CSU Craiova – FC Steaua 2-5! Show total la „manita” roș-albastră! Unitatea de Elită Steaua s-a distrat cu Craiova și a demolat-o la Severin

de | octombrie 29, 2017

Duminică seara, pe stadionul Municipal din Severin, Steaua s-a distrat cu CSU Craiova, considerată cea mai în formă echipă din Liga 1, cu cel mai devastator atac. Trupa lui Dică le putea administra lejer cel puțin 8 goluri oltenilor, însă Budescu, Alibec și Enache au ratat incredibil șansa să-și treacă și ei numele pe lista marcatorilor. Budescu cu o dublă, pentru că oficial este creditat cu golul marcat de Steaua în minutul 69.

Inspirați cei de la ISU Craiova când nu au dat încă avizul de funcționare la  noul stadion din Bănie, altfel, oltenii îl inaugurau și cu o căruță de goluri în poarta lui Calancea. Aseară, pe malul Dunării, Magica Steaua a scufundat corabia lui Mangia și a redus la tăcere 10.000 de olteni încă din secunda 44. Din tribune se auzeau numai cântecele celor câteva sute de suporterii steliști fericiți: „București, Steaua București”, „Cine e pe primul loc, Steaua e!”

O parte din fanii steliști

  • Ca în basmele lui Petre Ispirescu, Bizonul s-a înscăunat „Împăratul Roș-albastru” la Drobeta – Turnu Severin.  Vedem mai jos respectul nemăsurat al unui suporter față de „stăpânul golurilor”  în tricoul Stelei. ?

Armada suporterilor olteni, deplasată în marș forțat de la Craiova la Severin cu un tren special, a urmărit în tăcere lecția de fotbal predată de tânărul Dică, italianului Devis Mangia, dar mai ales predată mult-prea-ingâmfatului Marcel Popescu, președintele CSU.

Deși au afișat o mare rivalitate față de Steaua, după meci, unii olteni aflați la stadion au cerut să facă poze cu jucătorii steliști. Printre cei mai doriți jucători la poze și autografe au fost Alibec, Gnohere, Tănase și Budescu. Valoarea cucerește și o inimă de piatră.

Pentru a întregi pe scurt imaginea cu demolarea Craiovei la Severin, dau cuvântul și celor mai presus de orice bănuială că ar fi subiectivi pro Steaua.

  • Cuvântul Libertății, primul cotidian al Olteniei, titrează: ” Alb-albaştrii, ridiculizaţi de FCSB… Deşi s-a promovat asiduu rivalitatea, organizatorii au părut că-şi însuşesc dinainte un statut de obedienţă, afişând pe tabelă denumirea Steaua în dreptul oaspeţilor. Şi startul de meci a confirmat această inferioritate a Craiovei şi pe teren… Băluţă spunea înainte de meci: ‘Steliştii au marcat atâtea goluri fiindcă au întâlnit echipe mediocre’, iar discursul i s-a întors în faţă, fiindcă Universitatea a primit 5 goluri, dar putea să încaseze cel puţin dublu de la rivală, ca nivel oltenii nefiind duminică departe de Sănătatea Cluj. Un fan oltean a tras concluzia amară după manita de la Severin: ‘Bine că nu am inaugurat naiba stadionul cu meciul ăsta!’ „. 
  • Scutariu – Prosport : „Alertă! Cod portocaliu de fotbal frumos şi goluri multe… Bucurie în Oltenia! Pe vânt, pe ploaie, CSU nu ia bătaie! Şi mai mult decât atât, trece şi pe primul loc pentru că înainte de startul jocului de la Severin vine vestea că CFR Cluj nu bate Gaz Metan. Suporterul oltean speră, dar speră în faţa unei echipe în formă, echipă care vine cu un atacant ce marchează pe bandă rulantă. E vânt, a fost ploaie, CSU… …CSU primeşte gol în câteva secunde. Omul cu mingea, fie că e Băluţă, Bancu sau Mitriţă acela, are cel mult o secundă până să fie atacat din momentul în care primeşte mingea. Chiar dacă e în propria jumătate minute bune, FCSB închide toate culoarele şi CSU gâfâie… Pe fondul lipsei de soluţii din ofensiva gazdelor, Marko Momcilovic îl ridiculizează pe Martik, centrează perfect în spate de unde Teixeira face 2-0… Echipa lui Dică învinge pe merit, 5-2 la Severin, şi este noul lider al Ligii 1 cu un punct în faţa lui CFR Cluj.”
  • Marcel Popescu, președintele lui CSU Craiova: „Nu e umilitor rezultatul, ei au fost mai buni ca noi! Noi mai avem de învățat. Noi avem o echipă tânără, în formare. E complicat când iei gol în secunda 45. Din greșeli învățăm. Steaua e o echipă bună. În această seară s-a văzut diferența de valoare. Ăsta e fotbalul! A fost un meci foarte atipic. Un meci care a început cu multă discuție, cu multă polemică. A fost un spectacol făcut de Steaua împotriva noastră. Prestația noastră din această seară nu ne onorează”, a declarat Popescu la Pro TV.
  • „Steaua poate să piardă titlul doar dacă nu se prezintă la câteva meciuri. Echipa națională se va clădi pe scheletul Stelei pentru că ăsta (n.r. Gigi Becali) va mai lua vreo doi jucători de la Hagi. Dacă inaugurau stadionul «Oblemenco» din Craiova cu Steaua, Craiova tot 5 lua”, a declarat Dragomir la Pro X.
  • Note GSP. În viziunea Gazetei: „Steliștii care au dezamăgit au fost fundașii Gabriel Enache și Ionuț Larie. Cei doi au fost nesiguri și au fost notați cu 5. Cei mai slabi jucători de pe teren au fost portarul celor de la CSU Craiova, Calancea, și fundașul Datkovici, care au primit nota 2. Nicolae Dică, a fost notat cu 9, în timp ce Devis Mangia a primit 3.”

