[Final]FC Steaua – KV Oostende 0-2! Bătuți în 10 și la oase

de | iulie 7, 2017

Notă! Articolul conține Cronica, Transmisia live (meciul a rămas  înregistrat) și Avancronica.

Cronică

FC Steaua a pierdut ultimul amical din stagiul de pregătire din Olanda, 0-2 cu Oostende. Practic, a fost cel mai puternic amical disputat de vicecampioana Ligii 1 în această vară, unul în care evoluția lui Budescu și Compania nu a fost atât de slabă precum ai fi tentat să crezi după rezultatul final.

Roș-albaștrii au evoluat încă din prima repriză, minutul 33, cu un om in minus, Pintilii fiind eliminat. Planurile lui Dică au fost date peste cap, dar l-au și ajutat să vadă și cum se descurcă echipa sa în inferioritate. Paradoxal, Steaua a evoluat mai bine în 10 oameni, și-a creat ocazii de gol, nefructificate însă, dar a și gafat nepermis, în partea a doua, atunci când au survenit și multe schimbări în echipă.

Dică a folosit următoarea formula de echipa la startul partidei: Niță – Enache, Larie, Balașa, Junior Morais – Pintilii (cpt), Ov. Popescu – Man, Budescu, Tănase – Gnohere. Pe parcursul partidei au mai intrat pe teren Momcilović, Teixeira, Grecu, Pleașcă, De Amorim și Alibec.

  • Notă: Înainte de startul partidei, reprezentanții celor două echipe au convenit ca un jucător să poate fi schimbat, în afara înlocuirilor normale, doar la două galbene. În schimb, la roșu direct, cazul lui Pintilii, respectiva echipă continuă cu un om în minus.

Multe durități din partea beligienilor, care au dat tonul la intrări tari. Prima victimă, Tănase, lovit cu cotul în cap. Din fericire a putut relua jocul.

Fotografia postată de FC Steaua Bucuresti.

Enache le-a căzut victimă ieșind accidentat de pe teren . Gabriel Enache a fost inlocuit la inceputul reprizei secunde, iar diagnosticul pus la spitalul din Apeldoorn a fost entorsa de gradul 1. Dică a fost aproape de a-l pierde pe Alibec, după ce un adversar l-a luat cu fulgi cu tot pe şeptar. De altfel, de vreo trei ori echipele au fost la un pas de bătaie datorită durităților.

Steaua a controlat mai bine jocul când a rămas în 10, a ratat câteva ocazii prin Budescu, Enache sau Denis Alibec, dar a și primit două goluri după două greșeli mari în apărare. Niță a gafat la reușita lui Cyriac din minutul 67, iar în minutul 88 Lombaerts a stabilit scorul final la capătul unei faze fixe în care apărarea lui Dică a fost depășită complet. Ovidiu Popescu nu și-a ținut adversarul direct, care a lovit cu capul din 6 metri și l-a învins din nou pe Niță, stabilind scorul final de  0-2.

Steaua a avut cea mai neconvingătoare prestaţie din cantonamentul olandez, fără foarte multe ocazii de poartă, ca în meciurile precedente, și cam fără poftă de joc. E drept că a fost ultimul meci, călďură mare, iar steliștii au jucat și cu un om în minus din minutul 33.

