Liga 1: Voluntari 2-1 FCSB! Agonie între ghinion și prostie

de | septembrie 11, 2020

⚽️?FC Voluntari 2-1 FC Steaua⁉️
Așa cum anticipam în avancronică, FC Voluntari s-a dovedit încă o dată, în mod paradoxal și inexplicabil, că este o nucă tare pentru roș-albaștri.

Steliștii au dominat cap-coadă partida, fapt demonstrat și de Statistica InStat. Bara lui Dennis Man, arbitrul care a refuzat un penalty clar la Tănase (la scorul de 1-0),  DAR mai ales UNII JUCĂTORI ai Stelei au condus la acest șocant 2-1, după ce ilfovenii au avut 2-0 din 2 șuturi!? La scorul final a contribuit și atitudinea ușor relaxantă, să nu-i spun arogantă, cu care ros-albaștrii au abordat partida, ca favoriți și învingători încă de la vestiare.

??FCSB: Vlad – Crețu, Cristea (Moruțan 70), Miron, Briceag (Panțîru 46) – Vînă (Olaru 46), Popescu, Tănase – Man, Buș (Buziuc 46), Coman

Sperăm că vor învăța toți ceva din acest prim duș rece, inclusiv Gigi Becali (referitor la lot).

⚠️Lotul actual al ros-albaștrilor, cu numai 2 fundași centrali și aceea „de sticlă”, fără niciun închizător de talia lui Pintilii și cu vârfurile de atac ieșite din formă (Adrian Petre, Sergiu Buș și Alexandru Buziuc) nu-l văd în stare să ducă lupta la top pe cele trei fronturi: campionat, cupă și Europa League.

ℹ?FC Steaua va juca joi, 17 septembrie, în Serbia, cu Backa Topola, în turul II preliminar al Europa League. Ca o palidă consolare, roș-albaștrii vor întâlni o formație ieșită din formă, care a fost învinsă pe teren propriu în cea mai recentă partidă, scor 1-3, de Radnicki Nis, la care este legitimat Marko Momcilovic. Scorul de neprezentare a fost „salvat” în  prelungiri, când adversara steliștilor din UEFA Europa League a marcat din penalty.

Backa Topola a bifat a treia înfrângere consecutivă în prima ligă din Serbia, după 0-5 cu Steaua Roșie Belgrad și 2-3 cu Metalac. Cu numai 8 puncte din 7 etape, Topola ocupă locul 12 în campionat, la 3 puncte distanță de primul loc retrogradabil.

FORZA STEAUA!❤?

#liga1 #fcsb #steaua #fcsbesteaua

X Ray

Avancronică

Meciul din Liga 1, etapa a 3-a, dintre FC Voluntari şi FC Steaua  (FCSB), va avea loc sâmbătă, 12 septembrie 2020, de la ora 21:00 pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari. 

? Partida se transmite în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look TV.

⚪?FC Voluntari are un start de sezon surprinzător de bun, având 4 puncte în clasament după 2 etape disputate, în care a învins-o acasă cu 2-1 pe Gaz Metan Mediaş şi a remizat în deplasare, 0-0 cu  nou promovata FC UTA Arad.

FC Voluntari este genul de echipă care acasă, câştigă sau pierde. Ilfovenii au doar 2 remize în ultimele 18 partide susţinute în Liga 1 pe teren propriu. Echipa antrenată de Mihai Teja va juca sâmbătă acasă pe cu lidera Ligii 1, cea care a marcat 9 goluri în 3 meciuri. Astfel sunt şanse mari ca și acest duel să nu fie o remiză.

??FC Steaua București (FCSB) are un debut de vis, jucând 3 meciuri oficiale şi câştigându-le pe toate cu acelaşi scor, 3-0. În Liga 1 a învins două  foste campioane, pe Astra Giurgiu şi FC Viitorul, iar în Europa League pe Shirak Gyumri. Totuși, la forma arătată de FC Voluntari  va fi greu ca FC Steaua să se impună și la Voluntari tot la scor de neprezentare.

