Opiniile neutrilor de după „dezastru”

de | august 21, 2015

GÎNDURI 
LA 0-3

Becali a eșuat în politica lui de a băga bani abia după ce și-i vede în buzunar

1. Fotbalul e imprevizibil și efortul Astrei arată că 0-2 se poate transforma în 3-2. Dar la 0-3 calificarea este enorm de greu de obținut pentru Steaua. În prima oră, norvegienii au fost doar organizați și, fără cele 10 minute în care le-au intrat ambele șuturi în plasă, nu ar fi luat acest avans covîrșitor.

2. Greu de spus dacă Rădoi e antrenor sau nu, dar ghinionist e sigur! El face notă discordantă în Dinastia Norocului din Ghencea. Dacă Ienei, Iordănescu, Țiți Dumitriu, Stoichiță, Olăroiu sau Reghecampf ar fi avut neșansa lui Rădoi, e greu de spus cum ar fi arătat istoria lor. Multă vreme, Steaua s-a lăudat cu cea mai norocoasă trupă din istorie. De o vreme, adună nenoroc după nenoroc.

3. În decepția generală, merită subliniat un nume: Filip. Mijlocașul defensiv al Stelei a reușit unul dintre cele mai bune meciuri sub tricoul roș-albastru. A recuperat tot timpul, a dat drumul din prima la minge și dacă Adi Popa ar fi țîșnit cîteva fracțiuni de secundă mai devreme la pasa lui Filip din minutul 53, românii puteau deschide scorul.

4. Fotbalul nu e însă povestea lui “dacă”. Steaua și-a luat-o și e pentru prima oară cînd Becali e în pragul de a eșua total în calculele sale economico-fotbalistice. Lipsa de investiții și politica lui “Bag bani pas cu pas, în funcție de performanțe” și-a atins limitele. Să bagi bani numai după ce ți i-ai scos nu e investiție, e marcare de profit. Dar nu de goluri. A greșit! Dacă persistă în greșeală va păți la fel!

5. Mai sînt 90 de minute aproape inutile sub soarele Norvegiei, pentru că astrul 
va apune abia spre finalul meciului retur. Cei 25.000 de suporteri ai Stelei, veniți pe Național Arena în numele afecțiunii care trece dincolo de FCSB, de patrimoniu și de orice calcul contabil, ar fi meritat cu toții bilete în Norvegia, măcar să vadă fiordurile, dacă nu imposibila calificare.

6. Neschimbat, Becali vorbește despre bani. Le taie salariile oamenilor săi la televizor. Zici că e Traian Băsescu, cînd a anunțat scăderile pentru bugetari. ”Argăseală, de la 10.000 de euro pe lună, la 5.000. Unul care are 3.000 la 1.000”. Zice că îl dă și mîine pe Tade, că el nu mai are de unde să plătească în total milionul pe lună. Are, n-are, trebuie să-l dea, că nu vor renunța fotbaliștii la contracte pentru că le face patronul politica salarială pe sport.ro!

Autor:Cătălin Tolontan 

 Preluare de pe tolo.ro

Treziți-vă din coșmar!

Tot Steaua a visat urît, deşi Rosenborg a dormit aproape tot meciul.

În cea mai rece zi de vară, roş-albaştrii au evoluat pe ploaie, într-o pădure de conifere. În prima repriză, molizii norvegieni au contat doar ca prezenţa scenică.Au scăpat o singură dată spre poarta lui Cojocaru. Dar ce scăpare! S-a văzut în secţiune subţirimea de păpădie a apărării steliste. Steaua a ratat copios, a ratat şi-n pauză, şi după ce-a primit gol, şi-n drumul spre autocar, probabil ratează şi-acum, în crescendo, la o chinuitoare poartă imaginară.

A lipsit vîrful. A lipsit indicatorul sonor de pe margine. N-a lipsit Cojocaru. Ghidaţi prin sms, elevii lui Rădoi arătau ca nişte turişti rătăciţi de cum ajungeau în careul lui Hansen. Au fost mai darnici cu publicul. Risipitori de-a dreptul. Au încălzit seara glaciară. Dar au triumfat economia de mijloace şi fotbalul măsurat ca un dulap de la Ikea. Să pierzi în faţa unei armate de lemn e ca şi cum te-ai bate singur, prin ricoşeu.

