Gabi Balint. De la viaţa la ţară, la Steaua și viața pentru țară

de | noiembrie 4, 2015

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din”… Sîngeorz-Băi… Da. Toţi cei care am crescut la ţară, aşa ar trebui să începem povestirile din copilărie. Nu cred că Ion Creangă s-ar supăra că-l plagiem. Am crescut la ţară, în Ardeal, acolo unde portul popular era şi mai e la modă. Am avut colegi ţărani care veneau îmbrăcaţi în straie populare la şcoală atunci când nu erau plecaţi cu oile la păscut. Eram fascinat de lumea lor.

Prietenul meu, Ion, mă invita deseori la casa lui să dăm de mâncare la animale, să mulgem vaca şi să mâncăm brânză cu ceapă culeasă din grădină. La un moment dat, mi-am cumpărat o pereche de opinci din cauciuc şi am încercat să joc fotbal cu ele. Păcat că nu aveau crampoane!

Duminică mergeam la horă sau la şezătoare. La şezătoare, fetele coseau aşezate în cerc şi cântau trăgând cu coada ochiului la noi, flăcăii. Era o lume simplă şi curată. Îmi doream să fiu şi eu ca ei. Să dau de mâncare animalelor, să merg la cosit sau cu oile la păscut, să mă îmbrac în haine populare, să mănânc legume din grădină, să mulg vaca… Zâmbiţi, nu? Era „O lume minunată”, vorba prietenului Mihai Constantinescu. O lume în care, totuşi, fotbalul însemna totul pentru mine.

În vara lui ’76, tata a fost numit antrenor la echipa de juniori “Hebe”, din care făceam şi eu parte. Aveam nevoie de jucători şi m-a rugat să aduc câţiva colegi de şcoală talentaţi. Ion era unul dintre ei şi tare m-am bucurat când a acceptat să-mi fie coechipier. Am făcut echipă bună şi jucam în deschidere la meciurile de seniori. Lumea venea să ne vadă şi să ne încurajeze la toate meciurile disputate pe micul nostru stadion din Sîngeorz-Băi. Am terminat pe locul 2 in clasament.

După fiecare meci disputat acasă, tata făcea rost de bani de la conducerea staţiunii şi ne invita la doi mici şi-un suc. Asta era prima de victorie. Doi mici şi-un suc în separeul de la Bufet (aşa se numea crâşma staţiunii).

Mai târziu, am sosit la Bucureşti, nutrind un mare dor de casă. Trebuia să mă fac fotbalist. Tata mi-a spus: „Aici nu te vede nimeni. La Bucureşti sunt cele mai mari echipe. Poate acolo te vede şi pe tine cineva”.

Locuiam la internatul liceului Electroaparataj, într-o cameră cu cinci colegi. Într-o zi, l-am supărat pe unu’ şi mi-a zis: „Măi, ţărane, mai dă-te-n…!” Chestia cu „ţărane” mi-a plăcut, dar continuarea m-a făcut să sar la bătaie. Şi ne-am bătut rău. „

Ţăranul” a devenit apoi căpitanul echipei, şi nu datorită faptului că m-am impus cu pumnul. M-am adaptat repede la cerinţele capitalei, urmând sfatul mamei: „Ai grijă să nu-şi bată joc cineva de tine acolo!”

Încă mi-e dor de viaţa la ţară şi acolo o sa mă întorc peste câţiva ani, pentru că nu vreau să uit de unde am plecat mic ca să mă fac mare. În fotografie, eu şi Ion (dreapta), juniori la „Hebe”.

In copilarie, in fiecare luna ii ceream tatalui meu 5 lei ca sa-mi cumpar revista ‘Sport’. Apoi, decupam pozele cu marii fotbalisti ai tarii si le lipeam pe peretii din holul apartamentului cu doua camere in care locuiam. Stateam ore in sir sa-i admir pe Dobrin, Iordanescu, Dumitrache, Lucescu, Stefanescu, Dumitru, Sames, Dinu, Balaci, Oblemenco, Crisan… in pozele care imi acopereau peretii. Imi doream sa ajung ca ei. Pe Iordache am ajuns sa-l cunosc personal deoarece era prieten cu verisorul meu care juca la Gloria Bistrita si veneau deseori in vacanta la Singeorz-Bai.

Cand vorbeau despre fotbal, despre Steaua, despre Echipa Nationala, inchideam ochii si visam… Dupa cativa ani, unii mi-au devenit colegi si altii adversari. In 1990, revista ‘Sport’ mi-a dedicat aceasta pagina pe care o pastrez si acum. Romania se califica, dupa 20 de ani, la un campionat mondial intr-un meci decisiv cu Danemarca, in care copilul care decupa pozele cu marii fotbalisti in trecut a inscris doua goluri. Si atunci, cum naiba sa nu crezi in destin?!


Texte și imagini preluate de pe pagina de facebook a lui Gabi Balint

Nota Redacției

Vom incerca să readucem pe prima pagina foste glorii steliste, chiar relunând materiale publicate pe fcsteaua.ro de-a lungul a 13 ani de existență.

Site-ul www.fcsteaua.ro exista sub aceasta titulatura din luna August a anului 2002, dar inceputurile sale adevarate se gasesc undeva la jumatatea anului 2000, de cand site-ul exista sub o forma sau alta, pe diverse domenii gratuite.

Încă de la inceput dorința principală a celor ce s-au ocupat de site a fost aceea de a oferi suporterilor Stelei un loc virtual de intâlnire.

  • Peste 42 000 de articole 
  • Peste 600 000 de comentarii pe forum
  • Peste 56 000 de utilizatori înregistrați

 

Lasă un răspuns