Topul financiar al cluburilor de fotbal din Liga 1 în anul 2014

de | iulie 7, 2015

Fotbalul din Liga 1 s-a scufundat într-o criză financiară adâncă, arată cifrele de bilanț ale cluburilor, apărute recent la Ministerul Finanțelor Publice pentru anul 2014. Doar Steaua București și F.C. Viitorul, Astra Giurgiu și Pandurii Târgu Jiu aveau o situație financiară stabilă la finele anului trecut.

Echipele de fotbal din Liga 1 sunt organizate juridic în societăți comerciale și în asociații sportive. De aici, modul diferit de raportare al bilanțurilor financiare la Ministerul Finanțelor Publice.

Dintre cele 14 echipe care vor lua startul în noua ediție de campionat, doar 6 sunt organizate ca societăți comerciale pe acțiuni. Dintre acestea, două au raportat profituri la sfârșitul anului trecut: Fotbal Club „Steaua” București S.A. și Fotbal Club Viitorul S.A.

Au avut pierderi societățile: Dinamo 1948 S.A. (1,33 milioane de euro), Fotbal Club Petrolul S.A. (1,37 milioane de euro), Fotbal Club CFR 1907 Cluj S.A. (7,18 milioane de euro) și Club Sportiv U Craiova S.A. (4,05 milioane de euro).

Clubul lui Gigi Becali a avut cea mai mare cifră de afaceri în 2014 din Liga 1:  23,16 milioane de euro, în scădere cu 37% față de anul 2013. Profitul net raportat a fost de 4,88 milioane euro, mai mic cu 58,8% față de anul precendent. Bilanțul pozitiv se datorează vânzării de jucători de anul trecut și participarea în faza grupelor din Europa League. De remarcat că la finele anului trecut, clubul avea datorii de 625.862 euro, cele mai mici dintre echipele care funcționează ca societăți comerciale.

Cluburi Societăți Comerciale – 6

Echipa lui Gică Hagi, F.C. Viitorul, este operată de societatea comercială Fotbal Club Viitorul S.A. din Constanța. A avut o cifră de afaceri 2,33 milioane de euro, în creștere cu 60% față de anul 2013, și a raportat un profit net de 1,55 milioane de euro, mai mare cu 135% față de cel de anul precedent. Avea datorii la sfârșitul anului trecut de 3,24 milioane euro.

Dinamo1948 SA a avut a doua cifră de afaceri din Liga 1, dar la mare distanță de F.C. „Steaua” București S.A. Datoriile clubului se ridicau la 14,76 milioane de euro, a doua cifră ca mărime după Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA (23,9 milioane de euro). Club Sportiv U Craiova S.A. a raportat pierderi de 4,05 milioane de euro la o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro.

Cluburi Asociații Sportive – 7

Dintre cele 7 cluburi de fotbal din Liga 1, constituite ca asociații sportive, doar Asociația Fotbal Club Astra Giurgiu și Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu au raportat excedent. Clubul finanțat de omul de afaceri Ioan Niculae a avut un excedent de 573.000 de euro iar clubul din Târgu Jiu unul de 109.596 euro. Totuși, asociația din Giurgiu avea datorii ce trebuie plătite în acest an de 4,29 milioane de euro.

Alte cinci asociații au raportat deficit la finalul anului 2014: AS FC ASA 2013 Târgu Mureș (784.000 euro), Clubul Sportiv Concordia Chiajna (447.000 euro), Clubul Sportiv Municipal Studențesc Iași (7.300 euro), ACS Poli Timișoara (50.124) și Asociația Fotbal Club Botoșani (542.000 euro). ACS Poli Timișoara și Asociația Clubul Sportiv Inter Voluntari sunt nou promovate în Liga 1. Asociația din Voluntari nu are bilanțul depus la Ministerul de Finanțe.

Tragând linie, doar patru echipe din cele 14 ce se pregătesc să înceapă campionatul aveau profituri/excedente la sfârșitul anului 2014: Steaua, FC Viitorul, Astra Giurgiu și Pandurii Târgu Jiu.

Insolvența a devenit cel de-al 12-lea jucător pentru multe echipe de fotbal din Liga 1.

