Reacții la Comunicatul CSA: Becali în conferință de presă, ministrul MApN pe pagina personală de facebook!

de | mai 26, 2016

Bomb-Threat1CSA Steaua București a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, că, în urma procedurilor derulate de evaluatorul independent, taxa de licență pentru folosirea brandului „Steaua București” la fotbal a fost stabilită la valoarea de 3.694.220 euro pe an, fără TVA (aprox. 4,5 milioane euro cu TVA). De asemenea, prejudiciul pentru folosirea mărcii de către FC Steaua fără acceptul CSA „Steaua București” a fost stabilit la valoarea de 36.826.310 euro. La 22 februarie, marca „Steaua București” a fost calculată de același  evaluator independent la aproximativ 57,3 milioane de euro.

Conferință de presă – Gigi Becali

Gigi Becali a ținut miercuri, 25 mai, o conferință de presă, ca replică la Comunicatul CSA și la precizările făcute de Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, pe pagina personală de Facebook.

Redăm ideile principale.

1. Forţat de procesele cu Armata a căror finalitate este incertă, Becali ia o decizie radicală: intenționează să achiziționeze fotbaliști printr-un club din Liga a II-a, care să evolueze apoi sub formă de împrumut la FC Steaua București, pentru a nu risca să piardă banii pe jucători în cazul în care o instanță va obliga clubul de fotbal să plătească prejudiciul de 37 de milioane de euro către CSA Steaua București. În acest caz ipotetic, Becali va declanșa procedura de faliment și lichidare pentru clubul FC Steaua București.

„Eu ca să mă protejez vreau să fac ceva, pentru că nu știu ce se întâmplă, poate câștigă ei (n.r. — MApN) și de unde 37 de milioane… Poate mai dă un tribunal ceva, iar eu vreau să îmi protejez banii. Nu fac nimic ascuns, nu fac nicio evaziune, dar trebuie să găsesc un club în Divizia B, să îl iau, să bag banii în echipa aia, să cumpăr jucătorii pe echipa aia și să îi dau apoi la Steaua împrumut să joace. Asta ca să îmi protejez banii, că deja am trei milioane de euro dați. Plus vreo 10 milioane de recuperat din urmă. Deci ca să mă protejez, trebuie să mă duc la Clinceni sau altă echipă din B. Bag patru milioane, cumpăr jucătorii pe Clinceni și gata.

O spun ca să se știe, dacă nu e legal să îmi spună. Mie mi-e frică pentru că e posibil orice. M-am învățat minte, eu pușcărie nu mai vreau să fac. Doar nu sunt prost să iau 5-10 jucători tineri, de viitor, și după aia, poate să câștige ei (n.r. — MApN) și să le dau eu pe tavă cadou jucătorii, să îi vândă și să ia 15-20 de milioane pe ei. Deci tineri nu o să vedeți transferați (n.r. — la Steaua). O să vedeți la echipă de B. Ce ar fi să îi cumpăr pe Florin Tănase și Răzvan Marin (n.r. — de la FC Viitorul), să îi cresc la Steaua și să îi ia ei de buni peste vreo doi ani. Ca să ia ei prejudiciul.

Deci eu nu fac pe ascuns nimic, vreau să îmi protejez banii. E posibil să vorbesc cu avocații și să facem acte de dare în plată. Adică iau jucătorul, îi plătesc salariul tot, dar iau în plată, adică un fel de garanție de gradul I. Adică în caz de orice, eu să îmi iau banii pe care i-am dat, iar diferența să o ia clubul respectiv. Deci vreau să îmi securizez banii. Trebuie să ne luptăm cu tâlharii, care cred ei că sunt puternici”, a explicat Becali.

2. Becali a explicat că nu poate fi calculat un prejudiciu de 37 de milioane pentru cei 10 ani în care a folosit marca pe care a câștigat-o CSA Steaua în instanță.