Steaua a câștigat meciul de la Severin cu CSU Craiova, scor 5-2, într-una dintre cele mai frumoase partide ale sezonului și a urcat pe fotoliul de lider în campionat. Au marcat: Larie – autogol 66, Kelic 72 / Gnohere 1, Teixeira 34, Fl. Tănase 62, Budescu 69. Fl. Coman 82.

Roș-albaștrii au pornit în forță și Gnohere a deschis scorul după numai 44 de secunde, după o pasă a lui Florin Tănase. Steaua a majorat diferența în minutul 33, când Teixeira a reluat superb din prima din mijlocul careului o pasă a lui Momcilović. Florin Tănase și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 62, după un assist de geniu al lui Alibec. Decarul a scăpat pe stânga,  a înșirat doi olteni și l-a executat magistral pe nefericitul Calancea. Era deja 3-0.

A urmat un val de 3 goluri în 6 minute. Craiovenii au redus din diferența 4 minute mai târziu după un șut deviat de Larie în poarta lui Niță (66′). Însă Steaua a reacționat și în minutul 69, Budescu a marcat și el, cu ajutorul lui Kelici, după o centrare bună a lui Alibec. Kelici și-a reparat greșeala după alte trei minute, când a reluat cu capul din 6 metri centrarea lui Gustavo. Scorul de 5-2 a fost stabilit de Florinel Coman, cu 7 minute înainte de final, după ce a trimis cu capul în poartă mingea centrată de Larie. În ultimele 30 de minute Steaua mai putea marca cel puțin 4 goluri prin Budescu, Alibec, Enache și Tănase, care, rând pe rând, au irosit mari ocazii de gol.

Echipele de start:

  • CSU Craiova (3-4-3): Calancea – Kelic, Datkovic (Dimitrov 58), Ferreira – Martic, Zlatinski, Screciu (Briceag 84), Bancu – Gustavo, Băluţă, Mitriţă (Burlacu 64)
  • FC Steaua (4-2-3-1): Niţă – Enache, Bălaşa, Momcilovic, Morais – Nedelcu (Pintilii 73), Ov. Popescu – Teixeira, Budescu (Coman 73), Tănase – Gnohere (Alibec 53)

Brigada de arbitri:

  • Arbitru central: Istvan Kovacs (Carei)
  • Asistenți: Vasile Marinescu (București), Ovidiu Artene (Vaslui)

Denis Alibec a intrat pe teren în minutul 52 când l-a schimbat pe Gnohere, autorul primului gol al meciului. Alibec a contribuit la golul patru al Stelei, după ce a trimis mingea excelent în careul de şase metri, iar de acolo, Budescu a trimis-o în ațe. În minutul 65, Alibec a primit mingea la 20 de metri, dar nu i-a reușit execuția pretențioasă și șutul său a trecut alături de poartă. În minutul 90 al meciului, Alibec a fost la un pas să ducă scorul la 6-2! Atacantul a trimis o scăriţă aproape perfectă, scoasă cu ultimele puterni de Calancea.