Rădoi va avea o vreme coşmaruri cu şublere şi pînză de bomfaier. Riscurile meseriei.

Autor: Maria Andrieș

Preluare de pe blogsport.gsp.ro/andries

 

Nota Redacției:

Într-o lume dezbinată și înfuriată, numai opinia unui profesionist neutru, obiectiv și dezinteresat, poate fi un reper al rațiunii și al realității de fapt. Este credibilă și de necontestat, oricât de amar ar fi gustul înfrângerii. Mă rog, mă refer la cei cu scaun la cap. De aceea i-am pus să vorbească la cald și aici, în locul nostru.

download

 

XRay

 

 

38 de comentarii la „Opiniile neutrilor de după „dezastru”

    1. superstar18

      Armenteros, Camus, clar. Transferuri de marca.
      Vopsitul jucatorilor pentru un eventual transfer in Rusia/Turcia nu este egal cu performanta. Performanta adevarata, cu care a fost obisnuita Steaua Bucuresti. Nu fcsb.

      1. bijoux

        @superstar18
        S-a schimbat lumea, si in fotbal chiar f.f. mult. Cand spui ‘performanta adevarata’ la ce te referi? Presupun ca la anii ’80 cand am castigat cupe europene, am jucat finale si semifinale. S-au dus acele vremuri, lasa nostalgia la o parte. Pt. Romania ce s-a realizat in ultimii 11 ani, respectiv calificari an de an in grupele competitiilor europene si acea semifinala cu Middlesbrough, reprezinta ‘performanta adevarata’. Mai mult de atat e practic im-po-si-bil.
        Ca ‘il cobandante’ a gresit nepermis de mult in ultima jumatate de an, vanzand jucatori buni si f. buni, neaducand in locul lor fotbalisti de acelasi nivel, e o alta problema. Insa la acest lucru au contribuit si mizeriile de la armata care i-au pus bete-n roate tot timpul.

  1. xray Autor articol

    Rădoi este vinovat pentru că:
    1) A spus că nu mai are nevoie de portar (golul 3 îî aparține și lui Cojocaru ca și golul 1 și 4 de la Belgrad).
    2) I-a dat afară pe Luchin și Tamaș, fără să aibă ce pune în loc, și a zis că nu mai re nevoie de fundași centrali.
    3) Pct 1) și 2) trebuiau rezolvate încă din al 2-lea stagiu.
    4) A acceptat să vină jucatori luați din tren și de perspectivă, când el avea nevoie de titulari de UEFA, nu de speranțe de Liga 1.

    Becali este vinovat că l-a pus principal și i-a dat mână liberă.

    Pe 7 IUNIE, acum 2 luni jumate, am scris în articolul ” Steaua, cu Dumnezeu înainte!(clik) :
    Când nu ai nici școală, nici staff profesionist cu care ai mai lucrat anterior și moștenești un lot făcut șvaițer de plecarea a 5 titulari și al 6-lea e liber la transfer (Tănase), performanța devine o misiune imposibilă. …

    Massimo Pedrazzini are studii, are și ceva experiență, are și conexiuni în fotbalul mare, dar ca antrenor nu a confirmat nicăieri. Nu prea l-a ajutat nici pe Zenga, nici pe Lăcătuș. Nu cred că îl va suplini sau asista performant nici pe începătorul Rădoi

    Preacucernicul Becali își poate lăsă speranța pentru performanța în mâna lui Dumnezeu și a finului Rădoi, numai că eu nu cred în minuni pe bandă rulantă. Cu toții știm că performanța este în mâna staff-ului tehnic și a lotului avut la dispoziție, nu în mătănii și donații la Muntele Athos …
    Dacă nu rezolvă problemele de staff și lot în următoarele 10-15 zile, nu mai am speranțe nici la grupele Europa League
    .” (probleme de lot expuse la Transferuri vara 2015 și nu numai)

    Nu le-a rezolvat și timpul mi-a dreptate, din păcate, deși au fost unii „cunoscători” care m-au contrazis vehement atunci … că mă grăbesc … că alea, alea … Să se califice Steaua avea de noroc, nu de ghinion, și cu Partizan și cu Rosemborg. Noroc să nu gafeze portarul și fundașii, să nu rateze exasperant și să nu-i ciupească grosolan arbitrii. De fapt, ceea ce ține tot de o „minune”, în condițiile lotului descrise mai sus. Să nu mai spun și de „bafta” de la tragerile la sorți …

    În 2015, deși a luat 3 trofee, a fost cel mai dezastruos și ghinionist an pe Național Arena, începând cu returul sezonului trecut. Deși nu cred în superstiții, cred că ar trebui să joace pe alt stadion o perioadă. Poate pe unul chiar din provincie. În primul rând din rațiuni financiare. Să dai peste 30.000 de euro la un stadion de 55.000 pe care să vină 2-3.000, ar fi o megalomanie în condițiile reducerii bugetului.

