„Armata e cu noi!” La sesizarea CSA, Jandarmeria a intervenit și i-a îndepărtat pe cei 5 suporteri steliști care pichetau pașnic Ghencea (video)

de | martie 13, 2016

[Update] După ce la 9 martie GSP.ro a prezentat în exclusivitate protestul din fața MApN al lui Popa Simion, unul dintre suporterii Stelei, care cerea Ministerului rezolvarea problemei stadionului Ghencea, astăzi, alți fani ai roș-albaștrilor au decis să i se alăture acestuia.


N-au fost decât cinci persoane care au avut un scop comun, acela de a revedea Steaua în Ghencea. După mai bine de 20 de minute de stat în fața sediului CSA a ieșit un militar pentru a-i trage la răspundere pe cei 5 suporteri prezenți.

Cele două părți au vorbit timp de 2 minute, iar apoi militarul s-a retras. La distanță de 15 minute, în fața CSA a apărut o mașină a Jandarmeriei. Cei doi jandarmi care au coborât la protestatari i-au avertizat pe aceștia că riscă amendă între 1.000 și 10.000 de lei și i-a sfătuit să elibereze zona. Însă apariția jandarmilor a creat și un moment amuzant.

Jandarm: Ce este cu dumneavoastră aici?
Protestatar: Vrem Steaua în Ghencea, o vrem acasă!
Jandarm: Și eu vreau Steaua în Ghencea pentru că și eu sunt stelist!
Protestatar: Păi, dumneavoastră nu aparțineți de MAI?
Jandarm: Ba da, dar țin cu Steaua.

Cei 5 suporteri steliști au spus că nu vor renunța și, chiar dacă au fost îndepărtați din fața CSA după intervenția Jandarmeriei, aceștia spun că vor cere aprobare Primăriei pentru a face un miting legal.

Nu e nicio problemă. Noi n-am venit să scandăm cuvinte obscene sau să ne luăm de cineva. Chiar dacă acum am plecat acasă, vom face cerere la Primărie pentru a primi aprobare pentru următorul protest. De fiecare dată când Steaua are meci acasă și va juca la Pitești noi vom ieși în fața CSA-ului, MApN-ului și a Guvernului. Vrem să înțeleagă toată lumea că avem nevoie de toți suporterii Stelei dacă ne dorim cu adevărat ca echipa să revină în Ghencea și să se rezolve toate problemelePopa Simion

Video| Dialogul suporterilor steliști cu militarul de la CSA Steaua

Suporterii Stelei au protestat în fața CSASuporterii Stelei au protestat în fața CSA

Posted by Alin Grigore on 13 Martie 2016


Gestul unui stelist care a fost astăzi în fața CSA-ului, MApN-ului și a Guvernului: „Vreau să vină și Peluza Nord”

Suporterii Stelei nu mai suportă situația în care se află stadionul Ghencea, iar unul dintre iubitorii culorilor roș-albastre a recurs la protest prin a-și face cunoscută dorința. (N.R. – după 3 luni de când a depus un memoriu la Primul Ministru,  15D/9894/2015, fără rezultat, deși în 10.12.2015 Cancearia i-a promis oficial că va primi răspund, cum se va vedea mai jos)

Popa Simion are 58 de ani și e stelist de peste 40 de ani. Este o persoană cu dizabilități la membrele inferioare şi se deplasează cu ajutorul cârjelor.  Astăzi a şi plouat în București, dar toate acestea nu l-au împiedicat să se ducă în fața CSA-ului, MApN-ului și a Guvernului pentru a protesta.

Suporterul campioanei a ales să o facă în liniște, agățându-și două pancarte de gât pe care scria: CSA, MAPN, Guvern, rușine, rușine, rușine fie!”.

A FĂCUT MEMORIU CĂTRE PRIMUL MINISTRU

Popa Simion a povestit pentru GSP.ro că a trimis în urmă cu 3 luni un memoriu către Cancelaria primului ministru în care îi cerea să rezolve problema stadionului Ghencea. A primit imediat răspuns: „Referitor la memoriul dumneavoastră vă facem cunoscut faptul că am solicitat Ministerului Apărării Naționale urgentarea formulării unui răspuns”.

La trei luni de la acel moment, suporterul Stelei a decis să iasă în stradă și să cheme alături de el și suporterii roș-albaștrilor.

„VREAU SĂ VINĂ ȘI PELUZA NORD”

„Duminică, de la ora 14:00, am asigurări că alături de mine vor mai veni și alți suporteri. Ne vom împărți în două sau în trei, depinde câți vom fi, și fiecare grup va merge în fața CSA, MApN și a Guvernului. Odată cu revenirea Peluzei Nord lângă Steaua îmi doresc să vină și alături de protestul nostru pentru că toți iubim culorile roș-albastre. Aici nu mai e vorba de Gigi Becali sau alte persoane, ci de ceea ce înseamnă Steaua pentru noi”, a declarat Popa Simion pentru GSP.ro.