Echipa antrenată de Toni Petrea este lideră în Liga 1 având 6 puncte după 2 etape disputate. Roş-albaştrii au marcat 6 goluri şi nu au primit niciunul, însă eticheta de „defensiva beton” ar fi o imagine falsă. În toate cele 3 meciuri, apărarea stelistă a etalat slăbiciuni care ridică mari semne de întrebare și generează incertitudini asupra capacitații defensive actuale.

⚽️??FC Steaua și FC Voluntari au disputat până acum 10 meciuri directe în Liga 1, cu următoarele rezultate:
?️5 victorii FCSB, din care 4 la limită (scor 2-1 de 3 ori și o dată 3-2). Steaua s-a impus la scor, 3-1, doar la prima întâlnire în Liga 1 (27 septembrie 2015);
?️2 înfrângeri înregistrate de FCSB cu 3-1;
?️ 3 remize (2-2, 0-0, 2-2).

ℹUltimele 6 meciuri jucate în Liga 1 (3 sezoane, 2017-2020) între FC Voluntari şi FCSB: 3 victorii ale steliștilor cu 2-1, o victorie a ilfovenilor cu 3-1 pe Arena Națională (11.08.2019) și 2 remize (0-0, 2-2).

➡️?Din cele 5 meciuri jucate în deplasare la Voluntari, FC Steaua a obținut 2 victorii, 2 remize și a bifat o înfrângere rușinoasă cu 3-1 în  data de 22.02.2016.

Statistica arată că, în mod paradoxal și inexplicabil, FC Voluntari a fost mai tot timpul o nucă tare pentru FC Steaua⁉️
Să speram că sâmbătă nu ca vorbi statistica, ci linia ofensivă letală a Stelei.

FORZA STEAUA!?❤?

Liga1 #etapa3 #fcvoluntarifcsb #fcsb #steaua #fcsbesteaua

X Ray

51 de comentarii la „Liga 1: Voluntari 2-1 FCSB! Agonie între ghinion și prostie

  1. Ioan FCSB

    Dar dacă vede Talpan asta cred ca face clabuci la gura. Sapoca scrie pe el. Noroc ca scrie acolo ca este o replică pentru echipa de polo ca il pierdeam. Cum oare mai castiga el procesul cu prejudiciul daca prostii aia de colegi ai lui se lauda cu titlul din 2014? Aia nu era steaua, nuuuu!!! Hahaha

    2
    2
    1. quark

      nu e pentru echipa de polo, este „tricou polo” unde polo este un design, un tricou polo are prin definitie guler… si, dupa cum se vede, in partea dreapta (in stanga pe imagine) are sigla ‘Route 25″ q.e.d

      5
      1
      1. Ioan FCSB

        Ai dreptate quark. Nu m-am gândit la acest aspect. Deci putem folosi asta in instanta la procesul cu prejudiciul și cu palmaresul. Deci nu ne foloseam de imaginea Stelei atunci. Eram chiar STEAUA BUCURESTI! Si prin vanzarea acestui tricou recunosc și ei asta. Vreun avocat pe aici?

        3
        1
  2. Tudz

    „Tata, va rog din suflet sa ma lasati. Presa a ajuns rau de tot si eu prefer sa stau deoparte. Am renuntat pana si la televizor, nu mai am. Pentru ca sunt scarbit de tot. Cine sunt eu sa salvez lumea? Pe mine ma stiu 22 milioane de romani. Nu le pot rezolva problemele tuturor. Am dat «block» tuturor ziaristilor. Vreau sa-mi traiesc viata in liniste. Voi sunteti ultimii cu care mai vorbesc. Va rog sa uitati de mine. Gigi Becali nu mai va face voua subiecte. Regret ca ajung sa anunt prin telefon. Nu vreau sa jignesc pe nimeni. Am renuntat la televizor, habar nu am ce se mai petrece”, a spus Gigi Becali.

    „Ultima data cand a aparut public, Gigi Becali a mers la sediul LPF pentru a vedea noul contract cu detinatorul de drepturi TV. Atunci, patronul ros-albastrilor a facut un adevarat spectacol in fata sediului, dar de atunci a refuzat sa mai vorbeasca si sa mai apara in public. Becali si-a schimbat numarul de telefon si refuza sa comunice cu presa.”

    Asa ciobane, stai si vezi-ti de curtea ta si lasa profesionistii sa-si faca treaba. Sa speram ca aceasta atitudine o sa tina ceva timp.