  2. sunchaser

    Na strategie de club profesionist: „Strategia mea e următoarea. Să o scoatem la capăt cu cheltuielile pînă în vara viitoare şi apoi să încercăm să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor”, pai la cum merg lucrurile acum are sanse mai mari Pandurii sa se califice in Liga.
    Din pacate ar trebui sa ne impacam cu ideea ca asta fost, macar poate dispare ciuma, desi la cat de disperat e dupa atentie nu cred ca o sa scapam asa usor.

  3. double

    @xray
    Maria Andries – „neutra, obiectiva si neinteresata” ?! Am tot vazut ca preiei articolele ei…de la cinism pina la frustrate si incompetenta nu e mare distanta. Femeia e dusa complet….ai vorbit vreodata cu ea ?

    1. xray Autor articol

      Nici eu nu sunt de acord cu toate opiniile ei, cu cinismul si acidul pus in penita, uneori, dar asta nu insemna ca eu aveam dreptate si ea nu. Dincolo de toate este o profesionista si nu e stelista, deci neutra. Ceea ce a scris si am publicat (3 articole) nu aveau pic de cinism, rautate sau frustrare in raport cu Steaua.
      Maria Andrieș lucrează din noiembrie 2003 ca editorialist la Gazeta Sporturilor. Înainte de a semna în pagina de Opinii a GSP, a lucrat la Mediafax, ca editor și redactor, și la Evenimentul zilei, ca redactor, reporter și editorialist. A fost laureată în 2006 cu Premiul „Tînărul Jurnalist Sportiv al Anului”, decernat de Fundația Freedom House România, și cu Premiul „Editorialistul Anului”, la Gala Premiilor „Ioan Chirilă”, din 2008.

          1. double

            „Într-o lume dezbinată și înfuriată, numai opinia unui profesionist neutru, obiectiv și dezinteresat, poate fi un reper al rațiunii și al realității de fapt. Este credibilă și de necontestat, oricât de amar ar fi gustul înfrângerii. „…daca traiti in lumi paralele , ce rost are aceasta nota a redactiei ? Reper al ratiunii ? Dragul meu, femeia e dusa cu acte in regula, face parte din echipa de inceput a gsp si de aceea e ” tolerata”…Tolontan ar mai ramas de citat de pe gsp.ro. Inainte era si Vochin, poate renunta la a vorbi/scrie fara a spune ceva concret dupa ce pleaca de la frf. Te respect enorm pt ce faci aici, dar nu mai incerca sa alegi ca formatori de opinie decit persoane „verificate”, chiar daca sint pe cale de disparitie. Pare ca ai sechestrat telecomana cuiva care priveste pe Discovery, Mezzo etc si il obliga sa priveasca Acasatv sau Maneletv (daca exista ).Cu bine !

          2. xray Autor articol

            Cu tot respectul, cred că amesteci lucrurile, omul cu scriitorul. Dacă îmi place de Camus, Dostoyevsky … etc., de exemplu, sau Tolontan în presă, îmi place ce au scris, nu că i-aș fi cunoscut personal să le văd defectele sau calitățile dincolo de condei. Am publicat multe articole, deși nu eram de acord cu autorul. Până și pe Mironică. Eu apreciez opiniile interesante, chiar dacă nu le împărtășesc 100% și nu mă interesează cine le emite. Nu fac epurare de persoane. În cazul Mariei am fost de acord cu opinia ei, lipsită de venin. Nici eu, nici tu, nici altul nu reprezintăm decât o opinie, nu opinia publică. Ceea ce nouă nu ne place, nu înseamnă că e valabil pentru toată lumea.

