Reacții superlative la performanța Simonei Halep, de la cei care „înțeleg fenomenul sportiv”

de | octombrie 8, 2017

Într-un interviu difuzat aseara de TVR, realizat inaintea turneului de la Beijing, Halep a dezvaluit ca finala de la Roland Garros, de anul acesta, a fost cel mai greu moment din cariera ei. „Atunci am avut prima sansa de a deveni numarul unu, de a castiga un turneu de Mare Slem. Am fost devastata dupa acel meci. Apoi am continuat sa muncesc din greu.”

Halep a vorbit si despre glumele si ironiile la adresa ei, care incep sa curga pe Facebook mai ales in momentele grele, atunci cand pierde un meci important. Una dintre glume i-a ramas in minte. „A fost o gluma pe internet in ultimele luni, ca locul 1 s-a schimbat, dar locul 2 a ramas acelasi”, s-a amuzat Simona.

Intre timp, Simona Halep a devenit prima jucatoare din Romania numar 1 mondial.  La turneul de la Beijing, Simona  a reusit sa doboare trei „balauri” dintr-o lovitura. A invins-o pe Maria Sharapova, a trecut de cosmarul Ostapenko, si a rupt bariera spaimei de a fi numarul 1 in lume.

Câteva reacții superlative ale cunoscătorilor fenomenului sportiv: elite mondiale, presa sportivă internațională, sportivi români și presa internă

Simona Halep lăudată de elita tenisului mondial

”Felicitări Simonei Halep că a devenit numărul 1 mondial. Aşteptarea a fost lungă…”, a scris marele Boris Becker, fost numarul 1 mondial, are in palmares doua titluri la Australian Open, trei la Wimbledon si unul la US Open, toate la simplu.


Multe felicitări pentru Simona Halep pentru ajungerea pe primul loc… A fost dureros să ajungă aici, dar bine meritat, a scris Chris Evert, primul lider mondial din Era Open a tenisului feminin, jucătoare care a petrecut 260 de săptămâni pe primul loc al clasamentului și care a câștigat 18 de turnee de Grand Slam la simplu.


”Felicitări, Simona Halep! O călătorie dură, dar dulce către victorie! Darren Cahill, sunt fericită și pentru tine”, a postat și Tracy Austin, fostă lideră a ierarhiei mondiale pentru 21 de săptămâni (la fel ca Maria Sharapova) și dublă campioană la US Open.

”Felicitări, Simona Halep și Darren Cahill pentru această realizare extraordinară. Bucurați-vă!”, a scris americanul Annacone, fostul antrenor al lui Pete Sampras și Roger Federer


Reacţia presei internaţionale: „Noua regină a clasamentului WTA”

În urmă cu patru luni, la Roland-Garros, o letona venită de nicăieri a produs marea surpriză, ajungând până în finală, în ciuda faptului că nimeni nu îi dădea vreo şansă. În ultimul act, Simona pleca favorită, dar Ostapenko a revenit de set şi 3-0 pentru a deveni una dintre cele mai surprinzătoare învingătoare într-un Grand Slam, în ultimii ani.

Acum, rolurile s-au schimbat: Simona este într-o stare de graţie şi etalează un joc mult mai agresiv, fiind fără îndoială cea mai bună din lume. În consecinţă, ea nu i-a dat vreo şansă sâmbătă lui Ostapenko. Dacă sportiva baltică şi-a atins apogeul carierei în faţa lui Halep, acum a venit rândul ca a noastră campioană să bifeze borna cea mai importantă, lucru observat şi de WTA Insider.

„Nimeni nu ar fi crezut la începutul acestui sezon că aceste două imagini vor însemna cele mai mari zile din carierele Simonei Halep şi Jelenei Ostapenko”, titrează WTA Insider.

L’Equipe o numeşte „Regina tenisului”, în timp ce Marca ascunde printre rânduri amărăciunea faptului că Simona a detronat-o pe compatrioata lor, Garbine Muguruza.

