Probleme la Steaua din Paradisul Armatei! Ajutat de o judecătoare, Talpan a dat CSA Steaua și MApN pe mâna Parchetului Militar! :)

de | martie 8, 2018

Vă întrebați de ce??? Pentru simplu motiv că s-a refăcut un proces verbal de ședință în care, printre altele, i s-a interzis păcăliciului Talpan să mai vorbească cu presa despre activitățile de la CSA Steaua. Incredibil cu ce-și pierde timpul Armata și Justiția!

„Război total la CSA Steaua: Florin Talpan si-a dat superiorii pe mâna Parchetului Militar. Și secretarul general al MApN va fi cercetat”, tirează ziare.com.

  • Dedicația mea

Astăzi s-a judecat la Curtea de Apel  dosarul 17746/3/2017  în care Talpan a chemat în judecată clubul CSA Steaua și MApN-ul, dosar în care juristul CSA acuză cele două instituții de fals în înscrisuri.

Concret, Florin Talpan reclamat că trei înalți oficiali din cadrul CSA și secretarul general din MApN au făcut fals, modificând procesul verbal al ședinței în care s-a vorbit despre sancționarea lui. În acest temei, cere anularea sancțiunii. Cei vizați de Talpan sunt col. Cristian Petrea – comandantul CSA Steaua, Nicolae Ungureanu – șef structuri securitate de la CSA Steaua, Mihai Cojocaru – șef documente clasificate și dr. Codrin Dumitru Munteanu – secretar general al MApN.

Prezența secretarului general al MApN, dr. Codrin Dumitru Munteanu, alături de Cristian Petrea, comandantul CSA, arată că Talpan este în război cu toată lumea, iar Justiția oarbă îi ține isonul.

  • Notă. Cum tot s-a povestit pe aici, prezenta politicului în viața Stelei este inevitabilă și în capitalism. Dr. Codrin Dumitru Munteanu este civil și pus politic, fiind unul dintre cei mai importanți oameni din MApN. La fel a fost situația și în 1998, când echipa de fotbal CSA Steaua a fost dată Asociației conduse de Păunescu, de un ministru MApN civil, pus politic, Babiuc.  Peste puțin timp va urma și  Steaua lui Talpan.

În sedința de miercuri, Curtea de Apel a suspendat soluționarea cauzei și a trimis la Parchetul Militar procesul verbal încriminat de Talpan, pentru a se cerceta falsul invocat de reclamant.

Totul a plecat de la sancțiunea pe care Florin Talpan a primit-o anul trecut, prin care îi interzicea sa mai vorbească cu presa despre dosarele în care este implicat clubul Steaua București. Talpan a cerut anularea sancțiunii în contencios administrativ, susținând că procesul verbal al acelei ședințe ar fi fost falsificat.

Mai mult, conform ziare.com, Florin Talpan a menționat că după ședința respectivă, în care i s-a interzis să discute cu presa, superiorii săi au distrus procesul-verbal original și au făcut altul fals.

  • Ce scria în primul proces-verbal, recunoscut de Talpan: „Se interzice cu desăvârșire orice apariție în mass-media fără aprobare – termen permanent”.
  • Ce scrie in al doilea proces-verbal, modificat de sefii CSA: „Pentru a se elimina orice fel de prejudiciu de imagine, care ar putea afecta activitatea clubului, i se interzice cu desăvârșire apariție în mass-media fără aprobarea a domnului Talpan Florin-Costel, privind exprimarea de opinii si puncte de vedere referitoare la activitățile specifice care se desfășoară în CSA Steaua. Aceasta măsura este valabila și pentru personalul care se afla în relații contractuale cu CSA – termen permanent”.

Îți stă ceasul când vezi că de fapt este același lucru, dar scris cu alte cuvinte, iar Talpan susține că e fals, deși fondul este identic!!!

Într-un document depus la dosar și publicat de ziare.com, comandantul CSA Steaua a recunoscut că a distrus primul proces-verbal. El afirmă că a luat această decizie pentru a nu se crea confuzii, după ce a observat că nu corespunde în totalitate cu deciziile luate în timpul ședinței.