SOLUȚIILE PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR

Sporterul roș-albaștrilor s-a gândit la trei soluții pentru rezolvarea problemei stadionului:

Prima soluție ar fi ca cele două părți să cadă la pace și să se reia contractul de dinainte și prelungirea acestuia pe o perioadă minimă de 33 de ani la un preț just pentru ambele părți.

A doua soluție ar fi despăgubirea lui Becali cu o sumă reprezentând valoarea împrumuturilor și a cheltuielilor efectuate cu acte contabile, dar nerecuperate până în prezent unde să fie inclusă și cumpărarea jucătătorilor Stelei. Aceste sume să fie alocate de Guvern către MApN și CSA care le va rambursa ulterior Guvernului de la noul patron care va dori să investească la Steaua.

A treia soluție în cazul în care primele două ar pica ar fi trecerea prin hotărâre de Guvern a mărcii și palmaresului Steaua București precum și a întregului patrimoniu al Complexului Ghencea din proprietatea MApN și CSA în proprietatea primăriei pe raza cărui sector se află Complexul Sportiv Ghencea, urmând ca acesta să ofere în administrare marca, palmaresul și întreg patrimoniul Complexului Sportiv Ghencea, pe bază de licitație celui a cărui ofertă este cea mai avantajoasă printr-un contract pe o perioadă de minimum 33 de ani”, a adăugat Popa Simion.

  • „Nu e normal ce se întâmplă în țara noastră. Ați văzut ce se întâmplă și cu Arena Națională. Înainte banii nu erau deloc importanți, dar odată cu apariția sumelor uriașe din fotbalul nostru s-a ales praful. A scris Tolo un articol în care pusese o poză cu Arena Națională plină, plină de nu puteai nici să bați autul. Acum totul e doar o batjocură” Popa Simion

SUPORTERUL STELEI DIN 1966

E stelist din copilărie: „În ’66, când aveam 8 ani, am ascultat la radio meciul nostru cu Anglia de pe Wembley, 1-1, gol Dumitrache. Desenasem un teren pe hârtie şi ţineam mâna în poarta noastră, credeam că ajut să nu luăm gol. La 9 ani, am văzut primul meci la televizor, Elveţia-România 7-1, şi nu înţelegeam de ce sunt atât de supăraţi ai noştri. Credeam că fotbalul e doar o joacă. Mi-am dat seama târziu, după meciul Stelei de la Middlesbrough, că nu e doar atît”.

Sursa: GSP.ro

Momoriu depus

Răspunsul de la Cancelaria Primului Ministru 10.12.2015

Sursa documente: gsp.ro

Nota Redacției

Popa Simion nu este nici jurist, nici „becalist”, nici „mapnist”, ci un simplu suporter stelist ca alte milioane de români. De aceea, soluțiile propuse de el trebuie luate ca bune intenții și dorință de ieșire din impas, nu puricate pe litere cu legea în mână. Sunt alții plătiți pentru a găsi o soluție juridică care închidă acest conflict fără a afecta trecutul, prezentul și viitorul Stelei.

 

XRay

34 de comentarii la „„Armata e cu noi!” La sesizarea CSA, Jandarmeria a intervenit și i-a îndepărtat pe cei 5 suporteri steliști care pichetau pașnic Ghencea (video)

  1. asprilia

    ce sa ne mai mire ? in romania dureaza un proces 10 ani la fel si cu ciobanul /armata,cat despre stadion da domle o hotarare de guvern si da stadionul primariei ca sa il inchirieze, ba fac evaluare ba e obiectiv militar si cate vrejeli ,astia mapn isi bat joc de noi stelistii pe banii nostri,iar acum despre berbec ce strategie are acest tiran cu clubul ?ii plac procesele si scandaluri chiar nu ii este rusine,imi vine sa plang cand vad acest om in carje cu pancarte la gat cum protesteaza in fata unui organ de stat insipid si mizer

    1. xray Autor articol

      @ madalinn
      Peste 5.000 de suporteri ai Universității Cluj au ieșit în stradă, în Piața Unirii, joi după-amiaza, pentru a-și susține echipa de suflet, care se confruntă cu grave probleme financiare.

      Acolo e invers.
      – La Cluj, autoritatile locale cauta investitor sa nu moara echipa si sa ramana cu marca in sertar.
      – La Steaua, autoritatile de stat cauta motive sa omoare echipa, care prin prestatie si performanta, din 1998-2015, a continuat sa fie fanionul fotbalului romanesc intern, european si mondial (majoritatea jucatoriilor din loturile nationale a fost de la Steaua).