VIDEO cu rezumatul partidei Steaua – Oostende

Notă: La cele două link-uri video de mai jos puteți revedea repriza 1 și 2


Transmisie Live

Repriza a doua


Min. 90 – FINAL! FCSB – OOSTENDE 0-2!
Min. 88 – GOOOL OOSTENDE: 0-2
Min. 85 – DUBLĂ SCHIMBARE FCSB! Au ieșit Junior Morais și Budescu , a intrat DE AMORIM și GRECU
Min. 83 – Alibec a căzut în careul belgienior, după ce a fost deposedat de portar, într-o fază în care scăpase singur
Min. 71 – SCHIMBARE FCSB! A ieșit Man, a intrat PLEAȘCĂ
Min. 66 – GOOOL OOSTENDE: 0-1. Belgienii au deschis scorul, după o gafă a lui Niță. De fapt au fost mai multe greșeli în lanț ale fundașilor.
Min. 65 – Budescu a executat pe jos o lovitură liberă, e la peste 25 de metri, poziție centrală, mingea a fost respinsă, după care tot el a recuperat și a fost faultat din nou. Același Budescu a executat din nou, dintr-o poziție mai bună de data aceasta, direct pe poartă, pe colțul scurt, dar portarul a respins de lângă bara din dreapta porții.
Min. 61 – OCAZIE FCSB! Teixeira a fost și el aproape de gol.
Min. 60 – SCHIMBARE FCSB! A ieșit Gnohere, a intrat ALIBEC. Este primul meci al verii pentru atacantul roș-albaștrilor
Min. 55 – Lovitură liberă a FCSB. Budescu a centrat în careu, a fost panică acolo, dar, până la urmă, belgienii au îndepărtat pericolul.
Min. 51 – SCHIMBARE FCSB! A ieșit Enache – accidentat, a intrat MOMCILOVIC
Min. 50 – Enache s-a accidentat la o acțiune de atac a belgienilor și nu a mai putut continua. În locul lui va intra, ca fundaș dreapta, Momcilovic.
Min. 48 – OCAZIE FCSB! Budescu a șutat înșelător, puțin pe lângă poartă.
Min. 46 – A început repriza a doua.
SCHIMBARE FCSB! A ieșit Tănase, a intrat TEIXEIRA

Prima repriză

Joc dur. Pintilii, eliminat! Roș-albaștrii, cu ocaziile cele mai mari
Min. 45+1 – PAUZĂ
Min. 45 – Budescu a fost iar aproape de o bijuterie de gol. A încercat un lob spectaculos, numai că mingea s-a dus pe lângă poartă.
Min. 44 – Niță s-a remarcat iar după ce a apărat foarte bine un șut de la distanță.
Min. 42 – INCIDENTE ÎN CAREUL ROȘ_ALBAȘTRILOR. Larie a primit un cot în spate și a căzut secerat la pământ pe o fază de atac a belgienilor. Mingea trimisă din centrare de pe dreapta s-a dus mult peste poartă, motiv pentru steliști de a-l certa pe atacantul belgian care a comis sancțiunea. Arbitrul a intervenit la timp pentru a calma spiritele. Nervii au fost întinși la maximum și pe băncile de rezerve, dar lucrurile au revenit la normal.
Min. 40 – Galben LARIE pentru un fault asupra unui adversar
Min. 33 – FCSB, în 10! PINTILII, ELIMINAT! Mijlocașul roș-albaștrilor a fost trimis direct afară, destul de ușor, după un fault comis, după o alunecare pe jos undeva la jumătatea terenului.
Min. 32 – Man, destul de activ până acum, a luat o fază pe cont propriu, a venit din lateral spre centru, după care a încercat să-l surprindă pe portar cu un șut cu stângul, dar a fost blocat.
Min. 26 – OCAZIE FCSB. Bălașa a reluat foarte bine cu capul, cam de la 13 metri, după un corner executat de pe dreapta de Budescu, care a centrat ideal, dar mingea a fost respinsă iar în corner. De data asta de un fundaș, peste transversală.
Min. 24 – OCAZIE FCSB! Enache, bine deschis în careul belgienilor, după o pasă bună a lui Man, a căutat colțul scurt, dar portarul a respins în corner.
Min. 21 – Ocazie a belgienilor, care au încercat să profite de o bâlbăială a fundașilor vicecampioanei, dar Niță a ieșit excelent și a blocat la 11 metri.
Min. 13 – Belgienii au încercat să-l surprindă pe Niță cu un șut la colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă bara din dreapta porții.
Min. 5 – Emoții cu Florin Tănase! ”Decarul” roș-albaștrilor a primit o lovitură în plex la lovitura liberă executată de Budescu. Tănase a căzut secerat la pământ și a fost nevoie de intervenția staff-ului medical. Până la urmă, Tănase și-a revenit și a continuat partida.
Min. 4 – Budescu a executat o lovitură liberă, din afara careului, pe jos, Gnohere a reluat din prima, la colțul lung, dar fără a pune în pericol poarta adversă.
Min. 1 – A început partida. Ultimul amical al roș-albaștrilor a debutat cu trei minute de întârziere. La acest meci unul dintre asistenti este Cristian Dobre, un român stabilit de 10 ani în Olanda. Dobre este arbitru asistent în prima ligă olandeză.

