FC Steaua – CSU Craiova 1-1! „Unitatea de elită” a Stelei cinstește ziua unui erou militar!

de | iulie 29, 2017

Gest emoționant al steliștilor din „Unitatea de Elită”!

Aseară, printre cei  11.000 de steliști prezenți pe Arena Națională s-a aflat și eroul național, plutonierul în retragere Daniel Porumb, rănit pe frontul din Irak  în urmă cu 10 ani și rămas țintuit într-un scaun de rotile. Suporter înfocat al Stelei,  eroul a împlinit vineri vârsta de 37 de ani și clubul FC Steaua (FCSB), „Unitatea de Elită” a Stelei (cum foarte inspirat i-a spus Becali), a decis să îl invite la partidă să înmâneze arbitrilor mingea de joc pentru startul meciului.

Îmbrăcat în echipamentul roș-albaștrilor, Daniel Porumb s-a fotografiat alături de jucătorii Stelei și a primit din partea acestora un tricou cu autografe, fiind ovaționat de toți cei aproape 12.000 de spectatori, printre care și 1000 de fani CSU. Un moment emoționant și pentru cei aflați în fața televizoarelor.

Cine este eroul militar Daniel Porumb?

  • Despre eroul Daniel Porumb informații Aici

Acum un an, în 2016, la inițiativa clubului  „FCSB”, steliștii Mihai Pintilii și Nicolae Stanciu, însoțiti de Cătălin Făiniş, ofiţerul de presă al Stelei,  l-au vizitat pe eroul Daniel Porumb de ziua lui, eveniment consemnat oficial de MApN, dar și de noi pe fcsteaua în articolul „Banii sau viața”: „În ziua în care notificarea semnată de comandantul CSA Steaua, George Boroi, precum și de juristul clubului sportiv, locotenent colonelul Florin Talpan, a fost facută publică de Udrea, Ministerul Apărării a postat pe Facebook un mesaj în care îi numește pe Nicușor Stanciu și Mihai Pintilii jucătorii „STELEI”, nu ai clubului „FCSB”. Postarea a venit ca urmare a unui gest al celor doi jucatori pentru un veteran rănit într-un teatru de operatiune din Irak. 
Image result for Daniel Porumb steaua
Videoclip

  • Mesajul postat de MApN AICI

Show-ul Stelei cu CSU: cu ratările și-o gafă, le făcurăm bafta lată, măi, măi!

Oltenii italianului „cinci pe fund”, veniră cu 5 autobuze parcate la poartă și 3 scutere înfipte „la mălai” pe linia de centru: Mitriță, Băluță și Gustavo. Norocul craiovenilor a fost cu steliștii filantropi, altfel nu mai apucau să calce în careul  lui Niță cu mingea la picior. Băieții lui Nic au pus „juveții” pe contraatac, de vreo trei ori, prin pase greșite de toată jena. Ultima pasă-gafă, cea a lui „Lampard of Pipera”, a fost sinucigașă, umflând cota lui Băluță (’28) cu al 3-lea gol în 3 etape. Ca și FC Voluntari, CSU a detonat bomba pe Arena Națională la primul șut pe poartă, și tot dintr-un cadou.

Frustrată de scor, Steaua a răbufnit în ofensivă ca omul zgâriat de un motan vopsit să pară Leul din Bănie. Nu digeri ușor un gol încasat penibil, după marile ratări ale lui Gnohere (’17) sau cea a lui Tănase (’18), când „decarul” a fost trântit în careul de 6 m și centralul Istvan Kovacs nu a acordat penalty. Acţiunea frumoasă a pornit de la o pasă inspirată a lui Pintilii, însă în ciuda centrării excelente a lui Teixeira, Tănase nu a reuşit să trimită în poartă din careul mic, fiind evident obstrucționat cu mana de fundașul Brathe.

