Să învățăm din greșeli

de | iulie 11, 2016

Se vor găsi unii să se întrebe ce cauta articolul de mai jos pe fcsteaua.ro. Răspunsul e simplu. Financiar, toate cluburile se supun legilor economice, nu emoțiilor, culorilor, siglelor, tradiției și istoriei. Dinamo a fost la un pas de Rapid. Nu suporterii au salvat-o de la faliment după ce l-au „gonit” pe Badea, cum nici giuleștenii nu au salvat Rapidul după ce au „scăpat” de Copos. Pe Dinamo a salvat-o managementul hulitului Negoiță și legea insolvenței, nu PCH &Co. Asemănările cu ceea ce se întâmplă și se pot întâmpla la FC Steaua – reacții, frustrări, degringoladă administrativă etc.- sunt evidente.

Mai mult, azi vorbim non-stop de falimentul fotbalului românesc. Oare societatea civilă nu contribuit cu nimic la asta? Ba da. Am mai scris despre asta și nu mai repet. Atunci când nu învătăm din greșelile altora, nu vom învăța nici din ale noastre. Doar vom constata efectul, fiecare invocând populist propria cauză din viziunea lui. Unii vor înjura, alții vor exulta, funcție de propriul interes, însă viața noastră reală va decurge la fel. Noi, nici mai bogați, nici mai săraci, dar nici mai înțelepți.

În școală ni se spunea că repetiția este mama învățării, însă a învăța din greșeli nu înseamnă să le repeți cu obstinația asinului! Nici să ceri fără să dai, ca Nastratin Hogea măgarului. Fotbal cu performanță pe burta goală nu există!

  • Se zice că Nastratin a încercat să-și învețe măgarul fără mâncare și i-a dat porții de fân din ce în ce mai mici. Într-o zi când a intrat în grajd și-a găsit măgarul mort. Bineînțeles că bietul măgar murise de foame. „Ia te uită, tocmai când te-ai învățat să nu mai mănânci ți-ai găsit să mori?”, a concluzionat Hogea. Acum, ziceți voi care-i Nastratin, cine-i măgarul și când moare.

Vă prezentăm articolul despre care vorbeam mai sus.

Ce nu știu sau nu vor să știe fanii Rapidului despre George Copos și falimentul clubului

Conform lui Dinu Gheorghe, scena colivei a fost hotărâtoare pentru decizia lui Copos de-a renunța la Rapid (MediafaxFoto)

Acum 3 ani, câțiva suporteri ai Rapidului au mers la Înalta Curte de Casație și Justiție cu o colivă, niște lumânări și un banner pe care scria: “Te aştept să te iubesc. Colegul din patul de jos”. Coliva, lumânările și mesajul de dragoste erau dedicate lui George Copos, patronul care, în opinia lor făcuse atât de mult rău Rapidului încât trebuia cumva gonit.

După părerea mea, acela a fost momentul în care Rapid a început să intre cu adevărat în faliment. Imediat după acest incident, Copos a anunțat că renunță la echipa pe care o finațase aproape două decenii. Mai făcuse astfel de anunțuri, dar de data asta chiar a pus în practică ceea ce a promis.

Dacă vei căuta articolele mai vechi care vorbeau despre această posibilitate, vei vedea că vestea a fost întâmpinată cu mult entuziasm de cei mai vocali fani ai Rapidului.

Întotdeauna, schimbările de patroni au avut așa, un farmec aparte. Cumva, toată lumea se așteaptă ca cel care vine să fie mult, mult mai bun decât nemernicul care pleacă.

