ANALIZĂ: Înjumătăţirea punctelor, garanţia spectacolului! Predicţii pentru play-off

de | decembrie 27, 2015

În februarie va începe cea mai palpitantă perioadă a sezonului. Este un sistem schimbat care, ca toate celelalte, are avantaje și dezavantaje. Partea frumoasă e că poți câștiga titlul chiar și de pe locul 3 sau 4 în sezonul regulat. Vom avea, în același timp 10 etape, adică 30 de meciuri între cele mai bune echipe din campionat. Partea neplăcută vine pentru echipele de pe primele poziții. Un avantaj chiar și de 4-5 puncte se devalorizează în play-off.

Acest format nou vine și înainte de Campionatul European, astfel că jucătorii implicați în lupta pentru titlu vor avea o extra-motivație, în perspectiva unei eventuale convocări. Va fi o perioadă în care toți își vor face o idee clară despre cine merită la echipa națională. Fotbalul e un fenomen cu multe variabile, iar Liga 1 are și mai multe, dar la ce perspective sunt la început de 2016 și înainte de pregătirea de iarnă, așa ar trebui să arate partea a doua a sezonului:

  • Astra – solidă cu actualul lot, mare semn de întrebare fără jucătorii cheie şi cu problemele financiare;
  • Dinamo – cele mai multe atuuri în sistemul play-off, cel mai important dintre ele fiind Mircea Rednic;
  • Viitorul şi Pandurii – cele mai spectaculoase. Singurele fără presiune;
  • Steaua – şanse serioase să ajungă pe primul loc. E avantajată mult și de program;

Luptă în trei pentru locul 6. Craiova poate recupera, iar CSMS Iași poate fi surpriza.

Astra – varianta cu şi cea fără bani și transferuri

Astra a fost echipa care a îmbinat cel mai bine eficienţa, spectacolul şi posesia. N-a fost cel mai puţin expusă greşelilor, dar a reacţionat de foarte multe ori ca o echipă mare. Șumudică s-a autoevaluat foarte bine și-a îndeplinit aproape perfect rolul. Însă Astra poate deveni extrem de vulnerabilă dacă îşi pierde câteva piese de bază. Indiferent de cine ar veni în loc, timpul este prea scurt pentru a putea integra jucătorii veniţi în iarnă. În plus, în calitate de lider într-un sistem cu play-off, trebuie să treci cu maturitate peste minișocul unui avantaj care devine aproape nesemnificativ după înjumătățirea punctelor.

  • Indispensabili: Budescu, Alibec, Găman, Boldrin, Teixeira, De Amorim
  • Buni: Lung, Morais, Enache, Niculae
  • Cu potenţial: Ioniţă.
  • Ce i-ar trebui: fundaş dreapta.
  • Avantaje: Joc complet, lot valoros.
  • Dezavantaje: Instabilitatea financiară şi ofertele pentru multe piese de bază.
Predicţie: locul 4

Viitorul – resurse inepuizabile, proiect serios

Viitorul este departe echipa care ar absorbi cel mai bine pierderi de jucători. Hagi este acoperit pe posturi şi a creat o polivalenţă de invidiat la aproape fiecare jucător din primul 11. De altfel, nu există un prim 11. E, de fapt, o filosofie care include 22-23 de jucători crescuţi şi antrenaţi cam în acelaşi spirit. Urmează o iarnă în care Viitorul nu prea are ce să ajusteze, ci doar să menţină şi să omogenizeze chiar mai mult. Mutarea câştigătoare a fost făcută atunci când „Regele” a realizat că trebuie să creeze un club care are nevoie şi de transferuri. Academia sa este ca o „casă la roşu”, în timp ce jucătorii transferaţi, finisajele. Vom vedea, probabil, în pauza de iarnă, câteva transferuri, nu neapărat sonore, dar care se vor dovedi utile. În plus, vor mai fi câțiva jucători promovați de la academie.