  • „Simona Halep a jucat meciul perfect în faţa Jelenei Ostapenko. Emoţia de la final a fost vizibilă, pentru că românca nu doar că a ajuns în finală la Beijing, ci va fi de luni noul număr 1 mondial. Noua regină a clasamentului WTA va trebui să aştepte pentru a-şi cunoaşte adversara din finala de duminică, dintre Caroline Garcia şi Petra Kvitova”, au scris cei de la L’Equipe.
  • „Halep îi fură numărul 1 lui Garbine. Regimul lui Muguruza în fruntea clasamentului WTA se va încheia luni, zi în care Simona va deveni cel de-al 25-lea lider din istoria WTA. Românca a profitat de retragerea Muguruzei şi a ajuns în finala la Beijing, asigurându-şi primul loc. Muguruza şi Halep se vor duela pentru primul loc din nou, la Turneul Campioanelor”, au notat jurnaliştii de la Marca.
  • „A irosit câteva ocazii, dar momentul ei a venit în sfârşit. Simona Halep va fi, începând de luni, noul lider mondial in clasamentul WTA”, informează Eurosport.
  • DailyMail a scris despre performanţa Simonei:  „A treia oară (N.R.- a patra), cu noroc pentru Simona Halep. O va detrona luni pe Garbine Muguruza, dupa ce a învins-o pe Jelena Ostapenko şi a ajuns în finală la Beijing”.

Reacțiile sportivilor români la performanța Simonei Halep

Jucătorii echipei nationale au felicitat-o pe Simona Halep, pentru performanta extraordinara de sambata. „Bravo, Simona, suntem mandri de tine!”
Video

  • Mihai Covaliu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român: ‘‘Este o mare victorie a Simonei şi a tenisului feminin românesc. Simona şi-a dorit să devină cea mai valoroasă jucătoare de tenis din lume, a avut şi alte ocazii pe care le-a ratat, dar cu tenacitate şi multă, multă muncă a reuşit să-şi împlinească visul. Simona Halep a devenit un simbol pentru sportul românesc şi un model demn de urmat pentru toţi românii. Felicitări Simona Halep pentru performanţa ta istorică, pentru seriozitatea cu care practici un sport atât de dur şi nu în ultimul rând pentru exemplul de viaţă pe care îl dai. Succes în finală! Hai România!”.
  • Virginia Ruzici, singura româncă învingătoare într-un turneu de GS: „E un moment extrem de emoționant. Nu credeam că voi mai trăi în tenis asemenea momente extraordinare. Simona e mare, e enormă! E un moment extrem de important pentru ea, dar și pentru tenisul românesc. Sinceră să fiu, când Simona a câștigat Roland Garros la juniori, am asistat la meciurile ei și m-a impresionat. Atunci am zis că va fi în primele 10 din lume. Era foarte dificil să mă gândesc la numărul 1 mondial. Atunci am dorit să lucrez împreună cu ea”. De fapt, românii au câștigat doar 3 turnee de GS la simplu seniori, în toată istoria. Simona are doar 26 ani, mai are timp și pentru asta.
  • Nicolae Stanciu: „Mă bucur mult pentru că a reușit să devină numărul 1 mondial și îi doresc mult succes în continare. Face mare cinste țării și toți suntem mândri de ea. Bravo, Simona Halep!”
  • Ana Bogdan: „Muncă, răbdare, perseverență, ce ar mai fi de spus? Super Simo!”
  • Gică Hagi: „Felicitări, Simona Halep!”
  • Claudiu Keșeru: „Era o chestiune de timp ținând cont de valoarea pe care o are. Îi doresc să reziste cât mai mult timp în fruntea clasmaentului. Felicitări, Simona Halep!”
  • Ciprian Marica: „Imensă performanță pentru sportiv, pentru sportul românesc, pentru România! Bravo, Simona! Formidabil!”
  • Adrian Popa: „Felicitări, Simona Halep! Un sportiv exemplar”

Reacții superlative în presa internă

Simona Halep a intrat în clubul select al jucătoarelor de tenis despre care se va vorbi toată viaţa! Steffi Graf, lider all-time la numărul de săptămâni petrecute în fotoliul de lider WTA

Simona va fi primul lider mondial din România în istoria WTA şi al 25-lea dintr-o listă impresionantă.

