Atacul gloriilor! Tudorel Stoica: „Steaua adevărată nu există”. Victor Piţurcă: „Echipa Steaua nu a existat!”

de | ianuarie 14, 2017

Atacul gloriilor


Tudorel Stoica și Victor Piţurcă au fost invitați la un talkshow de Dolce Sport. Tema fiind Steaua, „FCSB” și proiectul echipei de fotbal CSA Steaua.

  • Tudorel Stoica:Din punctul meu de vedere Steaua adevărată nu există. În 1998 s-a înființat Fotbal Club Steaua cu 103 de membri fondatori, printre care m-am numărat și eu. Am plecat în Belgia și când m-am întors nu mai eram nici membru fondator, nici în Consiliul de Administrație. S-au întâmplat niște lucruri nu prea corecte. CSA Steaua a câștigat palmaresul și emblema, ceea ce înseamnă că Steaua nu a existat. Cum se poate ca CSA Steaua să aibă tot, palmares, nume, iar FCSB să fi jucat până acum în Liga 1? Cred că Steaua s-a oprit în 2003„.
  • Victor Piţurcă: „Eu știam că lucrurile s-au desfășurat în regulă în 2003. S-au căutat surse de finanțare, iar sursa a fost Gigi Becali. Eu am fost amic cu el și ne-am gândit să venim cu bani și în viitorul apropiat să se constituie o societate pe acțiuni. În 2003 a avut loc acea Adunare Generală. Gigi Becali a venit cu o tranzacție extra-judiciară, iar nimeni nu a fost de acord. Nici Viorel Păunescu nu a fost de acord. Reprezentanții Ministerului s-au retras. S-a făcut o evaluare la 10.700.000, dar fără palmares, siglă, culori. Această tranzacție prevedea ca Gigi Becali să vină cu 3,5 milioane de dolari, Păunescu 700.000, eu 400.000. La sfârșitul adunării a fost numit Teia Sponte în locul lui Viorel Păunescu, iar din acel moment n-am mai știut nimic. Nimeni din cadrul clubului n-a semnat pentru această nouă societate, nu știu cum s-a făcut.”

Înregistrarea completă a emisiunii o găsiți AICI.  Vă lăsăm plăcerea de a o asculta integral.

Scurte comentarii

Pe Tudorel Stoica nu l-a exclus Gigi Becali din membri fondatori ai  AFCSB și din Consiliul de Administrație, în anul 2003, ci generalii CSA și Păunescu, în anul 1998. În decembrie 1998, Consiliul de Administraţie s-a redus de la 23 la 9 membri şi tot atunci s-a impus obligativitatea ca fiecare din 89 de membri să achite o taxă anuală de 1200 de dolari, în caz contrar pierzând calitatea de membri ai Adunării Generale. După doar 6 luni, au rămas doar 21 de membri ai Adunării Generale care trebuia să conducă şi să vegheze la binele Stelei. Așadar CSA, care controla Asociația, l-a dat afară pe unicul căpitan, nu Becali, care nici nu era pe acolo la acea vremea.

  • „Membrii Adunarii Generale reclamă faptul că au fost îndepărtaţi ilegal, o dată cu şedinţa din decembrie 1998, cînd a apărut un act prin care ei ar fi votat ca în componenţa forului suprem să ramîna doar cei care plătesc o cotizaţie de 1.200 de dolari pe an. Marea majoritate a participanţilor au declarat însă că atunci nu s-a discutat aşa ceva, de aceea ei nu recunosc aceasta decizie. După şedinţa respectivă, în Adunarea Generala au rămas doar 21 de oameni din cei 108 iniţiali, „cei care sînt în graţiile actualilor conducători şi care nu ridică glasul”, spuneau opozanţii conduşi de Gică Hagi, în 2002.

