Una caldă, una rece

de | octombrie 3, 2016

După meciul cu Villarreal, m-am așteptat ca antrenamentul cu Craiova să fie, vorba lui GgB, pac-pac, 2-0, 3-0 la pauză. Dar, după una caldă, una rece…

FOTBAL - LIGA I - STEAUA-CSU CRAIOVADupă prima jumătate de oră, treburile păreau să se desfășoare conform așteptărilor, Steaua juca frumos, domina, a deschis scorul și… gata. S-a revenit la normal, la bâlbele și gafele devenite deja tradiționale. Atâta timp cât nu avem vârf, nu avem cine să se bată cu fundașii centrali adverși, e normal ca o echipă muncitoare și ambițioasă să profite de orice eroare. Și au gafat și Moke, ca deobicei, și Toșca, ba chiar și Tamaș. Ca să nu mai vorbim că Niță era cât pe-aci să facă o gogonată de zile mari…

Craiova, cu doar 3-4 jucători foarte buni, dar cu ceilalți modești, rudimentari, adesea duri în intervenții, are meritul de a fi încercat să joace, neezitând să atace când se ivea prilejul. Faceți comparație între jocul închis, puchinos, al echipei Fălcosului, și cel curajos al oltenilor. Ceea ce a făcut ca meciul să fie echilibrat, deschis.

Steaua a învins ca urmare a unui penalty… care n-a fost. Dar asta am constatat după ce am văzut câteva reluări, stop-cadru etc. Ceea ce arbitrul nu a putut face… Bineînțeles, oltenii au agitat apele după meci, cu declarații incendiare ce mi-au amintit de cuplul comic Andone-Negoiță. Pe Mulțescu l-a luat valul: ” Nu se poate discuta de un campionat corect. Nu știu dacă e coincidență că toate echipele sunt dezavantajate cu Steaua.” Cică ”Oltenii sunt scandalizați: Arbitraj inimaginabil! De ce li se întâmplă doar rivalilor Stelei?!”. Na, că acu` se consideră rivali…De fapt, au fost doar patru faze pe marginea cărora se poate discuta.

  1. Oltenii pretind că De Amorim ar fi deschis scorul din poziție de offside. Ba cei de la GSP scriu fără să le pese cât de ridicoli sunt : ”brazilianul pare în ofsaid, cu câțiva centimetri mai aproape de poartă decât stoperul Kelici”. Câtă prețizie, bre… Ce șubler fermecat or fi având băieții ăștia, de au depistat diferența aia de… câțiva centimetri? Bine că n-au scris milimetri…
  2. În min.63, noul nostru jucător Man e îmbrâncit în careu. Eu consider că a fost penalty clar. Ochiul ager al gesepistului vede altceva: ”Fundașul Craiovei pune o mână pe direcția de alergare a stelistului, dar gestul pare destul de moale, insuficient pentru a provoca o cădere de amploarea celei în cauză.” Bun, o mână o pune pe direcția de alergare, gestul e moale (o mângâiere amicală, probabil), dar cu ailaltă ce-a făcut? L-a șters de praf pe spate?
  3. După reluări, e limpede că arbitrul a greșit acordând penalty-ul. Dar, repet, el a judecat faza pe loc, nu a văzut meciul la televizor. Ori, ca să-l acuzi de intenție e caraghios. Să fi urmărit cu tot dinadinsul ”dezavantajarea rivalelor”, arbitrul putea fluiera la faza precedentă, mult mai clară.
  4. De așa-zisul penalty neacordat oltenilor în min 86, e suficient să privim reluările. Singura decizie pe care ar fi putut-o lua arbitrul era să-i acorde cartonaș galben simulantui. N-a făcut-o…

În concluzie, să felicităm Craiova pentru prestația curajoasă din teren și să le batem obrazul lui Mulțescu și președintelui clubului, Marcel Popescu pentru declarațiile lor. Cel puțin, dl. Popescu a inflamat spiritele, afirmând că Reghe a avut o comportare huliganică după meci. Ciudat este că un reporter Digisport, martor la faza respectivă, n-a remarcat nimic special… Ei, să vedem ce declarații o să auzim dinspre Craiova, după meciul cu altă rivală dezavantajată, pe care o vor întâlni în etapa viitoare…