  • Indispensabili: Benzar, Ganea, Cernat, Nicoliţă, Tănase.
  • Buni: Rîmniceanu, Mitrea, Marin, Achim, Aganovic, Filip.
  • Cu potenţial: Nedelcu, Hagi.
  • Ce i-ar trebui: fundaş central, mijlocaş ofensiv, atacant.
  • Avantaje:

– Hagi este „3 in 1” (patron-manager-antrenor) ceea ce ofera clubului, de departe, cea mai mare stabilitate.
– Viitorul este singurul proiect pe termen mediu şi lung funcţionabil în fotbalul românesc.
-Experienţa acumulată în timp record de mulţi jucători tineri şi talentaţi.
– Perspectiva fluxului mare de jucători. Viitorul va vinde jucători în fiecare pauză competiţională. Pe lângă sumele încasate, va avea un spectru mult mai larg pe plan european pentru a aduce jucători la schimb.
– Polivalența jucătorilor.
– Lipsa presiunii unei lupte la titlu.
– Stadionul care va fi plin aproape la fiecare meci, în primăvară.

  • Dezavantaje: Nu are
Predicţie: locul 2

Mircea Rednic, omul-cheie în play-off

Dinamo a făcut cea mai inspirată mutare de antrenor. Rednic a adus jucători în posturi cheie, a transformat clubul, în sfârșit, în ceva viabil, coerent, cu început, continuare și perspective de finalitate. Pe alocuri, dar în creștere, Dinamo începe să aibă comportament de echipă mare. Nu se sfiește să se plieze pe jocul adversarului și compensează excelent micile diferențe care o dezavantajează în raport cu celelalte cluburi cu pretenții. Nu e o echipă fără cusur, dar poate fi un adversar foarte dificil pentru oricine.

  • Indispensabili: Mevlija, Gnohere, Essombe, Anton, Filip.
  • Buni: Rotariu, Fai, Palic.
  • Cu potenţial: Nedelcearu, Şerban.
  • Ce i-ar trebui: fundaș central, mijlocaş central, aripă (stânga / dreapta)
  • Avantaje:

-Experiența net superioară a lui Rednic în sistemul play-off-play-out.
-Suporteri vizibili. O galerie veritabilă care va contribui în momentele cheie din play-off.
-Stabilitatea finanicară. Dinamo nu cheltuie mult, dar nu mai merge de ceva vreme pe minus. 2016 poate fi primul an de foartă multă vreme în care clubul din Ștefan cel Mare să facă profit evident, vizibil, transparent și, eventual, reinvestit. Aparent, Dinamo are un plan care pare să funcționeze.
– Joc nu foarte spectaculos, dar descurajant de eficient uneori.
– Expansiunea clubului la nivel de imagine. Orice trofeu în acest sezon ar însemna încă un pas important în acest sens.

  • Dezavantaje:

– Lipsa resurselor pentru investiții în lot. Dependentă de inspirația lui Rednic la transferuri.
– Jocul uneori neconvingător.
– Calitatea individuală sensibil mai scăzută față de rivalele din play-off.

Predicţie: locul 3

Steaua – schimbarea potrivită, la timpul potrivit!

Patronul Stelei nu reinventează nimic și merge pe același proiect care a funcționat și în trecut. Cu sau fără identitate, stadion și suporteri, Steaua rămâne echipa cu cele mai multe resurse din Liga 1. Pregătirea fizică a lui Neubert, jucătorii pe care îi regăsește Reghecampf și împreună cu care a cunoscut consacrarea, posibilitatea unor transferuri serioase sunt detalii care, îmbinate, descriu o candidată certă la titlu.

  • Indispensabili: Varela, Toșca, Popa, Hamroun, Stanciu
  • Buni: Niță, Filip
  • Cu potențial: Carp, Mihalcea, Enceanu, Tudorie
  • Ce i-ar trebui: fundaș dreapta, fundaș central, mijlocaș central, mijlocaș ofensiv, atacant.
  • Avantaje:

– Pregătirea fizică. Steaua va reveni, probabil, la forma din ultimul mandat al lui Reghecampf.
– Transferurile anunțate. Antrenorul va avea mână liberă să aducă întăriri.
– Programul din ultimele 3 etape din sezonul regulat.
– Antrenorul cunoaște lotul foarte bine. Unii jucători își vor recăpăta, cu siguranță, apogeul formei.

  • Dezavantaje:

– Eterna presiune a rezultatelor imediate.
– Lipsa stadionului și a unui grup de suporteri “de peluză”. Diluarea continuă a identității.