Știrea senzațională a fost declarația a lui Pițurcă, dată în premieră, despre controvesata ședința,  Adunare Generală AFCSB, din ianuarie 2003, în care s-a decis înființarea societății pe acțiuni SC FCSB SA cu acționar asociația AFCSB. Înregistrarea video cu povestea lui Pițurcă despre controversata ședință  începe la min 7:40.

Punctăm câteva neconcordanțe în povestea spusă de Pițurcă la Dolce Sport, argumentate cu documente apărute în mass media.

În declarația video Pițurcă spune că Becali a venit cu un document, Tranzacția extrajudiciară prin care s-a stabilit acționariatul la „SC FC Steaua Bucuresti SA”, dar el și Vioarel-Ioan Păunescu nu au fost de acord. Însă documentul îl contrazice flagrant. Este semnat și de Pițurcă și de Păunescu! Mai mult structura acționariatului din statutul SC FCSB SA  a fost cea prezentată în document.

Tot acest document semnat de Pițurcă arată și de ce SC FCSB SA a jucat în Liga 1, chiar dacă, după 13 ani , Pițurcă contestă acest drept în declarația  dată la Dolce Sport.

Vă prezentăm o copie după „Tranzacţia extrajudiciară încheiată în 2003 prin care s-a stabilit acționariatul la „SC FC Steaua Bucuresti SA”” și participația acționarilor unde se scrie și că: Societatea comercială Fotbal Club „Steaua” București SA va prelua fără nici o altă formalitate locul din Divizia A subrogându-se în toate drepturile Asociației…„.

„Societatea comercială Fotbal Club „Steaua” București SA va prelua fără nici o altă formalitate locul din Divizia A subrogându-se în toate drepturile Asociației…”

Referior la înființarea Asociația FC Steaua București (AFCSB) în 1998 de către generalii CSA , foste glorii și personalități.

În lista care cuprinde numele tuturor celor 109 membri fondatori, este un detaliu interesant. Deși susține că nu a participat, Victor Piţurcă, se numără printre cei care au semnat adeziunea (pag. 1), dar în dreptul numelui său apare semnătura lui Victor Becali. Ceea ce înseamnă că a avut împuternicire de la Pițurcă. Victor Becali este trecut şi el pe listă, cu aceeaşi semnătură (pag. 2). Vorbim de anul 1998 și o listă întocmită și gestionată de CSA!!!

Tot în 1998, Asociația FC Steaua București (AFCSB) a preluat debitele (datoriile) ale celor de la MApN și ale CSA Steaua legate de secția de fotbal. Debite care s-au rostogolit până în 2003.

Asociația FC Steaua București s-a constituit legal cu acordul MApN!

Și în final, Statutul Asociației FC Steaua București aprobat de MApN

În Statut se spune (vezi foto jos) că AFCSB „va continua… și va prelua în intregime…”.  Sunt unii care interpretează în fel și chip. Însă reamintesc faptul că în Adunare Generală și Comitetul Director al Asociației FC Steaua București, CSA era reprezentată de generali și pe cale de consecință Statutul era aprobat de MApN. Nu puteau reprezenta și decide într-o asociație al cărui Statut nu-l recunoșteau. Logic!

Ieri a venit și replica lui Becali la Pițurcă, dată la digisport

„Pițurcă a votat în Adunarea Generală, era la munte și a venit cu 6-7 persoane, Bumbescu și mai câțiva, şi a votat transformarea în societate pe acțiuni. A semnat tot, vă arăt procesul verbal, e semnătura lui. Am vorbit ca eu, Piți și Păunescu să o transformăm în societate pe acțiuni ca să nu dispară Steaua, că nu mai erau bani; am dat bani pe numele lui Pițurcă şi pe numele lui nea Viorel Păunescu; eu dădeam bani pe numele lor și apoi, în 4-5 ani, când societatea devenea profitabilă, îmi dădeau banii înapoi; nea Viorel s-a retras și mi-a cesionat partea lui; el, domnul Pițurcă, pe banii mei, pe care îi dădusem pe numele lui, a luat 4% din acțiuni, apoi mi le-a vândut mie înapoi cu 500.000 de dolari”, a declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”.

