Play off Europa League: Avancronică Steaua – Rosenborg

de | august 20, 2015

Astăzi, joi, 20 august 2015, FC Steaua și Rosenborg BK se întâlnesc în prima manșă a play-off-ului UEFA Europa League, pe Arena Națională, de la ora 21:00.

FC Steaua speră să obțină a 7-a calificare, după play-off in Europa League contra celor de la Rosenborg, și a 11-a consecutivă in grupele unei competiții UEFA. Rădoi și Steaua nu-și joacă azi doar o carte financiară importantă. Pentru Mirel miza e infinit mai mare. Dacă va trece de Rosenborg, va deveni al 11-lea antrenor stelist care reușește performanţa de a duce echipa în faza grupelor, după 2003. Campioana României are ocazia și să răzbune eliminarea din urmă cu 10 ani din preliminariile Champions League 2005, ajungând atunci până in semifinală de Europa League.  Interzis de UEFA, Mirel Rădoi, antrenorul „de facto”, nu va mai putea sta pe bancă, locul său fiind luat de Massimo Pedrazzini, antrenorul „de jure”.

  • Reprezentanții UEFA au anunțat la ședința tehnică în ce constă suspendarea aplicată lui Rădoi: „Nu are voie in zona tehnică pe toată durata jocului. Poate să intre in vestiare inaintea partidei, la pauză și după joc.

După ce au părăsit UEFA Champions League, roș-albaștrii își joacă ultima carte  să rămână în Europa. În primele 3 tururi preliminare din Europa League, Rosenborg a reușit 5 victorii și 1 egal,  trecând pe rând de Vikingur, Reykjavik si Debrecen. Steaua speră să-i oprească pe norvegieni așa cum a reușit cu TSKA Sofia, Valerenga, St Patrick’s, Grasshoppers, din nou TSKA Sofia și Ekranas, în ultimul tur înainte de grupele Europa League (sau UEFA Cup).

  • Massimo Pedrazzini: „Sperăm să avem o prospeţine în joc. E un adversar dificil, care a pus probleme în trecut. Avem posibilitatea revanşei şi să dovedim că lipsa de rezultate de până acum nu e din vina jocului sau lipsei de concentrare a jucătorilor. Băieţii s-au pregătit extraordinar să facă faţă acestei competiţii”, a spus .
  • Adi Popa: „Ne aşteaptă un meci foarte dificil cu Rosenborg. Am văzut pe video care sunt plusurile şi minusurile lor. Sperăm ca la ora meciului să-i anihilăm, să punem în practică ceea ce ne ne va cere Mister şi, bineînţeles, să obţinem un rezultat pozitiv mâine, iar la final să ne calificăm. Era mult mai bine dacă domnul Rădoi s-ar fi aflat pe bancă şi sperăm să nu se simtă absenţa sa„.

Campioana României nu-i va putea folosi pe căpitanul Fernado Varela și pe Nicandro Breeveld, fiind suspendați. Primul, pentru cartonașul roșu de la Belgrad, al doilea, pentru cumul de cartonașe galbene, încasându-l pe al 3-lea tot la sârbi.

Echipa probabilă FC Steaua: Cojocaru – Alcenat, Papp, Toșca, Guilherme – Muniru, Filip – A. Popa, Hamroun, Chipciu – Tade

Kare Ingebrigtsen, antrenorul formaţiei Rosenborg BK, a declarat într-o conferinţă de presă că un rezultat de egalitate ar fi foarte bun pentru echipa sa în partida cu Steaua din prima manşă a play-off-ului de Europa League.

Kare Ingebrigtsen: „Important pentru noi este fiecare meci. Ar fi foarte important să jucăm în grupele Europa League. Ştiu ce trebuie să ştiu despre Steaua, aşa cum şi ei ştiu despre noi. Steaua este o echipă bună, are jucători buni. Reprezintă un nivel superior şi va fi un meci decisiv. Nu cred că vremea poate fi un avantaj pentru noi. E bine totuşi că nu sunt 40 de grade, dar şi la Trondheim erau 27 de grade, ceea ce e foarte mult pentru noi. Ne convine o asemenea vreme, poate chiar să şi plouă. Cel mai important este că Rosenborg are 20 de meciuri oficiale şi Steaua doar 7, aşa cum la fel de important este că Rosenborg este într-o formă bună. Să încheiem meciul de pe Arena Naţională la egalitate ar fi un rezultat bun, mai ales dacă vom înscrie”

Rosenborg BK a deplasat la București 18 jucători, printre ei și Ole Selnaes și Andres Konradsen, care n-au fost în lot la ultimele două meciuri oficiale ale lui Rosenborg. Selnaes, 21 de ani, a lipsit în ultimele două săptămâni fiind accidentat, dar mijlocașul crescut de Rosenborg e om de bază, fiind titular indiscutabil în primele 18 etape din campionat și în meciurile precedente din Europa. Konradsen, care are 25 de ani, e ultimul transfer, fiind adus acum trei zile de la Rennes și ar putea practic debuta la Rosenborg contra Stelei.

