FC Viitorul – FC Steaua București 1-3! Show la Ovidiu! 3 goluri, 3 puncte

de | iulie 30, 2016

Show la Ovidiu! Steaua obține primul succes în acest sezon, după un meci spectaculos cu Viitorul

Steaua a câștigat cu 3-1 pe terenul Viitorului și așteaptă cu moralul ridicat returul cu Sparta Praga, din turul 3 preliminar al Champions League.

Gazdele au semnat prima ocazie a partidei în minutul 3, când Florin Tănase a expediat un șut plasat, respins cu dificultate de Cojocaru. Steliștii au replicat prin Hamroun, care a trimis alături din interiorul careului (’13). Cel care a spart gheața a fost Tudorie. Atacantul a deschis scorul după o respingere în față a lui Râmniceanu (’29). Marin a reușit egalarea după doar trei minute, dar arbitrul a fluierat fault în atac la o intrare a lui Tănase asupra lui Aganovic.

Totuși, elevii lui Hagi au restabilit egalitatea pe tabelă pe finalul reprizei. Chițu a șutat cu stângul, de la 17 metri, fără speranțe pentru Cojocaru (’41). Gazdele puteau rămâne cu un om în minus în startul actului secund, dar Țîru a scăpat doar cu cartonaș galben după ce a avut o intrare periculoasă asupra lui Stanciu (’47).

La reluare, Benzar putea să-și ducă echipa în avantaj, dar a nimerit bara transversală din lovitură liberă de la circa 18 metri (’51). Nici Carp nu a fost mai norocos. Fundașul a luat și el la țintă bara, după o lovitură de cap (’53). Cei care au punctat însă au fost steliștii. Adi Popa a dus scorul la 2-1, după ce a finalizat un contraatac-școală al echipei sale (’61). Viitorul a solicitat penalty la o intervenție a lui Muniru asupra lui Tănase, dar arbitrul George Găman a lăsat jocul să continue (’75).

Finalul de meci a aparținut “roș-albaștrilor”. Stanciu a închis tabela cu o super execuție: șut la colțul lung, din lateral stânga (’89)!

Sursa: LookTV.ro

Caseta tehnică

FC Viitorul – Steaua București 1-3 (1-1)
Au marcat: 0-1 Alexandru Tudorie (29), 1-1 Aurelian Chițu (41), 1-2 Adrian Popa (61), 1-3 Nicolae Stanciu (89)

  • Viitorul: Râmniceanu – Benzar, Ţâru, Carp, Cr. Ganea (80 Nimely) – Brandán (67 G. Iancu) – I. Filip, R. Marin – Purece, A. Chiţu, F. Tănase (80 Daniel López). Manager tehnic: Gheorghe Hagi.
  • Steaua: Cojocaru – Tamaş, Toşca, Momčilović – Ad. Popa, Bourceanu (48 Pintilii), Muniru, D. Popescu (46 Enache) – Aganović (46 Stanciu), Tudorie, Hamroun. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
  • Cartonaşe galbene: Fl. Tănase (44), Ţâru (47) – Momčilović (16), Tamaş (43), Pintilii (53), Stanciu (56)
  • Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenți: Marius Nicoară (Drobeta Turnu-Severin), Dragoș Mihai Iliescu (Craiova); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Pitești). Observatori: Liviu Ciubotariu (Galați) – CCA, Marcel Vasile (București) – LPF. Stadion: „Central”, Ovidiu.

Statistica

Rezumat

 

Felicitări băieților pentru victorie!

Avancronică FC Viitorul – FC Steaua București. Debutul roș-albaștrilor în noul campionat
FC Viitorul (FCV) și FC Steaua București (FCSB) se înfruntă mâine, de la ora 20:30, în etapa a doua a Ligii 1. Acesta este primul meci pentru roș-albaștri în noul sezon regulat, partida din prima etapă, Steaua-CSMS Iași, fiind amânată. Le urăm un sezon la fel de galonat ca în 2014-2015, când a realizat un „hatrick” la trofee. Vicecampioana va juca la Ovidiu, acolo unde umple stadionul cu fiecare ocazie. Sâmbătă dimineața mai serau doar 800 de bilete pentru acest joc și sunt șanse foarte mari ca să se epuizeze.Pentru meciul de duminică, CCA a delegat o brigadă de arbitri olteani avându-l la centru pe Găman George Cătălin (Craiova), asistenți pe Nicoară Marius (Turnu Severin) și Iliescu Dragoş Mihai (Craiova). Arbitru de rezervă va fi Popa Cătălin (Piteşti). Partida este transmisă în direct de Digisport 1, Dolce sport și Look TV.

Statistică LPF:

  • FC Viitorul și FC Steaua București s-au mai întâlnit de 10 ori în Liga 1, de nouă ori s-au impus bucureştenii, în timp ce constănţenii şi-au trecut în cont doar un succes. Și din acest motiv, dorința de revanșă a echipei de la malul Mării Negre este uriașă.
  • O singură victorie au reuşit dobrogenii pe teren propriu în jocurile din campionat disputate în primăvara anului 2016, 6-1 cu ASA Târgu-Mureș, în rest au șase înfrângeri consecutive! Totuşi, merită amintit şi faptul că Viitorul a marcat acasă cel puţin un gol în 16 dintre cele 18 partide jucate în ediţia trecută.
  • Prima partidă dintre cele două a avut loc pe 11 noiembrie 2012, la Constanţa, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru Steaua, golurile fiind marcate de Chipciu, Gardoş şi Rusescu (2). În returul stagiunii respective, s-a consemnat una din cele mai mai surprize înregistrate în ultimii ani, victoria Viitorului cu 5-2 în Ghencea (Nikolić, Rocha / Chiţu dublă, Dică, Larie, Nikolov).
  • În ediţia 2013-2014, bucureştenii au câştigat ambele jocuri, 4-0 acasă şi 3-0 în deplasare.
  • În turul sezonului 2014-2015, „roş-albaştrii” s-au impus foarte greu, 1-0, prin golul marcat de Gabi Iancu din penalty. Trupa antrenată la vremea respecitvă de Bogdan Vintilă a terminat meciul cu doi oameni în minus, asta pentru că Țâru şi Buzbuchi au fost eliminaţi. A urmat o nouă partidă câştigată la scor de stelişti, 4-1 în Bucureşti, pe 22 martie 2015.
  • Mult mai echilibrate au fost cele două jocuri din sezonul regulat 2015-2016, ambele încheiate cu 1-0 pentru bucureşteni. În play-off, experienţa elevilor lui Laurenţiu Reghecampf şi-a spus cuvântul, ceea ce a dus la alte două succese izbutite de Steaua, 3-1 în deplasare şi 3-0 acasă.

