureşti a decis că Fotbal Club „Steaua” Bucureşti,, îşi poate păstra numele. Hotărârea nu a fost definitivă, Armata făcând Apel.
  2. Apelul s-a judecat miercuri, 21.12.2016, iar Curtea de Apel a dat de această dată dreptate MApN. Astfel, la Curtea de Apel s-a răsturnat situația și s-a dat acum sentință favorabilă pentru CSA.
  3. Recurs. Verdictul Curții de Apel nu este definitiv şi nu este executoriu, FC Steaua va folosi în continuare numele până la o sentință definitivă. Fotbal Club „Steaua” Bucureşti va face acționa în recursul. Numai dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine decizia Curții de Apel, FC Steaua va fi obligată să schimbe numele.

Cum s-ar zice în fotbal, scorul pe decizii este 1-1 și s-a intrat în prelungiri la ICCJ.

  • Reamintim ca la procesul pe marca, CSA a pierdut la Fond și la Apel, dar a câștigat la Recurs la ICCJ. A început în 2011 și s-a finalizat în 2014.

Sentința pe site-ul Curții de Apel

„Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată în sensul că:Admite în parte acţiunea. Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA să folosească fără consimţământul reclamantei semnele”Steaua”, „Steaua Bucureşti”sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive. Obligă pe pârâta ONRC la efectuarea radierii elementelor „Steaua Bucureşti” din cuprinsul denumirii comerciale a pârâtei SC Fotbal Steaua Bucureşti SA. Respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii.Obligă pe intimata -pârâtă SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA la plata cheltuielilor de judecată către apelanta-reclamantă efectuate în primă instanţă şi apel, în sumă de 450 lei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică
Document: Hotarâre  989/2016  21.12.2016

Reacție la ”Digi Sport Matinal”

Gigi Becali nu se teme că echipa sa ar putea primi o interdicție definitivă de a nu mai folosi numele Steaua. Finanțatorul roș-albaștrilor spune că-și va continua proiectul, acela de a face o echipă puternică, capabilă să ia campionatul și să se califice în grupele Champions League, dar și că este pregătit să continue pe aceeași linie, dar cu altă denumire.

Într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”, Gigi Becali a spus că decizia Curții de Apel nu este una deloc corectă.

”Dacă sunt sănătos și familia mea e sănătoasă, toate celelalte lucruri lumești le primesc cu blândețe. Nu mă mântuiesc cu Steaua, nu o iau la judecată și nu scot emblema Steaua la Judecata de Apoi. Doar cu crucea lui Hristos plec după mine.

 Și, atunci, care e problema? Ce, mi-au făcut mie vreun rău? Au făcut rău României, rău suporterilor. Dacă vor zice să schimb numele, o să schimb, ce rău îmi fac mie? În România nu te atașezi de nimic! În România totul e numai după urecehe și după vânt. În România nu mai e legea.

Eu nu pot să-mi bat joc. Eu cred că la Înalta Curte se va rezolva totul. Ori e un judecător, care e șefa Secției Civile, căreia i-am făcut eu o plângere penală într-un proces cu un teren, care a dat o astfel de decizie, ori au intervenit serviciile militare și cu ăștia nu te mai pui. Dacă se dirijează de acolo, nu am ce face.

Dar, numele e de 14 ani la Registrul Comerțului. Numele a fost ales de cei de la Armată, ei au votat, ei au ales, era Boroi președinte, ei au semnat, statul român, prin Registrul Comerțului, a dat numele. 

Adică, când mi-au dat mie Steaua a fost ilegal și acum este legal? Cum vine asta? Și hai să vedem cum s-au făcut atunci tranzacția, că eu am pierdut 6 milioane de euro.

Stau liniștit, am tot ce-mi trebuie. Dacă va fi definitivă, vom vedea. O să-i spunem FCSB, Fotbal Club Sportiv Becali. Nu numele e problema. Dacă se va întâmpla asta, deși nu cred, este o provocare și pentru mine, pentru a vedea dacă spiritul românesc este cu adevărul, cu dreptatea sau cu minciuna”, a spus Becali la Digi Sport.
Sursa: digisport


[Update 14.12.2016] Curtea de Apel amână din nou pronunţarea la 21.12.2016

Ieri, 14.12.2016, la Curtea de Apel București, a avut loc un nou episod al războiului CSA vs FCSB, în care Armata i-a interzis societatii să mai folosească numele ” Steaua București”, dosar 31705/3/2015.

Deși era așteptat un verdict definitiv în acest caz, Curtea de Apel București a amânat decizia. Astfel, un nou termen va avea loc pe 21 decembrie.

Cazul a început în 2015, iar la Tribunalul București, Becali a avut câștig de cauză, dosarul  31705/3/2015.