„ Eu am mărit capitalul pentru că trebuia să țin echipa în viață, era ceva normal. Eu renunțasem atunci la 6 milioane de dolari pentru 51% din acțiuni. Dacă aveam 100% nu mai era nevoie să facem Adunare Generală. Îi sugerez lui Pițurcă să-și vadă de treaba lui, ce face el e calomnie. Palmaresul nu se poate vinde, îl preiei când continui activitatea. Asta e legea firii. Doar în România nu are lumea discernământ”, a mai spus omul de afaceri.

„El și cu Păunescu m-au adus. Zice că a greșit? Păi, a greșit, pentru că eu cu banii ăia luăm orice echipă şi nu aveam probleme. Ei să zica merci, că altfel Steaua era desființată până acum. Nu ți-e rușine? Ce sunt minciunile astea? Există o plângere penală și o anchetă penală, în care s-a hotărât neînceperea urmăririi penale. Ne jucăm cu vorbele? Pot să demonstrez cu acte la Registrul Comerțului că era acționar. Nici chiar așa, să zici că am furat eu Steaua. Dacă am furat eu 94%, ai furat și tu 4% și ai luat bani, 500.000 de dolari pentru ce ai furat„, a adăugat Becali. Referitor la cei 6 milioane de dolari, sunt consemnați în documentul prezentat mai sus.

Notă:

Cei care nu au cunoștințe despre afaceri și legislație economică vor fi tentați să judece aceste declarații ca dezvăluiri de ilegalități. Am citit amuzat reacții de genul „gata! s-a spart buboiul!”, „încep să iasă la iveală matrapazlâcurile” etc. Nu! În primul rând nu s-ar da singuri în primire. Să punctăm 3 aspecte:

  • CSA nu mai avea clubul de fotbal din 1998. Acesta aparținea altei entități juridice de drept privat, AFCSB. Am văzut mai sus o parte din documente.
  • Nu contează că reprezentanții MApN s-au retras din ședință, cum spune Pițurcă. Nu aveau drept de veto! O decizie  într-o Adunare Generală (AG) se ia prin vot și majoritatea decide, indiferent cine este în minoritate. Asta nu înseamnă ilegalitate, ci funcționarea în baza legilor. Contestarea unei decizii luate în AG o face numai membri asociației. A fost plângere penală și parchetul a dat  neînceperea urmăririi penale în 2004. 

    Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 6 a dispus neînceperea urmăririi penale în ancheta privind trecerea de la AFCSB la SC FCSB SA

  • Becali nu „a luat Steaua” în 2003, ci a devenit acționar majoritar (51%) la SC FCSB SA. Apoi a făcut majorare de capital, fapt ce a dus la scăderea % de acțiuni la cei care nu au contribuit cu bani la majorare. Vânzarea-cumpărarea și cesionarea de acțiuni nu înseamnă nici șpagă, nici mită, nici fraudă, ci tranzacții legale. De exemplu, foarte bine că Pițurcă și-a vândut cu 500.000 de dolari cele 5% din acțiuni. Perfect legal, chiar dacă Becali invocă moralitatea în condițiile date. La fel sunt și banii împrumutați de Becali lui Păunescu și Pițurcă să cumpere acțiuni.

Ultimul pumn al unicului căpitan

După ce Victor Piţurcă a declarat: „Echipa Steaua nu a existat, nu poate juca în prima ligă!”, Tudorel Stoica a intervenit ieri seară în direct la „Digi Sport Special” l-a pus mai pus la zid o dată pe Gigi Becali. Din păcatete nu am găsit înregistrarea video.

„Aș vrea să fac o lămurire și o precizare pentru susținătorii lui Gigi Becali și ai Stelei. Când cineva nu are ceva, ce vrei să îi iei? Nimeni nu vrea să îi ia nimic lui Gigi Becali, nu are nimeni nimic cu el, pentru că nu a avut Steaua niciodată. Cum poți să i-o iei de acum?