Dică e într-un moment de grație. Locul 1 în Europa League și lider în Liga 1. Roş-albaştrii îşi continuă seria perfectă, iar acum au 11 meciuri consecutive fără înfrângere în toate competiţiile. Steaua are un atac letal, cu 18 goluri marcate în ultimele trei partide şi 24 de reuşite în cele şase meciuri disputate în această lună. În plus, cu nouă goluri, Gnohere este golgheterul Ligii 1. Cu 24 de goluri înscrise în cele şase meciuri pe care le-a jucat, Steaua este cea mai prolifică echipă din fotbalul european în luna octombrie.  Manchester City, liderul din Premier League, a încheiat luna cu 15 goluri marcate, Barcelona a reuşit să înscrie 14 goluri, în timp ce Valencia, formaţie ce traversează o perioadă fantastică, a marcat 17 goluri. Lyon 15 goluri,  Ajax 19 goluri și Lazio 19 goluri în toate competiţiile.

https://youtu.be/qHn3Me4N-cw

Totuși Dică a fost supărat că echipa sa a primit două goluri.

https://youtu.be/LkZojaGKszE

„Nu mă așteptam să marcăm 5 goluri, dar voiam un joc ofensiv. Avem jucători de calitate, care oricând pot inventa ceva. Important e că astăzi am reușit să marcăm 5 goluri și că am trecut pe primul loc. Știam că ei joacă pe faza de construcție cu 3 fundași centrali, în prima repriză am încercat să-i luăm de sus. Știam că cei doi fundași laterali făceau construcția și am încercat să-i forțăm să joace mingi lungi și am reușit asta.

Am fost supărat că am primit un gol prin autogolul lui Larie, pentru că mingea ieșea afară. Nu voiam să luăm gol azi.

«Bizonul» știa că-l voi schimba și mă bucur că înțelege momentul în care se află. Ajută foarte mult echipa. Mă bucur că toți jucătorii înțeleg că trebuie să dea totul atunci când intră pe teren.

Nu putem șterge cu buretele tot ce a făcut bun Alibec. Azi a intrat bine, a dat două pase de gol. Îmi pare rău că n-a reușit să dea gol pe finalul meciului. Eu sper ca în meciurile următoare să marcheze”,  a declarat Dică după meci la Telekom Sport TV.

Fotografia postată de FC Steaua Bucuresti.

Căpitanul Florin Tănase, MVP-ul meciului. Mijlocaşul a contribuit la victoria la scor cu un gol şi o pasă de gol.

https://youtu.be/0J2ftxD2HxY

„Nu mă așteptam să marcăm atât de repede. Am început să cresc în joc. Pot spune că aproape mi-am revenit după accidentare (n.r. ruptură de ligament încrucișat). Multă lume nu știe că după o asemenea accidentare ai dureri mai multă vreme.

Nu am simțit vreun moment că putem pierde acest meci. Nu știu dacă e cel mai bun meci al nostru, dar cel mai frumos e cu siguranță. Suntem fericiți că suntem pe primul loc și sper să rămânem acolo până la sfârșitul campionatului”,  a declarat Tănase după meci la Telekom Sport TV.

Bucuria la vestiar!

VIDEO | "Cine e pe primul loc?". Cum au petrecut roş-albaştrii în vestiar după victoria la scor cu CS U Craiova

#noi

A post shared by FC Steaua București (@fcsbofficial) on

Galerie foto FCSB și GSP

Rezumatul meciului

https://youtu.be/6pcmaHWHQwg

Meci întreg

https://youtu.be/Z5pKXwHBYXk

Felicitări băieților pentru victorie și spectacol!

Forza Steaua!

X Ray


Avancronică

CSU Craiova și FC Steaua se vor înfrunta duminică, 29 octombrie, într-un meci extrem de important din Liga 1, cele două echipe fiind la egalitate de puncte și având un punct mai puțin decât liderul CFR Cluj. Partida este programată să se dispute pe stadionul Municipal din Drobeta – Turnu Severin, cu o capacitate de 20.000 de locuri, începând de la ora 20:45,  și va putea fi urmărită în direct pe  Digi Sport1 TV, Telekom Sport TV și Look TV.

Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca Istvan Kovacs să fie cel care va conduce, duminică seară, meciul de la Severin dintre CSU Craiova și FC Steaua. Ultima partidă a Craiovei la care a fost delegat a fost cea cu ACS Poli Timișoara, pe 29 septembrie, iar a Stelei chiar derby-ul cu Dinamo.

Echipe din Craiova vs FC Steaua

„Ştiinţa” Craiova și Steaua (FCSB) s-au întâlnit prima oara în 30 august 1964, oltenii promovând atunci în primul eșalon. Într-o partida disputata pe stadionul „Tineretului“ din Bănie, Steaua a invins  cu 4-0. Duelurile dintre Steaua (FCSB) și echipele din Craiova au născut orgolii, care de-a lungul timpului au transformat confruntarea și într-o luptă cu accente emoționale transmise din tribune de fanii olteni. Pentru fanii steliști există un sigur rival, Dinamo.