  2. ender

    Exaaaact!!! E suporter de 40 de ani, dar: „Credeam că fotbalul e doar o joacă. Mi-am dat seama târziu, după meciul Stelei de la Middlesbrough, că nu e doar atît”. Pana la meciul cu Middlesbrough nu si-a dat seama ca fotbalul nu e doar o joaca. Semifinala de Cupa Campionilor in ’88, finala pierduta in ’89, meciurile cu PSG. Nuuuuu doar Middlesbrough a contat.

    „Cei de facut” – asta e clar becalist! Bravo Redactia, continuati tot asa!

    1. xray Autor articol

      @ender
      Mai ENDer, tu in afara de „becalisti” mai visezi ceva noaptea ???

      Omul a vrut sa spuna altceva: Niciodata în istoria Stelei nu a fost o semifinala atat de dramatica, pe care Steaua a pierdut-o in ultimele secunde. A fost cea mai mare dramă din istoria roș-albastră, și nu numai. Ne-a sfâșiat inimile la toți. (mai puțin ție, că era „FCSB”-ul lui Becali, nu?)

      E una sa pierzi ca la Middlesbrough și alta când o iei pe coajă din prima, și vezi că nu mai ai nicio șansă, ca în exemplele tale.
      Semifinala de Cupa Campionilor in ’88 cu Benfica. După 0-0 din Ghencea, la retur era 2-0 încă din minutul 33 (Rui Águas ’22, ’33), totul se cam terminase… Nici măcar 1 gol de care să ne legăm speranțele unui 2-2.
      Finala pierduta in ’89 cu Milan a fost o umilire. La pauza era 3-0 și la numai 1 minut dupa pauza 4-0. Ruud Gullit(’18, ’38) Marco van Basten (’28, ’46). Mai spera cineva la o egalare? Poate la 1-2 goluri „de onoare”.
      Au fost înfrângeri fără dubii și suspans. Din prima repriza te-ai resemnat și recunoșteai cu fair play că în acel meci adversarii sunt mai buni. Da, am fost cu toții foarte triști, dar nu suportă comparație cu sfâșierile din finalul meciului de la Middlesbrough.

      De PSG-Steaua 5-0 ce să mai vorbim? Era turul III preliminar de UCL 1997-1998. PSG era calificată de la pauză, scor 4-0, iar din minutul 56 scorul era deja 5-0. Goluri Raï (2′, 23′, 56′), Simone (31′), Maurice (41′). A mai avut cineva dubii și speranțe la 5-0, deși acel 3-2 de acasă se făcuse un 3-0 (nemeritat ca joc) la masa verde? Se compara emoțional cu încărcătura și suspansul din semifinala din 2006 pierdută din mână în ultimele secunde?

      Asta l-a marcat profund pe acest suporter la Middlesbrough în 27 Aprilie 2006, nu că era „Steaua lui Becali” cum insinuezi depreciativ tu, ca un hater, lovind într-un stelist și în bunele lui intenții.

      La Middlesbrough a constat că Steaua nu doar te poate bucura sau întrista ca joc, dar îți poate și sfâșia (neintenționat) inima. Exact cum am fi fost cu toții franjuri și marcați pe veci (cei care am văzut in direct meciul) dacă Steaua pierdea finala de la Sevilla, din ’86, la ultimul penalti.

      Mai ține-ți în sertar etichetele alea cu „becaliști” dacă ți-au rămas pe stoc și nu le mai lipi aiurea pe aici. Și datorită unor hateri lipitori de etichete ca tine nu s-a putut normaliza dialogul dintre suporteri. Radicalismul verbal al celor ca tine i-a inflamat până și pe cei mai pașnici și moderați steliști! Practic s-a mutat disputa normala „suporteri vs conducere” în lupte aberante „suporteri vs suporteri”(în primul rând în sânul galeriei). Dacă asta s-a urmărit, înseamnă că obiectivul a fost atins de câțiva ani.

      PS
      Întră pe topicul „Comunicate Peluza Nord” și ia lecții. Este un model cum steliști cu opinii diametral opuse au găsit calea dialogului civilizat fără invective, etichete…, ci numai cu argumente.

  3. xray Autor articol

    PS
    Cei care au radicalizat la extreme polemica pe aici, sunt încă pe baricadele minciunii și jignirilor, dar în altă locație.
    Pentru ei dialogul înseamnă să repeți numai ce spun ei. Altfel, până și marii steliști, simboluri naționale, sunt pentru ei „proști”, „sclavi”, „vânduți”… Vă închipuiți cum au tăvălit și tăvălesc suporterii obișnuiți. Aici în colimator este (re)luat Ilie Năstase și, evident, site-ul fcsteaua.ro și userii lui.

    Ca niște cyborgi programați cu subrutine identice, își evocă apoi onoarea, coloana, respectul gloriilor, al steliștilor, bla, bla, bla. Însă libertatea de expresie nu este o culpă, ci numai ipocrizia ei.