  • Echipa probabilă Rosenborg BK: Andre Hansen – Svensson, Bjordal, Ryjolfsson, Skjelvik – Jensen, Vilhjalmsson, Midtsjo – Helland, Soderlung, Mikkelsen

Partida din această seară, împotriva celor de la Rosenborg BK, se va disputa în condiții excelente pentru spectatori, deoarece stadionul va fi acoperit. Pentru meciul Steaua – Rosenborg s-au vândut până în această dimineață 25 000 de bilete, cifră publicată de presa sportivă.

  • Clubul FC Steaua: „Casele de bilete vor fi deschise pana la ora de start, iar accesul spectatorilor se va face începând cu ora 19:00.”

FORZA STEAUA!

XRay

 

 

24 de comentarii la „Play off Europa League: Avancronică Steaua – Rosenborg

  1. virgil

    Pedrazzini a spus ca Stanciu e apt de joc si va fi titular. Evident Hamroun va fi rezerva.
    Sper ca Steaua sa demonstreze ca pasa rea a trecut si ca e capabila sa invinga formatia din Trondheim.
    Forza Steaua!

    1. xray Autor articol

      E puțin probabil să-l bage în primul 11. Vine după o perioadă lungă „de stat”. Medical poate e 100%, dar ca pregătire fizică cred că nu. Poate îl bagă pe final. Nici Digisport, care transmite meciul, nu l-a dat titular.

      In fine, vom vedea. Important e să câștige și să nu primească gol.

  2. empyro

    Un meci dificil. Dificil fiindca noi il vom face asa, printr-un joc incalcit si ineficient, lipsit de luciditate.
    Pronostic „X2”, desi imi doresc sa gresesc. Sa nu uitam ca daca „victoriile aduc victorii” si reversul este valabil. Prea multe meciuri slabe, prea putine rezultate pozitive in acest sezon. „Pasa proasta” a echipei nu este deloc doar „o pasa”, ceva de moment, ci pare sa fie regula. Nu vad cum am putea contracara jocul speculativ si eficient al nordicilor.

  3. white-r

    Ăștia atâta știu, aceiași tactica ca acum 10 ani, trag de timp din primul minut și cauta un contra-atac norocos. Din păcate pana acum le-a ieșit … oricine greșește ideea e dacă nu poți anticipa greșelile, măcar sa înveți din ele…dacă nici din propriile greșeli nu înveți atunci e trist rău….

  4. saramago

    Steaua – Rosenborg 0-0 (pauza); Afro-Steaua se descurca greu in ultimii douazeci de metri si abuzeaza de suturi de la mare distanta.

    Cojocaru 6 – destul de sigur in interventii, n-a avut insa momente foarte delicate;
    Alcenat 5 – scos usor din joc de cateva combinatii ale adversarilor, o oarecare contributie la jocul ofensiv;
    Papp 6 – decent;
    Tosca 5 – muncitor, insa fizicul nu-l prea ajuta in duelurile cu atacantii norvegieni;
    Guilherme 5 – un inceput bun, apoi a coborat in mediocritate;
    Filip 5 – mai bun decat Breeveld, un sut bun de afara, cateva recuperari, dar si multe executii aproximative;
    Muniru 5 – suturi interesante, ceva recuperari, dar e un mijlocas cu raza scurta de actiune;
    Popa 4 – de nerecunoscut, n-a putut pune in real pericol defensiva adversa;
    Chipciu 4 – in continuare in eclipsa de forma;
    Hamroun 4 – lipsit de inspiratie, n-a legat jocul, a pierdut multe mingi;
    Tade 5 – efort important, fara realizari notabile, n-a beneficiat de mingi utile.