            Să nu mai apară alții, trebuie să scrieți voi. Voi formați opinia acestui site, inclusiv prin comentarii. Site-ul doar oferă spațiu de exprimare și caută să mențină un limbaj civilizat.

  4. cristi-cosor

    Vad ca dupa meci apar jucatori care bocesc din cauza suporrterilor care nu sustin pe FC Gazde.Sarmanii muncitori cu mingea isi imagineaza ca la mall arena se mai prezinta si suporteri pe langa spectatorii de rezultat.

    Pe langa, asta mare panarama si fauna ce populeaza cel mai cochet,bengos si bun de tras in selfie stadion al patriei.Tocmai ei care vin in costum si sandale,exact astia care urlau cu casu’ in coltul gurii „sus pe maibach” striga acum demisia si „becali du-te la oi”…s-a intors lumea cu fundu in sus.

    Cireasa de pe tort este ca intotdeauna Geeeeeige Beeecaliiiii.Castigator detasat cu viziunea si priceperea de care da dovada in afaceri (are multe si prospere),el mai intai incaseaza profit si apoi investeste,el mai taie din cheltuieli si apoi castiga competitia interna si desigur vrea 10 mil pe clubul in care a investit nici 5 din buzunarul dar e destul de destept incat sa se prinda ca nu e altul mai prost ca el incat sa dea bani pe bataia asta de joc care este clubul pastorit de prea iubitul razboinic.

    Despre jucatori nu am nimic de spus,atata pot,atata dau.

    1. double

      Te-am mai rugat de nenumarate ori sa nu generalizezi. Nu sintem chiar toti asa cum apar in descrierea ta. Mai sinte si oameni cumsecade si cinstiti, pe care ii recunosc cu placere din rindurile celor care aveam abonament in Templu si nu neapart in era inceputa in 2003.
      Ai dreptate, dar numai 85%: Mall Arena e imaginea fidela a „societatii” actuale.

  5. vitto

    mirel a demisionat….prea tarziu a decis sa faca acest pas! a venit prea devreme la steaua crezand naiv ca vointa si bunele intentii pot tine loc de pricepere! nu exista asa ceva……
    celor care stiu totul si au explicatii la orice le spun simplu: sunteti pierduti in imensitatea net-ului si comentati lucruri pe care nu le intelegeti! fotbalul nu este doar vorba goala, ci si traire, suflet……pacat ptr Steaua!

    1. piece-of-mind

      Da, păcat că în prostia si avaritia lui Becali l-a expus ridicolului!!! Imi pare rau de Rădoi cum mi-a parut si de Hagi după Slovenia. Ambii nu aveau ce cauta la inceput de cariera la echipe cu o asemenea anvergură, Steaua, respectiv Nationala.

      1. vitto

        ce sa facem mai piece, nu sunt toti asa destepti si largi la punga ca matale…..imi inchipui ca esti un monument al darniciei, un mecena mioritic! ce-m’ plac mie profesorii dupa care nu poti bea o bere, dar care altfel ii indeamna pe altii la cheltuiala!?

  6. myrypy

    Cum sa se califice Steaua in Liga Campionilor, daca toate echipele din tarile slab dezvoltate investesc bani pentru „potul” de 25-30 de milioane? Aceasta este intrebarea, mai mult retorica, pusa de patronul Stelei dupa dezastrul cu Rosenborg.

    „Eu trebuie sa iau niste masuri, sa pot sa mai lupt un an, am 7 milioane de cheltuit intr-un an, sa castigam campionatul si sa fortam Liga Campionilor. Desi eu nu mai cred, toate campioanele din toate tarile slab dezvoltate in fotbal, investesc pentru ca e miza asta de bani, 25-30 de milioane. Atunci toti investesc, trebuie sa joci 3 tururi, normal ca daca nu se iau masuri de relaxare fiscala eu ma retrag. Mai lupt un an si apoi cred ca ma retrag pentru ca nu cred ca ma calific in Liga Campionilor, nu rezistam financiar pentru ca eu bani de la mine nu mai dau”, a spus Gigi Becali.

    Patronul Stelei nu ia in calcul cea mai logica si simpla varianta. Steaua se poate califica si ea in Liga Campionilor, DACA investeste, la fel cum o fac echipele din tarile slab dezvoltate de care ii este frica mai nou.