    1. Ioan FCSB

      Salut. Scuze. Tot ma cert cu un turc aici unde locuiesc și a devenit reflex. Dar și tastatura nu ma lasa sa scriu Tudz. Scria turc de la sine. Oricum o sa ma corectez de acum încolo. Multumesc ca mi-ai atras atenția. Nu se va mai întâmpla. Chiar nu esti turc. Asta de aici de la mine este și cu acte. :))))

      1
      5
  3. Ioan FCSB

    XRay ce parere ai despre un topic legat de transferul lui Tatarusanu la AC MILAN. Cred ca este singurul portar roman din istorie care face parte din lotul lui AC MILAN. Una dintre cele mai defensive echipe ale Europei cu excepția perioadei Gulit&van Basten.

    1
    3
  4. Ioan FCSB

    „Portarul Naţionalei României nu este la prima sa experienţă în Serie A, el apărând poarta formaţiei Fiorentina în perioada 2014-2017. Tătăruşanu şi-a început cariera la Juventus Bucureşti, iar apoi a mai evoluat la Gloria Bistriţa şi Steaua. Înainte de a ajunge la Lyon a apărat poarta formaţiei Nantes, între 2017 şi 2019.” Capital.ro
    Talpan sau argatii lui sunt pe aici? Vedeti ce scriu ăștia de la Capital? Tatarusanu a jucat la STEAUA. :))))))))))))
    V-au iesit ochii din orbite de nervi?

    1
    2
  5. keyser-soze

    Echipa de start.
    Steaua: Vlad – Crețu, I. Cristea, Miron, Briceag – Ov. Popescu, Vînă, Tănase – Man, Buș, Coman
    REZERVE: Ducan, Panțîru, Moruțan, Petre, Buziuc, R. Ion, Olaru, Pandele, Horșia
    Antrenor: Toni Petrea

  6. keyser-soze

    O prima repriza câștigată de Teja. A știut să-i anihileze perfect pe Coman și Man, a aglomerat jumătatea de teren a Voluntariului, și a contraataca când a vrut ocazia. Ovidiu Popescu ar trebui sa se abțină de la driblinguri și sa facă ce știe el mai bine, sa distrugă jocul adversarilor. El a pierdut
    mingea la faza golului celor de la Voluntari.
    Prima schimbare cred ca va fi Buș cu favoritul lui Becali.
    Backa Topola a pierdut acasă cu 3-1 contra formației Radnicki NIS.

    4
    1
  7. siegfried

    Joacă Steaua zici că e Barcelona…. cu Bayern.
    Deocamdată pare să fie seară norocoasă a lui Vlad a cărui gafă nu a contat pe tabelă spre deosebire de Lampard Popescu a cărui minge pierdută la jumătatea terenului s-a oprit în poarta noastră. Miron și Cristea se marcau reciproc la faza golului.
    În atac multe mâini moarte. Pare că se repetă scenarii din ultimii ani când forma noastră bună se termină odată cu întreruperea campionatului pentru meciurile naționalei.
    Banca nu oferă soluții, marea speranță pentru partea secundă e modestia adversarului/

    10
  8. saramago

    Voluntari – Steaua 1-0 (pauza), dupa 45 de minute mizerabile ale elevilor lui Petrea. Pressingul amfitrionilor i-a incurcat teribil pe stelisti, care au gresit pase, preluari, pozitionari in teren etc. In plus, nu putini stelisti au intrat pe varfuri in acest meci.

    Vlad 6 – fara vina la gol, a avut cateva interventii bune si … a fost aproape de o greseala majora la neintelegerea cu Miron din final de repriza;
    Cretu 4 – cel mai slab meci de cand a venit la echipa: a fost lesne depasit in flanc si n-a ajutat cu nimic jocul ofensiv;
    Miron 5 – evolutie suboptimala;
    Cristea 5 – meci cu probleme, ca de fiecare data cand se confrunta cu adversari rapizi;
    Briceag 5 – dupa 20 de minute catastrofale, a fost mai activ, chiar a incercat sa intre in combinatii cu Florinel Coman in preajma careului gazdelor;
    O.Popescu 5 – rudimentar, dar nu e nicio surpriza;
    Vina 5 – mijlocas cu raza ff scurta de actiune;
    Tanase 4 – joc la alibi, exact cum si-au dorit Teja si colaboratorii;
    Man 4 – fara realizari, fara ambitie;
    Bus 4 – a inotat intre puternicii fundasi ai gazdelor;
    Coman 5 – vagi intentii de a juca fotbal.