Predicție: locul 1.

Pandurii – spectacol şi naivitate

  • Indispensabili: Unguruşan, Momcilovic, Săpunaru, Hora
  • Buni: Nistor, Răduţ
  • Cu potenţial: Mrzljak, Piţian
  • Ce i-ar trebui: fundaş central, mijlocaş central, aripă, atacant.
  • Avantaje:

– Filozofia modernă de joc și, în general, ofensivă și de posesie.
– Calitate individuală foarte bună.
– Lipsa presiunii pentru un loc în clasament. La Pandurii nu e imperios necesar să te bați la titlu. Atât timp cât echipa e acolo, în primele patru, totul e în regulă.

  • Dezavantaje:

– Fragilitatea rezultată din stilul de joc. Defensiv, gorjenii par cei mai vulnerabili din primele 6 clasate.
– Inconsistența și inconstanța în rezultate.

Predicție: locul 5.

Locul șase – Cenușăreasa campionatului

Un duel care se va da, cel mai probabil, între ASA Târgu Mureș și CSMS Iași, deși nu e chiar imposibil, dar improbabil, ca CSU Craiova să facă 9 puncte în ultimele 3 etape și ASA să nu câștige decât două. Ieșenii au cel mai greu program, Craiova – cel mai accesibil. Această poziție în clasament îți oferă posibilitatea de a te salva deja de la retrogradare cu 10 etape înainte de finalul stagiunii. Pentru Craiova sau Târgu Mureș poate nu e cine știe, dar pentru Iași ar fi un obiectiv îndeplinit neașteptat de repede.

Liga 1, clasament plauzibil*:

  1. Steaua
  2. Viitorul
  3. Dinamo
  4. Astra
  5. Pandurii
  6. ASA Târgu Mureș
  7. CSU Craiova
  8. CSMS Iași
  9. CFR Cluj
  10. ACS Poli Timișoara
  11. FC Botoșani
  12. Petrolul**
  13. FC Voluntari
  14. Concordia Chiajna

*părerea personală a autorului
**cu 6 puncte de la TAS

Articol de Mădălin Negoiță, comentator Digi Sport
Preluare de pe digisport.ro

2 comentarii la „ANALIZĂ: Înjumătăţirea punctelor, garanţia spectacolului! Predicţii pentru play-off

  1. xray Autor articol

    Să sperăm că predicția lui Mădălin Negoiță este „à la Nostradamus”!

    PS
    Într-un interviu Thomas Neubert a spus că are nevoie de cele două cantonamente de iarnă pentru a aduce jucătorii la un nivel pe care și-l dorește el. Printre altele, Neubert a lăsat de înțeles că steliștii vor lucra foarte mult, în perioada de pregătire, la capitolul viteză, mai ales că a pus la punct un proiect, care a avut foarte mare succes în fotbalul mare.

    ”Am avut mai multe proiecte în ultimii doi ani, alături de un prieten de-al meu din Germania. Cu el am o afacere despre antrenamentele de viteză și antrenamente de atletism. Am prezentat proiectul și Federației Române de Fotbal, dar și federației din Arabia.

    L-am prezentat și în Bundesliga, dar și Federației Germane de Fotbal. Federația a semnat cu noi, Bayern Munchen a semnat cu noi, Real Madrid, de asemenea”, a spus Neubert pentru Digi Sport.

  2. robertsud

    1. Steaua (din cauza faptului ca au revenit Reghe+Neubert, care sunt un fel de SW The Force Awakens:D)
    2. Viitorul (cred ca va fi ajutata cumva de rezultatele fin-nas :D)
    3. Astra (nu are puterea sa ramana sus, pentru ca puscariasul ei va avea nevoie de bani ca sa scape mai repede de la facultate si va vinde nucleul echipei, cam ce a facut si gigi)
    4. Pandurii
    5. cutzu-stramb (asta daca intra in play-off, eu sper sa nu prinda loc de play-off si in locul lor sa fie CSMS Iasi daca s-ar putea cumva, pentru ca au jucat un fotbal frumos anul asta moldovenii, am avut chiar niste bilete castigatoare la pariuri cu ei ;))

Lasă un răspuns