    Ar fi si culmea sa investesca si el…:)))))))))))))))))))))))))))))

    1. vitto

      ce sa investesti bai frate si cine sa faca asta?
      cu 4 euro biletul si 5000 de platitori despre ce investie vorbim? a investit ala de la ludogorets si l-au dat afara din ucl alde bud si romica surdu! vorbim in gura mare de investii si suntem voinici cand este vorba de banii altuia….pai steaua nu primeste nimic gratis, nici un ajutor, se antreneaza platind zecii de mii de euro pe baze de aiurea, inchiriaza stadioane tot pe zecii de mii, este data in judecata si pierde sigla pe care apoi i se cer milioane (?)si voi vreti ca un privat sa aduca el 10 mln de euro de acasa pe ideea ca fotbalul este frumos, lumea trebuie sa fie fericita si poate o sa ai noroc?

      sfanta naivitate!

      1. leoc980

        Usor, vitto, ca iti plesneste vena!
        Nu ii mai plange tu de mila, ca stii vorba cu cainele care moare de drum lung. Bilete de 5 euro poate iti permiti tu, mai cauta sa vezi cat au fost in UCL.
        Nu ii cere nimeni nimic lui Becali al tau, proprietar de drept la Fecesebe.SRL.
        Greu fara sigla aia, nu?

    2. vitto

      mestere, da’ investeste si tu in biletele la meci…..cand este 10 euro biletul, tipa lumea ca tara este saraca, ca patronu’ e rapace, ca Steaua este un simbol social, ca nu se poate ….. pai daca este saraca tara, atunci si tara sa nu mai fie asa de fudula, sa mai lase pretentiile si sa fie mai cu masura cand vorbeste de banu’ altuia!

  7. cristi-cosor

    Radoi a reusit sa faca mai putin decat a facut Dan Petrescu la Mures…desi a stat mai mult.

    Din pacate Mirel nu a avut mintea lui Dan sa se care mai repede cand a vazut ca pute treaba.

    1. vitto

      mirel nu trebuia sa se care ca pute treaba….trebuia sa nu vina daca nu avea Bacaluareatul! chestia asta cu studiile minimale este o problema personala si fiecare ar trebui sa-si recunoasca si sa-si accepte limitele! daca nu ai terminat liceul, si asta era o chestie pe care numai el o stia initial, nu te expui si nu expui steaua ridicolului public! sa se termine odata in tara asta cu analfabetismul ……

  8. andyq

    Xray, tu chiar crezi ca ciobanete a dat cuiva mana libera la Steaua in ultimii 10 ani, sa nu zic mai mult?! Singurele momente de acalmie s-au petrecut pe perioada detentiei acestui ilustru conducator de osti si purtator de raboaie, dar nici atunci nu exista „mana libera”, daramite acum cand s-a intors.

    A durat 1-2 luni pana ne-a aratat ca n-a invatat nimic din tot ceea ce ii s-a intamplat in ultimii 10 ani, pornind de la scandalul cu suporterii la episodul Hagi, pierderea marcii si a stemei si culminand cu puscaria.

    E acelasi animal… era sa zic om.

  9. cristi-cosor

    L-am auzit pe Laurentiu Rosiu spunand la radio:”m-a mirat cand eram secund la Petrolul si am vazut juniorii din aceeasi grupa antrenandu-se unii dimineata,altii la pranz si altii seara pentru ca fiecare are scoala de la alta ora iar seara nu se pot antrena .In Spania au teren sintetic si nocturna iar antrenorii pot lucra cu toti copii odata”.Nu bag mana in foc ca la Steaua lucrurile stau cu mult mai bine.

    Cum vrem noi sa batem pe altii si de ce plangem cand ne bate la fundul gol lumea civilizata cand avem numai conducatori care se preocupa doar de buzunarullor si nu inteleg ca din venituri trebuie sa investesti si in infrastructura nu numai in atacanti cu care speri sa iei tescalaul de euroi din Sampiom Lig?

    1. vitto

      cristi,
      intreb si eu naiv ….. da’ dumneata de al carui buzunar te preocupi cu prioritate? nu cumva de al tau……? eu nu inteleg de unde atata ipocrizie?

      spunea cineva ca ipocrizia ca este distanta dintre tine si tine insuti! cred ca este o sentinta ce se pliaza perfect pe mentalul multora ce posteaza pe aici …….

Lasă un răspuns