N-a furat Steaua, pentru că nu a fost niciodată a lui. A profitat de oamenii din jurul lui, care i-au oferit-o. Pițurcă a semnat ca oricine, ca această societate să fie pe acțiuni. Va ieși la iveală totul și s-ar putea să se lase foarte grav pentru cei care au făcut treaba asta”, a demarat discursul Tudorel Stoica.

„Pe domnul Becali, care spune că iubește Steaua, nu l-a interesat palmaresul, nu l-a interesat stema, nimic. Dacă îl interesa, venea la negocieri cu cei care le au în acte. Dacă te înțelegi, bine, dacă nu, spune că nu ai putut să te înțelegi. Nu înțeleg nimic din logica asta. Să nu ai nimic, să jignești și după aia să spui că ai palmaresul la tine. Nu are palmaresul”, este convins fostul mare stelist.

Gloria Stelei susține că se va implica direct în proiectul CSA, care va înscrie echipa de fotbal în Liga a 5-a. „Mă voi implica și eu în proiectul CSA. Va exista finanțare pentru că pe mine m-au sunat mulți oameni care mi-au spus că vor să ajute echipa. Din punct de vedere financiar nu trebuie să se plângă nimeni. Vă garantez că va exista finanțare și în Liga 1. Vor fi sume mai mari decât cele care se investesc acum în România. Există oameni dispuși să investească în acest proiect. Eu aș vrea ca echipa să vină direct în Liga 1″.

Tudorel Stoica visează chiar ca noua echipă să fie primită în primul eșalon. „M-aș bucura să fie primită în Liga 1, dar nu știu regulamentul. Am vorbit cu Lăcă. Sunt alături de el și mă bucur că s-a luat această hotărâre, să se demonstreze că tot ce s-a întâmplat a fost o făcătură ordinară. Bulgărele s-a pornit și probabil se va ajunge la măsuri mult mai grele pentru cei care au făcut asta. Când lumea și-a dat seama că e păcălită, câți spectatori au mai venit în ultimii ani?”

Însă declarația seri a fost următoarea: „Se va ajunge la măsuri mult mai grele. Vrem să luăm echipa domnului Becali pentru că ne e rușine cum joacă (N.R. – adică „FCSB”) și nu e pe placul suporterilor ,  a spus plin de optimism Tudorel Stoica.

Este limpede că pe noi românii nu ne caracterizează consecvența. 23 August 1944 este un reper greu de găsit în istoria altor țări. Să vedem evoluția declarațiilor în timp.

Înainte de 2014

  • 11 iunie 2007, sport.ro. Tudorel Stoica il acuza pe MM Stoica fiindcă l-a refuzat pe fiul sau, Alin Stoica, să vină la Steaua în 2007. „Mihai Stoica s-a impotrivit transferului lui Alin la Steaua, motivând că are o viață extrasportivă. Un motiv penibil MM a plătit pentru deciziile luate. Alin a fost votat de jurnalisti cel mai bun jucător de la Gent și între primii 11 din Belgia. Ei l-au preferat pe Elton. Să râmană cu Elton acum! Venirea lui Adrian Ilie este bună pentru Steaua, a declarat Tudorel Stoica în 11 iunie 2007.
  • Tot în 2007, unicul căpitan trage un semnal de alarmă în privința evoluției șterse a echipei Steaua („FCSB”) din acel retur de campionat: „Este anormal ca Steaua a ajuns sa se bucure la locul doi”.

După 2014

  • Aseară, ÎN DIRECT la „Digi Sport Special”, Tudorel Stoica l-a pus la martelat pe Gigi Becali: „Aș vrea să fac o lămurire și o precizare pentru susținătorii lui Gigi Becali și ai Stelei. Când cineva nu are ceva, ce vrei să îi iei? Nimeni nu vrea să îi ia nimic lui Gigi Becali, nu are nimeni nimic cu el, pentru că nu a avut Steaua niciodată. Cum poți să i-o iei de acum?”
  • „Vrem să luăm echipa domnului Becali pentru că ne e rușine cum joacă și nu e pe placul suporterilor”,  a pus punctul pe „i”, tot aseară, Tudorel Stoica.

