În uichendul european al Marilor Derbyuri, am avut o sîmbătă perfectă. Toate favoritele noastre au cîștigat pe linie, la scoruri concludente, în deplasare: Schalke-Bayern (1-3), Man. City – Liverpool (1-4) și Real-Barcelona (0-4) au întregit strălucita victorie repurtată matinal de CSM Rîmnicu Vîlcea la Metalul Reșița (6-1!!!). Ce mai, ne-a ieșit după placul nostru, din Caraș-Severin pîn’ la Manchester. Bucuroși, am abordat relaxat, cu încredere, ca spectatori neutri, Eternul Derby de Românica, adică Dinamo-Steaua. Și, vai, privind, ne-a mai pierit entuziasmul, ne-am cam blegit nostalgic.
O fi fost vremea de vină sau decorul bătrînicios al arenei din Ștefan cel Mare? N-am zice. Am prins vremuri și mai și. Ploua-ningea, gazonul și mai prost era. Exista, însă, o mică diferență, semnificativă: pe gazonul ăla, imposibil, se înmocirleau niște băieți sclipitori. Sau inepuizabili truditori. Prieteni în civilie, se luptau unii cu alții, la baionetă, ca ostași fideli ai trupelor de la Dinamo sau Steaua. Pe urmă, după încă 90 de minute ale unei bătălii dintr-un război nesfîrșit, gladiatorii ieșeau iarăși împreună, la o bere, un suc, ceva. Nu există Eternul Derby dacă nu se lipește cumva cu atîtea derby-uri disputate în trecut, așa cum o fi fost el, trecutul, uneori condamnabil.
De aici și bruma de tristețe la ultimul Dinamo-Steaua. Steaua a dominat steril, Dinamo a jucat ceva mai subtil. După o primă repriză confuză a venit a doua, un pic mai consistentă, parcă. Mult prea puțin. N-am avut nici un moment impresia că jucătorii ambelor echipe ar fi conștienți că oficiază, da, ceremonia Eternului Derby. Într-un fel, îi înțelegi și pe ei, sînt mercenari, iar meciul Dinamo-Steaua s-a desprins de tradiția unor războaie ofițerești, între Interne și Armată. Acum e război total, toți împotriva tuturor, greu de priceput. Dușmănie – ăsta-i cuvîntul de ordine la așa-numitele, pe vremuri, „cluburi-fanion“.
Dinamo-Steaua, opera atîtor generații de jucători și antrenori, a decăzut. Din epopee s-a preschimbat într-o farsă cu accente cînd crude, cînd grotești. Dinamo – insolvență, neînțelegeri între actualul și foștii acționari, închis și pus sigiliul la loje, lămuriri cu Internele. Steaua – fără stadion, siglă, palmares, în conflict cu Armata. Apropo, și fără galerie. Îi înțelegem perfect pe ultrașii din Ghencea, da’ și pe Gigi, pe undeva, în meciul cu generalii. A mai dat și, legat de situația de la Dinamo, încă una de-a lui, pe Sport.ro: „Prieten sînt cu Turcu și cu Badea, da’ ăștia nu sînt oameni, sînt diavoli!“. Dialectic, moșule!
Și acum, ce facem? Stăm chiar așa, doar pe dușmănie și abureală? Emigrăm toți în paradisul visatei finale Bayern-Barcelona? Ba nu, băieți și fete. Rămînem aici. N-avem noi treabă cu grupările astea, dar vă susținem dacă puneți presiune pe foștii și pe actualii conducători, vinovați indiscutabil, strigînd:
Ne vrem Dinamo-Steaua înapoi!
Viorel Moțoc
Preluare de pe catavencii.ro
Nota Redacției
Derby-ul a trecut, dar problema a rămas în actualitate. De aceea vă prezentăm acest articol, care cu umor negru prezintă o stare de fapt regretabilă.
Cine poartă emblema pe care acum un an o aveau Chipciu și Popa pe tricouri?
Clubul Armatei decis să utilizeze emblema Steaua, fără cele 2 steluțe, pe tricourile uneia dintre echipele de handbal de copii. „Talentul este cheia” e sloganul echipei care caută noi talente pentru handbalul românesc atît feminin, cît și masculin.
Nu chiar. CSA nu a decis, CSA erau obligati sa foloseasca undeva marca. Tertipuri de cacat din partea „compartimentului” 😉