Rezerve: Stăncioiu, Niga – Simion, Alibec, L. Filip, Al. Tudorie, M. Pleașcă, Momcilovic, Jakolis, Vl. Mihalcea, Vl. Achim, Benzar, Teixeira, R. Grecu, De Amorim.


Avancronică Ultimul amical FC Steaua – KV Oostende

FC Steaua va juca, azi, 7 iulie, ultimul amical din Olanda cu echipa din prima ligă belgiană KV Oostende. Partida se va desfășura tot la Doorwerth , începând cu ora 19:00 (ora României), și va fi transmisă online de clubul roș-albaștrilor.

Din măsuri de securitate impuse de organizatorii olandezi, meciul se va disputa cu porțile închise. Cei care se ocupă de organizare nu vor să-şi asume responsabilitatea pentru securitatea suporterilor, astfel încât au decis ca partidele „roş-albaştrilor” din satul medieval Doorwerthsă se joace fără spectatori.

Koninklijke Voetbalclub Oostende (Royal Fotbalclub Oostende), denumită și KV Oostende sau KVO, este un club de fotbal belgian din orașul municipalitate Ostend, Flandra de Vest, care activează în prima ligă de fotbal Jupiler PRO league.

În sezonul 2016-2017, KV Oostende a ocupat locul 5  în sezonul regular și locul 4 în play off.

În Europa, KV Oostende „No record in UEFA competition” și are un lot evaluat de transfermarket la 36,15 Mill. € (lotul Stelei este cotat 21,18 Mill. €).

În ultima partidă oficială, din 31 mai 2017, KV Oostende  a învins-o pe Genk cu 3-1, echipă ajunsă în primăvara europeană unde a eliminat-o din 16-zecimile Europa League, scor general 3-2 (2-2, 1-0), pe Astra, campioana României en titre la acel moment.

În programul de pregătire din vara asta, KVO a mai disputat 3 meciuri amicale cu echipe de amatori.

Scurt istoric al clubului KV Oostende

Image result for VG OostendeClubul mamă a fost fondat în 1904 ca VG Oostende. În 1911, a fost creat un alt club, AS Oostende, care va deveni cel mai bun club al orașului, jucând regulat în divizia a 2-a în anii 1930. La mijlocul anilor 1970, AS a ajuns în prima divizie în timp ce VG juca în divizia secundă de fotbal.

Image result for AS Oostende

Cele două cluburi au fuzionat în 1981 pentru a deveni echipa de azi KV Oostende (KVO). KVO a jucat în divizia a 3-a timp de 11 ani, înainte de a promova în divizia a 2-a.  După doar un sezon de liga a doua, KVO a promovat în prima divizie, însă a urmat o perioadă mai slabă și a retrogradat.

Related imageDin 1995 până în 2013, KV Oostende a jucat în divizia a 2-a, cu excepția a două sezoane (1998-99 și 2004-05), când a fost din nou în prima ligă, și două sezoane (2001-02 și 2002-03) când a ajuns în divizia a 3-a. În 2013 a promovat în prima ligă belgiană de fotbal Jupiler PRO league.

Notă: În 1982, la numai un an după fuziunea VG & AS în KV, clubul mamă, VG Oostende, a decis să se reînființeze separat și a început din ultima divizie de fotbal belgiană . Cam cum face acum la fotbal CSA-ul. „Noul” VG Oostende a folosit mai intâi stadionul Armenonville, care a fost terenul original al VG. În 2001, stadionul a fost declarat nesigur, astfel încât clubul a trebuit să împartă cu KV Oostende în Albertparkstadion (actualul Versluys Arena), până în 2010. În 2013, „noul”  VG Oostende a dat faliment și s-a desființat a doua oară.

Image result for Versluys Arena

Versluys Arena. Capacitate: 8,432 locuri

Ca o ironie a sorții, chiar în anul 2013 când „noul” VG Oostende se desființa a doua oară,  clubul KV Oostende, rezultat în 1981 din fuziunea vechiului VG & AS Oostende, promova în prima divizie belgiană de fotbal.

În august 2013, la scurt timp după o nouă promovare în prima ligă de fotbal, Jupiler PRO league, gruparea KV Oostende a anunțat că președintele și acționarul majoritar Yves Lejaeghere este înlocuit de omul de afaceri Marc Coucke, cel care a schimbat în bine clubul, sportiv și financiar. Până și în super civilizatul  vest, omul sfințește locul!