[Update 08.12.2016] Curtea de Apel amână din nou pronunţarea la 14.12.2016

[Update 29.11.2016 ]Curtea de Apel amână pronunţarea la data de 07.12.2016

Dosar 31705/3/2015


Procesul pe nume. În 27 August 2015, Clubulul Sportiv al Armatei Steaua București (CSA SB) a dat din nou în judecată echipa de fotbal Fotbal Club  Steaua București (FC SB) pentru că numele clubului cuprinde „Steaua București” ( dosarul  31705/3/2015 ).

1. Judecata pe Fond – Tribunalul București

  • Data: 27 augut 2015 – 11 mai 2016

Tribunalului Bucureşti a dat sentința în dosarul 31705/3/2015 pe data de 11 mai 2016 și a publicat-o în „brief”, ieri, 12 mai, pe site-ul oficial, Hotarâre 583/2016 11.05.2016 :
„Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea încălcării drepturilor la marcă prin folosirea în activitatea sa a semnului „Steaua”, cererea privind modificarea numelui comercial înregistrat la ONRC şi în asociaţiile şi federaţiile sportive şi cererea în contrafacere cu privire la mărcile reclamantei. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.”

2. Procesul la Apel – Curtea de Apel București

  • Data: 16 august 2016 – în curs

După ce a pierdut pe Fond în 11 mai 2016 la Tribunalul București, CSA  Steaua a întrodus cauza în Apel la Curtea de Apel București, dosar 31705/3/2015.

Ședinta din 26 octombrie 2016

Dosar 31705/3/2015. Complet: S4-Camera de consiliu 10A/PI
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Respinge cererea de abtinere formulată de doamna judecător Maria Dalina Oancea, ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronuntată în şedinta publică.
Document: Încheiere – abţinere 26.10.2016


Notă: Acestă abținere pare surprinzătoare. Nu cunosc detalii despre abținere și în ce context a fost formulată. Maria Dalina Oancea este judecător la Curtea de Apel București, promovată la cerere de la Tribunalul București în anul 2011.


Tot despre  Maria Dalina Oancea, Lumea Justiției a scris în 8 noiembrie 2015 la Cazuri patologice (link articol)

„O PLATIM PE HAINEALA PENTRU EROAREA SA JUDICIARA – Incredibil, am fost obligati sa dam 1000 euro procuroarei Oana Haineala pentru ca am dezvaluit ca a trimis un student in judecata, achitat dupa 13 luni de arest, si prin asta i-am afectat “probitatea profesionala”. Lumeajustitiei.ro protesteaza impotriva modului in care judecatorii Oancea si Faget de la Sectia IV Civila a CAB au inteles sa faca justitie. Ii vom da banii lui Haineala si vom merge la CEDO”

Legat de Maria Dalina Oancea am mai găsit spețe în care este aceeași formulare de „abținere”, una chiar pe proprietate intelectuală (link articol)

Nu știu dacă abținerile sunt pentru că nu este specialitatea ei ( „conflicte de muncă și asigurări sociale”) sau din alte motive.


Ședinta din 23 noiembrie 2016

Miercuri, 23 noiembrie 2016, a avut loc ședința de Apel la Curtea de Apel București, care s-a încheiat cu amânarea pronunțarii pentru marți, 29 noiembrie 2016. 

Dosar 31705/3/2015. Data: 23.11.2016. Complet: S4 C8A/PI
Tip solutie: Amână pronunţarea
Solutia pe scurt: Amână pronunţarea la 29.11.2016.LEF/FV
Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării din 23.11.2016

Vom reveni pe 29.11.2016 cu informații.

Notă: Detalii despre proces (Fond) aveți aici: Sentința din 11 mai 2016 în dosarul 31705/3/2016 și reacția Vuvuzelei lui Talpan

Articole înrudite pe speță:

X Ray

29 de comentarii la „[Update #1]CSA vs FCSB proces pe”nume”. CSA a câștigat la Apel. Sentința nu este definitivă. Urmează recursul la ÎCCJ

  1. adrian0808

    Interesant de vazut cum va evolua situatia …
    Daca se mentine decizia primei instante stim ce se va intampla …. hara-kiri
    Daca va fi contrara …. atunci FCSBucuresti se va numi FCSBerceni ….. si ne vom strica de ras …

    Culmea este ca langa noua baza de pregatire la vreo 300 de metri este un cimitir …. deci nimic neobisnuit fata de locatia din bd. ghencea 🙂

    In ambele situatii boroio-talpanistii o vor arde pe comedie in continuare cu gloriile si istoria lor mareata si se vor inchina la un …. sertar :))

  2. kla2005

    Nici nu vreau sa ma gandesc la o asemenea tampenie. Eu sper ca judecatorii vor fi corecti.

