ANTIEROUL DE LA TERMOPILE

Enache, unul dintre soldații uitați ai lui Dică după egalul de la Lisabona

Cornel Dinu nu e doar o legendă, e o necesitate a fotbalului nostru.

Uneori grăbit și mai întotdeauna excesiv în caracterizări, Dinu e de neînlocuit.

Pentru sănătatea și pluralismul fotbalului e nevoie de o astfel de voce.

În privința stelistului Gabriel Enache, el însă greșește.

Enache a făcut un meci foarte bun la Lisabona, în  Sporting– FCSB 0-0.

”Steaua îl are pe Enache, care nu poate să joace decât recuzită într-un film la Termopile sau o chestie de genul ăsta”, l-a criticat Dinu la Dolce Sport.

Trimiterea istorică pare a spune că Enache fuge, dar fuge degeaba.

În meciul de marți seară, degeaba a fugit nu Enache, ci argentinianul Acuna, atacantul din zona stelistului.

Atât de bun a fost jocul direct al românului la un fotbalist cu o cotă net superioară încât ultimele minute l-au găsit pe Acuna epuizat, nervos, cu un cartonaș galben în buzunar și lipsit de soluții.

9,6 milioane de euro a plătit Sporting Lisabona pentru Acuna

”Nouarul” lui Sporting este jucător ofensiv, cu patru prezențe în echipa națională a Argentinei în ultimele 8 luni, de când a debutat pentru ”albiceleste”.

Stângaci rapid, puternic și tehnic, Acuna e genul de fotbalist care scoate sufletul din adversar.

Acum a fost invers și observația lui MM Stoica despre calitatea jocului lui Enache este substanțială: ”Câți fundași ar fi ajuns în poziție de gol în minutul 75 când au avut un adversar precum Acuna?”.

Așa e.

Că Enache a vorbit ca un mitocan cu un ziarist al Gazetei e adevărat.

Că are meciuri în care greșește mult, iar e adevărat.

Dar nu e cazul să-i răpim recunoașterea muncii sale atunci când ea contribuie din plin la rezultat.

Enache are atitudinea unui antierou, însă, la scara neîncrederii generale, el a fost un erou necesar.

Da, el a ratează marea ocazie din minutul 75.

Dar asta după ce urcă din mina de cărbuni a apărării, fuge în sprint 40 de metri, preia corect, alege soluția șutului la colț, pe care însă nu îl izbutește, trăgând moale și un pic pe lângă stâlpul porții.

Putea să fie proaspăt și mai clar în execuție?

Da, putea, dar oricum e o îmbunătățire față de bătălia de la Termopile, care s-a disputat într-o singură manșă și unde eroismul pierzător a intrat în legendă.

Cătălin Tolontan
Sursa: tolo.ro

Cătălin Tolontan a scris imediat după meci un editorial pe care nu l-am preluat din cauză că spațiul era (și este) „aglomerat” de articole tematice. Îl postăm acum mai jos.

CE MECI VA FI LA BUCUREȘTI!

CSB reușește un 0-0 muncit la Lisabona, după un meci în care Alibec și-a reconfirmat clasa

Întâlnirile cu ”portughejii” au avut mereu un farmec aparte.

Acum trei-patru decenii, când meciurile românilor din cupele europene  nu se televizau decât din an în Paști, ne strângeam în jurul aparatelor de radio.

Transmisiile audio din Portugalia erau adevărate thrillere.

Comentatorul era permanent bruiat de zumzetul tribunelor. Nevăzând ce se petrece pe teren, aveai tot timpul sentimentul că domină gazdele.  Imaginația de microbist înlocuia imaginea.

Tremurai, tremurai…

La un moment dat se petrecea inevitabilul. Un moment de tăcere tăia murmurul de fundal și, după acea pauză de rău augur, se auzea țipătul colectiv, extazul imposibil de uitat al tribunelor portugheze.

Domozină, Ghițulescu sau Doru Dinu Glăvan, acum președinte al unui sindicat descăpățânat de un comando de foști ziariști-militari, așadar crainicii Radio România ridicau și ei vocea, ca să compenseze galeria lusitană, și ne anunțau că am luat gol.

Dacă prima repriză a meciului Sporting – FCSB nu s-ar fi televizat, din punct de vedere estetic era mai bine.

Pentru că ne puteam imagina fotbalul.

Așa, vedem 45 de minute de înverșunare și extrem de puține realizări.

Echipa lui Dică intră pe teren concentrată, apărarea e foarte sigură, dar în afară de Alibec nimeni nu dă senzația că există și poarta adversă. ”Parcă sunt doar doi fotbaliști pe teren. Unul la Steaua și altul la Sporting”, spune Panduru în pauză, în studioul rotund al Dolce Sport.

Momentul primei reprize este un penalty neacordat lui Sporting, la un henț clar și simplu al lui Momcilovici.

Alibec, fără discuție omul speranței lui Dică, izbutește în minutul 28 o fază în care își pune doi adversari în atașul motoretei, dar în loc să paseze, trage la colțul închis.

Repriza a doua începe cu același Sporting sub așteptări.

Meciul este urât pentru un observator neutru, dar nu poți să le reproșezi celor de la FCSB dăruirea.Golofca are zeci de sprinturi la activ, Enache s-a implantat în ceafa lui Acuna și toată echipa joacă cu dinții strânși rolul egalului.

Spre minutul 70, crește presiunea în treimea noastră. Sporting nu e echipa care să-și fixeze adversarul, dar nu mai are încotro.

Tobele continuă să bată, dacă închizi ochii auzi, ca pe vremuri, vibrația tribunelor sprijinite de ocean.

În minutul 74 e rândul Stelei să fie defavorizată. Alibec e oprit pentru un ofsaid inexistent.

Imediat, tot Alibec îl lansează perfect pe Enache și acesta trage țopăit la o palmă de bară! Uriașă ocazie!

E eliminat Pintilii și ultimele 10 minute plus prelungiri se joacă în inferioritate.

Finalul de meci e al lui Niță, care scoate tot. Se termină 0-0.

Dacă închizi ochii, îi auzi pe cei 45.000 de oameni care vor aștepta returul de la București.

Chiar dacă are în continuare prima șansă, gluma se îngroașă pentru Sporting. Ce meci va fi pe 23 august! Bătrânul stadion de sub Național Arena zâmbește. De ziua lui se va zdruncina până la temelii.