SuperLiga #19: CFR Cluj 1-1 FC Steaua! Eurogolul lui Coman anulat eronat de Colțescu & Găman

de | decembrie 10, 2023

Un meci bun al roș-albaștrilor cu un rezultat viciat de arbitraj.

FCSB a plecat de pe terenul celor de la Fotbal Club CFR 1907 CLUJ doar cu un rezultat de egalitate, scor 1-1 și rămâne lider detașat, cu cinci puncte mai mult decât clujenii.

Deși Tachtsidis a deschis scorul în minutul 7, roș-albaștrii au revenit repede în joc și au impus ritmul. Astfel, pe fondul jocului foarte bun, Darius Olaru a egalat în minutul 26, cu un șut superb, în urma unei acțiuni la care a fost servit excelent de Florinel Coman. Același Coman a dus-o pe FCSB în avantaj în minutul 51, însă arbitrul Sebastian Colțescu a anulat, în mod eronat, reușita acestuia, în urma consultării VAR, pentru un presupus fault al lui Valentin Crețu asupra lui Otele.

Pentru roș-albaștri urmează partida de sâmbăta viitoare, de pe teren propriu, împotriva celor de la FC Hermannstadt.

Clubul nostru le mulțumește suporterilor din Peluza Nord Steaua Oficial, care i-au sprijinit extraordinar pe jucătorii noștri în Gruia!” – pagina de Facebook a clubului.

Rezumatul meciului

FORZA STEAUA!❤️?

AVANCRONICĂ

⚽️?Meciul de fotbal CFR Cluj – FC Steaua va avea loc duminică, 10 decembrie 2023, în etapa a 19-a din Superligă, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj, de la ora 20:00.

?⚪️CFR Cluj este fără victorie în ultimele 4 etape, în care a remizat 3-3 în deplasare cu Politehnica Iași și 0-0 acasă cu FC UTA Arad și a pierdut 0-1 în deplasare cu FC Hermannstadt și 0-1 în deplasare cu Universitatea Craiova. Totuși, joi, CFR s-a calificat în sferturile Cupei României după o remiză albă în Giulești, eliminând Rapidul din competiție.

După 18 etape în Superligă, echipa antrenată de Andrea Mandorlini este pe locul 3 în clasament, cu 32 de puncte, la egalitate cu CSU Craiova. În ultimele 7 runde din Superligă clujenii au câștigat un singur meci, 3-1 în Gruia cu Farul.

??FC Steaua traversează o zonă intunecată ca joc și rezultate. Vicecampioana a pierdut două meciuri consecutive, 0-2 la CFU 1948 Craiova în Cupă și 0-2 acasă cu Oțelul Galați în Superligă, după ce cu 2 runde înainte a câștigat la limită, 2-1 cu FCU 1948 Craiova și 1-0 cu Dinamo.

După 18 runde susținute în Liga 1, FC Steaua ocupă primul loc în clasament, cu 37 de puncte, având 5 puncte avans față de CSU Craiova și CFR Cluj.

Roş-albaștrii au cele mai multe victorii din Superligă, 11 în 18 etape și sunt neînvinși în ultimele 6 deplasări, în care au avut 2 remize și 4 victorii. Totuși, inaintea derby-ului cu CFR Cluj, steliștii sunt cu moralul la pământ. Jocul echipei nu prea se mai leagă, iar ultimele rezultate sunt mult sub așteptările fanilor.

FORZA STEAUA!❤️?