„Zic ei prejudiciu de 37 de milioane de euro pe zece ani. Dar marca asta de au câștigat-o, ei au înregistrat-o în 2013. Eu am înregistrat-o în 2003, iar ei au câștigat-o. Dar nu poți să ceri bani pe ceva ce nu ai avut. În al doilea rând, nu ți-am adus nicio vătămare, cum să ceri prejudiciu? Eu ți-am adus imagine și beneficiu pentru că am ținut marca pe pieptul Stelei și am jucat în Europa. Voi aveți marca de doi ani, ați produs vreun ban cu ea? Voi luați bani toată ziua de la buget, Becali dă bani la buget, dar nu e bun, trebuie desființat. Valoarea unei mărci o dă piața, să facă licitație. Și cât valorează eu plătesc după aia dublu. Dar mai mult de 10-15.000 de euro pe an, ca jucărie, așa, să se distreze cineva cu ea, nu are cum să facă. Pentru că marca aia e un desen.

Eu mai înregistrez încă cinci mărci, o să o fac pentru ca oamenii să înțeleagă faptul că un desen nu are importanță. Fotbalul nu are nevoie de marcă pentru a fi vândut, fotbalul produce o marcă, el produce bani. Am făcut și eu marketing câțiva ani, magazine etc. M-am uitat pe bilanț, pierdere de cam 10.000 de euro pe lună. Și am desființat. Eu mai bine stau degeaba decât să muncesc degeaba”.

3. Gigi Becali este de părere că MApN și CSA Steaua urmăresc desființarea clubului FC Steaua București.

„Comunicatul de presă al MApN este așa de mincinos, mârșav și ascuns încât îl numesc preacurvie publică. Acum au făcut-o prea de oaie cu această evaluare. Ei spun cât costă marca, dar nu spun cum s-a făcut evaluarea, unde e transparența? Ei vor 37 de milioane, păi cine le dă banii ăia? Dar 37 de milioane de la Steaua ce înseamnă? Înseamnă insolvență pentru Steaua, faliment și Divizia D. Ei asta vor, desființarea Stelei. Ministrul să spună că e tehnocrat, că nu are putere politică. Dar dacă zice că e de bună-credință, măcar să stea la banca lui și să nu se mai bage. Că nu ești ministru puternic, ești acolo un fel de Ťtra-la-la-lať că nu ai putere. Dacă vor clubul, să vină cineva să spună. Eu îl dau, gata, ce, eu vreau să îmi trăiască familia. Să îmi spună cui trebuie să dau clubul și îl dau. Dar ei nici asta nu vor, ei vor să distrugă Steaua.

N-au cum sa ceara banii astia. Cum sa ceri bani pe ceva ce nu ai avut. Am crescut valoarea brandului cu Steaua pe piept, la meciurile din Europa. CSA are de doi ani marca si n-a produs nimic! Ei vor bani numai de la Becali. Clasa de produse nu exista in fotbal, produsele sunt vandute de fotbal!”

4.Referitor la un transferul lui Nicolae Stanciu la Zenit Sankt Petersburg, Gigi Becali a precizat: „El valorează 10, dar putem să ajungem până la 8 milioane. Dar nu dăm nimic până la calificările din Liga Campionilor. Dacă ne calificăm, urmează play-off-ul și putem merge în grupe, așa că nu mai dau nimic. De ce să nu iau 25 de milioane după aia? Că pentru Varela am și acum 3 milioane ofertă”.

Sursă: Transcrispt conferință preluat de la Agerpres.

În dimineața zilei de miercuri, Becali a avut o intervenție pe aceeași temă și la sport.ro.

Ministrul Apărării Naționale Mihnea Motoc – precizări pe facebook

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a venit cu lămuriri în privința litigiului dintre CSA Steaua și FCSB privind marca. Demnitarul le-a transmis suporterilor stelişti că instituția pe care o patronează caută în continuare soluţii pentru a rezolva problemele.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Motoc a făcut următoarele precizări:

„1. Nu există nicio rațiune în prezent ca suporterii să presupună că la nivelul ministerului nu există voința de a veni cu soluții pentru această problemă. Nu e niciun motiv să se creadă că putem proceda altfel decât corect și cinstit. Nu și-a propus nimeni să “tragă de timp”. Nu a fost exclusă nicio colaborare și nu a fost închis niciun canal de discuție, ba, aș spune, dimpotrivă.