  • N.R. Așa a fost și la Steaua când Becali a preluat frâiele de la Păunescu. Sărbătoare „națională”! Așa va fi și cand va pleca Becali. Din păcate nu doar în fotbal suntem așa. L-am înlocuit pe Ceaușescu cu Iliescu, ca la puțin timp să-l vrem jos. L-am luat din balcon și l-am pus pe necunoscutul Constatinescu doar pentru că era anti-Iliescu. Culmea, tot un fost comunist și el. După vrajeala cu „100 de zile”, am contastat ce țeapă ne-am luat din nou. Iliescu era mai bun politician  decât profesorașul din balcon și vrăjeala cu „cei 15.000 de specialiști” ai lui.  Am învățat ceva? Nu! Imediat că ne-a lua ochii gargara lui Băsescu și țepele promise în Piața Universității… Ce-i drept, țepe au fost, dar în buzunarele românilor. De fiecare dată a fost sărbătoare la schimbare, iar după câteva luni înjurături, bocete și jale. De  ce? Pentru că în mod haotic am vrut altul indiferent de costuri financiare și sociale. Nu conta cine vine, important numai să nu mai fie „ăla”. Exact ca la Steaua azi în viziunea care a produs marele clivaj din lumea stelistă.

Singura teamă a fanilor giuleșteni atunci era ca nu cumva Copos să se răzgândească, să arunce cu vorbe doar de dragul de-a se victimiza din nou.

Nu s-a răzgândit și, astfel, Rapid a trecut din proprietatea lui George Copos în cea a domnilor Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu. Mai exact, Rapid a trecut de la proprietarul celei mai mari companii hoteliere din România, companie care deține inclusiv hoteluri de 5 stele precum Hilton Atehne Palace sau Crown Plaza, la deținătorul Hanului Vlăsia.

Fain, nu?

La-nceput, pentru fanii victorioși ai Rapidului, chiar a fost fain. De atlfel, logica n-a avut mereu de-a face cu povestea lui Copos la Rapid. Copos a fost înjurat la Rapid și când făcea lucruri în regulă, și când greșea. Cântecul acela cu podul de piatră și apa care l-a luat se auzea-n tribunele Giuleștiului indiferent de perioada trăită de echipă.

Vina i-a aparținut și lui pentru că a fost incapabil să comunice cum trebuie ce-a făcut bun pentru Rapid.

Povestea Rapidului după plecarea sa e arhicunoscută, echipa a mers doar în jos și a existat mai mult ca un zombie decât ca un club de fotbal. Sigur, sunt o mulți cei care vor spune că de fapt Copos a dus clubul în faliment prin faptul că l-a supraîndatorat. Vei auzi inclusiv ziariști spunând asta, nu doar oameni pentru care ignoranța este scuzabilă.

Realitatea uneori insuportabilă pentru cei care urlă că George Copos și-a umplut buzunarele la Rapid și apoi a șters putina este că acesta a pierdut bani. Normal, e greu să crezi asta după ce ani de zile ai auzit că el era singurul din fotbal care câștiga bani.

Copos a pierdut bani chiar dacă îți este sau nu antipatic. Ca Rapid să ajungă să-i datoreze lui Copos peste 20 milioane Euro, Copos trebuia să împrumute societatea cu acei bani.

Dacă nu mă crezi, fii tu deștept și-ncearcă să împrumuți fictiv o societate cu peste 20 milioane de Euro și vinde altora ideea în caz că nu ai curaj s-o și pui în practică.

Din calculele mele, Copos a pierdut în medie anual cam 1 – 1,5 milioane Euro la Rapid. Asta era suma medie pe care o aducea el din propriul buzunar.

De ce dau detaliul ăsta?

Pentru că printre fanii Rapidului care și-au făcut un titlu de glorie din contestarea comunismului și a tot ceea ce a însemnat această plagă pentru România, există și fani care au impresia că profitul din capitalism este ceva condamnabil.

În al doilea rând, pentru că-n jur de 1,5 milioane Euro ar putea ajuta astăzi Rapidul să respire din nou. Ceva-mi spune însă că acei fani cool care i-au dus coliva lui Copos la tribunal sunt prea mândri ca să se ducă astăzi la el acasă și să-i ceară să le salveze echipa.