    PS
    John Hunt e de-al casei, ca „iepurele de tablă” în cursa de ogari. Aproape la fiecare temă aruncă aceleași pietre în fcsteaua.ro, iar „adevărații” de la steaua liberă îi recomandă să nu mai intre. Un fel de contra-reclamă mascată. „Quot capita tot sensus”.

    1. xray Autor articol

      @maou
      Mulți de acolo au conturi și aici, ceea ce nu este rău! Chiar e foarte bine! fcsteaua.ro nu este o enclavă, ci un sistem deschis. Cei banați au fost pentru jigniri, atacuri la persoană, injurii… nu pentru opinii.

      Ender a grăit: „… asta e clar becalist! Bravo Redactia, continuati tot asa!”
      Exact același tip de discurs pe fond ca dincolo. Adică, noi aici, „becaliști”, promovăm numai „becaliști”.
      Am arătat pentru a face diferența și asemărea. Eu nu mă feresc, deși eram nominalizat.
      Și ei și cei care frecventează pagina lor sunt tot suporteri steliști, nu extratereștri. Oricând se pot exprima (unii se și exprimă) și aici, însă în termeni civilizați. Oricum toată lumea exprimă numai opinii, nu decizii. Aia cu sistemul „on/off” e doar din taste. 🙂

  4. maou

    @Xray

    Pai de aici mi-se trage si antipatia pentru baietii astia, ei nu urasc ce reprezinta Becali, ci doar pe el personal. Genul de oameni care l-ar schimba pe oier cu un vacar. Sunt putini care pot privi o problema obiectiv, restul umbla cu clisee puerile.

  5. ender

    @xray

    Acel individ este agramat. Nu poti sa faci o adresa oficiala si sa ai greseli in ea. E de bun simt. Acel individ trage doar CSA & MApN la raspundere. Nimic despre Becali. Acel individ propune despagubirea interlopului. Occam’s Razor spune ca explicatia cea mai simpla e de obicei aia corecta.

    1. xray Autor articol

      @ender
      1) Acel „agramat” e cetățean român, contribuabil cu drept vot, cu obligații și drepturi ca oricare dintre noi. Are dreptul de a se adresa orcând statului asa cum se pricepe el. Asta înseamă democrație! Nu doar „docții” își pot cere drepturile sau pot spune păsurile, iar „prostimea” nu. Trăim în sec. 21, nu în sclavagism sau evul mediu. Statul este în slujba tuturor cetățenilor, nu doar a „deștepților”!

      2) Da, în MApN, pentru că de un an de zile nu au făcut nimic cu marca, baza și stadionul Ghencea. Nici măcar evaluarea mărcii pentru fotbal nu este gata, nici a licenței pe marcă și chiriei pe stadion. O evaluare de marcă durează maxim 3 luni. Mai mult, MApN nu i-a răspuns contribuabilului Popa Simion, așa cum l-a asigurat primul ministru acum 3 luni. Omul plătește impozite la stat, nu la privatul Becali. Dacă are ceva cu Becali îl acționează în judecată, nu-i trimite memorii, că nu-i instituție publică.

      3) Ai înțeles greșit. În soluția a doua se referă la a cumpăra statul clubul SC FCSB SA cu jucătorii cu tot. Cu alte cuvinte(ale lui) a-i lua statul echipa și a-l despăgubi, urmând a-i recupera de la viitorul investitor căruia i-o dă cu siglă cu tot.

      Am precizat în notă: „Popa Simion nu este jurist, ci un simplu suporter stelist ca alte milioane de români. Soluțiile propuse de el trebuie luate ca bune intenții și dorință de ieșire din impas, nu puricate pe litere cu legea în mână. Sunt alții plătiți pentru a găsi o soluție juridică care închidă acest conflict fără a afecta trecutul, prezentul și viitorul Stelei.”

      Nu sunt avocatul lui. Habar nu am cine este, dar este o atitudine civică luată de un cetățean român care nu vrea vreun privilegiu personal. Este o acțiune pașnică și legală prin care cere socoteală statului pentru Steaua. Însuși Talpan i-a zis că-i un bun al întregului popor, deci și a lui, nu? Unde este problema? Ai văzut ce fac cei de la Cluj?

      Evident, nu rezolvă Popa Simion problema Stelei, dar vrea să atenționeze oficialitățile că mingea Stelei este în curtea statului, cel care deține în proprietate o baza sportivă, un stadion, o marca într-o unitate militară și de peste un an de zile nu știe nici cât să ceară pe ele, nici ce să facă, ci doar să consume bani publici și din buzunarul lui Popa Simion.

      1. geamspart

        @xray
        In primul rand…tu vorbesti de „vorbit civilizat”, fara atacuri si etichete ?? Tocmai tu ?? Ipocrizie pura.