  • Cinci jucători au câştigat campionate atât cu Steaua, cât şi cu Universitatea Craiova: Adrian Bumbescu, Silviu Lung, Nae Ungureanu, Gheorghe Ceauşilă şi Dumitru Mitriţă (au fost luaţi în calcul doar cei cu minute jucate).
  • 26 iunie 1966, „Ştiinţa” – Steaua (FCSB) 2-1, Constantin Deliu şi Constantin Sfîrlogea aveau să marcheze în repriza secundă, după ce Sorin Avram punctase în minutul 16, aduncându-le oltenilor primul succes în faţa grupării bucureştene.
  • Din categoria partidelor spectaculoase nu putea lipsi jocul din 24 noiembrie 1987, U Craiova – Steaua (FCSB) 4-6, în care s-au marcat cele mai multe goluri! La vremea respectivă, Steaua reprezenta o forţă la nivel continental.
  • Ultima oară când „Ştiinţa” s-a bucurat de un succes în Liga 1 în faţa steliștilor s-a consemnat pe 1 septembrie 2002, FC U Craiova – FC Steaua (FCSB) 3-1 (dublă Verdeş, Sava / Claudiu Răducanu). Au urmat șase remize şi 18 victorii pentru Steaua, printre cele 18 succese din campionat numărându-se şi cel din 29 august 2004, FC Steaua (FCSB) – FC U Craiova 5-0, rezultat care a consemnat cea mai mare diferenţă de scor din disputele directe.

CSU Craiova vs FC Steaua

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, CS U Craiova şi FC Steaua (FCSB) s-au mai duelat de 9 ori în campionat, de 7 ori s-au impus steliștii, iar 2 jocuri s-au încheiat la egalitate.  S-au întâlnit o dată și în Cupa României – Sferturi de finală,  când FC Steaua (FCSB) s-a impus la Craiova cu 1-0, în 04.12.2014.

Comparație sintetică

CSU Craiova

În ultima etapă, Craiova a câştigat în prelungiri la Chiajna după un gol de cascadorii râsului – Manasse a luftat în careu şi Martic a lovit decisiv (90+2′). Oltenii au tremurat, însă, pentru cele 3 puncte. Băluţă a deschis scorul din pasa lui Briceag (31′), însă Concordia a reușit egalarea în min. 87. Martic a adus cele 3 puncte după ce Manasse Enza-Yamissi a luftat penibil o degajarea din careu, într-un moment în care nu era presat de nimeni.

  • Echipa folosită de Devis Mangia împotriva Chiajnei (4-3-3): Calancea – Martic, Tiago Ferreira, Kelic, Briceag – Mateiu, Datkovic, Screciu (Burlacu ’89) – Gustavo, Baluta, Bancu (Roman ’80)

În Cupa României, la Brașov, CSU a trecut de Sepsi cu 2-0 (Mitriță 27′, Băluță 88′). Italianul a început fără 4 titulari, Băluță, Gustavo, Martici și Bancu, dar primii doi au fost introduși în repriza a doua.

  • Echipa folosită CSU Craiova în partida cu Sepsi:  Calancea – Spahija, Datkovic, T. Ferreira – Dimitrov, Screciu, Mateiu, Briceag – Mitriţă, M. Roman, Burlacu
    Rezerve: Popescu, Renato, Gustavo, Băluță, Bancu, Martic, Mihăilă

După ce a ratat inaugurarea OZN-ului din Craiova cu o partidă de lux împotriva Stelei, conducerea CSU a luat o măsură specială pentru meciul de duminică anunțată pe site-ul oficial: „Deplasare de vis la Severin. Vă lansăm o provocare: putem umple un tren?” și pune la dispoziția suporterilor un tren pentru deplarea „in corpore” la Drobeta – Turnu Severin.

Conferință de presă Devis Mangia și Baluță premergătoare partidei cu FC Steaua

„Sper să fie un meci frumos pentru fotbalul românesc. Va fi o partidă dificilă, vom avea momente în care va trebui să suferim, iar altele în care va trebui să punem probleme adversarilor. Îmi pare rău că nu jucăm la Craiova.

Însă în acest moment, fanii trebuie să fie mândrii de ceea ce au făcut aceşti băieţi, de ce a făcut această echipă în acest sezon. Sper că fanii vor fi aproape de noi la meciul de duminică, pentru că avem nevoie de ei. Dacă ne vor fi alături, vom avea şanse în plus de a obţine un rezultat bun.

Nu cred în date statistice (n.r. – referitor la faptul că FCSB a avut rezultate bune la Severin), duminică va fi o altă partidă, nu ne gândim la trecut. Ştiu că au trecut destui ani de când Craiova nu a mai învins Steaua sau FCSB, dar trebuie să ne gândim că duminică trebuie să facem ceva important.

