Digisport: „Strategia lui Dică dă roade! De ce FCSB pare acum o altă echipă, dar și unde mai sunt carențe”

de | iunie 29, 2018

Strategia lui Dică dă roade! De ce FCSB pare acum o altă echipă, dar și unde mai sunt ”carențe”

Roș-albaștrii au încheiat primul cantonament al verii, cel de la Brașov, cu o victorie lejeră obținută ce-i drept și în fața unui adversar modest, din Liga 4. De altfel, însuși Nicolae Dică (38 de ani) a fost cel care a cerut două amicale cu echipe de acest nivel tocmai pentru a putea implementa noul sistem de joc pe care-l va utiliza din sezonul viitor, este vorba despre 1-4-3-3.

Dacă ne raportăm la cele două victorii (miercurea trecută, FCSB a câștigat și cu CS Cornu, 4-1), atunci se poate spune că ideea a fost foarte bună și că roș-albaștrii au o cu totul altă exprimare în noua poziționare din teren. Echipa este mult mai ofensivă, ajunge de multe ori la poarta adversă iar atunci când și adversarul este modest apar și foarte multe goluri. Dincolo de asta, merită remarcat faptul că jucătorii nu mai sunt închistați în exprimare, ca în sezoanele precedente, iar unii jucători par a fi renăscut o dată cu acest 4-3-3, extrem de mobil.

Care ar fi plusurile FCSB în 1-4-3-3?

FOTBAL:CELTA BRASOV-FCSB, AMICAL (27.06.2018)

În primul rând, Dragoș Nedelcu (21 de ani) reîncepe să fie fotbalistul în formă maximă de la Viitorul și cel care i-a atras atenția lui Gigi Becali. Tânărul mijlocaș a jucat exact pe postul său preferat și a știut să profite de aceasta. Mereu cu capul pe sus, Nedelcu a căutat mereu să le ofere pase bune colegilor din față, plus că de multe ori de la el a început faza de construcție. În plus, atunci când i-a permis faza a înaintat cu mingea la picior și chiar a tras la poartă, reușind și un gol. În multe momente, ne-a reamintit de marele Gică Popescu.

Un alt fotbalist care s-a remarcat, chiar în ambele amicale, este Ovidiu Popescu (24 de ani). Intrat în dizgrația lui Gigi Becali (60 de ani), care ar fi vrut să scape de mijlocaș, dar salvat de Dică, cel poreclit odinioară, chiar de patron, ”Lampard de România” a jucat foarte bine în cele două partide de până acum. În meciul cu cei de la Colțea, Popescu a fost chiar MVP, datorită celor trei goluri pe care le-a marcat. Asta după ce și-a trecut numele pe tabela de marcaj și la meciul cu Cornu. Pare că se simte mult mai bine ca ”inter”, rol care se potrivește mai bine calităților sale. Și Olimpiu Moruțan (18 ani) a jucat tot ”inter” și s-a mișcat foarte bine. A avut inițiativă, a încercat și să șuteze la poartă și l-a făcut pe Dică să ia în serios titularizarea lui în meciurile oficiale. Nu va fi insă deloc ușor, pentru că acolo mai este și Mihai Pintilii (33 de ani), adevăratul căpitan al echipei, din vestiar.

FOTBAL:CELTA BRASOV-FCSB, AMICAL (27.06.2018)
Budescu a marcat un gol superb din lovitură liberă

Și Constantin Budescu (29 de ani) s-a remarcat în acest ultim amical din România. Introdus la pauză, în locul lui Florin Tănase, la fel ca și ceilalți jucători care au ajuns mai târziu la pregătire ( au beneficiat și ei de vacanță după meciurile naționalei), Costică a marcat un gol absolut antologic, folosind propria-i marcă. ”Budi” a executat extraordinar o lovitură liberă de la mare distanță, exact în vinclul porții celor de la Colțea. În rest, Budescu a oferit foarte multe pase colegilor, cu multe schimbări de direcție și de ritm care au produs haos în apărarea brașovenilor. A fost aproape și de al doilea gol, care putea fi mai frumos decât primul, numai că mingea trimisă de el de pe stânga a trecut razant pe lângă vinclul porții.
Este limpede, așadar, că FCSB nu trebuie să se despartă acum de Budescu, un fotbalist pe care Becali ar fi tentat să-l vândă în Arabia Saudită, la Al Shabab. Dică face însă presiuni ca jucătorul să rămână pe loc, mai ales că și el le-a spus același lucru unor prieteni apropiați.