        La punctul 2: Ba tocmai ca Mapn a facut, in primul rand se respecta legile acestei tari, fie ca s bune, fie ca nu s bune. Pana acum se facea totul dupa ureche, pe sub masa in cel mai pur stil romanesc. Uite ca s au schimbat niste lucruri. Atat dureaza o evaluare, atat dureaza termenele in justatie. Nu e vina nimanui.

        Absolut din toate articolele si comentariile tale se vede ca nu esti nici macar 5% obiectiv, esti un partizan cu un scop precis. Te ai remarcat cu asta cu mult timp inainte sa fie scandalul cu marca.

        Cand s au facut mitinguri si actiuni pentru ideea de o Stea curata, tot aia 500 am fost, aia care ne stim din vedere de pe stadioane, aia pentru care nu doar rezultatele conteaza. Dar ghici ce…tu si altii de pe aici de sunt pro Cioban si atat, plus aia de s au intors de o saptamana pe stadion, nu v ati facut simtita prezenta, voi erati contra. Acum v ati gasit sa vreti normalitate si sa vreti iesiri in strada.

        O curiozitate: de ce sa cenzurezi o expresie de genul: „Mache, tu esti tata?” Uimeste ma cu un raspuns de bun simt.

        1. xray Autor articol

          @geamspart
          Spui: „O curiozitate: de ce sa cenzurezi o expresie de genul: “Mache, tu esti tata?” Uimeste ma cu un raspuns de bun simt.”

          Răspuns: Că tu ești tatăl lui Mache, să fii sănătos, nu am nimic împotrivă, însă aici e fcsteaua, nu „Surprize, surprize”.
          Pentru restul ai emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă d’aici!”, unde îți prezinți CV-ul și faptele mărețe.

          1. geamspart

            @xray
            Asta e raspuns de bun simt ??? Tu citesti ce scrii ? Si acum n am voie sa spun ce gandesc despre tine ca abia astepti sa prinzi un motiv de dat block. Uite ca o sa trebuiasca sa ma mai suporti o perioada. M am lamurit total si de tine, nu doar ca esti rau intentionat ci nici nu te ajuta…stii tu ce.

          2. xray Autor articol

            @geamspart

            Măi, geamspart. Nu am timp, nici chef, de marotele tale personale cu anumiți useri. Ai spus necenzurat ce ai avut pe suflet, ți-am răspuns din politețe la întrebare, cu același nivel de seriozitate, și basta! Scuza-mă, dar fetișurile tale cu Mache, Lache și Catâr nu mă interesează. Sunt problema ta.

            Nu am nici chef să caut pe site ce comentam eu la protest, dar îți recomand pentru lectură trei articole scrise de mine în 2009 pe fcsteaua, să vezi cu ochii tăi că bați câmpii despre xray cu inepția că e „pro cioban”. Ești victima clișeelor nevăzute, dar auzite din bârfe de tastatură și trolling.

            Citește-le și luminează-te singur, nu mai lua lumină din bezna altora!!
            1) Scarba si imunitatea nesimtirii
            2) Mostenitorii Iadului
            3) Steaua in patru colturi
            Nu trebuie să-ți ceri scuze!

            PS (că sunt băiat bun!)
            Referitor la acel pct 2) scris de tine, legat de MApN, vinzi catraveți grădinarului! Întârzierea din incompetența CSA a fost dezbătută pe 3-4 articole, cu probe publice. Dacă tu nu ești informat nu înseamnă că toți sunt la fel. O evaluare durează max. 3 luni, nu un an! O spune chiar CSA: „În caietul de sarcini s-au trecut obiectivele evaluării, durata de evaluare (maximum 3 luni) și criteriile de selecție.”
            Articole:
            Licitație, pe loc repaus!
            Banul statului, ochiul dracului
            Cine a evaluat marca Steaua?

            Enjoy!

  6. joga-bonito

    Am impresia ca multi nu inteleg esenta democratiei si dreptul la libera exprimare. Intr-un fel e normal tinand cont ca parintii, profesorii sau mentorii nostri inca resimt sechelele unui regim comunist care a zdrobit folosind teroarea sau temnita grea diversitatea opinilor.

  7. wu1

    …off topic, scuze; dar nu por sa nu remarc cu uimire si tristete cum unii(in mod special vitto) spun ca fara becali nu se poate si ca fara el totul ca fi mai rau, mi se pare o mentalitate inchisa. Pe principul asta multi patroni isi trateaza angajatii iar angajatii din frica se supun acestui principiu; eu cred ca este gresit si Ar putea fi chiar mult mai bine din multe puncte de vedere, si nu cred ca tre sa aiba mai multi bani ca nu banii sunt totul!