Nu e important să scoatem în evidenţă presiunea, e important să ne gândim că trebuie să facem un meci mare. Rossi nu este disponibil pentru acest meci, pe ceilalţi îi vom evalua astăzi şi mâine. Faptul că adversarii ne iau în considerare în lupta pentru tilul înseamnă că munca noastră este făcută în direcţia bună şi trebuie să muncim mai mult în acest fel. Cu patru luni în urmă nu ne lua nimeni în considerare”, a zis Mangia.

Echipa  pe care o va trimite italianul duminică împotriva Stelei nu cred că va fi cu mult diferită față de cea folosită în partida cu Chiajna.

Echipa probabilă: Calancea – Martic, Tiago Ferreira, Kelic, Briceag – Mateiu, Datkovic, Screciu – Gustavo, Baluță, Bancu

FC Steaua

Nicolae Dică avea probleme de lot din cauza unor accidentări la trei oameni de bază, fundașii Romario Benzar și Bogdan Planici și mijlocașul Mihai Pintilii. Dintre aceștia, ultimul a fost recuperat complet, s-a antrenat normal, și sunt șanse să fie titular duminică.

În defensivă, Dică trebuie să găsească soluții pentru Planic și Benzar. În locul lui Planic se poate baza pe Ionuț Larie sau pe Marko Momcilović. Staff-ul trebuie să se decidă dacă sârbul va evolua în centru sau pe stânga în locul lui Junior Morais. Pe dreapta, Enache este în pole position.

La mijloc, Nedelcu, absent în confruntarea din campionat cu Timişoara (Dică a vrut să îl menajeze după risipa de efort cu Beer Sheva), va reveni printre titulari mai mult ca sigur, alături de Pintilii sau Ovidiu Popescu.

În ofensivă e posibil să apară mai multe modificări. Teixeira a fost odihnit în ultimele două partide, astfel că are o şansă bună să îi ia locul lui Man, puştiul fiind singurul fotbalist dintre titulari care a evoluat în Cupă, cu Sănătatea. Coman şi Tănase se luptă pentru un loc de titular în banda stângă, ambii aflându-se într-o formă foarte bună, în timp ce în atac Alibec este de aşteptat să apară din primul minut. Gnohere a marcat 5 goluri în confruntările cu Beer Sheeva şi Timişoara, dar Becali îl vrea pe Alibec în teren în meciul de Europa League și îi trebuie meciuri în picioare.

Echipa probabilă a Stelei: Fl. Niță – Enache, M. Bălașa, Momcilovic, Morais – Nedelcu, Ov. Popescu/ Pintilii – Teixeira, Budescu, Fl. Tănase – Alibec

Nicolae Dică la conferința de presă înainte de meciul cu CSU Craiova

https://youtu.be/32L2dN1zumI

Denis Alibec este în lot. Veți vedea mâine dacă va juca titular sau dacă va intra pe parcurs. Am decis ca de acum înainte Florin Tănase să fie căpitanul Stelei. Bălașa și Pintilii vor fi ceilalți căpitani.

Alibec e un jucător important și vrem să aibă din nou evoluții bune. Trebuie să dea goluri, asta e meseria lui. Am decis să-l exclud din lot pentru binele lui„, a spus Nicolae Dică la conferința de presă.

 

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

92 de comentarii la „CSU Craiova – FC Steaua 2-5! Show total la „manita” roș-albastră! Unitatea de Elită Steaua s-a distrat cu Craiova și a demolat-o la Severin

  1. alexutz2007

    Ba ce nesimtiti sunt unii. A auzit unul Scutariu cum ca Becali ar fi dat prima celor de la Progresul ca sa bage prima echipa cu CSA. Da au bagat 2 rezerve care probabil nu aveau valoare de liga a 3 a:))).
    Sper ca cei de la Progresul cat si de la Metaloglobus sa ofere un punct de vedere.

  2. vasglo

    @alexutz2007

    Cine e Scutariu?! E cumva asa-zisul jurnalist „contra-sportist” care cand aude de Steaua=FCSB cade pe jos in spume si striga in gura mare ca „Steaua e numai una si Talpan e tatal ei??..-:)

  3. alex-0101

    Poate par un pic „aerian” da hai sa fim serioși, vrei campionatul, bați neapărat la Craiova! Poate ca au un joc în viteza dar din ce știu eu în ultimele jocuri au câștigat mai pe final, antrenorul este italian e destul de clar ca preda destul de bine lecția contraatacul.
    Steaua dacă vrea titlul și vrea sa demonstreze ca.l merita ar trebui sa bata la doua goluri diferența și punct interpretărilor.
    CFR ul e în cădere libera, deh nu pot fi ajutati la infinit și se pare ca nici „ciorba reîncălzire” nu este o soluție pt un club abia ieșit din insolventa.
    Avem experienta jucătorilor plus valoarea lor, sa vedem dacă tactic Dica a prins ceva experienta pana acum sau ultimele rezultate sunt pe un fond al euforie și calității individuale…
    Javrele au dat 2 goluri acolo fără sa joace fotbal, eu zic cu un bizon din primul minut pe teren și cu un alibec(în ultima jumătate de ora dornic sa demonstreze ca nu e născut talent murit Speranța) Steaua bate acolo cu un sec 3-1 dintre care un gol sigur îl da șeptarul…

