Arhiva etichetelor: Balint

Omul care m-a ajutat să-l înving pe Gabi Balint

Nota Redacției: Vă prezentăm o postare a fostei glorii steliste Gabi Balint pe pagina sa de facebook, despre un corifeu din Templul Ghencea, un reper de performantă în conducerea unui club pentru toate generațiile de steliști. Ion Alecsandrescu – Sfinxul!

Din păcate, unii extrapolează anii Stelei sub Sfinx la toată existența ei. Nu numai după Sfinx NU a fost la fel, dar și înaintea lui!

Pentru cei tineri, reamintim că pe site-ul fcsteaua au apărut multe articole dedicate acestui mare stelist și om de fotbal.

Unele sunt preluari din presă:

În 2011, redactorii de atunci au preluat și publicat pe fcsteaua un articol în care Sfinxul a fost „bănuit”, dar și un articol elogiu, nesemnat, dar după stil bănuiesc că a fost scris de Filip Pindean :

Totuși, cele mai frumoase articole despre Sfinxul din Ghencea sunt cele scrise de doi maeștri ai condeiului printre redactorii fcsteaua, all time: „Apoi am intrat in legenda… (1980-1985)”, autor Andrei Sava, 16-04-2009 și  „Steaua Sfynxului”, scris de Constantin Ardeleanu în 14-05-2007.

Aceste două articole vor fi puse într- unul singur și vor fi republicate după 7, respectiv 9 ani, ca restituiri din tezaurul publicistic al fcsteaua pentru „pro memoria” unora sau „pro știința” steliștilor mai tineri.

Le-am pus în această ordine pentru că înainte de „Legendă” a fost o Steaua în zona gri, exact ca după trecerea Sfinxului pe linie moartă prin pensionarea forțată în preajma cedării secției de fotbal „CSA Steaua București” la asociața  „FC Steaua București”. Noul şef al Secţiei de Fotbal devenea fostul fotbalist al Stelei, Marcel Puşcaş, dar la scurt timp a fost dat afară și el de comandantul CSA Cristian Gațu, fiind înlocuit cu celebrul Tică Dănilescu se afla în această funcţie în momentul realizării separării, pe 9 aprilie 1998.

  • „Dupa generalul Victor Stănculescu (1990-1991), generalul Niculae Spiroiu (1991-1993) şi politicianul Gheorghe Tinca (1994-1996), Guvernul Victor Ciorbea l-a numit în funcţia de Ministru al Apărării pe Victor Babiuc (profesor de Drept, fost Ministru de Interne în 1992, în Guvernul Stolojan).La 12 decembrie 1996, Victor Babiuc este instalat Ministru al Apărării. Avea să conducă ministerul până în 11 februarie 1998.

Dudu Ionescu a fost instalat, apoi, ministru, pentru perioada 12 februarie 1998-16 aprilie 1998, pentru ca Babiuc să revină în glorie, pentru mandatul 17 aprilie 1998-13 martie 2000. Guvernarea CDR (formată din PNŢ-CD, PD, PNL, PNL-CD) s-a încheiat cu Sorin Frunzăverde, Ministru al Apărării pentru perioada 13 martie 2000-28 decembrie 2000.

Un efect al schimbului de putere politică, a reprezentat-o forţarea lui Ion Alecsandrescu de a ieşi la pensie. Nea Ion era şi foarte bolnav, îşi exprimase singur intenţia de a se retrage din duncţia executivă, dar îşi dorea să rămână un fel de consilier. N-a fost cazul. După mandatele 1982-1988 şi 1992-1996, ca şef al Secţiei de Fotbal, uriaşul Ion Alecsandrescu era sinucis de CDR, care câştigase alegerile din 3 noiembrie 1996.

Cel care, între 1982-1988, a construit şi aplicat strategia prin care Steaua a dominat Europa si, apoi, între 1992-1996, strategia prin care Steaua şi-a construit dominaţia internă covârşitoare, a fost dat afară, „retras” sau „lăsat la vatră” cum spuneau pe atunci. Operaţiunea a fost delicată şi nu chiar atât de ticăloasă pe cât am fi tentaţi s-o categorisim, la prima impresie.”– 20-06-2011, Filip Pindean, Steaua – de la MApN la Becali (3) pe fcsteaua.ro.