    1. xray Autor articol

      @wu1
      Să nu fabricăm marote și tipare de mentalitate din lucruri pe care nu le înțelegem pentru că nu le stăpânim sensul corect.

      Tu faci o mare confuzie. Amesteci indatoririle conform fișei postului cu relațiile personale și abuzurile și le bagi de-a valma în oala supunerii.

      În termeni contractului de muncă și ai fișei postului, în orice organizație privată sau de stat de pe planetă, ca și in armată, ordinul, celui în drept să-l dea, se execută, nu se discută. Executantul nu înseamnă că se supune ca un sclav de frică, ci că iși indeplinește sarcinile de serviciu pentru care este plătit. Nu-l execuți în caz de forță majoră sau dacă este un abuz în raport cu legea, fie o încalcă, fie te face pe tine să o încalci. În rest, fiind perfect legal, dacă nu îți convine (sau te depășește) sarcina ai opțiunea demisiei.

      Democrația este numai în relatia popor-stat, nu angajator-angajat,… etc! Mulți nu au noțiunea corectă a democrației, interpretând-o și extrapolând-o fals și populist că ești liber să faci orice și oriunde.
      – În primul rând democrația inseamnă respectul față de lege și reguli stabilite în mod democratic de popor prin Parlament, nu impuse dictatorial de o persoană sau un grup. Tu dacă nu le respecți ești pedepsit! Dacă le respecți, înseamnă că ești sclav? Nu, înseamnă că ești cetățean corect și civilizat.

      – Un angajator, în concordanță cu legile în vigoare emise de Parlamentul democratic, își face propriile reguli în ROF și ROI, pe care trebuie să le respecte toți angajații. Cine nu vrea e out. Cei care le respectă sunt sclavi? Nu, înseamnă că sunt profesioniști.

      Să știi și tu. Peste 90% respectă legile din frică și sub 10% din conștiință socială. Idem in organizații private sau de stat.

      Tu ești angajat undeva? Dacă angajatorul vrea să te consulte, bine, dacă nu iar bine. El conduce, tu ești executant. Îți da obiectivul, planul, lucrarea etc. și tu trebuie să execuți, nu să-i spui că tu nu ești sclav să te supui. Ok, poți să-i spui, dar în secunda 2 ești out. Sună dur, dar asta e expresie tot a democrației. Nimeni nu te bate să faci ceva, ca pe sclavi. Ești propriul tău stăpân și când face bune și când faci rele, dar îți asumi numai responsabilitatea faptelor rele. Cele bune fac parte din normalitate.

      1. harald

        Am citit si eu acest comentariu al tau. Eu cred ca tu nu intelegi exact notiunea de sclav si intuiesc ca detii o firma sau esti vreun manager pe undeva. Vezi ca aia cu in secunda 2 esti out nu prea suna a stat democratic, unde si angajatii (aia executanti) au drepturi, chiar daca e greu de crezut pentru unii ca tine. Pana si in Romania, unde in majoritatea firmelor se lucreaza pe sistemul ‘eu te platesc, deci faci ce spun eu’ , angajatii castiga foarte multe procese impotriva angajatorilor.

        1. xray Autor articol

          @harald

          1) Bine ca intelegi tu exact notiunea de sclav. Am citit pe cine numiti voi (stii voi care) sclav, sclavete sau sluga și pe ce criteriu. Mă lași? 🙂

          2) ” In secunda 2″ era o metafora la „nu mai sta la discuții”. Tu nu ai noțiunea nici de șef. Tu nu te uiți macar la filme sa vezi cum e traseul firma-exit și în lumile democratice și civilizate? Au aia mentalitatea comunistă ca angajatilor nu le da nimeni ordine, ca sunt de capul lor, fara sef? Pe toata planeta exista, indiferent de sistemul social, incepând cu primul om căruia îi spune „șeful statului”, apoi șeful guvernului … șeful firmei CEO (chief executive officer) etc. Aia ei dau ordine, ei execută, nu? :))

          Poate ca tu ai niste drepturi „democratic ascunse” care iti permit ca intr-o firma sau institutie sa faci ce te taie pe tine capul, fiind propriul tau „stapin” acolo. Seful tau da ordine si decizii si tu te stergi cu ele la fund si nu executi decât ce îți spune mușchiul tău, iar la sfarsitul lunii iti vin drepturile salariale si cu bonusuri. Bravo! Ai dat lovitura.:)

  8. andyq

    E bine că găsim vinovați doar la MApN, CSA, guvern, si d’ăștia de stat. Încă puțin și îi facem statuie conducatorului suprem.

    Bine că un pușcăriaș cu acte în regulă, care are șanse mari să intre din nou la bulău tot pe barba lui, nu e reamintit mai deloc drept purtător de vină în situația creată. Toți ceilalți sunt „bau-bau”, el fiind aproape victimă.

    În ce țara … mele trăim?!