    In fata unui adversar nu tocmai grozav, Steaua nu pare a-si depasi conditia din acest sezon. Poate eventuala intrare a lui Stanciu sa aduca un plus in ofensiva stelistilor …

    1. joga-bonito

      Si care e problema ta daca l-am sustinut sau il sustin in continuare pe Radoi? E o tara democratica si fac ce ma taie capul. Probabil ca Moldova inca vibreaza a comunism de e atat de saraca si inapoiata.

  5. andyq

    FCSB se indreapta cu pasi repezi spre desfiintare. Sper doar sa se desfiinteze si sustinatorii acestei hidoase aratari de echipa odata cu hidosenia asta a ciobanului.

    Vreau sa imi fie dor de voi!!!

    ForzaCSB!!!

  6. saramago

    Steaua – Rosenborg 0-3 (0-0) [eu, unul , am apreciat ca Steaua a avut o tragere la sorti favorabila; probabil ca nu ma pricep deloc la fotbal].

    Cojocaru 4 – vinovat la cel putin un gol, dar nu poate fi socotit tap ispasitor;
    Alcenat 4 – evolutie mediocra, slab aport ofensiv;
    Papp 5 – decent in prima parte, aproape de gol la 0-0, apoi a cazut cu totul;
    Tosca 4 – foarte slab, cu precadere dupa primul gol incasat;
    Guilherme 4 – in nota evolutiilor din acest sezon;
    Filip 5 – acceptabil in mare parte, depasit net de adversari in ultimele 20 de minute;
    Muniru 4 – vinovat la primul gol;
    Popa 4 – cel mai slab joc din sezon;
    Chipciu 4 – ar fi putut relansa meciul, nenorocos la acel sut in bara; in rest, deplorabil;
    Hamroun 4 – stins si el;
    Tade 4 – nimic, n-a marcat nici din careul mic;
    Stanciu 5 – cateva scantei, n-a putut ajuta echipa;
    Tahar 3 – catastrofal;
    Iancu 3 – nu s-a intalnit cu mingea.

    Urmeaza vremuri grele. Radoi ? S-a ratacit in padurea norvegiana (nu cred ca a citit romanul lui Murakami; si nici nu cred ca a ascultat melodia celor de la Beatles).
    Ma retrag, nu inainte de a recunoaste ca nu ma pricep la fotbal.

  7. maou

    Mi se pare aberant ca un om, dupa atatea meciuri slabe, sa nu inteleaga unde e problema si care e solutia. Oricum, marele vinovat e desigur Ciobanetele prost, care dupa experienta din sezonul trecut, nici el n-a invatat nimic.

    Echipa arata mai rau decat in mandatul lui Galca, nici mie nu-mi vine sa cred, e haos total, 11 flacai culesi fortat din diferite tari si adusi cu o zi inaintea meciului. Radoi n-are nici o treaba cu meseria asta, daca nu s-a prins pana acum, nu credc-o sa inteleaga niciodata. El nu vede fotbalul cum trebuie, ceea ce mi se pare tare ciudat, avand in vedere ca vine din iarba. Iti iei 2 atacanti de acelasi profil, dai de inteles ca vrei ca joci cu pivot, devieri 1-2-uri, insa in fiecare meci, pivotul tau e izolat, fara nici un coechipier in 20m, cum se presupune ca functioneaza tactica asta ? E si mai hilar atunci cand chipurile, forteaza, il mai baga si pe Tudorie, 2 varfuri de careu, insa scoate mijlocas, in fond si la urma urmei, conteaza sa ai atacanti, nu s-ajunga mingea la ei.

    Mereu schimba jucatorii din axul central, 0 sanse sa se omogenizeze ceva in echipa asta. Chipciu extrema, unde se vede de pe luna ca nu coopereaza cu colegul sau de banda, rareori ii paseaza, el avand mereu intentia de a intra in centru. Hamroun s-a stins si el, poate dupa meciul asta o intelege ca NU e playmaker, il mai are si pe Dica langa el, nu inteleg unde-i problema, ori e incapatanat, ori e prost, fie-mi cu iertare.

    Radoi sper sa inteleaga, nu in ultimul rand, ca nu iti trebuie doar determinare, ci si o idee de joc, coerenta, un plan, o tactica, altfel il poftesc sa antreneze in box, unde determinarea si discursurile motivationale pot avea o mai mare influenta asupra rezultatului final.