X Ray

29 de comentarii la „SuperLiga #19: CFR Cluj 1-1 FC Steaua! Eurogolul lui Coman anulat eronat de Colțescu & Găman

  1. bucur

    Va fi o partida extrem de grea. Va fi o lupta care pe care ! Oare sa fi reusit antrenorii Stelei sa remedieze din marile erori facute de jucatori in ultimele partide(0-2, 2-0 s. a.) pentru a obtine nu rezultat bun sau foarte bun la Cluj ( 1 p. sau 3 p.) ??? Vom vedea….
    Adica, revenirea la jocul apreciat de noi toti cand au obtinut 5 victorii din primele 6 partide (3-1, 2-1, 2-0, 1-0, 2-1, 2-1, sau 2-5 cu Sepsi) obtinute de Steaua.
    Daca DA, si daca toti fotbalistii constientizeaza totusi ca joaca la cel mai bun club de fotbal din Romania, la FCSteaua B, atunci putem spera la un rezultat care sa ne aduca bucurie peste cateva ore ! Daca NU………
    Hai sa speram. Forta Steaua !

  2. E.K.88

    Rar a fost să fim în asemenea hal invitați să e distanțăm în clasament, atât Rapid, cât și CSU pierzând meciurile din această etapă. Dacă nici anul ăsta nu luăm titlul , cred că renunț complet să mă mai uit la fotbal.
    Meciul de astăzi cu CFR se va juca de la egal la egal între două echipe aflate în formă proastă. Noi nu putem decât să ne dorim victoria Stelei!

  3. mihaip150190

    Oricum, meciul asta e de vazut relaxat cu un pahar de bere si o punca de popcorn, n-am mai vazut de mult o comedie asa buna ca echipa care imbraca astazi niste tricouri albastre. Si inca n-au venit schimbarile de la pauza

  4. bucur

    O prima repriza buna facuta de Steaua. Un 1-1 meritat dupa spiritul de lupta al tuturor si cu o sclipire inteligenta a lui Coman la pasa data lui Olaru.
    Repriza a doua va fi de o si mai mare lupta si nu stiu cu cine va mai juca Fl. Coman dupa iesirea lui Olaru accidentat. Sper sa rezistam, desi iesirea lui Olaru va conta f. mult…..

  5. strezahuzum

    Sistemul ne arata din nou cine e la butoane. Literalmente la butoane. Au stat sa verifice si la primul gol, nu stiu ce mama dracului era de verificat, n-au putut inventa. Dar nu se poate sa lasam Steaua sa intoarca rezultatul, vai de noi, se supara domnu’ Varga. A mai fost si un hent extrem de clar, in careu, a dat cu cotul in minge. Tot nimic.

    Uite asa ti se scoate mingea din poarta. Si dupa aia vin filozofii lu peste prajit si spun ca vorbim prea mult de arbitraj….

    3
    1
  6. bucur

    Cu GAMAN la butoane, fratele altui Gaman, a fost un furt vazut de o tara intreaga. Steaua s-a prezentat foarte bine la spiritul de lupta sportiva. Coman are momente de sclipire care pot decide rezultatele finale asa cum a mai fost in alte meciuri.
    Mare eroare introducerea lui Cretu, putea fi folosit Harut. Tavi Popescu a parut mai obosit decat toti jucatorii de pe teren la un loc, pierzand toate baloanele. Foarte buni Dawa si Ngezana….
    Oricum, felicitari Steaua pentru lupta si pentru dorinta de a castiga pe terenul acestei rivale la locul 1….!

  7. adrian0808

    E un arbitru retardat.
    El a aratat ca faza poate continua … Si apoi se suceste .
    Per ansamblu am fost Mai buni. Am avut erorile de rigoare, pantea, cretu, lixandru si putin dawa. De popesti nu mai spunem nimic…

    1
    0
  8. E.K.88

    Partea bună e că am arătat în sfârșit că mai putem juca fotbal după atâtea meciuri mizerabile, culminând cu rușinea de meci cu Oțelul. Dar bineînțeles, grupul de la Cluj a reușit să se reorganizeze după destructurarea clanului Caran, l-au pus pe acel Găman (de ce nu a fost exclus din arbitraj acest gunoi până acum?) în camera VAR, astfel anulând abuziv un gol frumos dat de Coman.
    Ce m-a surprins plăcut este faptul că i-am dominat chiar și fără Olaru pe teren. Sper ca Olaru să își revină cât mai curând.