FC Viitorul a debutat în noul sezon cu un succes la Voluntari (1-0), însă, joi seara, în Belgia, KAA Gent a surclasat-o cu scorul de 5-0 în prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League.

Gheorghe Hagi: „Trebuie să facem o analiză, să vedem ce s-a greșit și să creștem pe viitor. Era normal să fim dominați, pentru că am întâlnit o echipă cu mult mai multă experiență, iar după pauză ne-am asumat multe riscuri. Dacă știi să folosești astfel de momente, poți învăța multe. Avem mulți jucători tineri, iar aceasta este o experiență importantă pentru ei”.

Bogdan Țâru s-a accidentat grav în urma unui duel cu Renato Neto la partida cu Gent. El nu a mai putut continua meciul şi a fost transportat la spital. Întrucât a suferit doar o comoție, Țâru a primit OK-ul medicilor de a merge la hotel și de a pleca ieri alături de Viitorul în România. Cu toate acestea, stoperul de 22 de ani nu va putea evolua mâine, împotriva Stelei. „Alb-albaştrii” au o victorie şi 9 înfrângeri cu Steaua.

  • Echipa probabilă a Viitorului: Râmniceanu-Benzar, Hodorogea, Brandán, Cr. Ganea-R. Marin, Nedelcu, Purece-Chițu, Iancu, Fl. Tănase

 FC Steaua București și Sparta Praga au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), marți seara, pe stadionul „Letná”, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Steaua este neînvinsă în acest sezon, în Cupa Ligii şi Liga Campionilor.  În anul 2016, roş-albaştrii au pierdut doar 2 partide, cu Voluntari(1-3) şi Astra (2-0). Steliştii au un singur egal în ultimele 8 deplasări.

Reghecampf a susținut sâmbătă o conferința de presă premergătoare partidei de Ovidiu. Cu siguranță partida de debut în noul sezon al Ligii 1 va fi în plan secund, însă Reghe spune că pregătește victoria cu Viitorul, abia apoi se concentrează la meciul decisiv cu Sparta.

Conducerea formației roș-albastre este decisă să facă tranferuri importante, doar dacă Steaua va trece de Sparta și va ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor. Astfel, steliștii vor avea un loc asigurat în grupele Europa League și o sursă de finanțare pentru un buget mărit.

„Doar dacă trecem de Sparta ne dorim să facem o echipă cât mai bună, care să poată câștiga campionatul (N.R.– nu am înțeles logica dacă se referă numai la campionat. Sigur este o greșeală în exprimare sau în transcriptare). Cred ca am schimbat foarte multe, am adus jucatori care vor sa castige trofee, sunt dornici. Aveam nevoie de asta, de o echimbare, sa schimbam putin randurile. Aveam foarte multi jucatori de foarte multi ani la Steaua si era normal sa faca pasul la alte echipe. Eu cred ca tot ce vom face o vom face pentru a castiga trofee, sa ne indeplinim obiectivele, de asta vrem sa aducem jucatori buni care sa ne ajute”, a spus Laurențiu Reghecampf.

CSA continuă războiul cu formaţia de fotbal, ieri apărând mai multe documente trimise către LPF şi FRF în care forurile au fost somate să nu mai folosească numele „Steaua” când vine vorba de vicecampioana din Liga 1. Regulă pe care chiar MApN a încălcat-o, într-un demers organizat la iniţiativa CSA, punctându-se că „steliştii Mihai Pintilii şi Nicuşor Stanciu, cei doi căpitani ai echipei Steaua” au fost de acord să îi facă o surpriză unui erou al Armatei române.

Laurenţiu Reghecampf a vorbit în conferinţa de presă de azi despre acest subiect, criticându-i extrem de dur pe Boroi şi Talpan, consideraţi de mulţi principalii vinovaţi pentru situaţia incertă din jurul clubului de fotbal.

„Nu ne afectează pe noi acest lucru, numai că noi am participat ieri la un moment caritabil pentru un soldat, împreună cu cei de la MApN şi am rămas dezamăgit când l-am vazut aseară pe domnul Talpan intrând la tv şi spunând tot felul de lucruri. Oamenii care iubesc acest club văd ce facem noi. Noi suntem Steaua. Nu înţeleg de unde până unde această răutate”, a spus Reghecampf în conferinţa de presă de azi.

Tehnicianul a acuzat CSA că ar vrea să plătească salariile angajaţilor cu banii obţinuţi de la echipa de fotbal.

„Sunt doi oameni care vor să profite foarte mult, probabil că vor să-şi îmbunătăţească bugetul. Probabil că au nevoie de bani pentru salarii şi vor să nenorocească un club unde se face performanţă, unde în ultimii ani s-au adus foarte multe trofee, un club care e iubit de foarte mulţi oameni şi care e iubit şi de MApN. Pentru că altfel nu văd de ce ar fi apelat cei de la minister la noi, să mergem să fim alături de un om care a trecut printr-un moment greu în viaţă. Pentru noi a fost un prilej să arătam oamenilor că suntem într-adevăr Steaua şi suntem susţinuţi chiar de către cei din MApN”, a mai spus Reghecampf.

Reghe a mai vorbit despre transferuri și  revenirea lui Hamroun la antrenamente.