Un alt remarcat al zilei este Florin Tănase (23 de ani), jucător de la care Dică are mari așteptări în acest sezon, așa cum a spus la Digi Sport. Căpitanul FCSB a bifat o ”dublă”, asta după ce marcase și în primul amical. ”Tase” a mai avut și alte acțiuni personale din care putea marca. Asta în condițiile în care Harlem Gnohere (30 de ani) se află în refacere după operația la inghinali și va ratat startul sezonului.

Și Florinel Coman se simte mai în largul lui în noua așezare tactică. Chiar dacă nu a mai marcat, cum a făcut-o în primul meci, ”Mbappe de România” a contribuit la multe faze de atac, a executat mai toate cornerele și a reușit să pună presiune pe fundașii adverși.

Dică are motive să zâmbească după acest prim cantonament al verii 2018, dar trebuie să țină cont și de faptul că a jucat cu doi adversari modești. Vom vedea cum se va comporta echipa în al doilea stagiu de pregătire, cel din Olanda, care va începe duminică, 1 iulie.

Noutățile amicalului

Partida de la Brașov a consfințit și primele evoluții în roșu și albastru pentru Kamer Qaka (23 de ani). Folosit ca ”inter”, în locul lui Moruțan, mijlocașul albanez a evoluat cu mult tupeu și curaj, dar nici n-a avut rezistență mare în față. Rămâne de văzut cum va arăta în amicalele din Olanda.
A fost primul meci și pentru Antonio Jakolis, numai că la el este vorba despre o revenire, după împrumutul la Apollon Limasol. Croatul a fost trimis în teren ca fundaș dreapta, în locul lui Romario Benzar, semn că Dică ar vrea să-l păstreze în lot tocmai pentru această poziție.

”Mă bucur că am revenit și vreau să rămâns, dar nu depinde doar de mine, ci și de conducere. Cât despre postul pe care am jucat azi, nu este o problemă, am mai jucat fundaș dreapta”, a spus Jakolis, după meci.

Care ar fi minusurile FCSB?
FOTBAL:CELTA BRASOV-FCSB, AMICAL (27.06.2018)
Coman s-a mișcat bine pe faza ofensivă, dar cei de la Coltea au reușit să puncteze și ei

Chiar dacă au jucat cu doi adversari mult mai slabi, fotbaliștii vicecampioanei au arătat că mai au lacune în organizarea jocului. Chiar dacă au marcat 13 goluri în două partide au și primit două, de la adversari de Liga 4. În apărare, lucrurile par clare. Romario Benzar și Junior Morais sau Marko Momcilovic acoperă cele două benzi, în timp ce zona centrală este ”închisă” de Planic și Bălașa. Tehnicianul fostei campioane insistă pentru aducerea urgentă a unui fundaș central. Dacă în atac mai are soluții, iar aceste două meciuri au arătat asta, în schimb în apărare este nevoie de aer proaspăt. Valerică Găman n-a convins, la fel ca și Larie, astfel că Planic și Bălașa au nevoie de concurență puternică. Deocamdată, le-o mai face Momcilovic, atunci când nu este folosit pe postul de bază, așa cum s-a văzut și în campionatul trecut.

Bălgrădean nu prea a avut ce apăra și rămâne titularul incontestabil, mai ales acum după ce a ”debarcat” și Edi Stăncioiu. Însă, Helmuth Duckadam, fostul mare portar al Stelei, spunea deunăzi, la Digi Sport. că FCSB mai are nevoie de un portar care să-l țină ”în priză” pe ”Pufi”.

Sursa digisport.ro

2 comentarii la „Digisport: „Strategia lui Dică dă roade! De ce FCSB pare acum o altă echipă, dar și unde mai sunt carențe”

Lasă un răspuns