Ștefan Beldie, editor sport.ro
Preluare de pe 3surse.ro

Nu voi analiza spusele lui Beldie, ci vreau să punctez altceva, general valabil. Nu vrem să învățăm din greșeli și nici să renunțăm la lozici populiste nici în fața adevărului.

Mai mult ca sigur Rapid rămâne în faliment, iar întrebarea care se pune este: «Ce se va întâmpla cu palmaresul, stema şi culorile Rapidului?» O problemă care frământă și lumea stelistă pentru FC Steaua, chiar dacă nu a intrat în insolvență și faliment. Nu încă, pentru că este posibil ca acest lucru să se întâmple oricând.

În 2012, înainte ca giuleştenii să intre oficial în insolvenţă, Copos ar fi modificat statutul societăţii astfel încât, în caz de faliment, marca/bradul, stema şi culorile să revină la societatea non-profit AFC Rapid, controlată de Copos. Vă sună cunoscut? Da, este exact ca AFC Steaua controlată de Păunescu și informal de CSA, dar „desființată” de Becali în 2011. După radierea societatea non-profit AFC Steaua, CSA deschis procesul pentru siglă/marcă, valorificând prostia comisă de Becali.

GSP afirmă că George Copos a dorit să rupă orice legătură cu Rapid şi a cedat gratis toate drepturile pe care le avea la societatea non-profit AFC Rapid fostului director de marketing al Rapidului, Horia Manoliu. După falimentul FC Rapid, neavând resursele financiare necesare, Horia Manoliu nu va putea, cel mai probabil, să formeze o nouă echipă.

Ca ridicolul să fie suprem, acum în pragul falimentului, suporterii Rapidului pregătesc o serie de proteste, după ce echipa lor favorită a mai făcut un pas spre margine prăpastiei. „Duminică, ora 20.00, în fața Stadionului Giulești, așteptăm toată suflarea rapidistă, să arătăm că ne pasă și ne doare ce se întâmplă cu echipa noastră dragă. Luni vom merge la sediul Curții de Apel București! ACUM ORI NICIODATĂ! RAPID NU MOARE!”, se arată într-un comunicat al suporterilor rapidiști. „Toată suflarea rapidistă” a fost vreo 500 ieri și vreo 30 azi, conform digisport.

Nici măcar acum în al 12-lea ceas suporterii nu realizează că Rapidul să fie viu are nevoie de bani, nu de proteste, de altfel absolut inutile, pe la tribunale, pe unde s-au mai dus și cu colivă. Atunci nu realizau că de fapt era coliva pentru clubul Rapid, nu pentru Copos. De ce o fac? Pentru că protestul e gratis și o frecție la un picior de lemn în contextul falimentului unei societăți private. Statul nu are cum să intervină. Unde mai pui că suporterii dețin peste 20% din acțiuni. În loc să vină cu bani, alternativă și surse certe de finanțare, fac proteste așteaptând mila Justiției și un fraier cu bani. Fraierul cu finanțarea și ei doar cu dorințele nemărginite și tot alaiul.fotbal-saracie

Concluziile valabile și pentru ce se întâmplă la FC Steaua le trageți voi!

X Ray

22 de comentarii la „Să învățăm din greșeli

      1. xray Autor articol

        @fortuneteller
        Nu! cel putin pentru UEFA, Glasgow Rangers este aceeași.

        Alexandru greșește. Faliment nu înseamă radierea persoanei juridice și apoi înființarea alteia noi. Ea există, dar economic nu mai poate funcționa. Palmaresul dispare la radierea clubului, nu la falimentare.

        1. siegfried

          @xray.
          Totuşi să nu considerăm că ce a scris administratorul de pe uefa.com e acelaşi lucru cu poziţia UEFA. Nu cred că a întrebat nimeni oficial care e poziţia forului faţă de clubul care astăzi poarte numele de Glasgow Rangers astfel încât comitetul executiv să se întrunească şi să adopte o poziţie oficială.