  • Reghecapf despre Keseru: „Nu cred ca se pune problema, haideti sa fim seriosi! Intrebati-ma lucruri importante.”
  • despre Mitrea: „Mitrea este un jucator pe care ni l-am dorit. Ma bucur ca a ajuns la echipa, sper sa se rezolve cat mai repede cu actele ca sa joace, sa ajute echipa. A facut un prim cantonament cu echipa lui de club, speram sa fie bine. Cred ca avem timp sa recuperam pana la urmatorul meci.”
  • despre Hamroun: „Primeste o amanda din partea clubului, asa cum scrie la regulamentul de ordine interioara. Cred ca a invatat ceva din ce a facut. Pentru noi e un jucator important. A fost suspendat pentru meciul cu Sparta. Daca va avea oferte, va pleca. E valabil si pentru ceilalti jucatori, nu doar pentru el.”
  • despre Tamas: „Sa faca si Tamas ce a facut Hamroun, sa vedeti ce se intampla. Sunt jucători profesioniști și cred ca au discutat. Nu intru în cabină ca să îi întreb ce vorbesc între ei, dar Hamroun este un jucător bun, care ne-a ajutat. A greșit și plătește pentru asta. Cred ca reactia din partea jucatorilor e una normala. Avem nevoie de fiecare jucator!”
  • Notă: La Praga, după meci, Tamaș a declarat public că dacă Hamroun va fi reprimit la echipă, atunci și el va face același lucru. Reacția fundașului a fost imediat comentată de Reghecampf, la conferința de presă, dar și de patronul Gigi Becali, două zile mai târziu. Dincolo de aceste discuții, Tamaș are un motiv pentru care a avut o astfel de atitudine. Pe lângă faptul că a fost dat afară, Tamaș a fost amendat și cu suma de 50.000 de euro, pe care însă nu a achitat-o la vremea respectivă. Numai că, în iarnă, atunci când a revenit, oficialii roș-albaștrilor i-au reamintit de amendă. După mai multe runde de negocieri, Tamaș a acceptat să dea banii, dar eșalonat în mai multe rate. Astfel, Gabi a acceptat un salariu de numai 1.000 de euro pe lună, pentru a putea astfel să achite și cei 50.000 de euro. Cu alte cuvinte, Tamaș a început de abia din iulie, deci după șapte luni, să câștige și el bani cu adevărat din contractul cu vicecampioana. În plus, Tamaș mai are stipulată în contract o clauză, potrivit căreia va încasa 200.000 de euro dacă Steaua se va califica în grupele Champions League. Cum Hamroun a plecat de la echipă înaintea unui meci extrem de greu și important în egală măsură, periclitând astfel performanța, Tamaș a ”luat foc” și a reacționat nervos. De altfel, toți jucătorii Stelei nu-l mai au la suflet pe Hamroun, așa că-i va fi extrem de greu algerianului să mai fie reintegrat în grup.

Referitor la partida cu Viitorul, Reghe a ținut să precizeze: „Vor fi cateva schimbari, trebuie sa dam posibilitatea tuturor jucatorilor sa joace. Ne gandim sa ne castigam meciul si sa ne calificam cu Sparta. Cred ca e important sa incepem cu victorie, vrem sa castigam campionatul. Va fi un meci foarte important pentru noi. Cu siguranta nu va fi aceeasi diferenta ca la meciul cu Gent, a fost doar un accident acolo pentru Viitorul. Reactia lor va fi cu totul alta!”

Pentru partida de duminică nu pot fi folosiți accidentații L. Filip și Ov. Popescu. Cu siguranță Reghecampf va trimite în teren o „echipa de rezerve”, imprevizibilă.

O formație probabilă inedită: Cojocaru: G. Simion, Mitrea, Tudorie, Daniel Popescu- Bourceanu, Muniru – Rares Enceanu, Robert Vilceanu, Aganović  –  Cristian Ontel

Le urăm succes roș-albaștrilor!
Forza Steaua!

X Ray

71 de comentarii la „FC Viitorul – FC Steaua București 1-3! Show la Ovidiu! 3 goluri, 3 puncte

  1. saramago

    Sparta Praga – Slovacko 3-2 (2-0) in prima etapa din Cehia. Au marcat: Dockal (‘2, ’10 – pen.), Konate (’64) – Divis (’53, ’70).
    Sparta: Bicik – Brabec, Kadlec, Holek, Zahustel – Cermak (Maracek), Konate, Dockal, Frydek – Sural (Nhamoinesu), Julis (Lafata).

  2. saramago

    Viitorul – Steaua 1-1 (pauza), dar jocul stelistilor a fost garnisit cu foarte multe erori.

    Cojocaru 5 – fara vina la gol, insa prestatia sa de ansamblu a exhibat multa nesiguranta;
    Tamas 5 – a gresit la gol, a gafat si in alte situatii;
    Tosca 6 – acceptabil;
    Momcilovic 4 – neobisnuit cu postul de fundas central, putea fi eliminat in primele 20 de minute;
    D.Popescu 6 – s-a straduit;
    Bourceanu 4 – chiar daca a contribuit la gol, a avut o evolutie de toata jena;
    Muniru 6 – dedicat, curajos, tehnicitate slaba;
    Hamroun 5 – cateva artificii, altfel a aratat un joc economicos;
    Aganovic 5 – departe de asteptari;
    Popa 4 – nimic in atac, slab in defensiva;
    Tudorie 6 – niste dueluri aeriene castigate, are meritul de a fi marcat, dupa eroarea lui Ramniceanu.

    Sa mai vedem …

  3. white-r

    Dați-i lui Hagi un penalti și eliminați măcar unu de la Steaua să fie meciul echilibrat pt. că îmi provoacă milă. Pe lângă că tot meciul e doar aut-fault, săracul e tot furat de arbitrii. Viitorul vor avea o medie de 3 goluri încasate pe meci în acest sezon. Aștept experții să explice cum trebuia date 213 galbene și 21 roșii. Ce rost mai are să joci dacă tot meciul e aut-fault?

  4. saramago

    Viitorul – Steaua 1-3 (1-1), succes pretios si norocos al team-ului lui Reghe.

    Cojocaru 5 – multa nesiguranta si … mult bulan; cu Sparta va apara Nita (sper sa nu ma insel);
    Tamas 6 – mai bun in repriza a doua;
    Tosca 6 – a suferit in unele dueluri, a rezistat insa;
    Momcilovic 5 – a jucat mai bine in flanc, nu poate juca fundas central;
    D.Popescu 6 – n-a dezamagit;
    Bourceanu 4 – joc slab, luat peste picior de antrenor cu schimbarea din minutul 48;
    Muniru 5 – in repriza a doua a facut cateva greseli, nespeculate de adversar;
    Hamroun 6 – efort mare, a combinat bine cu Stanciu in cateva situatii;
    Popa 6 – dupa o repriza slaba, s-a comportat mult mai bine;
    Aganovic 5 – sub asteptari;
    Tudorie 7 – gol + pasa de gol in cel mai izbutit joc de cand a venit la Steaua; totusi, l-as prefera pe Golubovic cu Sparta;
    Enache 6 – util echipei;
    Stanciu 8 – in 45 de minute, a orchestrat un gol si a marcat splendid in final; bine ca a scapat (aproape) nevatamat dupa intrarea criminala a lui Tiru;
    Pintilii 6 – net superior lui Bourceanu, a aratat prea multa nervozitate in unele situatii de joc.