După golul lui Băluță, au urmat alte 4 ocazii mari ale steliștilor. Prima ratată tot de Tănase (’34), care a driblat ca în curtea școlii tot flancul stâng oltean și a vrut să intre cu mingea în plasă în loc să paseze în faţa porţii, unde aşteptau Man și Gnohere. „Decarul” a încercat să marcheze din unghi de la 1 m de poartă, șutul fiind blocat de Calancea. Următoarele ocazii au fost irosite de Man (’38), Gnohere (’40) si Momcilović (’45). Toți au trecut pe lângă gol din poziții ideale de a marca.

Prima repriză, până la gol, a fost mai încâlcită. Oltenii au fost mai proaspeți pentru un pressing agresiv  și steliștii mai neinspirați să îl contracareze. De aceea a părut oarecum echilibrată, iar golul lui Băluță, marcat dintr-o prostie a lui Ovidiu Popescu,  a tras fals spuza și pe turta de imagine a oltenilor. Altfel, elevii lui Mingia au băgat fundulețul lor „alb-albastru” în poartă din primul minut. Același viciu de imagine s-a întâmplat și cu Enache. A fost suficientă o centrare în bălării, din repriza a doua, să i se șteargă tot ceea ce a făcut bun aseară.

  • InStat – Prima repriză. Ocazii de gol 9-4 ( 3 din pase greșite și 1 șut pe lângă)

Dacă în prima repriză craiovenii au mai mișcat ceva, alergând după minge și de câteva ori pe contraatac, în repriza a doua, Steaua a arestat balonul, iar Devis Mingia i-a trecut instant de la „autobaza 5-1-3” la „betonul 9-1”. Până la egalare, Craiova n-a mai trecut de două ori centrul terenului, însă în tabara roș-albastră s-a deschis show-ul ratărilor într-un meci jucat la o singură poartă.

Steaua a reușit egalarea abia în minutul 62, prin Gnohere, cu o reluare din 6 m la o minge respinsă în față de Calancea după un șut excelent a lui Balașa de la 25m. Dar roș-albaștrii aveau deja în cont alte mari ratări semnate de Man (’48- ratare singur cu portarul, ’49- cap pe lângă poarta), Enache (’53- șut puternic din careu de puțin pe lângă viclu), Gnohere (’60- cap peste poartă)…

În repriza a doua au mai intrat Larie ( înlocuit Pintilii-’46), De Amorim (Teixeira-’46) și Daniel Benzar (Gnohere-’70). După ieșirea lui Pintilii și Teixeira, spre stupefacția tuturor, banderola de căpitan a fost dată lui Bălașa (!?), ceea ce înseamnă că el a fost desemnat cel de-al patrulea căpitan stelist, primii trei fiind Pintilii, Budescu și Teixeira.

Steaua a forțat victoria, însă până și bara (’71) s-a opus celor 3 puncte, ca ultima aliată la bulanul CSU. Morais obține o lovitură liberă de la 17 m, după o pătrundere în care i-a dat mingea printre „urechi” unui adversar și apoi a mai culcat din fentă alți doi. Surprinzătorul căpitan Bălașa, „noul Juninho Pernambucano” (*smile*), a șutat din nou excelent, dar Calancea a respins norocos în bară. Din bară, tot cu noroc, mingea nu a trecut de linia porții cu toată circumferința,  și îngerul păzitor al oltenilor a reușit,  in extremis, să o arunce în corner.

  • InStat – Repriza a doua. CSU Craiova „zero” pe linie! 

Se joacă la o singură poartă ca-n copilărie, ”la mălai” sau ”21”, cu oltenii în rol de ”ăla mic care stă în poartă”. Calancea mai respinge o dată o lovitură liberă trimisă în bară de acelaşi Bălaşa, iar FCSB-ul caută lovitura decisivă cu Daniel Benzar în locul lui Gnohere. Oltenii îşi dau seama că nu mai fac faţă şi jocul e fragmentat. Schimbări, accidentări, trageri de timp, însă scopul e obţinerea de puncte, nu e de joacă. Îşi ating obiectivul într-un final care tinde să devină jenant, final în care FCSB a transformat în noroi gazonul din jumătatea de teren a lui CSU.”, scrie în cronica sa și un neprieten al Stelei de la Prosport, Cristian Scutariu.