    Fara o schimbare de atitudine, stelistii vor inregistra o infrangere rusinoasa in fata unui adversar disciplinat.

  9. keyser-soze

    Înfrângerea a venit mai repede decât ma așteptam. I-am luat de sus și asta ne-a costat. Dacă în atac stam binișor, nu avem deloc apărare. Fundașii centrali sunt de play out ar cei laterali nu sunt în stare sa dea o centrare bună. Degeaba am avut posesia dacă Voluntariul ne-a dat 2 goluri din 4 șuturi.
    Nu ca ar mai conta dar arbitrul a fluierat finalul meciului pe atacul nostru deși portarul lor trăgea la greu de timp.

    7
    1
  10. saramago

    Voluntari – Steaua 2-1 (1-0), stelistii inregistreaza un insucces nescontat inaintea inceperii etapei. In partea a doua, elevii lui Petrea au fost mai activi, dar erorile din defensiva si lipsa de concentrare la ultima pasa i-au impiedicat sa rastoarne rezultatul. Totusi, infrangerea poate ca prinde bine inaintea meciului de joi, din Serbia.

    Vlad 5 – reflexe bune, dar si ezitari numeroase; e clar ca mai trebuie sa treaca timp pana sa se maturizeze;
    Cretu 4 – slab in toate momentele jocului; poate ca isi va reveni in partidele urmatoare;
    Cristea 4 – depasit in momentele-cheie ale meciului;
    Miron 4 – are gafa in sange;
    Briceag 5 – slab in debut de partida, ceva mai activ intre minutele 30-45;
    O.Popescu 5 – a exhibat multa neputinta;
    Vina 5 – zgarcit in joc;
    Tanase 4 – joc la alibi in prima parte, fara solutii in repriza secunda;
    Man 6 – foarte slab in prima parte, sensibil mai bun dupa reluare;
    Bus 4 – pieton;
    Coman 5 – a avut viata grea cu necunoscutul Costin (asa in cheama ?)
    …………………………………………………………………………………………………………………..
    Olaru 4 – nu i-au reusit nici pasele, nici devierile, nici deposedarile;
    Pantiru 5 – efort generos, realizari neinsemnate;
    Buziuc 4 – nimic nu-l recomanda sa joace in tricoul Stelei;
    Morutan 7 – evolutie decenta in putinele minute in care a fost pe teren.

    In ciuda rezultatului rusinos, nu cred ca e cazul sa … dezlegam cainii razboiului.

    6
    1
  11. alex-0101

    Pai toți de pe site văd doar in loja e liniște , echipa nu are fundași centrali, nu are portar și in afara de olaru ca închizător, nu ai pe nimeni acolo, ovidiu Popescu in afara de condiție fizica nu are nimic, nici măcar știință jocului când și cum sa facă in fault , “Lampard” e lemn…
    înfrângerea e nemeritata , au avut 2 faze doua goluri , ei fix aici se vede nevoia uriașă de fundași centrali, erori de marcaj la ambele goluri, echipa asta a fost tot timpul cârtița cu ciobanul cu excepția sezoanelor lui Olăroiu și Reghe ( dar și in mandatul lui am avut fundaș de te durea capul)..
    Berbecul ar trebui sa facă minim 4 transferuri sa speri la titlu, anul asta cu rimano va fi greu….

    8
    1
  12. Ioan FCSB

    Cu riscul de a enerva „stelistii” adrian,alex sau Gosu imi păstrez propunerea cu topicul despre transferul lui TATARUSANU la AC MILAN. Performanța neatinsă de vreun alt portar roman. FELICITARI CIPRIAN!

    2
    7
  13. xray Autor articol

    Ciprian Tătarușanu e ultimul mohican rămas la vreo mare echipă din Steaua lui Reghe 2012-2014 (cea mai bună trupă după UEFAntastica lui Radoi, Dică &Co.)