    Pentru meciul cu Sparta ma astept la urmatoarea formula: Nita – Enache, Tamas, Tosca, Momcilovic – Pintilii, Achim, Hamroun, Stanciu, Popa – Golubovic.

  5. naiyba

    Golul Viitorului a plecat de la greseala lui Tamas sau ma insel eu?
    Steaua fara Stanciu pare o echipa de pluton.
    Am vazut pase filtrante astazi la Stanciu, 1-2-uri, viziune, nu a mai fost jucatorul acela care baga capul in pamant si dadea la poarta, de aceea mie imi pare ca si-a imbunatatit jocul, iar daca inainte ii sugeram lui H.I.M. sa-l dea si pe 4, acum l-as sfatui sa-l mai tina, daca intram in grupe, fie ele si EL, iar Stanciu continua jocul bun aratat pana acum, H.I.M. ar putea sa-si ia, cred eu, si 7 pe el si in felul acesta H.I.M. isi va putea permite sa plateasca macar o parte din prejudiciul de 3 mii 2 sute 57 de catralioane de euro, hehehehehe.
    In alta ordine de idei, avem nevoie de fundasi centrali si fundas dreapta, iar Aganovic lasat in plata Domnului, omul e muci, e al doilea meci in care ne arata…nimic.
    Astept cu nerabdare meciul de miercuri si poate s-o indupleca H.I.M. si lasa din pretul cerut pentru televizarea meciului ca sa putem si noi, astia din afara tarii, sa vedem meciul (asta daca nu cumva toata treaba asta cu netelevizarea meciului sa nu fie vreo „strategie” de-a lor pentru a umple stadionul si marti sau chiar miercuri sa auzim ca digi sau dolce transmit meciul), daca nu se va indupleca atunci sper ca H.I.M. sa mi-o simta in gat, adanc, sa faca gargara cu ea.

  6. siegfried

    Viitorul e o echipă paradoxală. Mereu arată bine, jocul lor de pase are cursivitate, fac un pressing agresiv în terenul advers, acţiunile lor au viteză, dar aproape mereu părăsesc terenul învinşi atunci când întâlnesc o echipă solidă. Probabil că modulul pe care încearcă Hagi să-l aplice e prea pretenţios pentru valoarea lotului.

    Noi am arătat bine doar din minutul 70 încolo, dar e de înţeles având în vedere formula de start şi ajustările pe care trebuit Reghe să le facă din mers.

  7. danciu19

    Ce a putut sa ajunga site-ul asta…..echipa asta e moarta si voi o tot dati inainte cu fcsb .Nu au stadion,nu au suporteri,nu au nimic din ce ar trebui sa aiba un club sportiv si atunci doar „stelistii liberi” sunt de vina?Daca nu va deranjeaza deloc aceasta situatie ,de ce nu e nebunie,frenezie pe stadion ?Totul e o bataie de joc si voi va faceti ca nu vedeti,ca sunteti stelisti adevarati.Asta e…ciobanul a reusit sa castige lupta,momentan…

    1. jac87

      Atunci, ce mai cauti aici? Cand tu tii cu Steaua curata si nepatata? Ce? nu exista decat una singura? Atunci, inseamna ca esti mandru ca esti un suporter curat, care doreste sa ne predea noua aici, lectii de etica si de compasiune. Ca ala e cioban, nespalat, agramat, si multe alte epitete, e o problema. Insa, cea mai mare problema esti tu, si ceilalti Talpanei, care se cred mai presus de… de nimeni bai. Ca asta sunteti, in special, SUD-ul ala, nascut pe la Mc Donalds. Habar nu au, bineinteles. Bataie de joc, e cand vine unul ca tine, si sustine ca vrea o echipa curata, dar cu Boroi si Talpan ca fondatori ( si distrugatorii echipei de drept Steaua Bucuresti). Pai cum sa vrei asa ceva, cu niste corupti de doi lei? Inseamna ca si tu maestre, tot doi lei faci si tu, nu? Nu stau sa iti explic, ca e mai putin important cum se manifesta ala din fruntea echipei, atata timp, cand suntem singurii care dau banii la zi. Nu am auzit pe nimeni sa guite dupa bani acolo. Ca omul care plateste, e o maimuta asta e. E trecator. Momentan, p-asta il avem, si de bine de rau, nu suntem in cacat cum e Astra, sau mai rau Dinamo sau Rapid. Lasati-ne cu vrajeli d-astea de curatire, de parca ati inventat voi Vanish-ul si noi am stat in noroi si praf pana acum. Nu aveti absolut nimic, peste mine, sau peste ceilalti de pe site, dar considerati cu o oarecare obtuzitate acest lucru. Exhibati lucruri precum Stele curate, galerii, normalitate, cand voi stiti de Steaua numai din carti sau wikipedia. Nu stiu ce sentiment traiti cand va uitati la meciuri. Tot ura fata de rahatul de sus? Sau fata de rahatul de la gura? Nu va mai inghite lumea ciudatilor? Mai mult de un freak-show nu sunteti in stare. Hai, joc de glezne, frumos, elegant, de pe unde veniti voi, si lasati-ne pe noi, astia mai prosti, sa ne bucuram de baietii aia care incearca sa joace fotbal.

      1. danciu19

        Desteptule vezi ca eu nu am zis ca sunt superior cuiva,nu am jignit pe nimeni,eu doar v-am pus o intrebare,va regasiti in ceea ce inseamna aceasta echipa?Explica-mi,te rog, cum poti convinge un copil sa tina cu aceasta echipa in momentul de fata?