2. Așadar, e normal să ne așteptăm la respect reciproc, la calm și încredere. De ce trebuie să punem mereu în față negativul, să prezumăm constant rele intenții? De ce să nu credem că există reale excepții? Istoria acestei relații are atât de mulți ani și e acoperită de atâtea acte și documente încât a ne imagina că în câteva luni putem să o reglăm pe de-a întregul ține de supraomenesc. Ceea ce încercăm acum e să ne uităm cât mai puțin în trecut și cât mai mult spre viitor.

3. Se lucrează acum în toate direcțiile pe care ni le-am propus și care sunt absolut necesare: modernizarea stadionului, valorificarea terenurilor aferente pentru antrenamente, crearea condițiilor pentru licențiere, etc. Niciunul din aceste obiective nu poate fi atins fără promovarea de acte normative și parcurgerea unor proceduri administrative complexe, care sunt în prezent în plină desfășurare.

4. Valorificarea mărcii “Steaua” nu se face pentru că așa dorește CSA ori ministerul, o persoană sau alta, ci pentru că aici vorbim de o obligație legală. Dimpotrivă, a nu lua aceste măsuri îi expune pe cei cu atribuții rigorilor legii, ceea ce nimeni nu dorește să își asume.

5. În sinteză, aplicăm legea și căutăm soluții; nu avem interese ascunse, nu avem interese în general, altele decât ale dumneavoastră, ținând de binele fotbalului roșu-albastru. Mă gândesc chiar să facem în perioada următoare o întâlnire a unor reprezentanți ai dumneavoastră cu interlocutorii cei mai avizați din minister, pentru a lămuri și mai bine ce avem în lucru”.

 Sursă: pagina personală de Facebook

xray

9 comentarii la „Reacții la Comunicatul CSA: Becali în conferință de presă, ministrul MApN pe pagina personală de facebook!

  1. sikander

    Ce ppm solutii cauta aia bah, futu-ti panarama ma-tii de ministru oligofren??? Nu ca astia chiar ma enerveaza. Generalii plii cauta de nu stiu cat timp sa faca bani pe spatele echipei de fotbal sii in doare undeva de un ministru care nu se stie daca prinse un mandat intreg, ei fiind de zeci de ani inradacinati in mizeria de la instituția publică în cauza.

  2. redbabyseal

    dom’ ministru se-ascunde dupa deget.
    ori e el mai gras decat crede, ori e degetu’ prea subtire, da’ il vedem!
    …. cum da din colt in colt si cu limba de lemn, fara a spune nimic concret, incearca sa ne convinga „ca rata-mpunge si boul face mac”

    … ca un p.s, trist, sintagma „mi-am facut doar datoria” si „am indeplinit ordinele” (un altfel de a spune „aplicam doar legea”) a fost principala justificare uzitata de inculpatii de la Nurnberg

  3. le-reseau-pansant

    Salutare tuturor,

    Nu vroiam sa postez dar totusi, tin special sa va urez la toti multe bucurii pe acest sait. Astazi „implinesc” 10 ani de când m-am înregistrat pe acest forum, 10 ani (cu unele momente de absenta) de când sunt mereu cu sufletul si inima alaturi de comunitatea noastra stelista pe internet.

    Despre marca spun ca ceea ce au dorit „baietii” au realizat. Vlaguirea sentimentala fata de echipa le-a reusit, aproape nimeni nu mai iubeste Steaua, nimeni nu mai tresare, nu mai vibreaza, nu mai asteapta cu înfrigurare meciul echipei. Din contra, din ce în ce mai multi s-au lepadat de echipa, înjura clubul si isi doresc disparitia lui.

    Trist. Mi se rupe sufletul când ma gândesc cum asteptam cu 10 ani in urma un meci al Stelei iar astazi, intru la o saptamana sa vad cu cine a avut meci etapa trecuta.

      1. kla2005

        @asprilia.

        ha ha ha ar trebui adresat stelistilor
        pt ca de ei isi bat joc generalii si ministri, nu de jiji
        asta e afacerist, va vedea totul asa cum a vazut pana acum prin ochii de afacerist
        deja si-a facut planuri pentru toate situatiile posibile!

Lasă un răspuns