Radu Oprișan de 7 Mai: „Măi băieți, voi n-ați fost în stare să duceți mai departe Steaua Mizil și vă luptați cu umbra Cupei Campionilor”

de | mai 7, 2018

Editorial dur al lui Radu Oprișan la adresa Armatei: „Măi băieți, voi n-ați fost în stare să duceți mai departe Steaua Mizil și vă luptați cu umbra Cupei Campionilor”

Cei 32 de ani care se împlinesc de la câștigarea Champions League în formatul de atunci al competiției de către Steaua prind clubul și gloriile sale într-un moment mai incoerent ca niciodată!

O singură dată fotbalul românesc a fost în stare să celebreze acea performanță cosmică, atunci când a fost reeditată finala, pe Ghencea! De atunci, evenimente cu alura unui șpriț pe bordură, după o miuță reușită.

Dacă în fiecare an noi, românii, am câștiga UCL n-ar exista atâtea probleme! Cred că întrebarea „Cine are dreptate: FCSB ori ARMATA?” trebuie trimisă în cosmos spre dezbaterea generațiilor ușor ulterioare!

Priviți revolta lui Duckadam, omul care le-a suflat Cupa de sub nas spaniolilor și care s-a ales drept recompensă cu un șut în fund. []

Ideea din revolta lui Duckadam ne obligă să gândim pragmatic. Poți să ceri 37 de milioane pe o istorie pe care nu ai protejat-o cu nimic?! Ba chiar, e dur spus, de care ți-ai bătut joc!

Să fim serioși, bietul Lucică Bălan a recurs la gestul suprem pentru că trăia umilit, fără o binemeritată pensie tihnită în calitate de fost câștigător de UCL! Duckadam a ajuns în situația de a-și vinde legendarele mănuși din lipsă de fonduri! Mănușile trebuiau să stea într-un muzeu, lângă replica trofeului, unde să învețe și copiii cine sunt Lăcătuș, Balint, Ienei. Ați văzut vreun muzeu făcut de Armată?!

Performanța de neegalat a fotbalului românesc a ajuns la bunăvoința unui patron de societate comercială de la Cheile Grădiștei. Mai bagă un mic, mai rememoram un penalty. Ce au făcut pentru conservarea valorii pe care o cifrează la 37 de milioane de € acele minți luminate din fruntea Armatei? MIG-uri cu manșe pe dreapta și înmatriculate în Bulgaria puteam să cumpăr și eu.

Măcar eu îl știu Majearu și cunosc în amănunt drumul spre finală. Cum sărbătorim 32 de ani care fac 37 de milioane? Desfacem o bere și ne uităm la poze! Duckadam spune că s-a săturat de șușe și nu mai organizează la Cheile Grădiștei.

Hai că oricum Ghencea a devenit între timp Templul inutil și e salvată doar de douăzeci-douăzeci cum zice Doamna. Măi băieți, voi n-ați fost în stare să duceți mai departe Steaua Mizil creată de nebunul de Florea Nițu și vă luptați cu umbra Cupei Campionilor?! Vă cade trofeul pe picior și vă provoacă fractură, este mai tăios decât scrumiera lui Marcel Răducanu. Apropo, dacă ați deschis facebook-ul mai târziu, Marcel, ca și Liță, Puiu ori Tudorel, e un fost jucător emblematic de la Steaua, adică parte importantă din 37 de milioane de €! Nu sunt nume cu care să închizi la Scrabble! „

Radu Oprișan

*Radu Oprișan este unul dintre cei mai experimentați ziariști de sport. În peste 20 de ani de presă a publicat în Sportul Românesc, ProSport și Gazeta Sporturilor și a fost realizator de emisiuni la TV Telekom Sport. 

Preluare de la gsp.ro

Poza fripturiștilor o punem noi! E din 2016.

Fotografia postată de Steaua roș-albastră.

Lasă un răspuns