Cine l-a dat afară „delicat” pe Sfinx de la Steaua, pensionându-l forțat pe ctitorul „Epocii de aur” roș-albastre, cel care a făcut din Steaua de Ghencea, Steaua României?
Răspunsul e simplu: CSA și MApN! Să nu mai vopsim gardul… !

Vă invit acum la lectură cu povestioara lui Gabi Balint despre Sfinx.

X Ray


“Măi, ai grijă! Vezi că pleci de la Steaua!” Omul care m-a ajutat să-l înving pe Gabi Balint

Fotbalul și muzica, două pasiuni de care m-am bucurat mereu. Anul acesta am cântat pentru prima oară pe o scenă, iar acum Trupa Vunk m-a întrebat dacă vreau să-i mulțumesc unei persoane importante din viața mea. Am răspuns cu o poveste despre omul care m-a trezit în cel mai greu moment al carierei mele. Acestea sunt cuvintele mele scrise în amintirea lui, căci el nu mai e acum, dar niciodată nu e prea târziu să spui “mulțumesc”.

În momentul în care te gândești cui să-i mulțumesti în viață, întotdeauna primul gând îți pleacă spre părinți. Ei te-au educat, sfătuit, ajutat, ei au fost lângă tine în momentele grele și în cele frumoase. Pe lângă părinți, în viața mea au fost și alte persoane care m-au călăuzit. Pot merge pe drumul gândului, amintindu-i pe dascălii mei, învățătoarea și cei doi profesori de sport din școala generală, antrenorii și conducătorii pe care i-am avut la cluburi. Pot merge așa o vreme, cot la cot cu gândul, dar mă voi opri la un singur om: “Sfinxul”, cel mai mare conducător de fotbal din România.

Domnul Ion Alecsandrescu a fost un mare jucător al Stelei, ani de zile secretar general al Federației Române de Fotbal și președintele secției de fotbal la Steaua. Eu l-am cunoscut când “juca” pe postul de președinte.

De când am ajuns la Steaua, m-am împrietenit cu băiatul lui, Mihai. Au trecut anii, dar noi doi am rămas cei mai buni prieteni. Mergeam în vizită la el și mă simțeam ca la mine acasă. Tatăl lui îmi era șef la “job”, la echipă, dar când îi eram oaspete, nu mai era atât de drastic, ci mă copleșea cu sfaturile lui. Încă de pe atunci simțeam cum avea grijă ca viața mea să meargă pe drumul cel bun.

“Ai grijă de el, că mi-l strici!” Așa îi spunea uneori fiului său, Mihai, când mai săream și noi calul cu câte o petrecere sau cu câte o ieșire cu fetele.

Marcatorul și salvatorul

Eu eram marcatorul, da. Dar nu mai marcam ca înainte. Intram pe final, ca rezervă, și înscriam, e adevărat, dar următorul meci tot ca rezervă îl începeam. De acolo mi s-a și tras porecla de “ARMĂ SECRETĂ”, că jucam doar ultimele minute și salvam echipa. Dar degeaba, că tot pe banca de rezerve mă prindea fluierul de început al meciurilor. Rezerva de lux a Stelei! Ce frustrare! Era ’88 și eu uitasem cum e să fiu Gabi Balint, câștigătorul Cupei Campionilor Europeni. Eram abătut, nu mai aveam ambiție, mă blocasem acolo, pe banca aia de rezerve. Cu tot cu mintea mea care tânjea după anul ’86. Rescunosc că nu eram corect cu fotbalul. Renunțasem, mă complăceam într-o stare de letargie, eram inert, parcă nu mai așteptam nimic de la fotbal. Complet greșit! Nu așa se face dacă vrei să reușești ceva în viață.