    Ma uit si la dinamovisti…sunt la un pas sa li se intample o intreaga nebunie.
    Nu e vorba ca le ia sigla aia cu cainii care, fie vorba intre noi, e urata ca dracu’, dar presa va alimenta nebunia asta exact ca in cazul Stelei.
    Ca nu mai au identitate, ca aia, ca cealalata. Vor incepe luptele intre „investitorii” astia ai lor…etc.

    Macar daca ar da justitia o decizie clara pentru Steaua sa ne linistim si sa ne vedem de drumul nostru. CSA cu fitilele, iar noi cu fotbalul!

        1. xray Autor articol

          @naiyba.

          I-am răspuns lui fla-13 la topicul „Procesul #2…”

          Pe site-ul tribunalului nu s-a modificat nimic, Dosarul 34655/3/2016, de aceea nu retrag articolul.
          Vedem pe 9 decembrie dacă începe sau nu.

          Digisport scrie:
          “Pe 28 septembrie, CSA a primit un ultimatum de cinci zile pentru a plăti taxa în valoare de aproape 400.000 de euro, dar Armata nu a făcut plata. Mai mult, pe 24 noiembrie, Florin Talpan a făcut o cerere de reducere a taxei, ceea ce înseamnă că pe 9 decembrie nu va începe judecata pe fond.

          Clubul Sportiv al Armatei era convins că verdictul va fi unul favorabil şi a luat act de decizia instanţei, care stabilise anterior ca în litigiul prin care CSA cere despăgubiri de aproximativ 37 de milioane de euro pentru folosirea ilegală a mărcii să se achite taxa în valoare de aproape 400.000 de euro. Totuşi, plata nu a fost înregistrată.”

          Mă mir că Armata se lasă târâtă in acest circ mediatic, exact ca în cazul Stelei.
          Îi durea mâna să dea un comunicat? Acum o să-i doară gura… de “urările” suporterilor.

          PS
          Sincer, eu vreau să plătească și să înceapă procesul ca să se lămurească toată lumea. Lăsat așa în coadă de pește, face mult rău, pt. dă apă la moară unora.
          Apoi, să mai râdem și noi un pic, ca la circ. ?

  3. regheton

    Nimic nou
    Ora estimata: 9:00
    Complet: S4 C8A/PI
    Tip solutie: Amână pronunţarea
    Solutia pe scurt: Amână pronunţarea la 07.12.2016.LEF/FV
    Document: Încheiere – Amânare ulterioară a pronunţării 29.11.2016

  4. kla2005

    Am tot zis: e un atac concertat bine pus la punct pentru a-l face pe Jiji sa dezerteze.

    Daca se confirma stirea conform carea la apel CSA a castigat, atunci ar avea in continuare solutia utilizarii acronimului FCSB sau FC Steaua si atat.
    In acelasi sens, in Romania chiar se poate orice. Poti muri cu dreptatea in mana!

    Daca nu se confirma….si am eu o vaga banuiala ca ar putea incerca „soldatii” o manevra de dezinformare, atunci atat dolce, cat si sport.ro trebuie sa-si revizuiasca „jurnalistii”!

    Sa vedem…

    Sper sa fie doar un balon de sapun!

  5. kla2005

    Mediafax, DigiSport si Prosport declara ca au sentinta:
    http://www.mediafax.ro/sport/echipa-finantata-de-george-becali-a-pierdut-litigiul-cu-csa-si-nu-mai-poate-folosi-numele-steaua-16036755

    http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/Sentinta-instantei-il-obliga-pe-Becali-sa-radieze-semnele-Steaua

    http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/ultima-ora-asa-arata-decizia-data-de-curtea-de-apel-lovitura-foarte-dura-primita-de-gigi-becali-este-obligat-sa-schimbe-chiar-si-denumirea-societatii-care-administreza-fcsb-16036759

    SHARE

    FC Steaua, echipa finanţată de George Becali, a pierdut, miercuri, litigiul la Curtea de Apel cu Clubul Sportiv al Armatei şi nu mai are dreptul să folosească numele Steaua Bucureşti. Decizia va putea fi, însă, atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    „În dosarul nr. 31705/3/2015 – Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată în sensul că: Admite în parte acţiunea. Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA să folosească fără consimţământul reclamantei semnele „Steaua”, „Steaua Bucureşti” sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive.

    Obligă pe pârâta ONRC la efectuarea radierii elementelor „Steaua Bucureşti” din cuprinsul denumirii comerciale a pârâtei SC Fotbal Steaua Bucureşti SA. Respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii. Obligă pe intimata pârâtă SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA la plata cheltuielilor de judecată către apelanta-reclamantă efectuate în primă instanţă şi apel, în sumă de 450 lei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică”, este decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit MEDIAFAX.

    Din acest moment este posibil orice!
    Inclusiv desfiintarea echipei Steaua!

    Va ramane doar clona armatei, cu care eu unul nu rezonez deloc!

