„FCSB – formația pozitivă, CFR Cluj – înghesuită”. „Sângele lui e alb-vişiniu, câte trofee să mai pună Haţegan CFR-ului?”

de | martie 19, 2018

Nota Redacției. Continuăm să vă prezentăm încă 3 articole-opinii despre controversatul derby CFR – FC Steaua 1-1, preluate de la formatori de opinii  din fotbal, independenți de lumea stelistă.

Prin acest demers nu ne plângem, ci prezentăm realitatea din ochii opiniei publice avizate, cu speranța că vom apuca și acele vremuri când starea de normalitatea va fi standard în fotbalul românesc, nu excepție.

În competiții, detaliile fac diferența dintre adversari apropiați valoric. Un campionat este și un test de anduranță. Diferența dintre bun și slab se face numai la final prin constanța rezultatelor obținute pe parcursul etapelor. Dacă într-un meci direct învingi o viitoare campioană, nu înseamnă că tu ești cel mai bun. Ai câștigat o bătălie, dar nu și războiul!

Să lăsăm păguboasa „legea a compensației”: dacă s-a greșit o dată în detrimentul tău trebuie să accepți și o a doua greșeală făcută în favoarea ta! Și invers.

Nu dorim arbitraje pro sau anti Steaua, ori alt club!

Milităm ca titlul să fie decis pe teren, în litera și spiritul Regulamentului, și să-l câștige cel mai bun club după parcurgerea celor 26 etape din sezonul regular și 10 din Play off!

X Ray


FCSB – formația pozitivă, CFR Cluj – înghesuită

FCSB a fost formația pozitivă în derby-ul campionatului, a jucat mai direct, mai pe poartă, e drept și pentru că era nevoită să atace la 1-0 pentru CFR.

Echipa lui Dică a dovedit că are forță și a demonstrat că, atunci când vii cu argumente fotbalistice, ai șanse să și obții ceeea ce îți dorești.

Antrenorul oaspeților a mutat bine la pauză, chiar dacă destul de riscant, pentru că a amețit, aparent, toate liniile (Momcilovici a trecut fundaș central, Junior Morais s-a retras de la închidere în stânga defensivei, a schimbat și în linia de trei din spatele lui Alibec – Florin Tănase în locul lui Texeira). Avea nevoie în centrul terenului de un jucător care stăpânește mingea, care o lovește corect, cu precizie, pentru a deschide jocul în adâncime. Tocmai de asta l-a băgat pe Cristi Tănase, iar FCSB a arătat mult mai bine.

„Bătrânul” Tănase a câștigat teren, a pasat mereu înainte, permițându-i lui Budescu să apară mai în față și să pună o presiune mai mare pe poarta adversă. Având în spate un bun pasator, Denis Man și Florin Tănase au încercat mai mereu demarcările în viteză, au forțat careul advers, fiind susținuți și de Junior Morais în stânga (de unde a pornit și golul egalizator), dar și de Benzar – mai rar, într-adevăr, din dreapta.

FCSB a jucat un fotbal pozitiv, CFR a făcut ce ne-a obișnuit. A dat gol și a încercat să țină de rezultat, deși se păcălise și cu Iașiul, în prima etapă din play-off, când a avut noroc până la urmă. Iar în inferioritate a jucat doar 8 minute în fața echipei lui Dică, deci argumentul că era normal să se retragă nu ține.

  1. Penalty greșit acordat pentru CFR în minutul 39 (mingea îl lovește în umăr pe Benzar);
  2. Penalty neacordat la Țucudean (N.R. -e vorba de Peteleu), în minutul 58, după un fault clar al lui Pintilii.
  3. Eliminare greșită a lui Pintilii (atacul căpitanului de la FCSB nu a avut intensitate, era indicat cel mult un galben).

Per total, un meci bun, tensionat, cu un fotbal de calitate, mai ales în repriza a doua, când FCSB a făcut legea. Campionatul se joacă, ambele combatante de aseară au un plus valoric față de Craiova lui Mangia, și se vor bate probabil pentru titlu până în ultima etapă.

