Misiune imposibilă 2

de | aprilie 20, 2016

Pe 22 iunie 2015, am scris în articolul  FC Steaua cu destinul la urnele Champions League, că Mirel Rădoi are o „Misiune imposibilă” de a califica Steaua în grupele Champions League.

  • Citez:

După încă o perioadă de mercato, cea din iarnă, Steaua nu are nici acum o echipă capabilă să se bată cu succes pentru a  intra pe ruta campioanelor în grupele Champions League,  chiar dacă este cap de serie.

Cu atât mai gravă este situația  dacă vorbim de traseul non campioanelor, după ce chiar titlul în Liga 1 a devenit o altă misiune imposibilă pentru Steaua, previzibilă încă din vară prin modul neprofesionist în care s-au făcut transferurile, primenirea lotului și s-a ales banca tehnică.

Sâmbătă, Reghecampf și campioana au ratat la Giurgiu și cele 30% șanse date la titlu în vară, reducându-le la 1%. În cazul în care Steaua va ieși, totuși, vicecampioană (sau termină pe locul 3 și Dinamo pe 2), roș-albaștrii au asigurat un loc în turul al 3-lea preliminar de Champions League, însă și şanse infime să intre în grupele UCL.

Pe traseul non-campioanelor, încă din turul al 3-lea, intră echipele din primele 15 campionate puternice din Europa, cele care nu au reuşit să ia titlul sau să ocupe un loc care duce direct în grupe. Mai rău, Steaua nu va mai fi nici cap de serie, ceea ce înseamnă că se vor confrunta cu cele mai puternice echipe ca Lyon,  Ajax, Şahtior, AS Roma sau Man City.  Echipele din Spania, Anglia, Germania, Italia şi Portugalia vor intra direct în play off, următorul pas după turul al 3-lea.

Echipele eliminate din turul al 3-lea preliminar al Champions League merg în play off-ul Europa League, iar cele care sunt scoase din play off-ul Champions League merg direct în grupele Europa League. Ar fi unica șansă pentru actuala echipă a Stelei de a nu rata și anul acesta grupele UEFA, însă cu condiția ca în play off-ul Europa League tragerea la sorți să îi ofere un adversar accesibil. Funcție de coeficientul UEFA și de poziția actuală în clasamentul din campionatul național, digisport a întocmit o listă cu echipele care pot intra în turul al 3-lea și play off de Champions League pe ruta „non campioanelor”.

Cum arată turul al 3-lea preliminar de Champions League, ruta „non campioanelor”, dacă se păstrează situaţia în clasamentele de acum:

  • Urna capilor de serie:
    Ucraina: Şahtior Doneţk (80.936)
    Franţa: Lyon (63,049 puncte)
    Olanda: Ajax (58.112 puncte) sau PSV (57.112)
    Rusia: CSKA Moscova (48.716)
    Belgia: Anderlecht (54.000) sau Club Brugge (43.000)
  • Urna echipelor care nu sunt capi de serie (outsiders):
    Turcia: Fenerbahce (40.920)
    Cehia: Sparta Praga (40.585)
    România: Steaua (36.576)
    Elveţia: Young Boys (24.755)
    Grecia: AEK (7.940) sau Panathinaikos (14.940)

Cum arată play off-ul

Dacă Steaua reuşeşte să treacă de turul al 3-lea preliminar, în play off va da peste echipe și mai puternice. În acest moment,  locurile de play off  sunt ocupate de echipe precum Man City, Villarreal, AS Roma sau FC Porto.

  • Anglia: Man City (98.156 puncte),  Arsenal (105.156) sau Man United
    Spania: Villarreal (57.657)
    Italia: AS Roma (41.587) sau Inter
    Germania: Hertha Berlin (15.978) sau Leverkusen
    Portugalia: FC Porto (92.616)

Clasamentul pe ţări al coeficienţilor

Concluzie

Să nu ne îmbătăm cu apa rece europeană din poziția de vicecampioană. Dacă Steaua păstrează lotul actual și în vară când începe sezonul 2016-2017, atunci grupele Champions League sunt o „Misiune imposibilă” 2, iar grupele Europa League o „Roata norocului”.