Autor: Petre Barbu, Forbes Staff

Preluare de pe Forbes Romania

Notă Redacției

  • Datele sunt oficiale și furnizate de Ministerul de Finanțe.
  • Graficele sunt interactive și puteți selecta ce  categorie de date să afișeze:Screenshot_1

 

XRay

2 comentarii la „Topul financiar al cluburilor de fotbal din Liga 1 în anul 2014

  1. xray Autor articol

    Forbes avea și un update. Nu l-am mai citat, dar găsind o replică inedită într-un articol o fac acum.

    UPDATE 1Conducerea ASA Târgu-Mureș a informat pe 6 iulie a.c. jucătorii și echipa tehnică asupra faptului că, temporar, conturile clubului au fost blocate în urma controlului ce a avut loc în perioada 2014-2015, la sediul asociației. Această măsură a blocării conturilor a fost contestată de club în instanță, urmând să se judece solicitarea asociației.

    În aceste condiții, conducerea clubului va regândi strategia viitoare a întregii echipe, dar prioritar va fi achitarea restanțelor către jucători și către personalul aflat sub contract. De asemenea, conducerea clubului își reafirmă atitudinea sa de totală transparență și colaborare pentru clarificarea cât mai urgentă a cazului”, se arată în comunicatul publicat luni pe site-ul clubului din Târgu-Mureș.

    Articol romaniansoccer.ro: Campioană sub asediu?

    Nu, nu e vreo „bombă” despre Steaua, dinspre colecționara de trofee venite cum-necum avem vești tot mai bune – Jiji joacă tare spre a-și asigura finul de un debut fast în rolul de antrenor fără patalama. Întrebarea din titlu pleacă de la o alta, de fond: ce s-ar fi întâmplat dacă ASA nu capota exact pe linia de sosire a celui mai bun, surprinzător, favorabil sezon din istoria fotbalului din Târgu Mureș?

    Și trecem mai departe sub semnul mirării: mai aveam acum parte de anchetă la clubul civil cu predecesor militar (în scripte și la nivel de conducere, că Boloni, Ispir, Hajnal sau Fazekaș nici nu știau să ia poziție de drepți și să salute superiorul doar cu chipiul peste freză)? Aveam, mai mult ca sigur, mâna lunga a DNA-ului ajungând în orașul florilor mai de demult, de când cu zborul lui Avram (Vasile) în elicopterul burdușit, zice-se, de sticle care fac poc și bulbuci etc, o acțiune de blocare a conturilor presupunând timp de lucru în taină al procurorilor, fără legătură directă cu cântecul de lebădă al Oțelului.

    Ca să nu ne arătăm viteji după război, trebuia să „mirosim” ceva din plecările precipitate ale lui Ciubotariu sau Răducan, poate chiar din sucombarea exact pe final a revelației ediției, mai ales că se confirmau zvonurile despre fotbaliști ce trăiau numai din prime. Acum e clar, ceva era putred în Danemarca fotbalului susținut de o primărie, fenomen depășit de vreme (cum se va fi dovedit, mai mult ca sigur, și la Iași, deși acolo edilul-șef plătește pentru altfel de simpatii – de natură amoroasă). Aducerea scumpului Bursuc ne-a mai amețit de cap, alungându-ne un timp scurt suspiciunile, dar iată-ne acum puși în fața adevărului gol-goluț al conturilor blocate, al jucătorilor puși să aleagă dacă continuă sau nu cu salarii 30 la sută.

    Ce ar fi fost dacă ASA câștiga campionatul? Nimic mai mult, sau mai puțin, decât un nou cutremur, o altă rușine pentru fotbalul românesc! O laureată sub sechestru – atât ne mai lipsea!! Chiar dacă se vor găsi unii să susțină că s-a întâmplat și la case mai mari, fenomenul Târgu Mureș pune capac unei competiții chinuite, cu prea puternic iz penal. Concluzia ar fi un oftat de ușurare, poate și pentru niscaiva simpli microbiști, dar mai mult ca sigur pentru echipa revoluționară din fruntea federației: bine că nu a câștigat titlul echipa din Târgu Mureș. Așa bine, însă, nu e de dorit nici dușmanilor…

    Preluare de pe romaniansoccer.ro

Lasă un răspuns