Cele 5 câștiguri ale lui Reghecampf din disputa cu Iordănescu

Dacă n-ar fi avut parte de disputa cu Goliat, probabil că David ar fi rămas un simplu golan care azvârlea cu pietre. Reghecampf și-a găsit “Goliat”-ul în Iordănescu

În caz că nu s-a finalizat deja, această dispută va avea oricum un singur câștigător. Nu mă refer aici la cine are dreptate pentru că e o chestiune secundară în astfel de confruntări. Mă refer strict la cine are ceva concret de câștigat de pe urma faptelor concrete și a schimbului de declarații.

1. Reghecampf va fi  cel mult victimă simpatizată și răzbunată

Înainte de orice, trebuie spus că Reghecampf nu ar putea pierde ceva nici măcar în cazul în care, printr-un absurd zdravăn, Steaua ar fi sancționată în țară.

Chiar și-n acel caz, Reghecampf ar câștiga-n primă fază de pe urma statutului de victimă a sistemului, iar în cea de-a doua fază, foarte probabil, de pe urma statutul de victimă care și-a găsit dreptatea la TAS.

Dacă se ajunge până la TAS, atunci nu doar că Reghecampf va avea zdravăn de câștigat, dar Iordănescu și Federația ar avea zdravăn de pierdut.

2. Orice dispută cu un adversar superior este un câștig

Apoi, antrenorul Stelei câștigă din start la capitolul imagine prin simplu fapt că intră-n conflict cu o personalitate uriașă a fotabalului nostru.

Alături de Lucescu, Hagi, Boloni, Balaci, Gică Popescu, Cornel Dinu și alți câțiva, Iordănescu formează cel mai respectabil grup din fotbalul nostru. A, sigur, oricui îi ia doar câteva secunde să spună despre oricare dintre aceștia că sunt în fel și chip, dar când n-ai minte totul e simplu de gândit și rapid de spus.

Prin urmare, Reghecampf câștigă statut doar prin simpla opoziție cu un nume precum cel al lui Iordănescu.

Vorba ceea, inclusiv David ar fi rămas un simplu golan care azvârlea cu pietre dacă nu avea un adversar precum Goliat. În cazul de față, Iordănescu este Goliat prin personalitatea sa și prin statutul de antrenor al echipei “naționale”, nu neapărat prin argumentele pe care le aruncă-n dispută.

3. Reghecampf joacă rolul tânărului revoluționar care sfidează vechea ordine

Apoi, Reghecampf câștigă prin faptul că provoacă o dispută cu un reprezentant al gărzii vechi din fotbalul nostru. Genul acesta de dispută atrage aproape mereu sprijin suplimentar pentru luptătorul mai tânăr și pune sub semnul întrebării prospețimea de idei a celui mai în vârstă.

Dacă am discuta strict despre cine are dreptate, ar trebui să spunem inclusiv că dorința lui Iordănescu de-a avea jucătorii Stelei la dispoziție este una legitimă. E absolut firesc pentru un selecționer să-și facă un plan și să încerce să-l urmeze de vreme ce Comitetul Executiv i l-a aprobat.

Dacă privim mai în profunzime, s-ar putea să observăm însă că această dorință a lui Iordănescu are și o legitimitate dată de un anumit egoism. Este vorba despre acel egoism născut pe vremea în care “naționala” conta pentru toată lumea, iar Mircea Sandu avea grijă să subordoneze orice interes intereselor Federației.

Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. Banii reușesc să fie mai puternici decât simbolurile și decât puterea. Uneori, banii iau locurile acestora, alteori doar le cumpără.

4. Reghecampf își mobiliează jucătorii cu filosofia Rapidului

În fine, toată această dispută îl ajută pe Reghecampf să-și mobilizeze jucătorii cu ajutorul formulei “singuri împotriva tuturor”.

Dacă Rapid se bazează pe o istorie a faptelor concrete când afișează sloganul acesta, Reghecampf speculează doar un moment. Nu doar cei 6 fotbalișit ceruți de Iordănescu privesc la acest conflict, ci și ceilalți componenți ai lotului. Dintre mesajele care ajung la ei există și acela conform căruia autoritățile fotbalului le sunt potrivinice.

Pentru niște fotbaliști obișnuiți zi de zi să identifice adversari, o astfel de ideea devine mobilizatoare. Mai mult, îl vor privi pe antrenorul lor ca pe un tip curajos, plin de personalitate, genul care ia decizii importante.

Toate aceste aspecte le și alimentează motivația, îi și face să-i ofere respect suplimentar lui Reghecampf.

5. Reghecamp își construiește statutul de lider în breasla antrenorilor

Nu vorbesc despre cât de plăcut e Reghecampf printre colegii săi, ci despre ce determină faptele și vorbele antrenorului Stelei. Într-o breaslă care suferă crunt la capitolul personalitate – antrenori care acceptă contracte cu clauze aberante, antrenori care fac orice să preia o echipă, antrenori care nu au curajul să-și exprime părerile despre aproape nimic – Reghecampf vine și sfidează o autoritate supremă a antrenoratului din România.

Categoric, vor fi mulți care se vor amăgi că Reghecampf își permite asta pentru că îl are pe Becali în spate sau pentru că are bani…

Mai sunt și alții care l-au avut pe Becali în spate sau care au avut bani și care în afară de-a spune că oaspeții au fost mai buni după pauză n-au îndrăznit să producă niciun tremur nimănui.

Unii dintre antrenori îl vor privi cu invidie pe Reghecampf, alții cu un soi de dispreț. Dincolo însă de primul strat al simțirilor, e posibil să apară și un pic de respect. Respectul acela pentru oamenii care îndrăznesc să facă lucruri pe care tu nu ai curajul vreodată să le gândești, d-apăi să le faci.

PS: dincolo de culise, părerea mea este că Iordănescu avea dreptate să solicite jucătorii Stelei atât timp cât Comitetul Executiv a aprobat respectivul turneu. Jucătorii au nevoie să interacționeze cu un selecționer, cu cerințele acestuia, cu programul acestuia, cu secunzii acestuia.

Metodele lui Iordănescu pot fi învechite sau nu, dar el este selecționerul României, are un mandat și dreptul moral de-a-ncerca să facă tot ceea ce ține de el pentru a îndeplini obiectivele. Întâmplător, toată dreptatea lui Iordănescu intră-n conflict cu dorințele lui Reghecampf.

Iordănescu pierde.

Ștefan Beldie
Preluare de pe 3surse.ro