În opinia mea, pentru a crește șansele, cu Reghecampf antrenor, lotul trebuie întărit  în vară cu 2 fundași de bandă (stânga-dreapta), 2 fundași centrali, 1 mijlocaș ofensiv, 2 mijlocași de bandă (stânga-dreapta) și 2 vârfuri, toți la nivel de Europa League. Evident, asta presupune punerea pe liber a 9-10 jucători din lotul actual sau unii dintre ei trecuți la echipa a doua. Din sezonul următor Steaua va înscrie o echipă în liga a 2-a sau a 3-a. Pot fi aduși și jucători liberi de contract. Hamroun este un exemplu de transfer bun fără costuri.

Turul al 3-lea preliminar în Champions League se va juca în 26-27 iulie (turul), respectiv 2-3 august (returul). Play-off-ul va avea loc în 16-17 august (turul) şi 23-34 august (returul). În consecință, transferurile trebuie procesate încă de pe acum (întocmit listă lărgită cu jucătorii care încadrează în criteriile dorite de club, ierarhizare opțiuni și tatonări), astfel ca după turneul final al CE din Franța (Euro 2016), noile achizițiile să fie efectuate în timp util și jucătorii aduși să se poată integra treptat dar intensiv la Steaua, atât în perioada de pregătire din vară, cât și în primele meciuri oficiale interne.

XRay

 

 

3 comentarii la „Misiune imposibilă 2

  1. double

    Multumiri pentru efortul depus….trei sferturi, poate ca si mai mult dintre cei care mai intra/posteaza pe aici au deja cunostiinta de aceste date…decizia=banii nu sint la noi…daca nu ia aminte cine trebuie – DEGEABA.

  2. white-r

    Nici în EL nu are șanse cu lotul ăsta, era evident de când jiji ne-a explicat că e cea mai puternică echipă a Stelei :))) Poți aduce antrenor și pe Isus (să fie pe limba ciobanului) dacă îți lipsesc mulți jucători, nu ai ce face, nu ai ce plan B să faci pt. că nu ai cu cine…e super simplu…

    O campioană are 5 atacanți din care măcar 2 Golgheteri …lotul actual nu are un atacant bun măcar…Sunt lucruri atât de banale,…Mai văd genii pustii pe la TV care explică că cifrele îl recomandau pe Tade, ce să faci se mai întâmplă…păi dragilor, cifrele nu mint, dar dacă ai făcut mate și profa de română (sau nici măcar liceul nu l-ai putut termina), normal că nu poți citii cifre. Dacă te uitai pe cifre, și le și puteai înțelege, cifrele îți ziceau clar că Tade a dat multe goluri din penalti și e clar o ȚEAPĂ, un jucător făcut cu forța Golgheter tocmai pentru a fi vândut. Plus că e rușinos să fi fost fotbalist la viața ta, chiar și fără liceu, să îl vezi pe Tade pe viu și să nu îți fie clar că e anti-fotbal.

    Calitatea jocului unei echipe e dată de calitatea mijlocașilor. Dacă nu ai mijloc poți avea atacant pe oricine, nu e pus în situații de gol, se zbate în gl ca peștele pe uscat. Dacă ai cei mai buni fundași din lume dar nu ai mijloc, majoritatea meciurilor faci egal, clar nu poți ieși campion așa. După cum era evident și foarte simplu, mijlocașii sunt cei mai importanți și cu un mijloc valoros poți face Golgheter și niște atacanți medii, și poți compensa și o apărarea no foarte bună, pentru că pur și simplu îți fac mijlocașii atâtea ocazii de gol încât chiar poți să dai mai multe decât iei. Deci investiți sume astronomice în fundași și atacanți praf, ca până acum, mult succes !

    1. xray Autor articol

      @white-r.
      Bun comentariu! Așa este. Fără mijloc și atacanți ești echipă de pluton.
      Ar fi fost poate singura campioană din istoria Ligii 1 fără atacați (valizi și să inscrie), pentru că din vară până acum nu a avut. A trăit din golurile mijlocașilor și fundașilor.

Lasă un răspuns