Ei, în momentul ăla, în care destinul meu putea să o ia la vale, în care Anghel Iordănescu nu mă mai baga titular, domnul Ion Alecsandrescu m-a salvat. I se spunea “Sfinxul”, pentru că era un tip care gândea foarte mult și vorbea puțin, dar cuvintele alea, așa puține cum erau, erau bine alese și pătrunzătoare. Zâmbea foarte rar, dar avea un suflet extraordinar. M-a primit în familia lui și a avut grijă să mă trezească atunci când eram pe marginea prăpastiei.

“Vezi că ești într-un moment crucial. Steaua vrea sa renunțe la tine. O sa te dea la o echipă mică!”

Asta mi-a zis într-o vizită la el acasă. N-am să uit vizita aia toată viața. Mi se zicea că e posibil să plec de la Steaua. SĂ PLEC DE LA STEAUA! PLEC DE LA STEAUA! Așa curgeau pe repeat cuvintele în capul meu. Să plec de la Steaua însemna că viitorul meu fotbalistic era “Pa!”. Finish, caput, el fin, SFÂRȘITUL!

M-am zbătut între viața și moartea fotbalului meu. “Dacă voi pleca, mă las de fotbal!” Asta era placa mea. Aveam aproape 26 de ani și nu puteam să dau înapoi. Nu puteam să retrogradez. De la Steaua trebuia sa merg înainte, adică trebuia să prind echipa națională.

Mi-a zis să fac tot posibilul ca în acele zile să fiu altfel, în următoarele meciuri să mă comport altfel, ca să rămân. Până la urmă am rămas. Și sunt sigur că și el a pus o vorbă bună, știu că îi eram drag și faptul că a avut încredere în mine și le-a spus celorlalți că o să-mi revin m-a ajutat enorm. El mi-a dat șocul și tot el m-a trezit. Cu niște cuvinte pătrunzătoare, care aveau uneori și o tentă de amenințare voalată: “Măi, ai grijă! Vezi că o sa pleci! Dacă nu înțelegi că trebuie să fii altfel, te termini! Unde e Balint care marca la Sevilla?”

Balint care marca la Sevilla era pe marginea prăpastiei, dar cuvintele lui mi-au readus suflul. Supărarea lui când îl vizitam mă făcea să-mi fie rușine. Ținea la mine și eu îl dezamăgeam. Nu vrei să știi ce era în sufletul meu.

Domnul Ion Alecsandrescu mi-a băgat mințile în cap. Mi-am revenit. De rușine, de teamă, de disperare, mi-am pus sângele și corpul în mișcare și am fost altfel, așa cum m-a sfătuit el. Am reușit să prind echipa, am plecat de pe postul de mijlocaș și am început să joc atacant. Îi tot spuneam că vreau în ofensivă, vreau să atac. Cum am zis, îmi pusesem sângele în mișcare și atunci fierbea după goluri!

Domnul Alecsandrescu i-a convins pe antrenori să joc atacant. Știi ce a urmat după? Gol după gol și apoi anul ’89: eu, golgheterul Stelei (gata cu “Arma secretă”!) și tot eu, cel care a pus umărul la calificarea României la CM, în meciul cu Danemarca.

Am obținut cu ajutorul domnului Alecsandrescu cea mai mare victorie din viața mea. Poate una mai mare și ca cea de la Sevilla. O victorie a lui Gabi Balint în fața lui Gabi Balint care nu mai știa să lupte. Și dacă nu ar fi fost domnul Ion Alecsandrescu, tare îmi e că nu aș mai fi luptat deloc.

Multumesc, domnule Alecsandrescu,
Pentru sfaturi,
Pentru șoc,
Pentru că m-ați ajutat să-l înving pe Gabi Balint care nu mai știa sa lupte.

  GABI BALINT·13 OCTOMBRIE 2016

O tripletă roș-albastră din „Gold Edition”

Emeric Ienei, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc, care marți a împlinit 79 de ani, a fost aniversat în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, ediție zilnică a Digi Sport 1, între orele 10:00 și 12:00.

Fostul selecționer al naționalei, dar și antrenorul care a câștigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986, a avut parte de o surpriză care l-a emoționat. Doi dintre foștii săi elevi Gabi Balint și Miodrag Belodedici au intrat în studioul ”Matinalului”, cu un tort special dedicat marelui antrenor pe care a fost replicată și Cupa Campionilor, în timp ce i-au cântat ”La mulți ani!”.