        1. sunchaser

          Cum sa il convingi ? Foarte simplu: nea gigi e cel mai tare, are suflet mare, da si bani la echipa, nu ca hahalerele alea de la rapid si dinamo, e si bun crestin, face biserici, da la saraci, cum sa nu tii cu echipa asta? Echipa isi schimba numele si stadionul la 6 luni asa ca va avea tot timpul parte de ceva nou, nu are cum sa se plictiseasca.
          Plus ca poti sa il aduci pe copil aici pe site, sa vezi ce se amuza, nu o sa mai vrea sa mai plece cand va vedea ce valori isi revarsa gandurile pe aici. Clasici unul si unul.
          Eu zic ca e punct ochit punct lovit

        2. jac87

          Pai asa va comportati. De parca, cineva, ne-ar deschide noua ochii. Pai atunci, explica-mi ce ziceau acum 40 de ani, de Steaua si Dinamo?! Cand, vreodata, aceste doua cluburi, au fost 100% curate? Niciodata desigur. I-as spune, unui copil, sa tina cu cine doreste. Intai l-as duce pe stadion, si daca ii place fotbalul sa tina si cu Unirea Cacanari. Tin cu Steaua, pentru ca am ales sa tin cu Steaua. Ai mei sunt toti dinamovisti. Da toti nene! Eu am ales sa tin cu Steaua, pentru ca auzeam ca tot castiga, si am zis, in mintea mea de copil, ca e bine sa te bucuri de mai multe de ori :). Asa si cu generatiile ce vin. Nu trebuie sa tina cu Gigi, sau cu Mihai Stoica. Ce? Nu ai mai vazut sefi tampiti? Am vazut sefi, care-l fac pe Gigi sa para mielusel. Gigi, e doar un prost-crescut, si cam atat. Sta in echipa, dar hai sa profitam de prost, sa bage bani. Da-l dracu. Venim la stadion, ii aratam ca venim la meciuri, si aia e. Ca-si opreste si el, aia e. Oriunde in lumea asta se intampla asa ceva. Dar, daca tot e megaloman, hai sa profitam de prostia omului, sa creada ca o face pentru el. Asta ar fi o chestie desteapta intr-adevar. Nu rahaturi d-astea, ca noi vrem nu stiu ce Stea. Joaca tata Fifa, viata nu e un joc pe PC, si nu vei schimba tu, sau o mana de oameni, care oricum, social sunt 0. Dovada vie? Pai cum dracu sa fii de aceeasi parte cu Talpan. E dreptul fiecaruia, dar, vrei sa scapi de prostie/coruptie, tot prin coruptie? Pai inseamna ca nu esti cu nimic mai sus decat oier. Asadar?! Hai Jiji, Free Gigi, si cand nu o mai fi cazul, LA REVEDERE. Si daca vine cineva, cu basme de investitori, sau alte grupuri financiare, inseamna ca si el e la fel de intelept ca Gigi. Da-l dracu p-asta, eu tin cu Steaua, nu cu ala. Ca Steaua, momentan, sta in el, asta e. Accepti situatia, dar macar ai sange in tine, si sustine-ti echipa. Nu va mai ascundeti sub pretexte false, ca oricum tot acasa ramaneti, fustrarea tot acolo ramane, si echipa are numai de pierdut.

          1. robertsud

            Asta este un exemplu de roman care are deja cumparat tricou cu emblema simpson. Toti sunt corupti, de ce sa nu fim si noi, nu?? In comentariul tau spui ca profitam de gigi sa bage bani… UNDE?! CUM ?!!? CAND??! Ce bani baga gigi? Mai ales de cand a intrat la facultate doar a muls bani… Tu ai vazut cati jucatori s-au vandut SI vara asta si cati au venit, sau mai important PE CATI BANI?! Dar in ultimii 3 ani? Tot ii tragi cu Steaua, ca tii cu Steaua, pai unde mai scrie pe emblema Steaua ma? Cum sa fii de aceeasi parte cu GIGI? De ce nu sunteti mii la meciuri?!?! Ce aveti de facut? Cine va opreste sa sustineti echipa asta?Cine te opreste sa te duci la meci sa tipi cat te-or tine plamanii FREE GIGI? Dar nu sta ascuns la infrangeri si meciuri proaste fara fotbal, iar cand apare vreo victorie intrati repede pe fcsteaua.ro sa faceti misto si sa aruncati cu rahat in unii si altii, STELISTI care ani de zile au mers la meciuri mai multe decat ati vazut voi la televizor, de oameni care au investit bani si timp in sustinerea unei echipe. iar acum care au renuntat din cauza unui jeg care a distrus tot ce insemna spiritul ros-albastru… Pai voi nu va puteti numi stelisti, daca faceti misto de alti stelisti, doar ca au alta mentalitate decat voi; voi sunteti ca javrele din stefan cel mare si ca javra din loja care isi trage fular cu dinamo, cand spiritul ros-albastru este la pamant, mai veniti voi sa aruncati sageti. De coruptie se scapa, dar trebuie sa lupti… insa de prostie NU SCAPI!

  8. moromette

    cum conving un copil ? chiar nu as incerca,el singur vede adevarul,e simplu : cei cu „fcsb NU e Steaua” nu vin la meciuri,nu sustin in nici un fel echipa aceea,cred in ceva si sustin cu tarie acest lucru…iar cei cu „fcsb E Steaua” nu vin la meciuri,si nu sustin in nici un fel aceasta echipa !!! :))))))))) SIMPLU ! un fel de „vorbe urmate de fapte” versus „vorbe fara fapte” :))))

    1. siegfried

      Sărăcie, vezi să nu faci infarct poimâine când o să se umple stadionul.
      Boroisto-talpaniştii care susţin că Steaua nu e Steaua au făcut un miting în octombire . Poate ai fost şi tu la tristeţea aia. Sub o mie de inşi cu tot cu Jan Pavel şi Lecce. Aţi zis că o să întâlniţi în fiecare săptămână în Ghencea. Evident n-aţi fost în stare.

      1. moromette

        @siegfried…”saracie” ??? urat vorbesti,probabil esti si tu un jmecher ceva,bravo tie,ciuda mie,ca adminii vad doar pe altii cand jignesc !!! se umple stadionul doar la pomeni cu pufuleti si bere fara alcool…ca „fcsb E Steaua” nu se incurajeaza in deplasari externe/interne … si umplutura aia de care zici tu,in 10 meciuri nu faceti spectacol in tribuna nici cat fac cei ‘fcsb NU e Steaua” in 10 minute de meci !!!
        P.S. toate wallpaper-urile sunt cu atmosfera facuta de cei despre care eu vorbesc,si nu de cei cu care te mandresti tu,umplutura !!! …
        …sunt convins ca si tu ai poze in calculator si te mandresti la amicii tai „rivali” cu filmuletele in care baietii colorau peluzele,faceau spectacol in tribune..ei,amicii „rivali”,fac misto de tine ca traiesti din amintiri,si acum iti inteleg si frustrarea,ca nu mai ai cu ce sa le dai peste bot !