Chris Evert (Statele Unite) a fost primul lider mondial în istoria WTA şi a stat pe locul 1 nu mai puţin de 260 de săptămâni. Cel mai longeviv lider mondial a fost însă Steffi Graf, care a petrecut 377 de săptămâni în această poziţie. Martina Navratilova şi Serena Williams o urmează cu 332 de săptămâni, respectiv 319 săptămâni.

Clasamentul liderilor mondiali în WTA aflaţi în activitate:
Serena Williams – 319 săptămâni
Caroline Wozniacki – 67 săptămâni
Viktoria Azarenka – 51 săptămâni
Angelique Kerber – 34 săptămâni
Maria Şarapova – 21 săptămâni
Jelena Jankovic – 18 săptămâni
Venus Williams – 11 săptămâni
Karolina Pliskova – 8 săptămâni
Garbine Muguuza – 4 săptămâni

Jurnalistul Bogdan Hofbauer de la Pro X (fost sport.ro) scrie despre ascensiunea Simonei Halep pana in varful clasamentului WTA si modul in care ar trebui ea tratata.

Sa o tinem strans pe Simona! Asa cum ii dorim sa tina locul 1 mondial”. Bogdan Hofbauer, despre ascensiunea Simonei Halep pe EVERESTUL tenisului

Stop! Chiar stop! Ar trebui sa ne oprim din orice acum pentru ca a venit si momentul Halep. Sa-l traim! Sa ne bucuram ca cineva din Romania e acum cel mai bun din lume pe treaba lui. Atatea esecuri a avut Simona in lupta pentru locul 1, incat uneori chiar ne gandeam ca tronul din tenisul feminin este un vis interzis. Dar iata-l! La capatul lumii, Simona a readus numarul 1, uitat de 4 decenii, de la Ilie Nastase.

Ce ironie, tot la capatul lumii, dar la Montreal, Nadia aducea un altfel de 1, de fapt acel 10 perfect din gimnastica pe care computerele vremurilor de atunci nu puteau sa il conceapa. Poate ca asta e soarta romanilor, sa scoata maximul din ei, in special departe de casa. Noroc ca are lumea mai multe capete.

Il avem pe Nastase – primul numar 1, o avem pe Simona – actualul numar 1, „ce bine trebuie sa mearga tenisul in Romania si-ar putea spune strainii!” Fara sa stie, saracii, ca in urcusul lui Halep pana pe Everestul tenisului, Romania in sine nu a contribuit aproape deloc. Aproape totul este efortul acestui copil cu o ambitie mai tare decat serviciile lui Ostapenko acum de la Beijing, dar si din vara, de la Roland Garros.

Efortul Simonei ar fi fost probabil insuficient, daca nu avea in spate familia care sa mizeze bani multi pe tenis si pe Simona. Si, vrem-nu vrem, ne amintim ca si aici Romania are o sansa. Simona Halep este cumva romanca prin adoptie, pentru ca neamul ei a ales acum multa vreme sa-si aleaga ca tara Romania.

Si asta conteaza pentru ca pana sa cucereasca lumea, Halep a avut de cucerit Romania. Iar ambitia ei a venit si dintr-un complex de superioritate, obligatoriu unui membru al unei minoritati ca sa sparga blocada majoritatii. Dar aici, Romania are o mare calitate, stie sa primeasca cu paine si sare, stie sa asimileze. Tot asa, Hagi, Duckadam, Ienei, Boloni, Belodedici, Patzaichin, Iolanda Balas au transferat eforturile lor in succese gigantice pentru Romania.

Sa o tinem strans, deci, pe Simona, asa cum ii dorim si ei sa tina strans locul 1 mondial.

Bogdan Hofbauer
Sursa: sport.ro

În luptă dreaptă

Altă zi în care Simona Halep s-a întâlnit cu gloria. Acum s-au recunoscut şi şi-au dat mâna

Ce legătură să fie între lupta pentru poziţia de lider mondial şi maternitatea latentă? Dezlegarea dilemei vine pe linie feminină. Ai văzut că Simona şi-a strâns la piept locul 1 ca pe un copil?, mă întreabă o colegă, oferindu-mi în acelaşi timp şi răspunsul. Nu mă gândisem. Un număr 1 construit din trandafiri roşii. Un număr unu aproape cât ea de înalt. Da, cu sensibilitatea femeilor nu te joci. De cele mai multe ori, noi, bărbaţii, tropăim dizgraţios, pe lângă sentimente. Ca dovadă, eu observasem ceva la graniţa kitsch-ului în trofeul-simbol oferit de gazdele chineze.