À propos de rivala în cauză, un binecunoscut cimpanzeu roz, a cărui echipă a încasat a șasea înfrângere ( o fi fost pe bancă marele antrenor?), are altele pe cap: ” mi-a rămas un gust amar după ce s-a întâmplat cu Dinamo. Mi-a fost silă să țin televizorul deschis, să văd comentariile.” După cum se vede, i se face des silă. Ca și nouă de el. Dar să nu-l judecăm prea aspru: Astra e pe năsălie, Rin-Tin-Tin nu-l prea mai are la suflet pe fălcos, așa că… să nu vă mire că veți vedea pecehașii întîmpinând cu entuziasm un maimuțoi cu deștu-n gură și cu fular vișiniu de 5 stele, pardon, de liga a 5-a…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

10 comentarii la „Una caldă, una rece

  1. virgil

    Andrei a comentat meciul fara patima, adica a spus adevarul gol-golut. Si eu am vazut faza hentului in careul oltean.
    Multescu a spus ca U Craiova trebuia sa castige fiindca jucatorii nostri gafaiau pe final. Halal concluzie. Chiar asa sa fi fost, stelistii joaca din 3 in 3 zile, pe cand Craiova joaca odata pe saptamana.
    Important e ca am trecut de ei si ne-am distantat la sase puncte.
    PS Interventia la Man mi s-a parut a fi fault clar, dar in ziua de azi…

  2. kla2005

    Intr-adevar sumi cel cu p… mica a derapat la greu cu declaratia aia de iubire pentru dinamue. Si, culmea, nimeni nu zice nimic. Nimeni nu-l intreaba daca nu i-a fost sila cand 3 goluri i-au fost anulate Stelei anul trecut, cand Balas, Hateganu, Avram arbitrau unidirectional pentru PSDastra in sezonul trecut, cand pariaza pe fotbal, iar el e implicat direct in fenomen…atunci nu i-a fost sila?
    Sincer, arbitrul era la un metru de faza de la Botosani si probabil a considerat ca dinamuistul s-a dus direct in adversar….asta e, nu ma intereseaza, da’ pe ipocritul visiniu il intereseaza!
    Imi doresc Viitorul cat mai sus, imi doresc Hagi, ca antrenor, cat mai sus, chiar sa se bata cu noi la titlu…nu imi doresc infectii precum sumi, ando si alti ratati sa mai aiba performanta, pentru ca stiu cum au ei performanta!
    Trebuie sa strangem randurile si sa accentuam cat mai mult aspectele pozitive:
    Tot respectul pentru Tamas! E incredibil acest om, cu toate problemele lui, cu varsta sa destul de inaintata, unde-l pui incearca sa faca cat mai bine! Jos palaria!
    Dezamagirea mea e Tosca, parca i s-a urcat la cap!
    Mocke ala e incredibil…
    Bourceanu e oscilant…nu te poti baza pe el 100%
    Muniru incredibil de exact, dar si momente in care isi pierde capul
    Mie imi place de Golubovici, munceste mult si se straduie sa scoata maxim din orice faza!
    Parca Momcilovici creste, insa Popa scade, de la meci la meci….din pacate.
    De Amorim si Boldrin sunt si ei oscilanti, dar parca in crestere!

  3. adrian0808

    De-ar continua cu aceasi formula de echipa inca vreo 4-5 meciuri …..ar realiza cel putin un grup mai omogen pe care apoi sa incerce sa-l plombeze acolo unde este cazul …

    Golubovici este ok …. se lupta … face tot ce poate …
    Muniru ii trebuie jocuri in picioare si poate isi va elimina greselile pe parcurs …
    Tosca inca nu poate coordona o aparare ….
    Tamas …. are o varsta ….
    De Amorim si Boldrin inca se mai cauta ….
    Popa foarte slabut pe faza defensiva …
    …..