Florin Caramavrov
Preluare de pe http://caramavrov.ro


Daniel Şendre despre Haţegan, după CFR – Steaua 1-1: „Ai greşit sportul, băiatul meu” 😉

Editorialistul FANATIK.RO analizează la cald meciul care ar fi putut s-o facă pe CFR campioană, dar care doar a acutizat lupta pentru titlu. Şi dă de pământ cu centralul Haţegan.

FR Cluj pe primul loc, cu 33 de puncte, meci acasă, deci o şansă în plus pentru o victorie care ar fi adus-o mai aproape de titlu. Steaua pe 2, cu două puncte mai puţin, în deplasarea cea mai grea, cu obiectivul să nu piardă, teoretic, pentru a rămâne aproape de lider. Şi răbufnirea lui Pintilii de la conferinţa de presă, care spunea că toţi jucătorii din Liga 1 sunt la pământ şi că nu pot juca decât aşa cum sunt.

De aici a pornit CFR – Steaua. Numai că CFR a arătat ca o echipă care nu îşi doreşte să tranşeze lucrurile în seara asta, iar Steaua ca una care nu ştie să joace doar ca să nu piardă. Sau care nu vrea să joace aşa.

Steaua arată la fiecare meci ca şmecherul cartierului, întors după câţiva ani din străinătate, timp în care poziţia i-a fost subminată. Intră în barul aglomerat, îşi rupe cămaşa şi zice: m-am întors, ăsta sunt, are cineva ceva de comentat?

Oamenii lui Dică s-au urcat pe CFR de la început, cu toate liniile, făcând pressing foarte sus, pentru a-i impiedica pe clujeni să construiască. Atât că formaţia antrenată de Dan Petrescu nu îşi propusese asta, dimpotrivă, îi aştepta pe roş-albaştrii cum îi aşteptau oştenii lui Mircea pe turci, în mlaştini. Şi le-a ieşit încă o dată maneaua. Pentru că manea şi e, nu tactică, nu geniul lui Dan.

De ce le-a ieşit?

Pentru că Steaua a debutat în nouă oameni, din păcate, nu în 11, cum îi permitea regulamentul, cu Teixeira foarte şters şi Alibec degeaba pe teren. Dacă nu ai şti cum stau lucrurile în ceea ce-l priveşte, ai crede că asta îi spune antrenorul să facă: să gesticuleze la fiecare fază, să înjure arbitrul, brazdele şi vântul, nu să joace fotbal.

Din prima repriză n-am reţinut decât dorinţa Stelei de a arăta că e Steaua şi încăpăţânarea lui CFR de a arăta ca o echipă meschină şi urâtă, dar norocoasă. În seara aceasta, norocul ei a fost Haţegan, care a acordat un penalty de tocilar, unul care a mâncat cartea, dar care nu va sclipi niciodată ca arbitru, pentru că nu are fler. Altul cu adevărat dăruit pentru meseria asta n-ar fi acordat niciodată penalty la Benzar. 1-0 pentru CFR şi lucrurile arătau rău pentru Steaua la pauză.

Repriza a doua a făcut însă dreptate. Cu Steaua cea care a continuat să joace fotbal şi cu CFR apărând un rezultat convenabil, finalul a readus firescul. În minutul 90 + 2 Gnohere a făcut 1-1.

Şi campionatul se joacă în continuare!

De eliminări şi de prestaţia tocilarului Haţegan n-am mai amintit, pentru că n-avea rost. Nici nu mă mai interesează dacă au fost corecte sau nu, pentru că meciul Elveţia – Irlanda şi faza de la penaltyul de azi m-au convins. Ai greşit sportul, băiatul meu 😉

Daniel Şendre
Preluare de la fanatik.ro


Porumboiu, atac fără perdea la adresa lui Haţegan: „Toată lumea ştie că a stat în pat cu cei de la CFR, cum să spunem acum că e fată mare? Câte trofee să mai pună în vitrina lor?”