    De fapt, din trupa lui Reghe, numai Tătărușanu și Chiricheș au performat la echipe mari. Ei sunt și singurii steliști cu astfel de realizări din era Becali. După ei vin Stanciu și Chipciu cu titlul luat la RSC Anderlecht. Asta dacă nu mi-a scăpat din memorie cineva.

    1. Ioan FCSB

      Bravo XRay. Arata-le ce inseamna sa fii stelist celor enumerați de mine mai sus. Steaua nu inseamna doar echipa din prezent. Steaua este o adevărată istorie care merită să aibă un muzeu in centrul Bucurestiului.

  14. 1na1nte

    fanatik.ro/televiziunile-plan-anti-becali-am-platit-pentru-steaua-dar-vedem-fc-gazde-si-fcsb-exclusiv-19299644

    Cat despre chestia cu acel magazinsteaua, stiti prea bine ca nu apartine nciuneia din parti armata sau fcsb, iar cand cei de la armata au acceptat sa faca contract cu ei pt vazarea de produse cu Steaua Bucuresti, cei de la Sud, SteauaLibera si AS47 au taxat faptul ca acel site are si contract cu fcsb pt vanzarea de produse. Ca fapt divers ca tot vorbim de magazine Steaua, stiati ca magazinul ala mare din GrandArena, care a fost inchis din 2014, dar tinut acolo si platit in continuare chiria la el, in speranta ca se vor impaca poate cele doua parti, a fost desfiintat total, de curand s-a intamplat, dupa ce a iesit Mustata pt ca el se ocupa de el?? Adios!

    1
    2
    1. Ioan FCSB

      Înainte era mai bine? Auzi boss dar de ce nu se plâng cei de la CSA despre acel tricou al FCSB din 2014? Oare pentru ca si tu l-ai purtat cândva? Si de ce ii lăsați să promoveze echipamentele oficiale de joc ale CSA pentru sezonul in curs daca nu va reprezintă? Eu nu am mai auzit la vreun club asa ceva. Sa strigi pe net ca nu te reprezinta, dar sa il lasi sa iti prezinte echipamentul oficial. Si daca nu na înșel chiar pe site-ul libertinelor apărea magazinul respectiv prin 2017. Apropo de acele tricouri, ce părere ai despre transferul portarului din perioada de glorie 2010-2014 CIPRIAN TATARUSANU la AC MILAN? Nici asta nu iti place?

      1
      2
  15. Tudz

    Lumea uită ce blat ordinar a avut loc in 2014 la îccj, oricât de mult îmi displace ciobanul, ăsta e adevărul…

    Omul din umbră la acțiunea pe marcă a fost generalul de Justiție Gabriel Oprea, ministru MApN în funcție la acea dată (23 decembrie 2009 – 7 mai 2012). În 2011 i-a dat undă verde lui Talpan să intenteze procesul de anulare a mărcii înregistrate de SC FC Steaua București SA în 2004, invocând lipsa unui acord din partea CSA. Apropierea de Oprea l-a îndepărtat pe Talpan de ceilalți din CSA și MApN, cum se plânge chiar juristul. Era bănuit de cârtíța ministrului Oprea, omul care până la demisia guvernului Ponta (noiembrie 2015), l-a susținut pe Talpan în toate demersurile. Cârtiță a fost bănuit și după 2015, de aceea ministrul Motoc a pus să fie dat afară din sediul cu Poliția Militară și percheziționat de microfoane.

    De ce Steaua? Pentru că Becali devenise un incomod cu gura mare pentru sistem. Era europarlamentar, apoi parlamentar în comisìa juridică, iar din banii lui sau din cei proveniți din drepturile TV nu ar fi dat 1 cent pentru campaniile celor de la UPNR sau PSD. Vă amintiți scandalul cu drepturile TV iscat de Becali. Întâi l-au băgat la pușcărie, tot la ICCJ, că restul instanțelor (Fond și Apel) îl achitaseră, iar apoi, pe perioada detenției, au luat și marca Stelei, exact pe traseul pe care a înfundat și Becali pușcăria. Logic, „sistemul” controla anumiți judecători acolo de unde decizia nu mai poate fi întoarsă. La ICCJ. Nu mai intru în detalii. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, dar pe viitor se pot preveni execuții la comandă doar dacă statul își dorește acest lucru.