        1. siegfried

          @moromette.
          Boala voastră psihică se accentuează dacă aţi ajuns să credeţi că lumea are wallpapere cu voi. În capul vostru bolnav probabul vă aşteptaţi ca-n în curând să vă ceară copiii autografe. :))

          În afară de asta, cât timp aţi fost la meciurile Stelei aţi fost varză. La coregrafii v-au bătut câinii de v-au ascultat cu urechea. La cântece ce să mai spun, acelaşi obosit „Steaua Bucreşti ale, acasă şi-n deplasare calcă totul în picioare”. acelaşi „şi de câinii erau în gară” pe care îl cântaţi bis că e prea scurt şi alt repertoriu nu mai aveţi, a şi să nu uit celebrul „suntem sudul ale, ale” mirobolant cântec, vă încurajaţi singuri.

  9. mq-messi

    Jac87, du-te tu si amicii tai din ilfov si moldova la meciuri. Sunteti o mana de oameni care veniti regulat la meciuri. Astia sunteti, 0 in deplasari, 3000 acasa( a da, veniti mai multi cand e miros de performanta, dar va potoliti repede). Sunteti masa de suporteri neglijabila, nu da nimeni 2 bani pe voi. Sunteti prea putini si deloc vocali deci insuficienti sa creeati o minima atmosfera si insuficienti sa aduceti incasari acceptabile din bilete. Intelegi despre ce vorbim aici? Social 0? Cred ca ai fost batut si ai traume … o sa mi raspunzi probabil ca peluzele fac numai scandal, ca am luat amenzi din cauza lor… plictisitor. Unde fug ba cetatean ofuscat, toti jucatorii cand dau gol? La samatari sau sar pe gardul peluzei?
    PS: daca nu era sansa cu armata sa scapam de cioban, tu crezi ca mai pupati europa? 10-20 de torte aruncate in teren, 2-3 mesaje rasiste si mancati popcorn acasa 2 ani.

    1. jac87

      @mq-messi.
      Dude! Nu sunt din Iloc sau Moldova. Dar nu ăsta contează. Poate sunt din Țăndărei! Who knows? Esti pe lângă subiect. Și subiectul e Steaua. Am fost în peluna de n ori. Cred ca fără galerie suntem morți. Pentru ca pierdem jumătate de potențial, pe puțin. Și sincer? Îmi piere cheful de a mă duce la stadion. Mă duc ca un robot, fără sa aud ce-mi place, adică pe cei din Peluze. Acum, sper sa-mi înțelegi dezamăgirea exprimată mai sus. E nasol, e tăcut, e ca un parastas. Alegerea de prezenta 0 în tribuna, are aceleași consecințe cu cele la Capitala. Ai primar cu 16% ( cca 300.000 de voturi). Și ceilalți 60% lipsa se plâng ca nu e ok. Dar unde ai fost? Acasă. Unde ați fost PN și PS? … vezi? Nu e logica de baza?

      1. raducus

        Perfect, bravo! Lasand la o parte contrele si diferentele de opinie, asta trebuie sa inteleaga toata lumea. Pe stadion mergi degeaba fara potentialul peluzelor. Iar treaba de suporter inseamna in cea mai mare emotia stadionului, a peluzelor.

    2. vitto

      draga domnilor care cu disperare clamati nevoia de dreptate, Voi cei care sunteti insetati de absolut, simt nevoia sa va scriu o mica zicere ….. mica ….. si cum prea adesea am fost acuzat de pretiozitate fortata, ma voi rezuma la niste versuri simple, fara zahar si piper, o poezioara vesela si trista ce vi se potriveste perfect:

      „De treci codrii de arama de departe vezi arzand
      Fosta cas’a lu’ bunicu’ si pe el l’auzi urland.
      L-am rugat de-atatea ori sa-mi dea actele pe casa
      Da’ el n-o vrut sa m-asculte si-i tin usa sa nu iasa.

      Sar innebuniti vecinii cu galeti de apa-n mana
      Eu le zic ca nu mi-e sete si le-arat ca am fantana.
      Si strig sa ma lase-npace aruncand spre ei toporul
      Care taie-o baba-n doua si la alta „au chicioru’!”.

      Ma dezbat de-odata brusc si nu stiu cum imi prinde bine
      Intru-n casa da’ bunicu nu se simte foarte bine.
      Imi pare rau de ce-am facut si regret si vreau sa mor
      Si-am chemat televiziunea sa ma tai in fata lor!

      Cantecul asta-i despre Voi,
      E un cantec simplu despre vaci si boi …..
      De la sate cu carutze colorate
      ‘n care trec tigani
      Si canta pe la spate!”

  10. siegfried

    Steaua- Dinamo 31.10.2014, audienţă cu tot cu sud-peluzări şi nord-peluzări 38.154 (dintre care 8.000 de potăi).

    Steaua- Dinamo 10.04.2016, audienţă fără sud-peluzări şi nord-peluzări 48.613 (dintre care 8.5000 de potăi).

    1. asprilia

      dupa transhumantza de la pitesti, stii care ,aia de 1 an de zile normal ca v ati dus cu turma la paine si circ, dupa cati ati fost ? 28 de mii ,dintre care ,8000 de caini ,chiar nu tie rusine cand bu curica se pisa pe voi la portavoce ? urmeaza in 2 etape meciul cu dinamo si iar se pisa javrele pe voi

  11. alexandru-h

    Domnu’ Piece of Mind, recomand moderatie. Daca dumneata esti indragostit de fotbalisti si ii vrei in brate pentru o repriza de heavy petting, e problema dumitale. Eu nu dau doi lei pe atmosfera din tribune, nu am nevoie sa vad exprimari atavice si sincer putin imi pasa de „filosofia” de ultrasi. Deocamdata noi aici avem fotbal; voi aveti mult bullshit, vorbarie goala si actiune inexistenta. Ati acoperit spatiul public cu minciuni, v-ati aruncat la picioarele CSA-ului si, in continuare, aruncati cu mizerie in directia oamenilor care totusi sunt interesati de fotbal, nu de simtamintele voastre de stelisti liberi. Get professional help, recomand cu incredere un psiholog care sa va echilibreze mentalul asta golit de continut de cand Becali v-a furat echipa pe care nu ati avut-o niciodata!