  6. alexandru-h

    Dupa cum ti-am zis la telefon…

    Sigur ca nu sunt obligati sa schimbe denumirea echipei decat daca recursul la ICCJ le va fi nefavorabil. Numai ca aici intram pe teritoriul cerintelor de licentiere din Liga I, unde o echipa e obligata sa-si pastreze de-a lungul sezonului denumirea oficiala din Certificatul de Identitate Sportiva.

    Or daca decizia ICCJ e nefavorabila si se da undeva prin noiembrie 2017, sa zicem, e inutil sa mai schimbi numele – pentru ca Steaua va fi dezafiliata automat si retrasa din campionat. Chiar si acum Becali e obligat sa faca recurs – pentru ca daca nu l-ar face, ar trebui sa modifice in timpul sezonului denumirea din Certificatul de Identitate si deci ar risca dezafilierea. Oricare ar fi verdictul ICCJ, cel mai sigur pentru el e sa schimbe numele in vara (asta in cazul in care vor reusi sa prelungeasca procesul inca 6 luni).

    1. xray Autor articol

      @alexandru-h.

      Nu cred că va schimba numele în vară, înaintea deciziei la Recurs. Va risca.
      De fapt, fără referire la acest caz, deciziile în Justiția Română sunt mai imprevizibile decât numerele la Loteria Română. Sunt sute de exemple.
      Așa cum la procesul pe marca CSA a pierdut în primele 2 runde (fond și apel) și a câștigat la ultima (recurs-ICCJ), va aștepta și el verdictul final la ICCJ.

      Mă rog, e o opinie după cum a reacționat azi.

      PS
      E fascinant să vezi frenezia unora de a șterge 13 ani din istoria Stelei fără ca nimeni să plătească pentru asta! ?
      De fapt e ceea ce ne-a măcinat după 1989 în toate domeniile.

      1. danciu19

        Am fost prezent pana in 2011 la toate meciurile,cu mici exceptii.Cu toate ca am avut indoieli si nu l-am sustinut pe cioban niciodata,am fost prezent langa echipa iubita,dar m-am simtit pacalit,inselat,mi-a furat toata copilaria de suporter acest cioban prin actiunile sale de debil(injurand si desconsiderand tot ce insemna suflarea ros-albastra),asa ca aceasta frenezie de care zici tu si nu o intelegi,de fapt e dreptate pentru fani ,pentru toti ce au iubit si crescut cu acest club legendar.
        Steaua inseama suporteri,sportivi de legenda sau nu,istorie.
        Inainte Steaua,inainte Lacatus!

      1. superstar18

        Eu am sustinut dintotdeauna ca Boroi era la mana lui Becali. Desigur, nu detin adevarul absolut, dar parca prea era la vedere. De fiecare data cand era un zvon cu redeschiderea sectie de fotbal, Boroi punea frana. El era ultimul dintre „mohicani” (Gatu, Zisu, Becali, Paunescu, etc) inca implicat in problema. Putem zice orice de Becali, dar nu ca nu e destep (Destept in sensul rau – descurcaret, viclean, unsuros). Sigur pastrase ceva, o hartie, un martor, cu care il putea turna pe Boroi daca facea un pas inainte cu echipa CSA. Cum a plecat Boroi de la CSA, cum s-a facut echipa. Da-o-n plm, au trecut 27 de ani de la Revolutie, nu mai credem in coincidente d-astea pentru afacerile cu Statul, nu? 😛
        In rest, ce sa zicem, respect etern Lacatus!

  7. kla2005

    Visul urat devine cosmar:
    http://www.calciomercato.com/news/dalla-champions-al-cambio-di-nome-la-steaua-bucarest-non-esiste–14024
    Pana si italienii stiu cine e continuatoarea si detinatoarea palmaresului:
    „Nel 1986 aveva vinto, a sorpresa, la Champions League. Tre anni dopo si era arresa solo nella finale di Barcellona contro il Milan di Arrigo Sacchi. Ma la Steaua Bucarest è da sempre una grande storica del calcio europeo. Una squadra che ora non esiste più. Il Ministero della difesa, infatti, ha vinto il processo contro Gigi Becali, accusato di usare il nome della società senza averne i diritti, e ha chiesto un risarcimento di 37 milioni di euro.

    IL FUTURO – Ora il club, che si trova al secondo posto della Liga 1 a due punti di distanza dal Viitorul capolista, dovrà cambiare nome. Dalla prossima stagione la Steaua potrebbe ricominciare dalla quarta divisione, come annunciato dal Ministero. Il 45 % dei tifosi ha già fatto sapere che seguirà la squadra, guidata in panchina dall’ex Fiorentina Marius Lacatus.”

  8. Pingback: CALCIO: Steaua Bucarest, una leggenda infangata tra mille battaglie legali - East Journal

Lasă un răspuns