    Culmea, premierul de la acea vreme, Ponta, voia să facă pace între cioban și armată. Dar ghiciți ce, Oprea și-a băgat iar nasul, mai ales ca Ponta e finul său. Chestia asta a spus-o chiar Duckadam pentru prima data la TV acum o lună (16 august) la Realitatea Sportivă.

    Evident, toată povestea asta cu Oprea nu se mediatizează pentru că așa vrea SISTEMUL!

    Să nu mai spun că Oprea voia să cumpere Steaua de la cioban în 2010, și a fost refuzat, evident:

    „Gabriel Oprea ar vrea sa cumpere Steaua, din informatiile mele vrea sa-i ofere 20 de milioane de euro lui Gigi Becali si sa cumpere Steaua. Se pare ca e mare criza de bani, e criza economica. Mai mult nu vreau sa comentez”, a declarat Vadim Tudor la Realitatea TV.

    7
    3
    1. Ioan FCSB

      Păi nu vezi Vasi ce a scris Tudz. uite ce a facut CIUMA rosie in frunte cu criminalul Gabriel Oprea. Au distrus STEAUA. Si acum suntem nevoiți să jucăm împotriva clubului din care ne-am desprins. cum sa nu le zicem ciuma rosie la acesti comuniști nenorociți.

      3
      2
      1. vasglo

        @ Ioan FCSB: sunt un om normal caruia nu-i place „sa judece”pe altii, mai ales azi! Nu pot, totusi, sa ma abtin de la pacat si sa te intreb, suferi cumva de limbarita, precum Nea Gigi?! 🙂

        P.S. – ai bani de un miel, adica de un berbecut, pentru ca prietenul nostru Gosu, ala cu ochii oblici, o tot da la intors. Ce sa mai zic de „stelistul” (.. ce gluma buna,..), @alex -h, ala cu Orban pe figura, adica „honvedul”, care ne scrie numai ca nu uite limba romana, adica, din ani in Pasti, si atunci cand simte ca KVSC ( o cacofonie, evidenata…) o sa castige ceva! Pentru necunoscatori KVSC = CAMPIONIII…. ! 🙂 🙂

        2
        2
          1. vasglo

            Bre nea Gosu, ala cu ochii oblici, daca nu-ti place „gigismul fcsb”, ce mai cauti pe aici, nefericitule?! 🙂 🙂

  16. keyser-soze

    1na1nte, ce sa facă televiziunile cu csa? Au încercat cei de la digi sa le facă respirație artificiala, au transmis un meci de baraj. Au renunțat pentru al doilea meci pentru ca audientele erau la nivel de Viata Satului sau Floarea din gradina. Pariez ca or sa înceteze sa transmită meciurile clonei din liga a 3-a tot pe motive de audienta. E normal ca Becali sa facă scandal. Steaua vinde cel mai bine și totuși are parte de presa negativa. Credibilitatea fanatik e cunoscuta iar autorul a scris doar articole despre tenis ?

  17. Gosu

    Atat ai reusit keysere ?
    Totul e bine in rest. Nu stiu de ce naiba nu te vede MM si pe tine sa te unga gigi antrenor. Priceput esti (din toate punctele de vedere), ce sa mai…Liga e pentru voi. Hai cu Basca !

    3
    6
    1. Ioan FCSB

      Gosule de ce Nu ne lasi tu pe noi in pace si nu mergi la CSA2017 pe site-ul libertinelor? Marele stelist adrian de la Cluj care nu cred ca a vazut Steaua decât de maxim 2 ori in realitate. Mergeți toți care îl apostrofati pe cel mai bun portar stelist de dupa 1989, TATARUSANU. Mergeți acolo sa spuneti ca Duckadam a fost in portar slab, dar mai respectat in afara țării decât în România. Pe Tatarusanu nici nu il baga in seama deși vand tricouri de campioni cu echipă din care a făcut și el parte. Si dupa aceea nu mai recunosc nimic. Mergi Gosule acolo. Sa te faca oamenii aia fericit..aici nu prea esti…

      3
      3

Lasă un răspuns