  12. moromette

    @siegfried „La coregrafii v-au bătut câinii de v-au ascultat cu urechea. La cântece ce să mai spun, acelaşi obosit „Steaua Bucreşti ale, acasă şi-n deplasare calcă totul în picioare”. acelaşi „şi de câinii erau în gară” pe care îl cântaţi bis că e prea scurt şi alt repertoriu nu mai aveţi, a şi să nu uit celebrul „suntem sudul ale, ale” mirobolant cântec, vă încurajaţi singuri”

    …bravo siegfried :)))) nici macar un caine in piele de oaie nu s-ar exprima atat de bine ca tine !!! esti piesa !!!…referitor la cantece/coregrafii,sa inteleg ca voi,umplutura entelectuala,faceti coregrafii cu pagini scrise de Nichita Stanescu si scoateti pe pupatoare numa’ muzica de pe mezzo !!!???????

    1. vitto

      auzi ….moromette…..?!
      ce cred io apropo de cearta ta cu siegfried ……. o fi siegfried „piesa”, da’ spre deosebire de voi, el nu sare peste liniile de tramvai cu frica sa nu se electrocuteze ….. stie ca nu trece curent prin ele!

        1. vitto

          lasa, lasa …… o fi veche da’ a fost buna aroganta pe care ti-am servit-o! te-a piscat un pic …… retine-o si serveste-o mai departe cand ti se iveste ocazia!

          nu este nici o rusine sa inveti de la cei mai buni!

          1. moromette

            @vitto :))))))))))))))) iti propun sa faci stand up comedy,esti bun !!!

          2. sunchaser

            tu faci „glume”, tu razi, tu zici ca sunt bune, vai de mortii tai de oaie

      1. moromette

        @siegfried…vad ca stii si cantecele,e bine,tu cred ca esti suparat ca nu mai are cine sa le cante :))) plagiat,papagali,de ce esti rautacios…zi ca nu iti place „Trup si suflet pentru culooori….”!!!! :))))

  13. piece-of-mind

    Care „voi”, Don Vitto? Sau te bagi în aceeaşi oală cu cei care au auzit de Iordache, Sameş, Anghelini, Vigu, Dumitru, Lovaş, Barbu, Tătăran, Eduard, Laurenţiu sau Tudorel din varii scrieri? Sau v-aţi făcut vreo brigadă de internet…”Ultras Keyboard” cumva? Spune-ne şi nouă, să marcăm cumva evenimentul.

    Dar fii pe pace, ţi-am mai spus şi o repet: bunul Dumnezeu ne va ajuta şi ne vom întoarce într-o zi…

    P.S. Deşi îi acuzi pe alţii că nu ştiu să polemizeze, la absolut orice comentariu care contravine tezelor pe care le propui tu intervii într-un registru miştocăresc, discreditând nu opinia celuilalt, ci însăşi persoana lui. Fii mai cumpătat, Don Vitto, să ştii că toţi iubim Steaua, oriunde ar fi ea acum …

    1. vitto

      hmm?!
      draguta …. faci confuzii! …. eu intervin in regim intelectualo-mistocaresc ptr ca traiesc intr-o existenta vesnic interogatoare ….. ce sa fac daca il citesc pe boris vian si sunt baiat de bucuresti ……. pe mine ma stie si terasele si bibliotecile …… ca sa nu mai zic ca am mereu bani la mine ….. nu ca ALTII!

      acum ca sa iti fie clar …… retine aceste ganduri pe care ti le spun ca de la mentor la invatacel (pe care cu onoare te consider, in ciuda diferentelor de opinie): acţiunea ridicolului este intotdeauna o re-aducere, o raportare la realitatea cea adevarata! din pacate insa, de cele mai multe ori omul ridicol o percepe ca pe o nedreptate, ca pe o sanctiune, desi este sanctionata doar aparenta neintemeiata …… de aceea, Voi, eliberatii, sunteti deja niste Invinsi!

      1. moromette

        @vitto..te si vad,purtand toga,radiezi intelepciune peste tot pe unde bantui ! esti in stare sa faci pomii sa infloreasca in orice anotimp,oriunde,oricand ! iti multumesc ca existi ! :)))))))))

      2. sunchaser

        de la tataie senilul citire
        „hmm?!
        draguta …. faci confuzii! …. eu intervin in regim intelectualo-mistocaresc ptr ca traiesc intr-o existenta vesnic interogatoare ….. ce sa fac daca il citesc pe boris vian si sunt baiat de bucuresti ……. pe mine ma stie si terasele si bibliotecile …… ca sa nu mai zic ca am mereu bani la mine ….. nu ca ALTII!’

        parca l-am auzit pe gigi aici : eu sunt ‘inteligent’, eu citesc si ma mai duc si la terase, cu ce ? Soc… cu bani. Sa moara ma-ta ca ai bani la tine cand te duci la terasa, esti maxim. Bravo ! ai vrut sa faci o alta aroganta ca idolul tau gigel ciobanul
        Bai penibilule daca ai ajuns la varsta aia in care trebuie sa iti justifici existenta cumva, nu inseammna ca trebuie sa plictisesti pe toata lumea cu regurgitarile tale.

        1. vitto

          amice….esti idiot?! dupa modul cum initiezi dialogul asa imi pare ….. ma rog insa….am nervii tari asa ca iti raspund metaforic:

          Te-as iubi dac-ai vrea mai draga sa-mi cosasti (asti… asti)
          Iarba din ograda si
          Sa-mi prasesti (esti… esti) doua-trei hectare …….
          Fiindca vezi (vezi.. vezi bai) buruiana-i mare, mare…….!

          1. sunchaser

            mosul senil tot mos senil, idiot esti tu ca tii ochelarii aia de cal si nu vezi nimic in afara de luceafarul gigi

        2. vitto

          completare ptr un fraier foarte curios, dar cu intelegere putina:
          am bani la mine mereu si imi platesc consumatia MEA….. dar uneori mai trebuia sa o platesc si pe a ALTORA!…… unii care au probleme cu impartirea sumelor ….. asta asa ca un colateral …… care unii se stiu ei ……. sunt mari eliberati acum! ….. manca-le-as urechile de smecheri tristi!

