Acum aproape un an de zile, în 02.06.2014, am scris articolul ” Costel Gâlcă, noul antrenor al Stelei „, în care am profețit: „În comparație cu Reghe, Gâlcă inspiră seriozitate, modestie și bun-simț, atât în mass media, cât și în opinia tuturor oamenilor din fotbal și din afara lui. De asta, aducerea lui Gâlcă, poate scoate imaginea Stelei la o lumină favorabilă, din conul de umbră în care a fost impinsă între 2006-2014. Nu știu dacă fotbalistic Steaua va continua seria de succese “en fanfare” ale “neamțului”, dacă va lua titlul sau dacă va intra în grupele Ligii campionilor, pentru că sunt foarte multi factori de care depinde performanța, printre care și șansa, dar pot anticipa o normalizare și o civilizare a comunicării club-restul lumii.
Ca antrenor, Costel Gâlcă va pleca din poziție defavorizată față startul lui Reghecampf în 2012. Nu e ușor să vii după un antrenor care timp de doi ani a dominat clar fotbalul intern, și într-un moment în care perspectiva lotului și a bugetului nu este definitivată. Gâlcă nu va intra, ca Reghecampf, într-o echipă managerială existentă, ci va trebui să-și facă acomodarea la Steaua în decizii luate de la distanță și într-o structură care incă iși caută configurarea. Cu vreo 10 zile rămase până la plecarea în cantonamentul din Italia, Steaua trebuie să-si completeze și lotul și organigrama la vârf.”
Timpul m-a confirmat! Omul sfințește locul, dar nu poate face minuni. Steaua nu a intrat în grupele CL și nu va lua nici titlul, dar la nivel de comunicare a fost un salt uriaș spre civilizație. Un club cu o imagine măcinată ani de zile de conducere, avea nevoie mai mult de decență în prestanță și discurs, decât un alt titlu, care mai conta doar la număr. Foarte puțini mai vibrau la un „26”, cum puțini au fost și entuziaștii la „25”. Cu sau fără siglă, cu sau fără Reghe, Ghencea a fost cvasi-pustie în 2014.
Din punct de vedere al imaginii Stelei, Gâlcă a realizat în tur mai mult decât dacă ar fi cucerit Cupa Europa League în scandal și aroganță. A adus decența la club prin sine însuși, recunoscută și de presă.
Cristi Geambașu, in 22.08.2014, sub titlul ” Senor Costel „, consemna:
„Nu pariez pe succesul profesional al lui Gâlcă, dar pentru frumuseţea demonstraţiei mi-ar plăcea să-i iasă. Să dovedeşti că poţi avea rezultate şi, concomitent, să rămîi un om civilizat. Şi, pe cît posibil, să arăţi mai aproape de Arsene Wenger decît de nea…”
Costin Ştucan, în 4.11.2014: ” Steaua are clasă pentru că și-a recăpătat decența! „, titra unul dintre cei mai acizi jurnaliști la adresa clubului Steaua. În articol scria:
„E posibil ca Gâlcă să nu câştige campionatul. Are în echipă fotbalişti care au fost storşi de presingul şi vitaminizările intensive din ultimele două sezoane. Mai dificil este că nu are acces la milioanele de euro oferite de UEFA şi înşfăcate de Becali pentru cele 3 puncte lipsite de glorie adunate în Champions League de Dream Team-ul ultimelor două decenii din fotbalul românesc, aşa cum se autointitulase dinastia Reghecampf…
Deşi nu mai defilează, Steaua are clasă pentru că şi-a recăpătat decenţa. Indiferent dacă va pleca sau nu din Ghencea până în mai 2015, Gâlcă a reuşit ceea ce la un moment dat părea imposibil. După mulţi ani, a readus la Steaua, un club siluit imagistic, decenţa. E un ingredient esenţial din care se naşte clasa„.
După cum se vede din link-uri, aceste articole au fost postate și pe fcsteaua.ro.
Din nefericire, din decembrie 2014, în doar câteva luni, scandalul siglei a terfelit imaginea clubului mai mult decât s-a făcut în ultimii 10 ani, cumulat. A fost un taifun care a măturat tot ce mai era bun pe ea. L-a măturat și pe normalul Gâlcă, incapabil să mai gestioneze și brambureala care bântuie clubul.
„Devalizat” de siglă, de galerie, de jucători buni, de moralul celor rămași, care s-au trezit peste noapte că nu mai joacă la „Steaua” ci la „FCSB”, văduvit de accidentări, de eclipsele de formă, de propria experiența și ignorat la decizii de Becali, antrenorul Gâlcă a fost depășit de valul de probleme care s-a prăvalit peste el ca un tsunami. Era și firesc! Oare câți ar fi rezistat în balamucul creat și să mai facă și performanță? Evident, știu vreo câțiva, însă, din păcate(sau din fericire), ei antrenează doar din taste.
Returul dezastruos a fost și un efect al tăvălugului, dar și al deciziei tehnice, care i-a pus repede gâtul pe ghilotina antrenorilor. Presa și o parte a suporterilor au pus tunurile pe Gâlcă. Această oază de bun-simț în deșertul grobian al fariseismului, a devenit ținta unui război psihologic mediatic, la care a pus umărul până și fostul „rege” în Ghencea, Reghecampf.