Dacă Ion Crăciunescu şi Cristi Balaj au venit cu argumente din Legile Jocului, Adrian Porumboiu „l-a lovit” fără mănuşă albă pe Ovidiu Haţegan. Fostul acţionar de la FC Vaslui îl acuză pe singurul arbitru român din UEFA Elite că a stat în pat cu cei de la CFR Cluj.

Video. Hategan DISTRUS de Porumboiu:”Cate Trofee sa le mai puna in Vitrina celor de la CFR?!”

https://youtu.be/Rgu6ayLIgJk

„Cum să dai la nivelul acesta un asemena penalty? E uluitor! Nu am niciun dubiu că Haţegan are locul lui bine stabilit în vitrina celor de la CFR Cluj. Haţegan e setat pe treaba asta. N-are cum să-i mai iasă din corp asta. Sângele lui e alb-vişiniu, câte trofee să mai pună Haţegan CFR-ului? Nu e prima dată, eu am spus în mai multe emisiuni. Încă de acum un an de zile repetam această afirmaţie. El nu trebuie să arbitreze CFR Cluj, aşa ar fi corect. Haţegan ar trebui să fie şi protejat, el nu trebuie trimis acolo! Toată lumea ştie că a stat în pat cu cei de la CFR, cum să spunem acum că e fată mare?

Compensarea unei greşeli nu e anularea primei greşeli. E încă o greşeală! E păcat, intervin multe discuţii şi nu e în regulă. A ajuns la un nivel la care nu se mai opreşte. Între Haţegan şi CFR Cluj e o legătură mai mult decât bolnăvicioasă. De unde să ştie Alexandru Deaconu ce delegări să facă? El n-a făcut atâtea crime la viaţa lui?”, a spus Porumboiu, la Pro X.

Ce spunea Porumboiu în noiembrie 2017, după greşeala lui Haţegan din meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial dintre Irlanda de Nord şi Elveţia: „El are modificări în ADN, are porniri de a ajuta anumite echipe. E crescut în laboratorul CFR-ului şi cu o contribuţie mică a lui Dinamo, când Borcea controla chiar şi vântul.Am simţit şi eu pe pielea mea, când a direcţionat campionate către CFR. Modificarea ADN-ului îi asigura un spate şi nu-l deranja nimeni”.

Transcript preluat de la  Propsport.
*Montajul foto ne aparține.

 

4 comentarii la „„FCSB – formația pozitivă, CFR Cluj – înghesuită”. „Sângele lui e alb-vişiniu, câte trofee să mai pună Haţegan CFR-ului?”

  1. killertits

    Imi cer scuze de offtopic, dar nu am gasit alt thread potrivit pentru o mica dezbatere…poate ca e nevoie de un articol nou, poate nu, dar iata :

    http://www.ziare.com/steaua/stiri-steaua/exclusiv-adevaratul-motiv-pentru-care-steaua-nu-poate-juca-din-nou-in-ghencea-1414332

    Dupa cum probabil s-a aflat deja, CSA va juca meciul cu Rapid ( unul dintre ele ) pe stadionul din Chiajma, desi l@berii se bateau cu pumnii in piept ca vor juca pe NA, ca vin zeci de mii si plm, daca in 2016 stadionul era nepotrivit pentru meciuri, din cauza cui…se stie deja, ce ma frapeaza e urmatoarea chestie…

    „”Conform surselor noastre, pentru remedierea problemelor gasite la stadionul Steaua ar fi necesara o suma ce ar depasi 100 de mii de euro, insa Armata nu are acesti bani disponibili pentru a-i investi.”””

    Este vorba de martie 2016, adica acum 2 ani mai exact, dar 100.000 pentru procesele lu’ Talpa Lenta s-au gasit banii ? Wtf ?

Lasă un răspuns