  4. killertits

    @alex-0101

    Ai dreptate, daca fc catzaua lesinata a reusit sa dea 2 goluri acolo, noi trebuie sa batem la cel putin 2 goluri diferenta, daca e sa facem raportul de valoare intre noi si pudeli.
    Problema vine de la atitudine, una e sa joci cu o echipa mare si pe val ( Steaua ) si alta e sa joci cu o echipa mare doar cu numele, dar in cadere libera ( Dinamo ), jucatorii se motiveaza altfel, pregatesc meciul altfel, etc. Sper doar sa nu vedem un meci urat, cu intrari la rupere, trageri de timp sau mai stiu eu ce cacaturi oltenesti.

    Si eu l-as vedea pe Bizon in primul 11, si daca nu merge sa intre Alibec sa arate ca nu s-au dat degeaba 2mil pe el, poate ultimele prestatii ale bizonului l-au inrait si l-au facut sa revina cu picioarele pe pamant, poate isi da seama ca nu e miezu din fanta si nici nu moare Steaua fara el.

    In rest, sa mai radem putin cu alde cenaclul flacara : http://www.steaualibera.com/2017/10/28/azi-nu-i-despre-hatereala/

    1. xray Autor articol

      @killertits

      Ți-au mai spus și alți useri. Te rog nu mai promova cu obstinație site-ul ăla „Scânteia liberă” pe aici.
      Un citat două de pe acolo, când e cazul și hazul, merge, dar a postat mereu link-uri cu articole întregi e ca și cum le faci reclama prin publicitate negativă.
      Cine vrea știe calea spre Scânteia liberă și fără îndrumare de aici!

      Nu ne interesează nici ce se postează, nici cine comentează pe acolo.
      Mulțumesc pentru înțelegere!

  5. alex-0101

    Echipa de start:
    Niță – Enache, Bălașa, Larie, Momcilovic- Nedelcu, Popescu – Teixeira, Budescu, Tănase – Gnohere

    Rezerve: Stăncioiu, Pintilii, Alibec, Filip, Morais, Coman, Man
    Sper ca Larie sa fi prins mai mult tupeu…. Cred ca asta e cel mai greu meci ca titular al sau de la accidentarea lui Planic…. Craiova are în fata jucători rapizi, deci aerian nu ar fi probleme, sincer doar un contraatac și penalty ne pot surprinde…
    Rămân la același pronostic, batem cu 3-1… Forzza STEAUA!!!

  6. xray Autor articol

    Echipe de start:
    FC Steaua: Niţă – Enache, Larie, Bălaşa, Momcilovic – Popescu, Nedelcu – Teixeira, Budescu, Tănase (c) – Gnohere

    CSU Craiova: Calancea – Datkovic, Kelic, Ferreira – Martici, Screciu, Mateiu, Bancu – Gustavo, Băluţă (c), Mitriţă

    1. vitto

      fiecare meci la Steaua este o scoala ….. important este daca poti acumula si sa ajungi la un nivel competitiv…. sigur ca dica pleaca de jos….. dar dupa cum observ cu obiectivitate….. poate si are capabilitatea sa invete din mers! bravo lui!

  7. siegfried

    N-au mișcat oltenii în prima repriză, le-a distrus Dică tot jocul. Singurul mod prin care n-am câștiga ar fi dacă am lua un roșu, altminteri suntem mult peste ei.

    Altminteri nu mai pot cu Nedelcu, a pierdut cel puțin 5 mingi, din cauza lui a luat Larie galben și trebuia și Enache. Din cauza regulii ulii nu poate fi schimbat decât dacă e bagat un alt tânăr.

  8. alex-0101

    @siegfried
    Ai dreptate… Dar ma bucur ca Ovidiu Popescu a învățat sa joace simplu și pare un Pintili mai tânăr… Îmi mai place Tănase a crescut în ultimele jocuri… Și am zis nu vreau sa ma hazardez… De Enache voi comenta după meci :))

  9. alex-0101

    Cel mai mult ma bucura faptul ca ușor ușor echipa e „demanelizata”.. Dica ușor ușor își pune amprenta tactic…
    Cam dam 4 pe meci:))), bineînțeles mai este mult pana la final dar e o bucurie sa vezi ca echipa joaca fotbal și asta poate e cel mai important pentru ca sincer va spun abia aștept meciul următor…

  10. joga-bonito

    Cred ca au mai facut accident vascular cerebral cativa maniaci de pe facebook.