Miercuri seara, Steaua a câştigat Cupa Ligii, după ce a disputat a 45-a finală din istorie, și roș-albaștrii s-au bucurat pentru prima dată în acest sezon. Trofeul a fost ridicat deasupra capului, iar artificiile păreau desprinse din basmele animate de Walt Disney. Gâlcă ar fi trebuit să fie cel mai fericit, după ce şi-a trecut în CV primul trofeu din cariera de antrenor, dar s-a bucurat moderat și a privit de pe margine întregul spectacol. Jucătorii au urcat triumfători pe podium, și-au primit medaliile și apoi au jubilat cu trofeul alături de staff, dar fără Costel Gâlcă.
Imaginile surprinse vorbesc de la sine. Antrenorul roș-albaștrilor a privit de pe bancă, vădit îngândurat, bucuria elevilor săi după fluierul final.
La festivitatea de premiere, Gâlcă s-a îndreptat primul spre podium, a primit medalia din partea lui Ilie Năstase, după care s-a retras discret undeva în marginea podiumului. Unii au interpretat gestul ca o infatuare, „el primul”, dar s-au înșelat.
Punctul culminant a fost atins în momentul în care Ilie Năstase i-a înmânat trofeul Cupei Ligii lui Alex Chipciu, căpitanul roș-albaștrilor din această finală. Dar și de la acest moment Gâlcă a lipsit, nefiind nici pe podium, nici în preajma lui.
A lipsit și de la poza de grup, unde s-au inghesuit să fie prinși în cadru cu toții, jucători, rude și staff .
Realitatea imaginilor a fost interpretată în fel și chip de presă, pentru că în ultimele sezoane, o parte dintre jucătorii care acum se bucurau doar între ei, o făceau impreună cu antrenorul. Reghecampf nu a lipsit niciodată din centrul distracției la niciunul dintre trofeele câștigate de Steaua în ultimii 2 ani.
În opinia mea, amărăciunea unui titlu scăpat din mână, modestia și bunul-simț l-au determinat pe Gâlcă să nu ia fața celor care au câștigat pe teren acest trofeu. Le-a dat prim planul jucătorilor. The winner takes it all!
Personal nu împărtășesc această reținere și „singurătate”, dar îi respect atitudinea, mai ales că la conferința a precizat „Avem timp să ne bucurăm! Acum mă gândesc la meciul cu Botoșani„. De fapt, știa că nu a căștigat mare lucru. Premiul cel mare l-a scăpat printre degete, cum a scăpat si play off-ul. Asta înseamnă tărie de caracter! Să nu te bucuri exagerat de o victorie, amăgindu-te, când stii că ești la un pas de a pierde războiul.
Paradoxal, în era lui Gâlcă, până și gură spartă Becali a luat chipul și asemănarea cucernică a antrenorului. A intrat într-un soi de „silenzio stampa”, fără excese verbale sau bucurii deșănțate, ca odinioară. Normal, din cu totul alte motive decât Gâlcă. Mai mult, Becali nici nu a fost prezent la finală.
După finală, în presă a apărut o informație potrivit căreia, patronul mulțumit de joc, ar fi decis să-l invite pe Gâlcă la discuții. ”Aseară, imediat după meci, l-au sunat pe Gâlcă și l-au chemat la o ședință ca să discute despre viitorul echipei. Gigi Becali l-a primit cu căldură, îi străluceau ochii de bucurie și l-a felicitat pentru victoria din finala Cupei Ligii, apoi i-a spus că ar putea să rămână antrenor la Steaua și din vară dacă va câștiga toate trofeele. I-a subliniat că trebuie să câștige tot ce a mai rămas, adică titlul și Cupa României. A precizat că nu e o promisiune, dar că se gândește serios să-l păstreze și de la anul. Gâlcă n-a răspuns nimic, dar i-a mulțumit și părea încântat”, citează presa sursele din preajma lui Gâlcă.
Nici nu am terminat de scris, când pe Digisport a apărut bomba: „Exclusiv! Mirel Rădoi va fi noul antrenor al Stelei! Gâlcă va pleca în această vară, chiar dacă va lua titlul„. Am rămas siderat și enervat am inchis PC-ul, hotărât să nu mai termin articolul. Nu datorită știrii, ci a alegerii. Dacă Gâlcă venea totuși dintr-un fotbal de vârf, mai atrenase un an la Almeria B în Spania și câteva luni la Naționala U 17, Mirel Rădoi nu are nici măcar licența de antrenor(UEFA A sau PRO), dar să fi antrenat vreo echipa de fotbal, fie ea și de pitici. Dacă Becali îl va numi antrenor, însemnă că prin Rădoi vrea să readucă suporterii la stadion, dar se va înșela amarnic. Nu asta este calea. În fine, vom trăi și vom vedea.
Revenind la Gâlcă, indiferent ce rezultate va mai obține cu Steaua, indiferent dacă va mai antrena sau nu Steaua din vară, va rămâne unul dintre antrenorii civilizați, cu caracter și mult bun-simț, din istoria Stelei!
Chapeau, Costel Gâlcă!
XRay
PS. Dedic acest articol lui Costel Gâlcă, dar și „corului de casandre” care a prevestit propaganda becalistă pro „Costelinho”.