  9. mihaip150190

    Eu nu inteleg cum de toata lumea e atat de calma si se comenteaza senin ca si cand nu s-a intamplat nimic iesit din comun.

    1 ) nici macar nu e fault
    2) chiar daca era fault , dupa ce a lasat jocul sa continue nu mai poate interveni arbitrul din cabina VAR sa intoarca faza !!!!!

  10. FortuneTeller_revived

    Nu conteaza ca nu am invins, si cu egal pe terenul CFR am demonstrat ca suntem clubul cu lotul cel mai valoros in acest moment. Putea fi gol la Coman, dar nici faultul nu e ceva neaparat inimaginabil. Toata maniera de arbitraj a lui Coltescu a fost usor pro-CFR, asa ca toate fazele la limita au fost judecate in favoarea lor, inclusiv faultul lui Cretu. El a facut pe niznaiul cand cufuristii meritau niste galbene (mai ales Matei Ilie), nu a dat nici un fault tot meciul pt Compagno (desi a fost maltratat serios), iar la faza precedenta golului clujean s-a facut ca nu vede branciul dat lui Ngezana (oarecum similara situatia cu faultul lui Cretu). Hentul clujean a fost si el ignorat, desi a fost evident, nu era in careu dar Coman putea inscrie din pozitia aia. Per total, egalul e echitabil, dar cumva am senzatia ca meritam mail mult. Insa cel mai bun lucru e un nivel imbunatatit al jocului, dupa primele 20 minute de groaza. Pacat de accidentarea lui Olaru si criza lui Pantea. Pana si Tavi a fost decent la revenire, iar Coman a fost 2 clase peste toti ceilalti. In rest, ramane ca inainte, totul se decide in playoff, acolo conteaza cu adevarat egalul sau victoria.

  11. vasglo

    ”În opinia mea, nu. Am auzit opinii, m-am tot uitat și nu ai cum să dai fault acolo. Eu zic că jucătorul CFR-ului a alunecat, nu a fost fault. Crețu a continuat fără probleme faza. Cum să te uiți de patru ori la televizor și să dai fault?

    Cum să dai fault? Ăsta nu mai e fotbal. Nici eu nu simpatizez cu ei (n.r. – cu FCSB), dar nu a fost fault. Cum să dai fault acolo și apoi te duci să arbitrezi și în Europa. Cum să dai fault? Domne, totul a fost corect. El a mai jucat și fotbal”.. ( Ioan Andone)

    Din categoria pana si un dinamovist stie….”fara Nea Gigi futebolul nu se egzista in Romanica… 🙂

    …si uite-asa se pierd campionatele!… Evident, de vina e Nea Gigi …ca exista si se joaca cu banii lui!.. 🙂

  12. FortuneTeller_revived

    Au inceput sa apara timid si alte pareri despre CFR-FCSB, si in mod corect se intreaba si altii de ce nu a fost chemat la VAR Coltescu si pt faultul care precede golul cufurist. Si mai intreaba lumea si de hent, chiar daca nu era in careu, si de galbenele lasate in buzunar la interventiile cufuriste…

    Ok, acum sa ne aducem aminte de clubul curat, viitorul de aur al sporturilor romanesti. Da, ala de pe langa o armata NATO. Cica nu prea e bine, nici cu banii, nici cu performantele, asa ca rugby-ul s-ar putea sa aiba soarta sectiei de fotbal in 1998, minus un fraier cu bani de dat celor cu epoleti. Dar nu va fie frica, Talpan ii rezolva si p-astia!