  • „Documentul a fost prezentat comandantului CSA Steaua, spre aprobare, in data de 08.03.2017, acesta fiind aprobat și înregistrat. În aceeași zi, spre finalul programului de lucru, comandantul a solicitat, de la compartimentul documente clasificate, Procesul-verbal al ședinței de lucru din data de 03.03.2017 și, reanalizându-l prin compararea propriilor notițe din timpul ședinței, în urma sesizării de către secretarul general al MAPN a faptului ca procesul-verbal nu corespunde în totalitate celor precizate în timpul ședinței, a observat ca unele măsuri care au fost dispuse nu erau complet consemnate. Comandantul CSA Steaua a dispus refacerea Procesului-verbal de către colonelul Ungureanu Nicolae, cel care-l redactase inițial, subliniind indicațiile secretarului general la punctul 4 din document. Documentul redactat initial a fost distrus, pentru a nu se crea confuzii în punerea în aplicare a măsurilor ordonate în ședința de lucru din data de 03.03.2017″, se arată în documentul depus la dosar, semnat de comandantul Cristian Petrea.

Al doilea proces-verbal are, logic, aceeași serie ca și primul (cel distrus), pentru că l-a înlocuit, și este datat cu 08.03.2017, însă un participant l-a semnat după 5 zile, pe data de 13 martie. Ceea ce este iar normal, pentru că prin semnătură, persoana confirmă participarea la acea ședință și implicit confirmă, de principiu, că PV-ul reflectă cele discutate în data de 03.03.2017.

CSA Steaua și MApN au fost reprezentate miercuri de un jurist din cadrul Direcției juridice a MApN, pe nume Felix Petcu.  Chestionat pe seama faptului ca anumiți membri au semnat după câteva zile, juristul de la MApN a menționat că aceștia prin semnătură „nu și-au însușit conținutul procesului-verbal, ci doar au semnat pentru prezența”.

Judecătoare  a avut următorul dialog cu juristul MApN:

  • Judecătoare: Dvs. spuneți ca au semnat doar pentru prezență. Dar în acea ședința s-au luat niște decizii. În ce act s-a constat rezultatul votului?
  • Jurist MApN: A fost o ședință de informare. Nu s-a supus la vot.
  • Judecătoare: Este o măsură sau nu până la urma?
  • Jurist MApN: Este o consemnare a unor fapte care s-au întâmplat în acea ședință.
  • Judecătoare: Cine a interzis? Ați modificat jumătate de pagina, totuși. Cine a interzis?
  • Jurist MApN: La sesizarea secretarului general al MApN (N.R – Dumitru Munteanu) și la confruntarea cu notițele comandantului s-a demonstrat că nu corespundea cu aspectele reale. Așa ca s-a distrus primul proces-verbal.

Răspunsurile juristului MApN Felix Petcu nu au convins-o pe judecătoare, care a decis ca procesul verbal cu pricina să fie cercetat de Parchetul Militar. Mie mi-e clar că judecătoarea este limitată, la fel ca Talpan. Este vorba de un proces verbal de ședință. În acest caz are valoarea unei stenograme/înregistrări și nu este un document prin care se emite o decizie. „Este o consemnare a unor fapte care s-au întâmplat în acea ședință” cum i-a explicat mura-n gură și Felix Petcu.

Cu siguranță Parchetul Militar va da flit acuzației de fals lansată de Talpan (refacerea PV-ul și semnarea mai târziu), dar obtuzitatea care bântuie justiția civilă română și rânduiala de la CSA dă de gândit. Îmi închipui ce brambureală a fost prin 1998 de acum nu mai au actele.

Oricum, acțiunea lui Talpan este fără precedent în Armata Română și atrage o mare pată pe imaginea ei pentru că tolerează asemenea specimen în rândurile ei!

Talpan contestă sancțiunea printr-o chichiță avocățească la întocmirea a unui proces verbal, nu pentru că ar fi demonstrat instanței că decizia de sancționare era nedreaptă și ilegală! La fel cum a speculat în procesele câștigate cu FC Steaua unde a avut bafta de judecători ca în această speță!