Şi-a împlinit visul alergând spre soare răsare. Spre lumină. Nu la Paris, nu la Londra, nu la New York. La Beijing, unde soarele nu se mai vede din cauza smogului. A reuşit după altă victorie eliberatoare de obsesii. 6-2, 6-4 cu Ostapenko, meteoritul obraznic care o lovise la Roland Garros. De data asta Simona a făcut un meci solid, în care a nu a mai repetat greşelile de la Paris. Cu un game final imperial, jucat cu autoritatea campioanei veritabile, care şi-a găsit echilibrul între ambiţie, stăpânirea de sine şi răutate controlată. La fel ca în partida cu Şarapova, a fost o răzbunare chirurgical-psihiatrică. Ostapenko, fetiţa uşor pufoasă şi îmbufnată, a înţeles şi s-a dus să-şi jumulească păpuşile.

Simona şi-a trăit clipa cu o simplitate pe care nu o fabrici în laboratoare de imagine. Alta ar fi apelat la un întreg ritual de gesturi repetate în oglindă, de la ochi daţi peste cap la lacrimi de crocodil. Dar putem fi parte la bucuria ei chiar dacă nu toţi am crezut în ea până la capăt? Atât timp cât ne recunoaştem îndoielile şi nu avem obrăznicia să ne invităm la ospăţ, nu ar trebui să fie o problemă. Nu este club în care ai dreptul să intri doar dacă te-ai remarcat în corul posesorilor de certitudini. A te îndoi de cineva nu înseamnă că îl renegi. Critica nu este egal ură şi răutate, aşa cum îşi închipuie unii. Dar intrăm în filosofie şi nu e cazul.

Am crezut că nu se va mai ridica după finala de la Roland Garros, când a fost atât de aproape. Am crezut asta şi după Wimbledon, şi după Cincinnati, şi după Wuhan. Era nu doar regret, ci şi o formă sublimată de suferinţă. Am greşit, ce bine! La numai o săptămână distanţă a venit demonstraţia desăvârşită că te poţi lupta cu lumea indiferent de unde vii şi de câţi centimetri ai în minus faţă de celelalte. Citesc în victoria asta a ei nu o lecţie sau o palmă. Este aluatul pentru hrana zilelor care vin. Este împăcarea cu sine. Este liniştea. Acolo, sus, nu te mai atinge nimic.

Simona merită până la ultimul punct din clasament acest loc 1 mondial. Este un premiu pe care l-a obţinut în luptă dreaptă, nu prin ricoşeu. Singură! Ceva îmi spune că va fi un lider mondial peste statura conjuncturală a predecesoarelor, fie că s-au numit Muguruza, Pliskova sau Kerber. Nu este un pronostic, este o dorinţă.

Cristian Geambașu
Sursa: gsp.ro

Interviul Simonei Halep la WTA Insider

Simona a vorbit despre eşecurile care au făcut-o mai puternică, despre psihicul ei, dar şi despre capitolele la care a trebuit să-şi îmbunătăţească jocul.