    Antologica imaginea cand Steaua rateaza golul 6 la Craiova si Dica si Budescu isi rup hainele de ciuda.

    Ov Popescu si Enache foarte slabi. E nasol sa ratezi cu poarta goala si sa faci cadou oltenilor doua goluri. Sa speram ca revine Benzar cat mai repede.

  11. alex-0101

    @joga-bonito
    Ovidiu Popescu nu a jucat deloc deloc rău, im min 89 după ce ai alergat atât destul de posibil sa ratezi deh nu e un „lampard”…. Enache azi defensiv nu a jucat asa rău însă pe partea ofensiva omul e debil…

  12. naiyba

    eu ii spun bine ai venit Normalitatii, pentru ca aceasta este adevarata diferenta dintre noi si restul. Mai trebuie umblat la relatia cu suporterii, mai ales ca urmeaza meciul cu Chiajna de pe arena nationala.
    Dica le-a dat o lectie multora, inclusiv mie, Bravo bah!!! Bravo si Tanase (mai multa consistenta in joc, insa e clar ca e pe drumul bun, sper sa ma fi inselat si in privinta lui, Gnohere, Coman, Alibec (s-a simtit cand a intrat), Teixeira, Momcilovic…ce diferenta fata de sezonul trecut cand ma uitam cu jena la la jocul prestat de Steaua.

    Bravo bah!!! Jocul merita un stadion plin cu Beer’Sheva! Sper cacapetele luminate sa se ocupe si de treaba asta.

    1. vitto

      bravo, bravo, bravo …… toata lumea laudata ….. naiyba da’ de pastor nu mai zici nimic?! parca totusi el ar fi artizanul principal de la finante-banci?! si fara finante banci in fotbal nu rezisti prea mult……..

    1. siegfried

      Singurul lucru rău în seara asta e că s-a văzut lipsa lui Planic. Au fost vreo 3-4 faze în care am fost jalnici ca poziționare și din câte am înțeles sârbul o să revină abia după meciul cu be’ersheva.

  13. alexutz2007

    blaugrana86 stiu ca ti se pare absurd dar daca Plzen poate noi de ce nu am putea? Nu uita ca Hapoel e buna acasa.
    A pierdut si cu Maribor si cu Plzen. Acum sa vedem ce o fi. Eu cred ca daca joaca Alibec(fiind mai tehnic ca Bizonul) am avea sanse sa castigam.

  14. Gosu

    Cum sa fie, sabatoare trista pentru olteni.
    In alta ordine de idei. 4 victorii consecutive, 3 la scor si una in Europa. Atacant care inscrie meci de meci, moral de invingatori. Incepe sa semene cu Steaua Bucuresti.
    Pentru relatia cu suporteri, un 4-0 pe Arena cu evreii si toti vom fi multumiti.
    Sper sa reusim sa tinem de sirul victoriilor, mai ales ca vine o serie de meciuri cu slabani. Iar Europa League, o victorie ne garanteaza calificarea de pe primul loc in proportie de peste 90%.

  15. bodanel

    Nu stiu ce sa zic. Avea un instinct de killer pe care nu-l au multi atacanti. Incepuse sa-si revina atunci cand i-a spart fara jigodia aia imputita de muresan. Ce carpa de om sa fii ca sa faci asa ceva?

  16. vitto

    concluzie: avem un lot exceptional, bine articulat si numeric si calitativ, cu dubluri pe fiecare post, un melanj de jucatori tineri – experimentati fata de care iti trebuie doar decenta de a nu face prostii …… dar aseara sa dam cezarului ce este al cezarului: dica (& MM) a pregatit foarte bine meciul cu mangia, un antrenor bun, intuind ca o solutie bazata pe forta si prezenta fizica se va impune cu usurinta in fata poneilor de la craiova! in fotbalul modern fara forta si viteza nu existi …….
    important este daca dicanio invata si acumuleaza experienta din fiecare meci la Steaua ….. aseara am vazut ca potential exista ….. Bravo Steaua, Bravo Dica!

  17. xray Autor articol

    Note GSP.
    În viziunea Gazetei: „Steliștii care au dezamăgit au fost fundașii Gabriel Enache și Ionuț Larie. Cei doi au fost nesiguri și au fost notați cu 5. Cei mai slabi jucători de pe teren au fost portarul celor de la CSU Craiova, Calancea, și fundașul Datkovici, care au primit nota 2. Nicolae Dică, a fost notat cu 9, în timp ce Devis Mangia a primit 3.”
    https://images.gsp.ro/usr/imagini/2017/10/30/858671-notas.jpg

    1. xray Autor articol

      De acord.
      La autogol, Larie nu are vreo vină. Shit happens. Oricum l-a scos prin assist la golul 5. Așa mai vinovat e Balașa, la golul 2 al oltenilor.
      Și pe Enache l-au notat aiurea, după ratarea aia.