Notă. În procesul pe Fond dintre CSA vs FCSB pentru un prejudiciu presupus de 37 mil. euro, dosar 34655/3/2016,  Tribunalul București a amânat pronunțarea pentru data de 21.03.2018.

„07.03.2018. Ora estimata: 08:30
Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
Tip solutie: Amână pronunţarea
Solutia pe scurt: Amana pronuntarea la 21.03.2018.
Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 07.03.2018″

Talpan e la foc automat prin tribunale.

X Ray

5 comentarii la „Probleme la Steaua din Paradisul Armatei! Ajutat de o judecătoare, Talpan a dat CSA Steaua și MApN pe mâna Parchetului Militar! :)

  1. xray Autor articol

    Update
    Notă. În procesul pe Fond dintre CSA vs FCSB pentru un prejudiciu presupus de 37 mil. euro, dosar 34655/3/2016,  Tribunalul București a amânat pronunțarea pentru data de 21.03.2018.

    „07.03.2018. Ora estimata: 08:30
    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
    Tip solutie: Amână pronunţarea
    Solutia pe scurt: Amana pronuntarea la 21.03.2018.
    Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 07.03.2018”
    http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000722814&id_inst=3

    Talpan e la foc automat prin tribunale.

  2. xray Autor articol

    Important! Între timp a apărut sentința pe site-ul Curți de Apel! Pentru o mai bună înțelegere, am reformulat articolul în baza ei și nu exclusiv după ziare.com.

    Oricum, acțiunea lui Talpan este fără precedent în Armata Română și atrage o mare pată pe imaginea ei pentru că tolerează asemenea specimen în rândurile ei! Talpan contestă sancțiunea printr-o chichiță avocățească la întocmirea a unui proces verbal, nu pentru că ar fi demonstrat instanței că decizia de sancționare era nedreaptă și ilegală!

    La fel cum a speculat și în procesele câștigate cu FC Steaua unde a avut bafta de judecători ca în această speță!

    2
    3
  3. adrian0808

    Pai un avocat inteligent s-ar putea folosi de acest proces , mai ales de ce poate inseamna el …

    Adica sa vina acum sa prezinte niste acte, cum ca ciobanului i s-au dat spre folosire pe termen nelimitat si ghencea si cimitirul si tot mapn-ul si toate astea s-au consemnat intr-un PV iar apoi acesta a fost modificat si i s-a dat doar dreptul de a folosi STEAUA BUCURESTI pentru 10 ani …

    🙂

  4. kla2005

    Din tot ceea ce vad ca se intampla, trag o singura concluzie: să ne ferească Dumnezeu să trebuiească să ne adresăm justiției din România….
    La noi mori cu dreptatea-n mână dacă te confrunți cu „șmecherii” din domeniul ăsta.

    Sa dea Dumnezeu să îi lumineze pe judecătorii care vor judeca speța cu numele și pe cei care vor judeca pretențiile financiare absurde ale statului român.

    Și…ceva „savuros” offtopic sau nu:
    Vă mai aduceți aminte de Gabi Safta care era announcer pe Ghencea și care a fost dat afara pt că a exagerat cu jignirile aduse celor de sub podul Grant?
    Și după ce a fost dat afară s-a aliat cu Sudiștii și făcea emisiuni în care-l înfierau pe Jiji și „fecesebeul”?
    Cum ne distrugea el alaturi de sudistii proaspat recrutati de unitatea CSAului, cum ne explica el cum e cu moralitatea si cum saraca armata a fost e a vaduvita de echipa si cum era Jean cel mai tare lider de galerie din Europa de Est…ca ce proiect mishto are Jean cel Groaznic…
    Ce sa mai … emana moralitate si decenta si verticalitate…de aceea poate l-a si luat Burleanu la FRF
    Dar, iata ce acte de vitejie face dl Gabi Safta:
    https://ibb.co/gwufHn

Lasă un răspuns