  • De patru încercări a avut nevoie Halep pentru a ajunge numărul unu mondial, iar Simona a rememorat evenimentele care au adus-o aproape de această performanţă: „Cel mai greu moment a fost în finala de la Roland Garros, pentru că atunci am avut prima şansă de a deveni numărul unu, dar şi de a câştiga un turneu de Mare Şlem. Am fost devastată după acel meci. Dar apoi am continuat să muncesc din greu. Apoi a venit imediat Wimbledon-ul, am fost foarte aproape, la doar două puncte, dar am pierdut. După mine, am jucat minunat în sezonul de hard american. Nu am încetat niciodată să cred că pot ajunge pe primul loc, iar echipa mea a fost minunată. Darren mi-a spus mereu că dacă voi continua să muncesc, voi ajunge unde vreau. Cred că şi meciul de la US Open cu Şarapova m-a ajutat să devin mai puternică şi să realizez ce vreau să fac cu cariera mea. Am văzut că trebuie să muncesc şi să cred că ziua mea va veni”.
  • Simona Halep a vorbit şi despre imboldul pe care i l-a dat Darren Cahill: După meciul de la US Open, Darren mi-a spus că am avut un serviciu de rahat şi de aceea am pierdut cu Şarapova. Şi am zis «OK, dacă acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l îmbunătăţesc ca să o înving, atunci voi lucra şi mai mult». Acum pot să spun că am petrecut câte o oră pe teren doar servind, iar Darren mi-a spus că o să-mi fac rău, dar i-am spus că nu. Mi-am dorit foarte mult”.
  • Halep a reuşit să treacă peste „blocaje” prin intermediul psihologului: „Nu vreau să dau nume, dar ea ştie cine e. E vorba despre psihologul meu. De asemenea, am lucrat şi cu un bărbat în România la partea mentală, care m-a ajutat pentru o perioadă. Vreau să le mulţumesc pentru că mi-au arătat ce am de îmbunătăţit pentru a deveni mai bună pe teren”.
  • Halep a avut şi o mărturisire în privinţa celui mai dificil moment al sezonului: „Cea mai dură lecţie a fost atunci când am luat o pauză în colaborarea mea cu Darren, după Miami. A fost un şoc. Mi-am zis, ei bine, am făcut ceva rău şi trebuie să accept acest lucru şi să muncesc să schimb ceva ca să-l aduc înapoi pentru că m-a ajutat mult şi continuă să o facă. Cea mai bună lecţie, atât în tenis, cât şi în viaţă”.

Felicitări Simona! Indiferent de rezultatul finalei de azi, sunt mândru de tine pentru că ai redat milioanelor de români blazați sentimentul că pot conta în vârful topurilor mondiale și cu performanțe, nu doar cu aspecte negative! 

X Ray

3 comentarii la „Reacții superlative la performanța Simonei Halep, de la cei care „înțeleg fenomenul sportiv”

  1. adrian0808

    In finala de la Beijing a jucat aceasi Simona cu limitari tehnice , in primul set a jucat numai si numai pe centru …. i-a dat lui Garcia numai mingi de antrenament ….
    In setul 2 a dat drumul la unghiuri , vreo 5 sau 6 mingii le-a ratat …. dar nu a aratat ca un numar 1 mondial …. Nu va sta mult cu atitudinea asta de automultumire ca lider al clasamentului wta….

  2. xray Autor articol

    Pentru mine înfrângerea din finala de azi era previzibilă. Simona este o jucătoare emotivă, de moral. N-are tăria și „nesimțirea” Sharapovei. Urcarea pe primul loc și toată sărbătoarea emoțională de ieri, au scos-o din tonusul de concentrare necesar pentru finala de azi.

    Urcarea a venit la un moment nepotrivit. Poate că lua bătaie și în condiții normale, dar cred că îi trebuia cel puțin o zi de pauză între meciuri pentru a reveni mental în competiție.
    Caroline Garcia a venit lansată pe un val de formă, super motivată și flămândă de victorii. Simona, tocmai ce și-a văzut visul vieții împlinit!

    Last edit:
    „De mâine voi deveni numărul 1 mondial, este un vis devenit realitate. Vreau să mă bucur de acest lucru. Am vrut să câştig azi pentru că victoria însemna mult. Mă voi întoarce aici, sper să joc la fel de bine, mulţumesc tuturor”, a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Garcia.

  3. Gosu

    Caca maca. Aroganta , neserioasa , lipsita de moralul unei campioane.
    Si evident, articolele de dat pupe nu contenesc. Orgoliul romanilor vinde bine.
    Facem din mediocritate motiv de lauda.
    Locul asta 1 e atat de greu de atins ca au reusit Pliskova si Muguruza, cum se da de gol pseudo-jurnalistul. Dar deh…la asa sportivi, asa presa.

Lasă un răspuns