InStat raportează date elocvente: 22-4 ocazii de gol, 8-1 șuturi pe poartă din totalul de 16-4 șuturi trase spre poarta și posesie 55-45%. Și cifrele InStat vorbesc despre cum au decurs ostilitățile in teren, dar și despre tupeul olteniilor care la sfârșitul meciului au spus că puteau câstiga partida.  Toate fără piesele grele Alibec și Budescu.

  • Baluță, 23 ani(!): „Am avut multe ocazii, puteam să mai inscriem. Nu mă mulțumesc cu un egal, dar s-a simțit oboseala”. Să mori tu? 🙂
  • „Am fi putut reuși un al doilea gol, dar nu am avut mentalitatea necesară în repriza a doua să dublăm avantajul. Nu am ținut de minge cum ar fi trebuit. Cred că a contat foarte mult factorul mental”, a declarat și Mangia. Normal, nu au mai fost cadouri.  😉

Le răspunde Dică.

În sfârșit se pare ca Becali s-a lovit cu capul de pragul de sus și  a ajuns și el la concluzia pe care am tot pus-o pe aici de la încheierea programului de pregătiri: Steaua nu mai are nici mijlocași și stă doar în Pintilii, după ce i-a dat pe Moke, Muniru si Boldrin, pentru că Ovidiu Popescu nu are constanță. Aseară, „Lampard” a comis-o iar, de data asta cum nu vezi nici prin Liga a 4-a. E drept că înaintea lui, nici Morais nu a fost departe de el. A dat un assist perfect lui Băluță (‘3), care a scăpat singur spre poartă. Numai viteza și siguranța lui Momcilović l-a salvat pe Niță.

  • „Ne trebuie un fundaș central și doi mijlocași centrali. Noi nu legăm jocul de la mijloc, acolo de unde se dă ora exactă. Pintilii e mai mult distrugător, nu îl avem pe al doilea. Dacă se reface Budescu, o să joace Teixeira acolo. Până atunci, ne trebuie un mijlocaș central. Ovidiu Popescu, îmi pare rău, nu e de Steaua”, a declarat Becali, după remiza cu CS U Craiova.

Astfel, Steaua a pierdut primele puncte în Liga 1, după 1-1 pe Arena Naţională cu CSU Craiova. Trei echipe au câte 7 puncte după primele trei etape de campionat: Steaua, CFR si Dinamo.

Mari absenți de pe teren, au suferit în lojă la avalanșa ratărilor

George, poartă tu banderola!

Steaua – CSU Craiova 1-1 | REZUMAT | HD 1080 p

Notă: Mai jos găsiți și înregistrarea meciului întreg

https://youtu.be/E0P4x6PqMnA

Caseta tehnica

STEAUA – CSU CRAIOVA 1-1. Au marcat: Gnohere ’62 / Băluță ’28

  • 11.514 de spectatori au fost pe Arena Națională. Dintre aceștia, aproape 1.000 au fost fani ai oltenilor
  • FCSB: Niță – Enache, Bălașa, Momcilovici, J. Morais – Pintilii, Ov. Popescu – Man, Tănase, Teixeira – Gnohere
    Rezerve: Stăncioiu, Larie, Pleașcă, Szecui, D. Benzar, Grecu, De Amorim
  • CSU Craiova: Calancea – Dimitrov, Spahija, Barte, Fereira, Briceag – Screciu, Zlatinski – Gustavo, Băluță, Mitriță
    Rezerve: Mitrovici, Kelici, Bancu, Rossi, Burlacu, M. Roman, Bărbuț
Statistica InStat

Video

Nicolae Dica dupa Steaua 1- 1 Craiova 30.07.2017

https://youtu.be/qX6oKQrWM_Y

FCSB vs CS U Craiova. Meci întreg! HD 720p

 

Forza Steaua!

X Ray


Avancronica FC Steaua – CSU Craiova

Una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 3-a va fi cea de pe Arena Națională, dintre FC Steaua şi CSU Craiova, duminică, 30 iulie, de la ora 21:00. Comisia Centrală a Arbitrilor l-a desemnat pe Istvan Kovacs să oficieze la centru, secondat de asistenții Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene.Cele două echipe au evoluat în competițiile UEFA: marți – FCS în Champions League și  joi – CSU în Europa League.

