Lucian Lipovan: De ce FCSB (încă) e Steaua pentru mine

de | august 16, 2017

Subiectul ăsta revine ciclic în preajma mea. Dacă postez sau spun ceva despre FCSB și îndrăznesc să o numesc Steaua, inevitabil sar nenumărați oameni să mă înjure/corecteze. Pe cei care mă înjură îi elimin instant, nu sunt nicio pierdere. Pe cei care mă corectează încerc să-i lămuresc aici de ce nu e cazul, cel puțin nu acum.

Pe scurt, nu este suficient pentru mine că există niște hotărâri judecătorești pe tema asta. În primul rând, nu m-a lămurit nimeni unde a spus Justiția „Asta e Steaua, aia nu e”. Dacă ar fi spus așa, ar fi trebuit ca Steaua care nu e Steaua să dispară de unde e și să ajungă unde ar fi legal să fie. Justiția trebuia să dea clubul înapoi adevăraților proprietari.

Ca să fiu mai bine înțeles. Dacă îmi fură cineva mașina, când e găsită nu e suficient să primesc înapoi doar cheile. Sau sigla de pe ea, ca să fie mai aproape de cazul Steaua. Iar hoțului să-i lase mașina, dar să scrie altceva pe ea.

Adică Justiția, dacă a conchis că Becali i-a furat Steaua Armatei, trebuia să dea înapoi Steaua Armatei – cu loc de Liga I cu tot, cel puțin, că de acolo a furat-o dacă a furat-o! Până atunci eu văd o singură echipă care a continuat să existe an de an, iar Justiția nu a dat-o înapoi fostului proprietar.

Nu contează și n-ar trebui să conteze deloc faptul că ea e a unui cioban sau a unui cercetător britanic, faptul că proprietarul ne enervează sau ne e simpatic. Important e dacă a furat clubul sau nu, dacă l-a luat ilegal sau nu. Dacă e așa, dă-l înapoi cui aparține. Dacă nu l-a furat, lasă-l acolo, chit că-ți place proprietarul sau nu. Așa, Justiția a lăsat Steaua și aici, și acolo – clubul, echipa într-un loc, sigla, numele în altul. Ca la dezmembrări auto. Motiv pentru care, pentru mine asătzi e mai relevantă partea cu echipa care a jucat an de an, continuând ce a făcut anul trecut.

Și mai am un motiv pentru care aleg deocamdată jumătatea asta a Justiției într-un caz legat de fotbal. Tot în fotbal, aceeași minunată Justiție i-a dat un sfert de miliard despăgubiri lui Adrian Mititelu. Apoi, aceeași Justiție i-a dat zero despăgubiri. Dați-mi voie să am rezerve atunci când această Justiție decide ceva, cu atât mai mult cu cât nu dă o decizie clară.

Atât. Și nu, nu țin cu Steaua, ba chiar din contră… Vă pierdeți însă vremea să mă convingeți că Steaua e acum a Armatei. Dacă era, ar fi jucat aseară cu Sporting, în lojă era Talpan, iar cel puțin un sector de tribună era ocupat de militari.

Sursa foto: Steaua la meciul cu Manchester City

P.S.: aștept comentarii, critici, ce vreți voi, dar nu vă obosiți cu injurii că nu le va vedea nimeni ?

Lucian Lipovan

Sursa: lipovan.ro

Nota Redacției: Jurnalistul Lucian Lipovan a avut pe pagina sa de facebook un schimb de replici cu unii „adevărați” liberi (se știe care!), care au bagatelizat egalul de la Lisabona contrapunându-l cu un rezultat național la tir obținut de CSA.

Ce au scris adevărații: „Recorduri nationale, fratilor. In conditiile in care altii se bucura de egaluri.

Replica lui Lipovan: „Două recorduri naționale la tir, plus, aș adăuga eu, unul mondial la proba de postări caraghioase ???”

Mai jos este postarea de pe pagina lui Lucian Lipovan

Precizări legate de site-ul fcsteaua.ro (click link)

10 comentarii la „Lucian Lipovan: De ce FCSB (încă) e Steaua pentru mine

    1. xray Autor articol

      Să nu amestecăm lucrurile. CSA nu are nicio treabă cu postarea aia!
      La misto a fost luată numai postarea cu formularea ditirambică făcută de „adevărații”, nu performanța CSA-ului la tir din știrea clubului!

  1. kla2005

    A fost „infierat” de-a dreptul jurnalistul Lipovan…
    Culmea, nici el si nici Mironica sunt cam anti-stelisti si totusi nu se gudura pe langa Ministerul Apararii!

    Nu stiu daca ati observat…in comunicatul CSA de punere in vanzare al abonamentelor ei pretind ca sunt continuatorii, iar l@barii au „titrat” ca ne-au dat nu-stiu-ce-lovitura chiar in ziua in care am reusit un rezultat bun cu Sporting in deplasare….m-am intristat si mai mult.

    Se pare ca „marca notorie” Steaua a disparut complet!
    Ne vom mai zice noi stelisti, ne vor mai zice adversarii…pe aici prin tara, inca o perioada si strainii, insa incet-incet, FCSB va intra in memoria colectiva drept castigatoarea CCE in 86, a SuperCupei Europei in 87 si…that will be the end of it!

    Intreb si eu…retoric si nu chiar fara adresa („andrisantul” e cunoscut: Ministerul Apararii, Clubul Sportiv al Armatei, Guvernul Romaniei):
    „A MERITAT?”

  2. leoc980

    de ce e fecesebe egal STEAUA!?
    Pentru branza si cascavalul trimise din Pipera, in fiecare dimineata, in redactiile ziaristilor. Branzeturile sunt expirate de multe zile si chiar saptamani, put ingrozitor, au aspect verzui-scurgeri nazale si consistenta de mucus, dar dupa multi ani de studii, cercetatorii britanici au decoperit ca acestea sunt preferintele jurnalistilor si ziarizdelor de la cele mai importante publicatii media.

  3. Gosu

    Iaca-ta si limbricii adiacenti. Din cand in cand bajetii simt ca le plesneste capul si atunci mai trimit cate-un acolit sa „faca ordine”. Inca o data va spun ignorati specimenele astea ca nu sunt demne nici macar de mila.

Lasă un răspuns