In vino veritas: Sigla de la militari, conservată la Cotnari (?!)

de | mai 6, 2015

Compania producătoare de vinuri Cotnari doreşte să achiziţioneze marca Steaua, aflată în prezent în posesia Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti prin decizia irevocabilă din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Conform unui comunicat de presă remis, miercuri, agenţiei de presă MEDIAFAX, Cotnari îşi motivează intenţia de a cumpăra marca prin faptul că nu doreşte ca aceasta să îşi piardă din valoare ca urmare a disputei dintre CSA Steaua București şi SC FC Steaua București SA.

Luând la cunoştinţă din presă despre vânzarea mărcii Steaua şi fiind interesată de cele mai importante simboluri cu valoare naţională, compania Cotnari îşi manifestă interesul de a achiziţiona această marcă. Compania Cotnari nu doreşte ca acest simbol naţional să-şi piardă din valoare în urma acestei dispute. De aceea, aflată în plină campanie de comunicare „Cotnari – Unic Românesc”, compania a decis preluarea mărcii Steaua„, se menţionează în comunicatul citat. Producătorul de vinuri susţine că sigla va fi amplasată în Sala Ştefan cel Mare a companiei, alături de alte simboluri naţionale, „fiind destinată să perpetueze amintirea singurei echipe din România care a câştigat Cupa Campionilor Europeni„.

Constantin DeleanuConstantin Deleanu, directorul general al companiei Cotnari, anunţă că e dispus să liciteze 100.000 de euro pentru achiziţionarea mărcii Steaua! Dacă va câştiga licitaţia, Deleanu intenţionează să pună sigla Steaua în sala „Ştefan cel Mare” din cadrul companiei.

Zilele trecute am văzut la ştiri un domn care spunea că sigla Stelei nu valorează nici 5.000 de euro. Nu vreau să spun despre cine este vorba, se ştie despre cine vorbesc. Atunci m-am întâlnit cu colegii mei într-o şedinţă şi am decis să luăm sigla. Avem aprobată suma de 100.000 de euro pentru acest lucru. Sigla Steaua este un simbol cu valoare naţională şi va sta la loc de cinste, alături de sutele de medalii obţinute de Cotnari, de un tablou de valoare inestimabilă a lui Ştefan cel Mare, vechi de 100 de ani, dar şi de o copie a spadei lui Ştefan cel Mare. Cum Ştefan s-a bătut cu acea spadă, la fel şi generaţia de aur a Stelei a luptat eroic cu Barcelona, la Sevilla, pentru a câştiga Cupa Campionilor Europeni. Nu putem lăsa ca sigla Stelei să fie batjocorită şi vrem să o luăm pentru a o ţine la loc de cinste”, a declarat, directorul general al companiei Cotnari, Constantin Deleanu.

Acest domn Deleanu pare Goubi din filmul „Un idiot la Paris”. Goubi, idiotul satului, visează să vadă Parisul, doi consăteni îl îmbată şi îl duc în capitală. Distinsul Deleanu, ori era după o degustare din câteva butoaie de Cotnari, ori vrea publicitate gratuită la campanie de comunicare „Cotnari – Unic Românesc”.

1) Nu știe că prin licitație CSA vrea să inchirieze, nu să vândă sigla.

2) Jigneste CSA-ul, spunând „Nu putem lăsa ca sigla Stelei să fie batjocorită şi vrem să o luăm pentru a o ţine la loc de cinste„.
Alo! Nea Podgorie, sigla este pe perete la CSA. Crezi că pe pereții de la Cotnari o vei conserva în vin sau va fi păzită mai bine de batjocură cu sabia lui Stefan cel Mare, decât o poate face juristul Talpan dacă e pe perete la CSA?

3) Businessman-ul vinului habar nu are că CSA plătește peste 120.000 de euro(cu TVA) numai pentru evaluarea siglei. Generalul de la Cotnari rupe baierele pungii ca Hagi Tudose și vrea să o cumpere cu … 100.000 de euro!!! Asta e valoarea în viziunea lui pentru „Sigla Steaua, simbol cu valoare naţională„, cum spune el cu emfază proletară. Măi, Bachus, dacă te aude Talpan te judeci cu el pănă la Haga pentru o așa jignire de ofertă.

4) Intenția de a pune la păstrare sigla Steaua în sala „Ștefan cel Mare” sună ca o ironie. Nu stie că dușmanul Stelei este clubul dintr-o șosea numită tot „Stefan cel Mare”. Steaua în sală, Dinamo la șosea.

5) Cotnari vrea sa o pună la conservat pe un perete, ca un colecționar, nu să o pună în valoare sportivă continuatoare, ca investitor.
Directore! E marcă de fotbal nu timbru(marcă) de colecție, cap de bour!

Din păcate, ăsta este doar episodul Cotnari din tragicomedia „Licitația siglei”, care va ține capul de afiș în media.

XRay

5 comentarii la „In vino veritas: Sigla de la militari, conservată la Cotnari (?!)

  1. alexandru-h

    Omul nu e deloc idiot, ci a facut exact ce trebuia pentru propria sa firma. Si-a asociat brandul cu Steaua in mod gratuit in toate ziarele si site-urile de sport (si nu numai). Nici nu conteaza daca a vorbit in mod serios sau nu, poate sa tina chestia asta in picioare pana in ziua licitatiei. Bravo lui! Uite cum a obtinut si niste reclama gratuita pe site-ul suporterilor stelisti gratie redactorului-sef! 😀

    PS. Iar daca vrei sa vorbim serios, poate fara probleme sa inchirieze sigla Stelei si sa o puna in sala aia. Poate sa faca contract pentru ca marca sa apara pe etichetele de vin. Doar e sigla CSA-ului, nu? Atata timp cat nu primeste o licenta exclusiva, are libertatea asta…

  2. xray Autor articol

    Poate, normal că poate să o pună în sală, dar numai dacă Talpan a mințit ” vor participa numai cluburi de fotbal”.

    Sigla de pus pe pereți, sticle etc. nu a licentiat-o la diverși prin licitație publică și nici nu a făcut evaluare. Despre asta-i vorba.

    Referitor la reclamă … dacă și articolul ăsta face reclamă Cotnari sau Cotnari mai are nevoie de reclamă pe site-ul fcsteaua … înseamnă că steliștii beau numai apă. 🙂

  3. tiempo

    De-a dreptul penibil. Nici nu stiu de ce am citit presa ultimele 2 zile. Parca nu erau suficienti 2 incompetenti (si aici ma refer la domnul jurist, respectiv domnul cioban), a mai fost nevoie sa rasara inca unul (domnul alcoolizat). Asta-i Romania, tara pe care o iubim !

Lasă un răspuns