    1. xray Autor articol

      @andyq

      Nu a ridicat nimeni statui ciobanului.
      Becali NU a cumpărat sau furat Steaua de la CSA! E o placă falsă trimbițată propagandistic.
      CSA nu o mai avea încă din 1998, când a dat-o CU DATORII cu tot la Asociația non-profit FC Steaua, și în 2016 statul se face că nu mai știe cum a dat-o!!! Abia în 2003, Asociația FC Steaua a inființat societatea pe acțiuni SC Steaua București SA, unde Becali a cumpărat 51% din acțiuni.

      Cum a dat statul Steaua la AFC în 1998??? Ciobanul trebuie să răspundă??? Ce, el era ministru MApN atunci, ca la Steaua nu era în 1998???

      Noi suporterii trebuie să ne răspundem cum a făcut statul în 1998, iar statul să tacă? Să ne certăm ca proștii între noi pe o bucată de ziar scanată și statul să ne ignore, fără a oferi un răspuns oficial cu documente??

      Cum o sucești, cum o întorci, „găsești vinovați doar la MApN, CSA, guvern, si d’ăștia de stat”.
      Ei au înstrăinat Steaua în 1998, ei trebuie să răspundă cetățenilor cum au făcut-o, nu să pară căzuți din Lună cu o marcă în mână.

      Sunt singurii vinovați de situația creată. Ce au păzit acum 18 ani în 1998??? Ce au păzit de 18 ani încoace??? A fost cumva desființat statul sau MApN-ul între 1998-2016??

      Dacă a fost furată, în ce tară trăim dacă a disparut subit din curtea Armatei ditamai clubul Steaua și nimeni nu știe cum? Cum de nu au sesizat asta până acum??? Ce, Steaua a fost un breloc dispărut și ținut ascuns într-un seif?

      Așa trebuie să te întrebi și tu, ca cetățean, și să intrebi statul, nu ciobanul. Plătești împozit la stat, nu la cioban!

      Nu să arunci cu pietre în Popa Simion, cel care întreabă statul ce a făcut cu Steaua și unde este. Nu spune Talpan prin presă că „FCSB” nu e Steaua nici ca marcă, nici ca echipă? Ok, atunci să-i explice statul lui Popa Simion unde a ținut Steaua 18 ani de zile și de ce în toți acești ani a mințit milioane de steliști, România și Europa, că Steaua, ajunsă la Păunescu și apoi la Becali, este Steaua?

      Așa cum taurul vede doar roșu în fața lui, și unii văd numai ciobanul în fața ochilor.

  9. bijoux

    @xray
    Apreciez munca pe care o faci zilnic pe acest site. Sincer, nu cred ca altcineva ar face-o mai bine. Sa explici fiecaruia, de fapt sa repeti de multe ori acelasi lucru, si s-o iei de la capat de fiecare data argumentat si logic, rar mi-a fost dat sa vad . Din pacate, asa cum am mai spus, sunt persoane carora poti sa le desenezi si nu vor pricepe. Sunt atat de intoxicate de cei care actioneaza pe diverse canale impotriva celui care ne-a scos dintr-o gaura neagra in 2000 (nu mai revin cu istoria acelei perioade), incat nu mai pot fi obiective oricat le-ai argumenta. Sunt insa altele, extrem de inteligente, in acelasi timp si periculose, care vor sa induca stelistilor care n-au niciun fel de interes in acest razboi CSA/MApN vs Becali ca ciobanul e raul absolut si ca s-a ajuns in aceasta situatie numai si numai din cauza lui. E o munca de sisif pe care o faci, si toata suflarea ros’albastra care doreste ca legenda sa continue si sa nu se ajunga la la mai stiu eu ce ‘schisma’ iti multumeste.

  10. geamspart

    Impartialule, degeaba bolduiesti tu fix ce ti convine si cand iti convine. Valabil si in articole si in comentarii.

    Reciteste tu articolele de pe site ul asta, alea cu Steaua de la Csa la Cioban, de Filip Pendeleanu sau cum isi zicea si o sa vezi o mica-mare diferenta. Daca spui aceleasi lucuri cu titlu de adevar, nu demonstrezi nimic. Sunt doua teorii, fiecare merge cu cea care i se pare mai realista. Tot timpul va demonstra care din ele e cea adevarata asa ca nu te mai da tu detinatorul adevarului absolut.

    Noi zicem ca Steaua a intrat fraudulos in posesia Ciobanului, voi spuneti invers. Pana acum, ce s a judecat de o instanta a dat dreptate Csa ului. Sa vedem si pe viitor.

    P.s. „pe mine nu ma interseaza locul 1 ci doar banii”. Te las pe tine sa i atribui cuiva citatul acesta, nu este greu.

