Sifoanele din Recycle Bin

de | decembrie 20, 2015

GSP titrează bombastic: „INFORMAȚII EXCLUSIVE! Spioni în vestiarul Stelei: am aflat secretele tactice ale lui Reghecampf! Imagini senzaționale cu planurile tehnicianului.” și apoi continuă cu extazul lui Columb când a descoperit America: „Gazeta Sporturilor a aflat tactica secretă a tehnicianului și ce sarcini le-a trasat jucătorilor. Sînt informații în exclusivitate pe care reporterii ziarului le dezvăluie. Iată pas cu pas cum a gîndit Reghe șah matul celei mai în formă echipe din Liga 1! Exclusiv în România, avem și imaginile planurilor făcute de Reghecampf! „

recspy2Din analiza informațiilor prezentate, constatăm că întreaga „bombă” se bazează pe trei hârtii, foste mototolite, cel mai probabil aruncate la coș de staff-ul Stelei, fie la Hotel, fie la stadionul din Ovidiu după meci, și NU pe spionii din vestiarul Stelei, insiderii care ar fi sifonat pentru GSP.

E foarte bine că GSP le-a prezentat și comentat tehnic pentru curiozitatea microbișilor, dar este condamnabil cum incearcă să inducă opiniei publice ideea că in vestiarul Stelei sunt jucători – cârtițe gata să vândă secretele tehnice la presă.

Redăm conținutul cu „top secret”-ul devoalat de Gazetă, altfel interesant.  (Sursa: gsp.ro ).


CORNERE, DEFENSIV

Reghe e adeptul marcajului om la om şi a desemnat 5 oameni pentru jucătorii cu care Hagi ataca suprafaţa de pedeapsă.

Hodorogea şi Boli, cei mai periculoşi în jocul aerian, au fost daţi în grija lui Papp şi Varela. Toşca, Filip şi Muniru aveau şi ei de făcut marcaj om la om, după care trebuia ca alţi fotbalişti să ocupe zone precise:

  • Guilherme şi Tade lîngă colţul careului mic;
  • Popa şi Breeveld în faţa careului mare;
  • Hamroun la 40 de metri de propria poartă.

corner defensiv

LOVITURI LIBERE, DEFENSIV

Se păstrează perechile de marcaj om la om de la cornere, dar apare, evident, altă poziţionare pentru ceilalţi jucători, în funcţie de partea de pe care execută adversarul:

  • dacă Viitorul avea lovitură de pe partea stîngă, atunci Adi Popa stătea în faţa balonului, Tade era punct fix în mijlocul careului mare, iar blocajul la 20 de metri era asigurat de Breeveld şi Guilherme
  • dacă Viitorul avea lovitură de pe partea dreaptă, atunci Breeveld forma „zidul” şi Adi Popa trecea la 20 de metri.

Extrem de interesant e modul de aşezare a lui Hamroun. Conform fişei scrise de Reghe, el trebuia să stea la 30 de metri de propria poartă dacă trupa lui Hagi executa din stînga şi la 35 de metri dacă bate din dreapta lovitura liberă.

CUM SE CONSTRUIEŞTE ZIDUL

Pînă şi modul în care jucătorii trebuie să se aşeze în zid, atunci cînd adversarul beneficiază de o lovitură liberă, era scris pe coală în vestiarul Stelei.

  • Dacă lovitura liberă e din zonă centrală, zidul va fi format din Muniru, Tade, Filip, Varela şi Papp, în fapt, cei mai înalţi oameni ai echipei
  • Dacă lovitura e din zona laterală, în faţa balonului stau jucătorii scunzi, Guilherme, Toşca, Breeveld
  • Adi Popa e responsabil să încerce să blocheze adversarul în cazul unei lovituri libere indirecte
  • Hamroun acoperă banda dreaptă
  • Nota Redacției: În articol au greșit și în loc de poza de mai sus (Foto 3/5) au pus tot pe prima imagine. Am corectat pentru că am găsit-o („Foto 3/5”  ) în galeria foto care însoțește articolul.

1,84 m media de înălţime a jucătorilor desemnaţi de Reghecampf să stea în zid la meciul cu Viitorul

CORNERE, OFENSIV

La Steaua există o strategie clară şi pentru fazele fixe atunci cînd echipa beneficiază de un corner. Sînt cîteva reguli:

1. Hamroun execută
2. Filip stă în faţa portarului
3. Tade e punct fix la punctul de la 11 metri
4. Varela, Papp şi Toşca stau în spatele lui Tade
5. Muniru pleacă pe colţul lung
6. Breeveld şi Adi Popa blochează un eventual contraatac
7. Guilherme e ultimul apărător, undeva la 40-45 de metri de poarta adversă

LOVITURĂ LIBERĂ, OFENSIV

În mare parte, se păstrează sarcinile de la cornere, dar sînt cîteva diferenţe:

1. Filip nu mai stă în faţa portarului, pentru a evita să fie sancţionat în ofsaid
2. Muniru se poziţionează deja pe colţul lung încă din momentul execuţiei lui Hamroun

corner ofesinv


 

XRay

Un comentariu la „Sifoanele din Recycle Bin

  1. xray Autor articol

    Off topic

    România a cucerit duminică medaliile de bronz la Campionatul Mondiald e handbal feminin din Danemarca, după ce a învins Polonia, 31-22, în finala mică a competiției.
    – Cristina Neagu a câștigat titlul de golgheter al campetiției, iar după disputarea finalei dintre Norvegia și Olanda, 31-23, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului.
    – Cristina Neagu face parte, evident, și din echipa ideală a competiției, alături dea ea fiind selecționată și căpitanul României, Valentina Ardean Elisei, pe postul de extremă stânga.
    – În echipa debutantelor anului se regăsește de asemenea o altă româncă, la categoria jucătoarelor sub 22 de ani: Eliza Bucheschi.

    Video: Bucuria de după victorie
    „Pentru noi, campioane sunteți voi!” și „Suntem mândri de voi!”, au scandat minute întregi fanii români prezenți în tribunele sălii din Herning.

    România câștigă medalia de bronz la CM2015!

    Posted by FRH – Federația Română de Handbal Official on 20 Decembrie 2015

    Video: Festivitatea de premiere

    Festivitatea de premiere – Romania medalie de bronz la CM2015

    Posted by FRH – Federația Română de Handbal Official on 20 Decembrie 2015

Lasă un răspuns