          1. sunchaser

            Faci, platesti, pui la punct, mananci rahat… 100% gigi

  14. mq-messi

    Vitto zici ca e ciobanul… la varsta sunt apropiati, amandoi avizi de atentie, cu riscul de a se face de ras, amandoi incapatanati in ideile lor. M am prins! Ati plimbat oile impreuna!!!! Gigi a luat o pe calea bisnitei, in schimb tu ai ales biblioteca! Vorbind serios, vitto opreste-te.. e trist la varsta ta, sa fii gluma altora cu 20-40 de ani mai mici.
    Siegfried saracu, e ultimul om. Plictisitor si vorbind doar despre lucruri de care n are habar, adica despre peluze, suporteri, decizii, motivarii etc. Esti clar material de postat comentarii pe prosport, gsp.

    1. vitto

      eu ma mir ca mai ai tupeul sa vorbesti….. pai la cat ridicol ai suferit pe sait-ul asta poate ar trebui sa te ascunzi sub pat …….

      sa va fie clar la toti mecanicii care va straduiti sa alcatuiti puneri la punct homerice: sunteti niste ignoranti absoluti, iar ignoranta ucide din interior spre exterior, dinspre educatie spre principii de viata! ……. care principii…..care viata?!

  15. vitto

    ah, ah mai sunchaser…….. ma surprinzi…..nervos stupid si spiritual tembel ….. recunosc o combinatie super ….. ce pot sa mai zic …… poate doar un gand razlet ce-mi trece asa prin minte:

    „Eu stiu că tu nu tii la mine, ca de Gerula-ti place …..
    Adesea eu te vad intrand cu el in sura, da’ ce puşca mea iti face nu stiu?
    Si uite asa te-am aşteptat trei ceasuri la caminul cultural
    Dar tu beai votca cu Gerula?
    Am incercat sa fac orice numai sa-ti fiu pe plac
    Mi-am invatat pana si calul sa dea din cap pe hip hop
    Dar tu nu, nu si nu, Gerula si iar Gerula?!

    Acum ma rog la bunul Dumnezeu ca sa te faca sa-ti dai seama
    Ca io-s mai tare ca Gerula!
    Si dacă dupa toate astea zise tu n-o sa ma iubesti deloc
    Jur pe tot ce am mai sfant ca beau benzina şi-mi dau foc!”

    hai noroc mai disperatule vanitos!

    1. sunchaser

      draga mos labagiu cu pretentii de intelectual,
      E clar ca iti place atentia, dupa cum banuiam esti la varsta aia cand nu te mai baga nimeni in seama si ne-ai gasit pe noi aici. In fine o sa treaca si perioada asta dar din pacate pentru tine nu urmeaza alta mai buna.

      oaia tot oaie, cu gandul doar la gerula

      1. vitto

        fraiere, ca smecher nu pot sa-ti zic, intre noi doi exista totusi o mare deosebire: pe mine ma place fetele…..si mie imi place de ele! la matale pare taman invers ….. banuiesc ca d’aia esti si asa nervos!?

  16. vitto

    citesc mesajul lu’ gerula-sunchaser si recunosc ca nu ma pot opri din ras cand rad de el! ce sa fac, comicaria ma amuza ……. omu’ este atat de natural ridicol …….. si un ultim sfat ptr dumnealui: incearca dupe usa de la baie! se spune ca este un loc bun …. sigur! succes si naduseala placuta!

    bine ….. de acum continuam discutia cu oamenii normali!
    anumite maimute o sa fie ignorate! nu putem face aici alfabetizarea maselor inculte ….. unii vorbeste dupa cum traieste! net-ul suporta orice si pe oricine ……. noi insa nu avem aceasta obligatie!

    1. sunchaser

      Mori de ras singur la glumele tale, mai dai o laba ca doar asta ai in cap, vad ca dai sfaturi unde se face cel mai bine…
      Iti zboara printre urechi ganduri de alfabetizare, nebunii. Apropo de maimute, ce mai face ma-ta ? bine sanatoasa ?

      1. vitto

        sunt lucruri pe care numai mizerabilii supremi le gandesc, sau mai grav le si rostesc in public, incantati de „anonimatul” netului ….. sa faci referire injurioasa la „mama” mi se pare nu doar imund, ci si cretinoid!

        aici nu mai este vorba de o dezbatere in contradictoriu sau de ironii mai mult sau mai putin grosiere, nu mai este vorba de lipsa culturii sau de o educatie precara, nu mai conteaza ca temperamentul ne poate juca feste si ca poate ne enervam peste masura la adresa oponentului de idei …… gunoiul aruncat „in capul unei mame”este pur si simplu o scufundare in animalic, in grotescul barbar!

        baiete, nu stiu daca mama dumitale mai traieste, dar daca ar avea ocazia sa-ti citeasca postul abject probabil ca ar lacrima …… orice mama s-ar infiora rusinata ca un fiu poate fi atat de ticalos!

  17. vitto

    banuiesc ca par arogant ….. nu sunt! ma irita insa impostura si lipsa de educatie a unora!

    probabil insa ca ori nu stiu eu sa explic, ori altii sunt greoi in a citi: GATA, nu imi mai adresati replici aiurea! nu sunt aici ptr a polemiza cu toti golanasii inculti, obraznici si agresivi ….. sunt aici ptr Steaua, echipa Sufletului nostru! ….. ERETZ STEAUA!

    o sa fac curand o lista ptr fiecare din cei vizati de abstinenta la dialog ….. o sa public acolo anul, luna si ziua cand o sa puteti a reintra iar in dialog cu mine! …. pana atunci: LECTURA OBLIGATORIE si invatati sa taceti si sa ascultati!

    noroc bun……. ptr oameni tristi!

  18. vitto

    lumea e plina de tampiti, dar cu diferente mari intre ei, orice s-ar zice…… unii sunt inofensivi, cel mult ridicoli! altii sunt agresivi si periculosi prin insistenta bolnavicioasa de a acapara cate un subiect. cert este ca toti sunt jenanti pentru specia umana si este evident ca ne-ar fi mult mai bine fara ei.

    poate ca in loc sa-i toleram pe net ar trebui sa le organizam excursii comune prin niste vagaune ascunse, departe, cat mai departe de lumea civilizata!

    noroc ca Steaua nu are nevoie de ei! acum si in viitor ei nu mai exista, nu mai conteaza ….. si inutilitatea asta ii scoate din minti!

Lasă un răspuns