Oficial: Derby-ul de România se joacă în „Groapă”

de | noiembrie 16, 2015

 

Derbiul ar fi trebuit să se desfăşoare pe Arena Naţională, însă cel mai mare stadion din România nu are autorizaţie de securitate în caz de incendiu. Deși oficialii Primăriei Municipiului București dăduseră asigurări că Național Arena va fi omologat de către ISU, acest lucru nu s-a întâmplat în timp util.

FC Dinamo Bucureşti a anunţat oficial că meciul cu Steaua, „UNICUL DERBY”, se va disputa pe stadionul din Ştefan cel Mare

Comunicat: „FC Dinamo Bucureşti anunţă prin intermediul site-ului oficial al clubului că UNICUL DERBY al fotbalului românesc, contând pentru etapa XVIII-a din Liga 1, se va disputa duminică, 22 noiembrie 2015, la ora 20:30, pe stadionul din Ştefan cel Mare.”

LPF speră ca situaţia Stelei să se rezolve cât mai repede: „Nu e normal să joace numai în deplasare”

Luni, 16 noiembrie 2015, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut loc conferința de presă prin care s-a anunțat că, de azi, campionatul național al României devine Liga 1 Orange.

În cadrul conferinței, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a declarat că nu e normal ca Steaua să joace toate meciurile din Liga 1 în deplasare şi a precizat că speră ca Arena Naţională să primească cât mai curând avizul ISU pentru prevenirea incendiilor. Prima arenă a țării, ultra modernă, nu încă are autorizaţie de securitate în caz de incendiu şi, din acest motiv, meciul Steaua – FC Botoşani (5-3), contând pentru etapa a 18-a a Ligii 1, s-a jucat, la 8 noiembrie, la Cluj-Napoca, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

„Sunt depuse toate documentele la Ministerul Dezvoltării. Ministerul Dezvoltării trebuie să dea un agrement către ISU, care va da autorizaţia. Nu e OK ca Steaua să dispute toate meciurile pe alte stadioane, sperăm ca Arena Naţională să primească autorizaţia cât mai repede.

Documentele sunt în regulă. În România în situaţia asta sunt Arena Naţională şi stadionul de la Cluj, nu mai avem informaţii că ar fi şi alte stadioane fără autorizaţii. Stadioanele construite înainte de 1992 nu au nevoie de această autorizaţie”, a comentat Iorgulescu.

Ce zic unii suporteri roș-albaștri, ultrași steliști ?

Chiar daca au mai rămas doar câteva zile pana la derby-ul Dinamo – Steaua, Peluza Sud anunță ca nu vor merge in Stefan cel Mare. Alexandru Tofan, unul dintre liderii Peluzei Sud, a vorbit pentru ProTV si Sport.ro:

„Nu vom merge, n-am mai mers de un an de zile și din punctul nostru de vedere nu este niciun derby.

Ne e dor de normalitate, nu de meciuri. Ne e dor să existe Steaua, dar deocamdată nu avem alte soluții. Nu suntem doriți. Speram, nu știm dacă în viitorul apropiat sau îndepărtat, dar speram că într-un final să avem din nou adevărata Steaua.

Nu vor mai exista derby-ul ca înainte dacă situația va rămâne așa. În momentul de față, Dinamo – FCSB nu e un meci de risc. FCSB nu va avea suporteri în deplasare”, a spus Alexandru Tofan, cunoscut de fanii Stelei după porecla Lecce.

Ce zic ultrașii dinamoviști?

Pentru „dușmanii” dinamoști, club și suporteri la unison, „FCSB” e Steaua, iar meciul de duminică reprezintă „UNICUL DERBY al fotbalului românesc” !
La fel este și pentru forurile fotbalului românesc și european, FRF, LPF și UEFA!
UNICUL DERBY va fi tratat editorial ca atare și pe fcsteaua.ro!

XRay

 

 

2 comentarii la „Oficial: Derby-ul de România se joacă în „Groapă”

  1. moromette

    :))) pai daca feceSB e STEAUA sa inteleg ca voi,adevaratii,va duceti la meci? si nu la trib 1 camuflati in cetateni…in sectorul rezervat oaspetilor ??? :))))))))) vreau sa vad cum sustineti voi fcsb,pardon STEAUA la acest meci…sa vada toata lumea ca nu vorbiti degeaba pe aici,ca voi sustineti STEAUA iar ceilalti,pardon „unii” sunt niste inglourious basterds care zic ca nu e derby domnule …

  2. answer

    Extraordinar!
    FCSB inseamna Steaua Bucuresti pt. ca asa zic cei de la dinamo, LPF, FRF, UEFA. Enunt scris pe „site-ul suporterilor stelisti”!
    Ce conteaza ca suporterii stelisti se delimiteaza clar de acest fcsb, neprivindu-l ca si echipa lor?

Lasă un răspuns