Ienei a fost vizibil emoționat de acest moment, dar după aceea atmosfera a fost una extrem de relaxată. Balint și Belodedici au povestit mai multe întâmplări de pe vremea în care toți au colaborat la Steaua.

Lăcătuș: „Nea Imi, uite, batem și noi doi și te facem cel mai mare antrenor”

Înainte de acest moment special, Emeric Ienei a revăzut celebrele imagini de la Sevilla, de la loviturile de la 11 metri, când Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri.

”Nu m-am uitat la penalty-uri. Am avut emoții. M-am gândit din timp cine să tragă, dar atunci unii dintre ei, cum a fost Iordănescu, au refuzat. A spus că eu sunt și antrenor secund, mai ratez… Lăcătuș a venit însă la mine și mi-a propus să tragă. A spus că va rupe bara”, a spus Ienei.

Balint, extrem de atent a completat: ”Înainte să plece Lăcă la nea Imi, a vorbit cu mine și m-a întrebat, te bagi? Eu am spus că da, dar ce fac, mă duc să mă ofer? Lasă, și s-a dus la nea Imi și i-a spus: Nea Imi, uite, batem și noi doi și te facem cel mai mare antrenor, a rememorat expertul Digi Sport.

Balint: ”De la nea Imi se trage semnul de Like de pe facebook!”

Fostul mare atacant a mai povestit și alte întâmplări haioase de pe vremea marii echipe a Stelei din anii ’80.

”Nea Imi avea primul rând de scaune în autocar și în spatele dânsului stăteam eu cu Belo, întotdeauna. Aveam casetofonul acela mare și, în deplasări, pentru că nu aveam caseton la autobuz, nu aveam atunci autocar, puneam muzică. Și mereu când puneam George Michael, cu Careless Whisper, nea Imi se întorcea și ne făcea semn cu degetul arătător de la mâna dreaptă în semn de bravo. Cred că de acolo a apărut Like în facebook, a povestit Balint.

Intervine Belo: ”Și Loți ne spunea să dăm mai încet, pentru că el citea, îl deranjam. Alo, mai încet muzica acolo, că deranjați”.

Continuă Balint: ”Iar în spate erau cei care jucau rummy, Lăcătuș, Bumbescu…, un careu de rummy (n.r. – râde). 

Belo: „Am condus o gagică”. Nea Imi: „Mă, tu n-auzi să mă laşi cu nea Gică? Mai bine îmi ziceai că ai fost cu o gagică” 🙂

Printre nenumăratele poveşti spuse de eroii de la Sevilla în platou, una dintre ele poate fi citită mai jos.

„Ce o să vă povestesc acum nu ştiu dacă nea Imi îşi mai aminteşte, dar sunt sigur că Belo nu a uitat. Era într-o seară, ceva mai târziu, dar nu foarte pentru că Belo se culca întotdeauna devreme. Aşa era el, trebuia să se odihnească. Noi stăteam pe atunci la Haiducul, aveam garsoniere acolo”, a început Balint povestea.

„Şi, ce să vezi, se întâlneşte cu nea Imi: Ce faci, mă, la ora asta? De ce nu eşti în pat? Iar Belo, care la vremea aia cred că vorbea mai bine sârbeşte decât româneşte, cum are el bun simţ şi vorbeşte mai sfios, aşa, i-a zis, dar încet, că a condus o gagică. Ce nea Gică, mă? Care nea Gică? La ora asta?, a părut că se enervează nea Imi. Nu, dom profesor, am condus o gagică… Mă, tu n-auzi să mă laşi cu nea Gică? Mai bine îmi ziceai că ai fost cu o gagică, a povestit, plin de haz, Gabi Balint, cel mai bun prieten al lui Belodedici din perioadă în care amândoi jucau la Steaua.

Înregistrarea completă a momentelor interesante din emisiune.

Sursă: Digisport

Nota Redacției: „O Tempora!”