          În opinia mea, actualul club Glasgow Rangers este în mod evident o clonă .
          Situaţia lor e destul de clară, aveau datorii de 134 milioane de lire. Au intrat în lichidare. Un soi de Valerii Moraru de plaiurile scoţiene denumit Charles Green a cumpărat prin compania sa Sevco Scotland Ltd active de la societatea falimentară contra sumei de 5,5 milioane de lire (în principiu drepturile federative ale jucătorilor) după care a susţinut cu mult tupeu că el a achiziţionat în fapt „assets, business and history” ulterior schimbând denumirea companiei sale din Sevco în The Rangers Football Club Ltd.
          Pentru că matrapazlâcul să fie total, liga profesionistă de fotbal din Scoţia a propus schimbarea regulamentelor astfel încât clona să poată juca în prima ligă în baza unei invitaţii. Propunerea a fost respinsă de celalte cluburi (10 cluburi au votat împotriva idei, 1 pentru şi 1 s-a abţinut). Ulterior federaţia din Scoţia a încercat să înscrie clona în liga a II-a , doar că şi acolo cluburile s-au opus. În cele din urmă clona a fost înscrisă în liga a Iv-a scoţiană.
          În privinţa ideii expusă de Charles Green cun că odată cu activele cumpărate de la societatea falimentară ar fi luat şi istoria mi-a plăcut comentariul unui scoţian (probabil fan Celtic):
          „any truth in the story that Charles Green is about to buy Neil Armstrong’s astronaut suit and claim he was the 1st man on the moon. From what I understand you cant buy history….its created every day.”.

          1. xray Autor articol

            @siegfried
            Te înșeli. Administratorul de pe uefa.com nu poate scrie altceva decat în documentele și poziţia UEFA, uefa.com fiind portalul oficial de comunicare al forului european. Un admin administrează tehnic un site, nu informațional! Departamentul de comunicare și imagine al UEFA spune ce să se pună acolo și furnizează materiale, nu admini decide. Așa este peste tot la site-urile oficiale ale instituțiilor!

            Altfel, e ca ai cum ai spune, de exemplu, ca pe site-ul guvernului se scrie altceva decat e in documentele oficiale ale guvernului. Idem la frf.ro.

            Asa cum scrie acolo de Steaua, scrie si de Glasgow. Tot UEFA da licente de participare în competițiile ei și tot UEFA calculeaza si coeficientii, iar repartizarea la urne se face pe cumul la ultimii 5 ani. E limpede ca o echipă „nouă”, fară palmeres, pornește de la 0. Mai mult, nu poate participa în UEFA dacă nu are minim 3 ani vechime, cum fost cazul la CSU. Nu a fost cazul la Glasgow.

            Ca să vezi diferența!
            Ce scrie la CS Universitatea Craiova a Olguței

            Ce scrie la FC Universitatea Craiova a lui Mititelu

  1. alexandru-h

    Am scris mai demult un articol pe tema palmaresului si am aratat de ce situatia Glasgow Rangers e diferita.

    –––––

    Unul din cazurile celebre s-a petrecut acum aproape trei ani, dupa ce compania care detinea Glasgow Rangers a fost lichidata iar formatia a fost retrogradata în a patra divizie scotiana. Situatia era delicata dar forurile europene au decis în favoarea clubului.

    „Taking into account that the ‘new entity’ also acquired the goodwill of the ‘old entity’, it was held by the ECA executive board that the goodwill, taking into account legal and practical arguments, also included the history of the ‘old company’.

    –––––

    Acolo falimentul a determinat o reactie in lant din partea oamenilor de afaceri si autoritatilor scotiene incat practic putem vorbi de continuitate. Inclusiv managerul Ally McCoist si-a pastrat jobul.