Concluziile le trageți voi. Să auzim numai de bine!

X Ray

15 comentarii la „Atacul gloriilor! Tudorel Stoica: „Steaua adevărată nu există”. Victor Piţurcă: „Echipa Steaua nu a existat!”

  1. calinel

    Cred ca deja e timpul ca jj sa intenteze niste procese de calomnie. Tudorel, Lacatus, Piturca, Bumbescu sunt monstri sacri ai Stelei si sa te judeci cu ei arata urit, dar acestia sunt oameni maturi si trebuie sa raspunda pentru cuvintele pe care le spun. Au acte care demonstreaza ca jj a preluat Steaua ilegal – sa le arate in caz contrar sa isi ceara scuze. Pina acum doar jj arata documente ceilalti fav declaratii pe telefon sau arata ca dovada panouri picatate.

  2. silenzio-stampa

    Domnisorul calinel(frumos diminutiv) ciobanul nu are ce procese sa intenteze, el stie foarte bine cum i-a pacalit pe cei din afc in 2003. Greseli au fost si de partea AFC-ului, habar nu aveau ei atunci ce poate ciobanasul. Asta nu inseamna ca ce s-a intamplat a fost legal, de moralitate nici nu mai poate fi vorba.
    @xray: inca nu reusesc sa iti fac un profil, nu-mi dau seama daca e rea vointa sau doar un gol intelectual, eventual ambele. Ti-ai facut din site blog personal. Puteai foarte bine sa pui o stire exclusiv cu declaratiile celor doua legende ros-albastre. In schimb ti-ai lasat amprenta unsuroasa si pe acest articol.
    Las mai jos doua comentarii pertinente:
    1) Daca esti atent si citesti printre randurile a ceea ce a spus Piti, iti dai seama ca cei de la conducerea AFC au urmarit intotdeauna transformarea nonprofitului intr-un SA. Si tot Piti a zis la un moment dat ca 51% din actiuni ar fi costat 11 milioane de dolari, cu mult peste cele 3 milioane de care vorbea ciobanul. Deci probabil ca baietii au tras din rasputeri sa faca cat mai multe pierderi, ca sa scada valoarea echipei si sa poata pune mana pe ea mai ieftin. Greseala lor a fost ca i-au dat ciobanului dezlegarile jucatorilor. Asta i-a mutat pe alta societate si apoi a inscris societatea aceea ilegal in liga 1, in locul Stelei. Si a facut asta cu ajutorul lui Mitica, asa cum a recunoscut chiar acesta din urma. Sunt curios daca poate fi redeschis acel dosar care privea „privatizarea”. Ciobanul se da azi mare ca a primit NUP atunci, dar in vremurile acelea toata lumea primea NUP, pentru orice, daca avea fondurile necesare.
    2) Gigi s-a bazat pe urmatoarea schema: pe perioada AFCului nu s-au platit impozite pe salariile angajatilor, s-au acumulat datorii, si apoi Gigi a zis „hai ca va salvez eu”. Fac SA, transferati voi toate activele pe SA si pasivele (in speta datoriile) raman pe AFC, care intra in imposibilitate de plata (pentru ca nu mai are nimic din care sa se poata recupera banii) si apoi in faliment. Asta a fost o schema aplicata de multe echipe in perioada aia.

    1. xray Autor articol

      @silenzio-stampa

      1) Câinele moare de drum lung și tu de grija site-ului. Pentru unul care nu contribui cu absolut nimic la acest site (mă refer cu articole, materiale publicabile) nu ești în măsură să dai sfaturi editoriale. Cu doar 9 comentarii în 4 ani vii să faci ordinea ta pe site?:))) La mokangeală toți sunt experți.