 

X Ray

Image result for CS U Craiova - FC Steaua

10 comentarii la „[Final]FC Steaua – KV Oostende 0-2! Bătuți în 10 și la oase

  1. naiyba

    E nevoie de un fundas central si de un pic de timp pt ca Budescu sa-l gaseasca mai bine pe Gnohere. Imi era dor sa vad un jucator al Stelei cum mangaie mingea, sunt curios cum va arata Budescu in meciurile oficiale….sa ai presiune asupra ta este un privilegiu.

  2. dang

    Câteva concluzii privind echipa probabilă ce va fi folosită de Steaua rezultate din cele patru meciuri amicale jucate:
    1. Principalul sistem de joc rămâne 1-4-2-3-1. Cred că e singurul pe care actualii jucători îl știu bine. Ca să joace 1-4-3-3, 1-4-4-2 sau 1-3-4-2-1 ar avea jucători, dar trebuie multe repetiții ca să și aibă succes.
    2. Portarul titular este indiscutabil Niță. Însă, are nevoie de o apărare mai eficientă și o concentrare mai mare pentru a evita greselile pe care le mai face din când în când. Momentan, Stăncioiu și Niga nu sunt soluții pentru postul de portar.
    3. Singurii fundași centrali pe care ne bazăm sunt Bălașa și Larie. Dacă nu se face un transfer bun de fundaș central, vom avea mari probleme în cazul unei suspendări / accidentări. Filip nu e soluție, Pintilii trebuie să rămână închizător, iar Momcilovici nu a fost folosit pe un asemenea post.
    4. Părerea mea e că Momcilovici trebuie folosit fundaș stânga, mi se pare mai bun decât Morais.
    5. Postul de fundaș dreapta rămâne în continuare o problemă. Niciuna din variantele Enache, Pleașcă sau Ovidiu Popescu nu îmi inspiră încredere. Aș opta pentru Pleașcă, dar nu știu ce argumente a avut Dică de nu l-a folosit mai mult și l-a încercat de două ori pe Momcilovici (puține minute). În condițiile în care Enache are entorsă este posibil ca Dică să apeleze în prima etapă la Pleașcă sau Momcilovici. Mă îndoiesc ca va apela pentru acest post la Ovidiu Popescu, dar nu este exclus pentru a avut evoluții bune anul trecut ca fundaș dreapta.
    6. Pintilii ttrebuie să fie mijlocașul la închidere. Ovidiu Popescu este prima opțiune să joace lângă el, pentru că Texeira nu face destul de bine faza defensivă. Achim va fi rezerva pentru acest post.
    7. Budescu va fi cu siguranță mijlocașul ofensiv.
    8. Pe aripa dreapta se va începe în campionat cu Man (varianta de rezervă fiind Grecu).
    9. Pe aripa stângă se va opta pentru Tănase (varianta de rezervă fiind De Amorin(.
    10. Atacantul central va fi în prima etapă Gnohere, urmând ca Alibec să revină după ce se reface în totalitate.
    Echipa în sistem 1-4-2-3-1 pentru prima etapă:
    Niță – Pleașcă, Bălașa, Larie, Momcilovici – Pintilii, Ov. Popescu – Man, Budescu, Tănase – Gnohere
    Rezerve: Stăncioiu, Morais, Achim, Texeira, Amorin, Grecu, Alibec.
    Echipa în sistem 1-4-2-3-1 pentru CL:
    Niță – Enache, Bălașa, Larie, Momcilovici – Pintilii, Ov. Popescu – Texeira, Budescu, Tănase – Gnohere
    Rezerve: Stăncioiu, Pleașcă, Morais, Achim, Texeira, Amorin, Alibec.

    1. xray Autor articol

      @dang.

      Feliciări! Pertinent, concis și obiectiv! Mi-a plăcut!
      Ți le-am pus într-un articol „Concluzii după cantonamentul de vară al Stelei”

      PS
      Dacă ai timp și dispoziție, poate permanentizăm contribuția ta la site-ul fcsteaua pe aceste teme. Cronicile meciurilor, de exemplu.

Lasă un răspuns