    1. xray Autor articol

      @alexandru-h.
      Amice Mafalda, poți fi în faliment și incapabil de a mai susține o activitate în liga 1 sau 2, dar poți trece în Liga a IV-a fără să-ți dispară palmaresul, că nu te dezafiliezi sportiv. Mai bagă lectură!

      Sau… poți faci o infuzie de capital, achiți datoriile și pornești iar afacerea. Falimentul nu este o stare ireversibilă, doar radierea. Din faliment poți ieși! Vezi aici .

      1. siegfried

        1. Ai avut o zi mai proastă sau care e treaba? Ai pus un link la o ştire ce vizează o companie din statele unite; alte legi , altă mâncare de peşte.

        În România falimentului este procedura de insolvenţă, concursuală, colectivă şi egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat; .
        Falimentul este o stare ireversibilă doar că e o procedură de durată însă finalul e unul singur: desfiinţarea.

        2. Tu chiar ai senzaţia că administratorul uefa.com ţine loc de comitet executiv? UEFA n-are o poziţie oficială faţă de Sevco Ltd. alias Glasgow Rangers pentru că acel club nu s-a calificat până în prezent într-o competiţie organizată de UEFA. Dacă situaţia ar fi fost diferită UEFA ar fi trebuit să decidă cu ce coeficient intră în competiţie şi, deci în ce urnă valorică s-ar situa.
        Probabil că site-ul a preluat poziţia oficială a federeaţiei Scoţiene care în mod amiguu susţine că Rangers e o societate nouă, dar acelaşi club inducând ideea că ar exista o diferenţă între echipa de fotbal (club) şi societatea care o administrează. O idee de alt fel absolut cretină şi uşor de demontat.

        1. siegfried

          Acum am văzut că ţi-ai editat răspunsul iniţial.
          Situaţile dintre Rangers şi Craiova nu suportă comparaţie. CSU a jucat un meci oficial împortiva FC U Craiova acum 4 ani, deci orice idee că CSU ar fi urmaşa lui FC U Craiova e înlăturată.
          În cazul celor de la Rangers situaţia e ambiguă pentru că Federaţia Scoţiană nu vrea să renunţe la cloşca cu pui de aur şi încearcă să impună această inepţie cu new comapany, old club. UEFA deocamdată nu îşi bate capul pentru că Sevco Ltd. nu s-a calificat în Europa League sau UCL. Când o s-o facă vor trebui să ia o poziţie oficială.
          Apropo de site-ul vieţii, societatea comercială lui Mititelu nu se mai numeşte „Universitatea” cred că de vreo 10 ani, ci Fotbal club U Craiova.

        2. xray Autor articol

          @siegfried.

          Ok, dacă mă iei așa „abrupt” am închis orice dialog cu tine pentru a mă păstra în perimetru urban!
          Scuză-mă, dar când tu nu ai habar ce face un admin de site oficial, ar fi inutil să-ți mai desenez în km de comms că adminul pune pe site ce-i dictează uefa, nu ce crede el. UEFA dictează conținutul, nu admini. E ca și cum ai spune că administratorul unei tipografii de ziar face ziarul, nu redacția ziarului.
          Idem cu falimentul. Chiar vreau să am o seară liniștită!

          Numai bine!

          1. siegfried

            Îmi pare rău pentru tine, dar ai o problemă în a recunoaşte atunci când greşeşti.
            N-a părăsit nimeni perimetrul urban. Ideea că ce scrie pe site-ul UEFA e poziţia oficială a forului e neserioasă. Uite îţi mai arăt o situaţie; Petrolului i se atribuie pe site-ul UEFA palmaresul european 58 până în prezent, deşi toţi republicanii din Ploieşti recunosc acum în frunte cu Dridea că actualul club e o clonă. Adevăratul Petrolul a încetat să mai existe în 2003.
            http://maximasport.ro/petrolul-o-clona-pe-care-fanii-au-autentificat-o/
            http://gazetaph.ro/editorial/despre-clone-daca-tot-ne-luat-gura-pe-dinainte/

  2. madalinn

    Napoli , Florentina , Aek Athena ,CSKA Sofia etc. , echipe care au intrat in faliment si-au fost trimise in ligile inferiore , cum si-au putut continua activitatea bine mersi cu alte societati infiintate fara sa fie problema de palmares si cu Rapid de exemplu nu se poate ? Numai la noi sunt problemele astea cu palmarese , cu procese in tribunale civile , cu vanzari , retrageri de palmares , e ceva SF.