      2) De ce scriu? Pentru că sunt Redactor! Capisci?

      3) Dacă ai ceva de spus, pune mina și scrie și va fi publicat.

      4) Referitor la pct 1) și 2), nu am timp de chat! Caută-ți alt partener.

      5) Te avertizez ultima dată să încetezi cu atacurile la persoană, pentru că îți vor fi șterse. Atacă civilizat opinia, ideea, nu persoana!

      Punct discuției off topic!

    2. calinel

      @silenzio-stampa.

      Ciudat, eu stiam ca in sistemul juridic din Romania functioneaza prezumtia nevinovatiei, vina trebuie dovedita si doar instanta de judecata decide cine e vinovat.
      Ceia crezi tu poate e adevarat sau poate nu, dar pina la proba contrarie jj e cel care are actele. Daca se dovedeste in instanta contrariul , asta e, dar nu decizi tu sau Tudorel Stoica la cine en palmaresul.
      Si vorbind de ilegalitati, ca ciudat ca il acuza pe jj persoane care au facut contracte cu el si cam ciudat ca el e scos unicul vinovat. Restul sunt curat.

  3. silenzio-stampa

    Sa inteleg ca exprimarile de genul „Fariseii ăștia deveniți brusc „sfinți justițiari” ar trebui bătuți cu pietre în piața publică”? Ti-ai autoevaluat comentariile vreodata? Ai o groaza de atacuri la persoana, atacuri la foste glorii, lipsesc doar atacurile asupra creditorului?
    Ati banat o groaza de oameni care scriau articole, si fata de tine, le scriau bine.[…] Imi sustin parerea, comunitatea este ostila adevarului si a stelismului in general.

    Daca stau sa iti analizez comentariile, cele mai multe sunt off-topicuri. Stai linistit ca nimeni nu ti-a citit acest articol, este slab si prezinta doar partea favorabila stim noi cui. Nimic de punerea lui Teia Sponte la AFC, nimic despre furtul Stelei de catre un puscarias, nimic de acea semnatura a lui Piti (era mandatat Victor Becali? si ce iti spune tie asta? Iti zic eu, nimeni nu si-a asumat aceasta preluare, de aia nu o sa gasesti documentul magic cu o semnatura a cuiva din minister), nimic de cererea pt folosirea marcii din 2004, nimic de declaratiile lui Hagi privind veniturile echipei, as putea continua la nesfarsit, ai prins ideea.

    […]

    Ma astept sa imi stergi si acest comentariu. Eh, asa e cand cineva are puterea de a sterge mesaje, de a le edita sau de a lua dreptul la postare.
    PS: Ma astept sa stergi postarea, iar daca virtual nu voi putea sa imi expun parerea, incercam prin alte moduri. Suntem pe internet si pot ataca pe oricine vreau, bineinteles fara jigniri si injuraturi. Daca te deranjeaza, nu e problema mea, inseamna ca este adevarat.

    1. xray Autor articol

      @silenzio-stampa

      Dacă nu-ți convine comunitatea fcsteaua, rămâi pe comunitatea ta de hateri pe fb la Steaua libera. Măcar acolo ești neclonat.
      Te avertizez că faci trolling, plus debitezi și minciuni personale la adresa mea pe care ți le-am șters!

      1. geamspart

        Xray, esti un mare nesimtit! Ce acuzi tu la userii care sunt impotriva Ciobanului, faci tu zilnic. Adica insulte, trolling, minciuni, propaganda etc.

        Dar nu i nimic, mai e doar foarte putin pana cand drumurile noastre or sa se separa definitiv. Si atunci vei reintra in anonimat alaturi de idolul tau Becali.

        Memelush, ce mai zici? Ce mai faci? Degeaba ai cumparat fcsteaua.ro, nu ti a iesit pasenta pana la final. Aia e, buna ideea dar nu ti a mers cu noi.