    1. empyro

      Eh, astia erau aia care declarau cu emfaza ca „nu au acum sa doreasca raul echipei”, dar…daca se intampla n-au cum sa nu jubileze, ca doar asta e atitudine de suporter „adevarat”, iar nu de ignorant.
      Abia astept degringolada care va urma. Si imi doresc din tot sufletul sa dispara individul din peisaj si sa fie „bine”. Sa curga „lapte si miere” din cornul abundentei, impreuna cu stabilitatea pe care o va asigura viitorul finantator, administrator, etc.

      1. andyq

        Empyro, lasa vorbele grele cu lapte si miere, ca nu despre asta vorbim. Nu dramatiza ca nu-i inmormantare…inca.

        Dupa cum spuneam si acum cateva luni… mizeria asta cu FeCeSeBe nu o sa tina. Ori ajunge la un consens cu armata… ori isi poate lua adio de la Steaua si toate beneficiile pe care le aducea numele cu pricina.

        Vrei sa ma contrazici? Poftim, raspunde-mi la cateva intrebari: care e media de suporteri de cand e FeCeSeBe? Ce bani crezi ca o mai baga ilustrul vostru conducator in club, acum ca nu vine nimic la buzunar? Este ca atmosfera e de vis la meciuri, cand poti auzi cum se sparg seminte in tribuna opusa? Cat credeai tu ca poate rezista ciobanul in situatia data? Ani de zile?

        Momentul asta era inevitabil, si bineinteles, eu il asteptam, recunosc. In viata totul se plateste, si ciobanul are multe de platit.

        Eu cred ca voi nu va dati seama de criza in care a intrat echipa lui Ciobanete de cand scandalul cu Armata. Ori nu vreti sa constientizati… ori nu vedeti padurea de copaci.

        Am zis-o si o mai spun: fara o intelegere cu Armata care sa readuca FeCeSeBe-ului inapoi cele pierdute, echipa asta e moarta.

        Ohhhh!!!! Cara bucur ca ciobanete e atat de adanc infipt in propria prostie incat sa nu-si dea seama ca ate nevoie de Sigla di Nume ca de apa.

        FCSB nu e Steaua, la fel cum orice Steaua incropita de suporteri sau mai stiu eu ce investitor pe care l-ar agrea Armata, nu e Steaua.

        Steaua s-a rupt in doua si fara reunificare… „viata e pustiu”!!!

        1. empyro

          Raspunsul la intrebarea ta e simplu. Si cu si fara marca, situatia era la fel in cazul in care se ratau cupele europene.
          Iar treaba asta nu e valabila doar in cazul Stelei, ci per general cu fotbalul romanesc. Doar un incostinent s-ar face ca ploua atunci cand ne da cu virgula vazand ca alte echipe n-au cheltuit nici macar cele 2-3 milioane care s-au cheltuit la Steaua.
          Asta cu numarul fanilor e un mit pe care ti-l voi spulbera. Sa-mi spui cum vrei, pe date oficiale (culese de pe internet) sau din experienta personala. Cert este ca trendul descendent s-a resimtit si in ultimul sezon al lui Reghe. La Galca deja batea vantul, unii aveau treaba cu anumite „cruci celtice”, alti cu jandarmii si UEFA cu tortele noastre. 😉
          Daca vrei sa te referi la „calitate”, la felul in care se manifesta (sau mai bine zis nu se manifesta) fanii care sunt acum prezenti pe stadion, asta e o alta discutie.
          Una peste alta e naivitate la superlativ, sa-ti imaginezi lipsa galeriei (care nu depaseste 2000 de oameni nici la derbiuri sau meciuri europene) ii gaureste portofelul ciobanului. In fapt daca ar fi sa vorbim pe cifre banii din bilete, cred ca nu reprezinta nici 5% din totalul veniturilor clubului in ultimii 5 ani (fondurile fiind obtinute preponderent dupa cum urmeaza : UEFA (grupe UCL sau EL) si transferuri jucatori).

    2. andyq

      Tavarish Alexandrevici, atata bucurie avem si noi… sa ne vedem premonitiile implinite.

      Doar un prost poate crede ca mizeria asta de FeCeSeBe cu ciobanul la carma o sa meargs la infinit.

      Eu zis 3-4 ani pana la colaps total, din momentul procesului castigat de MApN, dar nu am calculat praful pe care o sa joace FeCeSeBe anul asta, cu zero banuti la buzunar din cupe europene, asa ca ma vad nevoit sa rectific: maxim 2 ani… pana FeCeSeBe e pe faras.

Lasă un răspuns