  3. mq-messi

    Copos a imprumutat societatii actuale palmaresul si sigla cu titlu gratuit si pe perioada nedeterminata. Daca intra in faliment si fac alta societate sa o ia din liga a 4 a, trebuie sa negocieze iar cu copos, care nu vad de ce le ar da pe gratis.
    PS: cand il auzi pe alexandru h ca foloseste ca argument suprem ca el a scris un articol pe tema asta, ramai perplex. Ai scris pe fcsteaua un articol, nu o teza de doctorat. Esti un nimeni care a scris niste articole pe un site mort. Pe multe nici nu le poti citi pana la capat la cat de slabe sunt. Oricum mai bine decat cele ale lui xray, la care renunt dupa prima fraza. O zi buna!

    1. vitto

      @mq-messi.
      ne-a dat gata pe toti messiu asta ….. ce somitate, cat profesionalism, ce analiza riguroasa ……. si o ironie mai taioasa ca un scalpel ……. e clar suntem niste parliti! ne-a halit……..

  4. raducus

    intrebarea lui Madalin e totusi valida: la aia cum se poate?

    numai noi trebuie sa ne lamentam si sa despicam firul intr-un milion de firicele. dupa ce ca suntem saraci cu duhul si fotbalul moare, mai venim si cu probleme din astea cu totul abstracte, pentru care nici macar instantele nu se pronunta cu usurinta sau claritate, dar avem pretentia asta de la cativa indivizi si suporteri care nu au nici pe departe expertiza necesara pentru a fi formatori de opinie.

    inainte Steaua!

  5. asprilia

    @xray ai scris ,,valorificand prostia facuta de becaliprin radierea afc,, csa a deschis procesul pt marca ,deci zici cu gura ta ca cioban a facut prostii,si armata la taxat, asa e cand esti prost incult si analfabet, distrugi un club si bagi dihonia in suporteri

  6. adrian0808

    De unde rezulta un mare 0 in dreptul maretilor ultrasi crapidisti ….. cu tot cantatul si circul lor de prost gust similar cu al pch si ps si pn ….. tot la faliment se ajunge….
    Totul depinde de patron …. din pacate …
    – la crapid un patron utc-ist apoi un manelist de periferie apoi un moldovean sarac si prost …
    – la dinamu o gasca de infractori ….
    – la Steaua un oligofren retard si infractor

    Ce au in comun cele 3 echipe …. o masa de asa zisi ultrasi , indobitociti si incapabili sa gandeasca cu creierul lor, impotenti financiar , care mai mult au produs pagube si prejudicii cluburilor lor ….

  7. piece-of-mind

    Falimentul are ca punct terminus radierea persoanei juridice din Registrul Comertului.

    Prin urmare, daca Rapid nu castiga recursul promovat impotriva sentintei prin care judecatorul sindic a dispus intrarea societatii respective in faliment, persoana juridica va fi radiata din Registrul Comertului, la finalul procedurii falimentului (care poate dura cativa ani, depinde de cat de repede se va lichida averea debitoarei).

    Fara sa am pretentia ca stapanesc subiectul, inteleg din declaratiile lui Dinu Gheorghe ca totusi ca palmaresul Rapidului ar fi detinut de o entitate non profit, care are calitatea de actionar in societatea actuala si ca in eventualitatea in care actuala societate ar da chix, vor incepe din Liga a V-a, cu tot cu istorie, culori, palmares, etc, etc, etc.

Lasă un răspuns