  4. mq-messi

    Xray face ce stie el mai bine.. sa i manipuleze pe cei cu mintea odihnita:))
    Baietii lui becali au aceiasi caracteristica principala ca becali, anume gargara multa, fapte 0.
    Croncaniti cat vreti pe net, dar nu veti schimba nimic.. din toamna ne intoarcem acasa in stil mare. Oricum stati cu ochii pe site uri ca pana atunci mai sunt si altele precum aniversarea de 70 ani.
    PS: se pare ca Piti si Tudorel au raspuns primii apelului fiarei adica sa apara public si sa spuna pe cine sustin. Amandoi au facut o cat se poate de vocal si fara ocolisuri. Vin vremuri bune si multi observ ca o sa cam simtiti ce simtim unii de f muuult timp:)))))

  5. red-star

    Xray, ce comentarii si completari manipulatoare ai adaugat la declaratiile celor 2 fosti mari jucatori ai Stelei… Incredibil!!!!!! Incep sa cred din ce in ce mai mult ca esti platit de conducerea S.C. Sportiv Becali S.A. altfel nu ai cum sa scrii asemenea bazaconii… Din cate stiu chiar ciobanetele a impus acea cotizatie astronomica pt. niste oameni de rand cum erau cei din CSA. Atunci a fost chiar un scandal mare si ciobanul chiar era la „cutite” cu Paunescu, ca s-au impacat ulterior este alta treaba, dar atunci stiu ca facea spume la gura ciobanul cand vorbea de Paunescu…
    In alta ordine de idei, CSA-ul a dat AFC-ului dreptul de folosinta asupra marcii, palmaresului si nu de proprietate, deci nu avea cum AFC-ul sa-i dea palmaresul si marca S.C.-ului ciobanului.
    Pana una alta pregateste-te pentru marele „protest” al „suporterilor” FCSB-isti.

    1. siegfried

      @red-star

      „Din cate stiu chiar ciobanetele a impus acea cotizatie astronomica pt. niste oameni de rand cum erau cei din CSA.”
      Altul picat de pe lună care scrie ce-a visat el într-o noapte. Cotizaţia s-a stabilit în decembrie 1998. Becali a ajuns la Steaua în 2000.

  6. 7even

    Nu sunt avocatul nimănui și nici nu cunosc personal pe nimeni de pe acest site, însă NU ÎNȚELEG această răutate între useri și ce credeți că rezolvați dacă vă jigniți până la nesfârșit.
    Unii dintre useri își ascund frustrarea jignind pe alții pentru a se îndepărta de realitate și de adevăratele probleme.
    Domnilor, într-adevăr XRay a ales o tabăra și își apără argumentele prin diferite mijloace, unele poate exagerate.
    Cu toții suferim pentru acest prezent mizerabil și poate asta ne face să devenim mai răutăcioși, dar ce s-a întâmplat cu „UNIȚI, NIMENI NU NE POATE ÎNVINGE”?

    1. xray Autor articol

      @7even

      Te înșeli. Nu am ales nicio tabară.
      Sunt pe acest site de 10 ani. Mereu am fost numai în tabăra mea: EU!
      De aceea am avut conflicte cu personaje din ambele tabere. Și cazul de acum, am declarat încă din 2015 ca voi ține cu ambele, dar asta nu mă împidică să critic ce nu-mi place, sau apreciez ce consider ok.

      Pentru mine conteaza Steaua si echipa, nu cu cine se identifică cu „noi”, cu „voi”, cu Talpanul si Ciobanul!
      Pe mine nu m-au facut stelist taberele, suporterii, generalii CSA sau un cioban. Ci echipa Steaua, jocul ei! Atat! Nu sunt ultras, hater, majoreta despuiata pana la briu la meciuri, inregimentat in vreun grup… ci un om normal. Ca oricine am și eu opinii, dar vin de la mine nu de la spiritul partizan al vreunei cauze!
      Uneori sunt mai vehement pt că îmi repugnă ipocrizia, indiferent a cui, mai ales când atacă pozând în sfânt.

Lasă un răspuns