  13. quark

    e o gașcă de pramatii care, dacă are ocazia să deturneze punctele din contul FCSteaua, o face fara scrupule, Gaman e inrolat si foarte activ, o sa-i enumăr si confratii intru delapidare in viitor.
    De asemenea, e un trend in media, la faze discutabile judecate pro FCSteaua e agitatie mare prin studiouri si emisiuni, se dau ochii peste cap si e multa indignare coroborat cu aparitia ‘specialistilor’ care incearcă sa argumenteze presupusa favorizare, cand se greseste contra FCSteaua (vezi si meciul de la Arad cu ‘intamplator’ acelasi Gaman la joystick) se trece la „si altele”, nu se mai disecă fazele, nu se mai gasesc unghiurile potrivite ca nu cumva să rămană pe retină ideea cum ca FCSteaua ar fi fost dezavantajată

  14. alex-0101

    Mai băieți, cat e Burleanu la butoane e greu cu titlul, nu putem câștiga tot, avem și perioade când jocul scârțâie , și cu al nostru la cârma e nevoie ca ăștia să ne împiedice 2-3 meciuri să câștigăm și după începe “haosul”, va rog să analizați pe viitor când intervine VAR ul când jucăm noi și mai ales cat timp :).
    De multe ori în acest sezon când scorul nu era unul favorabil (egal ori echipa adversă era în corzi) VAR ul analiza unele faze intens, bineînțeles fără un rezultat pozitiv pt noi dar suficient timp cat să i răcească pe băieți, nu sunt conspiraționist, nu mă leg de astfel de lucruri pt a ascunde lipsa de valoare a unor jucători și unele jocuri execrabile dar, sunt lucruri evidente și cu jocul nostru asta anevoios eram acum la 10-12 puncte de “contracandidate” dar deh, diferența trebuie să fie mică pt ca în play off “mobilizarea” va fi alta

  15. FortuneTeller_revived

    Tipic B1, tzshpe jucatori adusi cu surle si trambite, 0 schimbari pozitive in staff si organizare interna, gramada de jucatori ejectati pe criterii puerile. De ex, cum poate sa-i reproseze lui Compagno ceva, cand bietul italian nici nu vede mingea in careu, e folosit numai pe post de amortizor de suturi in gambe si coate in spate intre fundasii adversi. Cica n-are viteza! Viteza la ce, catre unde? Sfat pt B1: in loc de „plombe” cu tricou de la care se asteapta miracole individuale, mai bine un singur (1!) antrenor bun, si sa-i fie data autoritatea necesara in vestiar? Parca e mai ieftin si mai eficient.

  16. FortuneTeller_revived

    Sa radem si cu FC Azorel. Cica e treaba serioasa, vor sa aduca jucatori cu nume, sa-si salveze coada: Fl Matei, Djokovic si Nedelcearu. Cutzu-cutzu, lasa-i p-astia ca n-ai sanse, si mai bine insista pt B Vintila antrenoru’, Ochirosii, M Costea sau Valceanu, poate si Grzelak! Cu echipa asta scapati sigur de grija meciurilor de ramas in mamaliga. Sa fim cinstiti, cine are nevoie de niste caini vagabonzi pe stadioanele noi ale mamaligii, cand ei pot avea derbiuri sovietice cu CSA, un fel de spartachiada. In plus, CS Azorel e pe drum, vine sa faca concurenta CSA in Liga 2, probabil deja au un Talpan pregatit.

  17. E.K.88

    Baba Al Hassan nu e rău că este adus, tot trebuia compensată cumva plecarea lui Edjouma. De Phelippe însă nu sunt așa de convins. Dar una este ce au arătat la echipele lor, și alta este dacă se pot integra sau nu în echipa noastră. Urmează probabil un nou șir de experimente.
    Cât despre Compagno, sunt perfect de acord, sunt meciuri în care nu primește nici măcar o pasă utilă, nu mai zic de vreo centrare pe capul lui.
    Cât despre antrenori, în momentul de față e greu să sperăm la ceva mai bun, dar se poate oricând mai rău.

Lasă un răspuns