  18. killertits

    @ray
    Corect, singura vina a lui Larie este ca l-a luat ala la tinta, daca nu se lovea de el, mingea aia se ducea la dracu in porumb, nu era pe poarta. La golul 2 al craiovei au dormit toti de a ajuns ala superliber in careu. In fine, totul e bine cand se termina cu bine.

    Sincer nu am avut nici cea mai mica emotie ieri dupa golul Bizonului, Craiova a miscat cat am lasat-o noi, echipa incepe sa miste, se leaga pasele, apar schemele etc. E bine 🙂

    1. vasglo

      @killertits

      Ai dreptate, fara norocul chior pe care l-au avut la faza cu Larie, puteam asista aseara la o adevarata prabusire a mitului clonei oltene, scorul putand rivaliza usor cu cel intregistrat de Steaua in partida cu clona banateana!….

  19. vasglo

    „Joaca Steaua zici ca-i Barcelona!”……-:)

    P.S. – Dupa un asemenea meci si scor, sa te scremi sa scoti in evidenta ca doi jucatori de la invingatori au evoluat mai slab, si nici macar sa-i nimeresti, asta da performanta gazetareasca de care nu poate fi capabil decat un asa-zis jurnalist de la GSP…..

  20. siegfried

    Notele alea din GSP sunt date de unii care cred că au văzut alt meci. Larie și Enache n-au fost cu nimic sub echipă. Primul gol al Craiovei a fost o întâmplare totală, în primă fază mingea îl lovește pe Momcilovic în abdomen și e făcut groggy, mingea revenind cu noroc la oltean. Apoi Larie s-a revanșat la golul 5 când a dat un assist.
    Enache chiar s-a mișcat bine în bandă, a recuperat, a dat drumul repede la minge fără să se mai complice, a dat și o diagonală bună lui Alibec, a avut și faza aia în care a urcat excelent păcat că a ratat.

    Mai slabi aseară au fost Nedelcu și Bălașa. Nedelcu cu multe mingi pierdute în prima repriză și 0 aport pe faza de atac.. Bălașa pe lângă la faza golului 2 al Craiovei, a mai avut momente de blackout. Vezi ocazia oltenilor când a respins Niță mingea peste bară. Să te cheme Bălașa și să dea Băluță de lângă tine cu capul e o contraperformanță.

  21. siegfried

    Apropo de golul 4, păi dacă nici asta nu e o fază de Barcelona, atunci nu știu ce mai e.

    Dați la 1:40:07 https://www.youtube.com/watch?v=Z5pKXwHBYXk

    Faza e cam așa: tackling perfect a lui Enache, mingea rămâne la el, adversarul pe jos. 1-2 Enache – Ov. Popescu prin care e scos un adversar din joc, lansare de 30 m în lung de linie pentru Budescu, 1-2 între Budescu și Tănase cu încrucișare care scoate 2 adversari din joc, 1-2 între Budescu și Nedelcu prin care se scoate încă un adversar din joc, pasă a lui Budescu în centru pentru Ov. Popescu rămas acum singur la mijlocul terenului, lansare pe partea stângă la Momcilovic, cursă de 40 m a sârbului în diagonală, pasă pentru Tănase aflat la 16 m de poartă, boltă peste apărarea Craiovei pentru Budescu care vine lansat din lina a 2-a, mingea e lăsată pentru Alibec, care vine în viteză pe bandă și centrează din prima în fața porții, de unde Budescu reia cu tot cu fundaș mingea în plasa porții. 12 pase în 31 de secunde, cu mingea plimbată dintr-un colț al terenului în celălalt .Jos pălaria.

    1. xray Autor articol

      Karma e curvă.
      L-a mâncat în fund pe Miriuță să spună ieri: „Vă garantez eu că Steaua nu va câştiga nici acest campionat. Să vedem cât de uşor le va fi în play-off să ia titlul cu noi, cu CFR, cu Craiova.” :))

  22. adrian0808

    Bai, da unde sunt specialistii astia in galerii, coregrafii … ia sa ne explice ei cu cuvintele lor , cum de se intampla tarasenia asta cu „PATRU-LA ” in groapa ….
    Cum ma de aia cu cea mai cea galerie , coregrafie, cantareala si tortaneala … cum bah sa pierzi la viitura ….?
    Ce s-a schimbat forbalu asta …. iar batura puli_lii pe galerie … Galerie ai caca maca ai …. cat de importante e galeriili astea …. ce v-ati face voi … daca n-am fi noi ….

Lasă un răspuns