  4. vitto

    jocurile de la mijloc de saptamana din cupele europene te macina fizic si mental …. barcelona, bayern, dortmund, city, united, real…… s-au chinuit si au fost chinuite in campionat ….. reghe a gresit ca a mentinut 10 jucatori din cei care au jucat cu villareal ….. bourceanu si tamas care joi au tras cu dintii de ei ptr a realiza un joc decent, duminica cu craiova au fost slabi …… normal, caci fizicul nu-i mai ajuta si mental nu te poti mobiliza permanent, indiferent de adversar …… nu va mai mirati la tosca: orice ar face, asta este valoarea lui ….. submediocru spre slab!

    n-am inteles cum poate laur sa creada ca o sa construiesti eficient si o sa desfaci defensiva adversa cu bourceanu la serviciu …… ahhhh, cu o echipa ca villareal care te ataca mai merge, caci acolo joci contre si dai mingi lungi pe jucatorii de atac, dar in campionat cu adversarii care stau pe 3 linii iti trebuie mai multa viteza si imaginatie ….. alex nu mai are nici una si nici alta …… se chinuie parca sa ramana prezent in joc!

    l-am laudat pe reghe cu villareal, dar ieri a gresit si am castigat doar urmare a valorii individuale superioare si a stupiditatii adversdarilor…… in fata unei craiove mediocre trebuia sa incepem cu jakolis fundas dreapta (mai multa viteza pe atac), cu tamas sau cu mitrea in centru (mai multa forta), in locul lui tosca, cu achim in locul lui bourceanu (mai multa viteza), cu enache in locul lui popa ( mai multa claritate) si ….. cu varf impins chiar de la inceput (duminica Steaua a avut o alcatuire ultradefensiva, caci tanase un poate juca atacant de careu si el este doar varf doi) …… craiova nu o sa ne atace niciodata precum villareal!

    bine ca am castigat. craiova este o trupa de taranoi, condusa de niste taranoi! golul lui de amorim valabil, eram chiar pe linie, golul lui vataselu’ este pe mana lui bourceanu, care a ramas pe calcaie la plecarea acestuia, si alui tamas, care a ezitat in prima faza sa atace decisiv, iar golul doi are la baza un penalty despre care putem discuta 100 ani! faza este grea si sincer eu mai degraba o judec ca penalty, caci acka practic poarta voit mingea pana in careu. vagabonzii astia de la televiziuni fac stop-cadru, ca si cum acka era in pozitie statica la marginea careului, dar in fapt in prima faza mingea il loveste in mana ca urmare a unei greseli de preluare, deci nu exista elementul intentionat si da, el este afara, dar mai departe fundasul craiovei nu lasa mana moale si poarta mingea cu el in careu ……. si asta este intentie ….. si penalty!

    am spus: se poate discuta pro si contra, dar nicidecum nu se poate aprecia ca este o eroare majora, un jaf …. mai mult penalty daca ma intrebati pe mine! vinovat este fundasul si nu tusierul, caci eroarea tehnica este impardonabila, iar jocul greseala asteapta!

    1. alexandru-h

      Deci daca ma loveste mingea pe la jumatatea terenului si o balansez pe mana pana in propriul careu, se da penalty, nu? Ca nu conteaza locul unde s-a produs atingerea ci locul in care a ajuns mingea dupa ce s-a oprit din miscare…

      Probabil ai citit asta in vreun bestseller scris de Meme la parnaie… 😀

      1. naiyba

        @alex h
        Parca tu n-ai stii ca, cateodata vitto nu poate fi obiectiv, acolo nu e hent in primul rand, omul a facut o preluare gresita si mingea l-a lovit in mana, nici vorba de intentie. Dar in ceea ce priveste locul unde s-a produs „hentul” arbitrul asistent a fost pacalit de rapiditatea fazei, eu zic ca este imposibil sa-ti poti da seama cu ochiul liber. Am fost ajutati, bogdaproste sa fie primit.

        La De Amorim nu a fost offside, s-a demonstrat la dolcesport cu tehnologia lor care ne arata ca De Amorim era pe linie cu piciorul aparatorul lor, punct.

        Iar la Man a fost penalty clar ca lumina zilei, mingea trece, omul nu, Man a fost impins cu doua maini chiar de fundasul care s-a panicat crezand ca Man va scapa singur spre poarta, daca nici ala nu-i penalty, eu imi bag ceva in el de fotbal.