    1. adrian0808

      @geamspart

      Bai geamspart ….
      E foarte bine ca-l intereseaza doar banii pe cioban si bine ar fi sa fie asa , sa nu se mai bage peste antrenori , sa nu mai faca el echipa si transferurile … din pacate se baga aiurea si de multe ori strica ….
      Ciobanul este actionar.
      Reghe e antrenor
      Argaseala e director sau ce-o fi.
      Lutu e soferul .
      Varela si ceilalti sunt jucatori.
      Mai exista suporterii.
      Mai exista si unii ca tine care nu prea aveti nici o treaba cu problema , voi sunteti CSA-ul …..
      Mars la usa lui talpan si schelaie acolo ….

      1. geamspart

        @adrian0808

        Bai Adriene, explica i alea la Cioban, nu mie. Daca dupa atatia ni nu ti ai dat seama de omul Becali si de ce isi permite sa faca la echipa inseamna ca si tu esti paralel cu viata.

        Ti as spune eu ceva de „mars” dar am intrat in postul Pastelui si na…nu i frumos.

    2. xray Autor articol

      @geamspart
      Pentru disperarea ta, nu numai că am citit articolele lui Pindean, dar am citat din ele. Bagă geana doar la două articole scrise de mine să vezi cât troliing faci cu aberații tendențioase, că așa ai în fișa postului.

      1) Articol scris în 2016: „Cristian Gațu, comandant CSA (’97-’98) : „În ’98, Armata a cedat tot patrimoniul Stelei!”” (click) Vezi la Notă.

      2) Articol scris în 2012, pe când tu te spărgeai în geamuri: „ Steaua FARA nume„(click)
      Vezi ce scrie acolo la „Bibliografie obligatorie”! Sunt toate articolele lui Pindean pe tema de care vorbești, trollule.

      Și cu asta basta!

  11. xray Autor articol

    PS (Bonus)
    ICCJ in hotarare scrie ca: „s-a TRANSFERAT ACTIVITATEA SECTIEI DE FOTBAL” și „au FOST TRANSMISE UNELE ELEMENTE DIN PATRIMONIUL CSA, PRIN CEDAREA ACTIVITATII FOTBALISTICE.”

    1) ICCJ spune: „Nu se poate prezuma ca prin cedarea activitatii fotbalistice ,reclamantul a inteles sa cedeze si marca…”
    Din capul locului, ICCJ admite cedarea activitatii fotbalistice si diferentiaza marca, de activitatea fotbalistica desprinsa.

    2) ICCJ continua: „Nu se poate ajunge la concluzia ca prin TRANSFERAREA ACTIVITATII SECTIEI DE FOTBAL, s-a transferat automat si aceasta marca…”
    Paragraful ne arata ca obiectul procesului nu a fost niciodata privitor la sectia de fotbal sau la legalitatea transmiterii ei, ci doar la semnul comercial.

    Rămâne ca alte procese să stabilească, nu noi suporterii. Noi doar comentăm fapte, declarații și documente. Mă rog, unii ca tine chiar cred că adevărul și decizia le aparțin exclusiv lor.:))

    End of story.

  12. empyro

    Simpatic cum apar toti spartii sa urle si sa critice actiunile unui/unor oameni (ultima data vad ca au fost 5), care fac ce trebuie facut.
    Din pacate astia au o varsta si conditii sociale dificile, dar au gasit timp si vointa de a face ce trebuie. Cei care ar fi fost cei mai indreptatiti sa faca un astfel de protest, horcaie pe la meciurile de baschet „Florin Talpan a dat m..e la cioban”. Sa stea baieteii astia frumos cu CSA si sa se multumeasca cu baschetul lui Stanescu, care n-are „criza de identitate”, ce-ar conta ca a fost clonat si fuzionat de doua ori pana acum ?!
    Natie de ipocriti care pun interesul personal, intotdeauna mai presus decat cel colectiv. D-astia care atunci cand ajuta o batranica sa treaca strada, nu doar ca nu o intreaba daca doreste, dar eventual ii mai ard si un pumn in freza.
    Vine si mesterul andyq mai sus si spune ca , „da’ ce, doar Statul e vinovat ?” Nu maestre, dar Statul a fost singurul care nu a fost criticat si boicotat si care nu a dat vreodata socoteala.
    Normal ca atunci cand ai o viziune bolnava si vrei sa scapi cu orice pret de cioban, te faci frate si cu dracu’. CSA e o adunatura de oameni profesionisti, iar in MApN e plin de incoruptibili. Ciobanul e unicul nenorocit, ca a „furat” Steaua de la ghenerali. Hai, a se slabi si inainte…mars !
    P.S. : protest a fost si azi in Trivale, pentru cine a avut ochi sa vada. Si pare-se ca l-a si deranjat pe cioban, daca ar fi sa ne luam dupa interventia de la DIgi.

Lasă un răspuns