        Si mai este o faza la care Calangea trebuia sa ia al doilea galben, dupa ce a degajat mingea in tribune nervos dupa fluierul arbitrului, numai ca Petrescu nu a mai avut coaie sa-l dea.

        Cainii latra ursul merge si mai pune 6 puncte si respectiv zece, intre el si restul bocitoarelor.

        Insanatosire grabnica Tanase, sper sa te intorci mai puternic

        1. vitto

          naiyba,
          ce vorba este asta cu obiectivitatea mea la evaluarea unor faze? pai ce vorbim de literatura? eu am vazut mii de meciuri si nu am nevoie sa fiu subiectiv ….. am depasit faza asta ……. spun ceea ce vad si ceea ce vad este rezultatul unei procesari comparative cu multe alte faze similare, cu trimitere la litera si la practica regulamentului!

          acka face INTAI o preluare gresita, corect ca nu exista intentie, dar APOI el uita unde se afla si schimba disciplina …… joaca Volei! este hent 100%, singura discutie este doar asupra locului unde se manifesta „intentia”?! la viteza normala de joc pare in careu, deci penalty! capturile daca nu sunt exact pe linia jucatorului (sau de deasupra) sunt inselatoare si manipulatoare, vezi si faza cu presupusul offside la amorim, pe care presa a aruncat-o in tromba pe piata, s-a macinat puternic in jurul ei si apoi au retras-o cu glas mic! in plus asa cum bine ai remarcat faza este rapida si are o anumita dinamica din logica penalty-ului, iar recomandarea fifa este clara: in caz de dubiu se judeca in favoarea atacului!

          la man a fost ceva, exista contact si exista impingere (un fel de barare cu crosa), dar sincer eu nu dadeam….. copilu’ a cazut parca cam repede (la fel si muniru in prima, la fel si ivan pe final)!

          observatia la calancea foarte corecta si eu am remarcat gestul lui si chiar m-am mirat ca a scapat …. probabil ca petrescu a simtit ca oltenii doar cauta scandal si fac gesturi de incitare la alibi, ca sa-si scuze infrangerea!

          1. kla2005

            @vitto.
            ivan nu face nimic altceva decat o simulare ordinara, agatandu-se de Tamas
            Tamas, un fundas la final de cariera, l-a redus pe jucatorul-speranta al Craiovei (pe care cereau milioane la un moment dat) la un simulant ordinar!
            Hentul e indiscutabil. Problema e regulamentul care lasa la latitudinea arbitrului daca considera sau nu ca este cu intentie, daca-si mareste zona ocupata de corp. Ipotetic vorbind daca era faza pe linia portii si mingea nu intra in poarta, nu se dadea penalty? Cu alte cuvinte hentul e fara dubii pt ca mingea mergea spre un stelist care avea optiunea de a suta spre poarta, asa ca singura nedumerire e locatia.
            Ca a fost sau nu in careu a depins de ochiul vigilent al tusierului (centralul a dat penalty la indicatia tusierului)!

            Insa, repet, ati vazut cum s-au coalizat toti?
            Dinamue a pierdut dupa un penalty controversat, acuzand culmea tot Steaua, desi tot meciul au fost dominati de Botosani!
            Marele antrenor visiniu sumulica le-a sarit imediat in aparare! (El fiind antrenorul Astrei si nimeni nu spune/vede ironia situatiei)
            Ei bine, veti vedea arbitraje de-o sa le sara fulgii jucatorilor Stelei.
            Iar sub umbrela „jocului liber” vor avea loc o seama de duritati si penaltyuri inventate impotriva Stelei!
            Poate sunt eu mai pesimist, insa experienta anterioara imi „sufla” ca lotul e subtire la ce arbitraje urmeaza sa avem parte!

      2. vitto

        @alexandru-h.
        exagerezi cu exemplul tau …. asta ca prima observatie ….. observ insa de la o vreme oarece agresivitate in modul de adresare ….. cred ca te expui aiurea la tot felul de ironii! cat despre mm …. esti departe de El, asa ca tot ce poti face este sa produci glumite acre ….. felicitari, caci intr-un fel este bine sa ramai mereu infant!

Lasă un răspuns