  • Craiovenii au fost învinși în prima manșă de la Drobeta-Turnu Severin,  de galonata AC Milan, scor 1-0, într-o partidă în care Băluță & Co. meritau cel puțin un egal după aspectul jocului. Oficialii și jucătorii olteni au promis un retur de foc pe Giuseppe Meazza din Milano motivând că joi și-au învins tracul.

 

Palmares FCS vs CSU

De la revenirea Craiovei fotbalistice pe prima scenă din 2014, acestea s-au mai întâlnit de opt ori în Liga 1, de șapte ori s-au impus steliștii, iar un joc s-a terminat la egalitate.

  • Prima dispută a avut loc pe 2 august 2014, FC Steaua – CS U Craiova 3-1. Adi Popa a deschis scorul, apoi Sânmărtean a stabilit rezultatul pauzei, direct din lovitură liberă, după care, în partea secundă, Varela (minutul 90+3) şi Andrei Ivan (min 90+4, aflat la întâia sa reuşită în campionat) au completat lista marcatorilor.
  • Singurul punct scos de olteni în cele opt jocuri s-a consemnat pe 1 martie 2015, 0-0 pe arena de lângă Parcul Romanescu din Craiova.
  • Steliștii au câştigat şi ambele jocuri din stagiunea 2015-2016, 2-1 în Bănie (Nicolae Stanciu, Gregory Tade / Bogdan Vătăjelu) şi 2-0 pe teren propriu (Paul Papp, Gregory Tade).
  • De asemenea, disputele din sezonul regulat 2016-2017 s-au terminat cu acelaşi scor, 2-1 pentru actuala FC Steaua.
  • Cea mai recentă confruntare a adus şi cea mai mare diferenţă de scor, pe 13 mai 2017, FC Steaua – CSU Craiova 3-0 (Denis Alibec dublă, Antonio Jakoliš).
  • Ultima oară când o echipă din Craiova s-a bucurat de un succes în Liga 1 în faţa Stelei s-a consemnat pe 1 septembrie 2002, FCU Craiova -FC Steaua 3-1 (dublă Verdeş, Sava / Claudiu Răducanu). Au urmat cinci remize şi 18 victorii pentru steliști, printre cele 18 succese din campionat numărându-se şi cel din 29 august 2004, FC Steaua – FCU Craiova 5-0, rezultat care a consemnat cea mai mare diferenţă de scor din disputele directe.
  • FC Steaua este neînvinsă pe teren propriu în confruntările cu o reprezentantă a Craiovei din 29 noiembrie 1989, când CS Universitatea a câştigat în Ghencea cu 2-1 (marcatori Gabi Balint / Ştefan Stoica, Dănuţ Bica; antrenori Anghel Iordănescu / Sorin Cârţu).

Ce este interesant de știut referitor la loturile celor două echipe:

  • Lotul Stelei are 23 de jucători, iar al celor de la CSU Craiova 29.
  • 867 mii € este Cota medie pe transfermarkt la un jucător de la Steaua (total lot 19,95 mil. €) și de 388 mii € la CSU (total lot 11,8 mil. €).
  • 4 jucători străini joacă în tricoul Stelei, pe când CSU Craiova are în lot nu mai puțin de 11 „stranieri”!
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Steaua – 26,5 ani și CSU Craiova- 24,1 ani.

Bilete pentru Steaua-Craiova, de sâmbătă la case!

„FOARTE IMPORTANT!
Suporterii care doresc sa faca deplasarea in Cehia, pentru returul cu FC Viktoria Plzeň, din preliminariile UEFA Champions League (2 august), pot achizitiona bilete de la Casa de Bilete de pe Strada Maior Coravu (National Arena), la pretul de 11 euro/bucata!
Programul caselor de bilete este urmatorul:
SAMBATA – 11:00 – 19:00
DUMINICA – 10:00 – 21:00″, este anunțul oficial pe pagina de Facebook.

Peluza roș-albastră a sunat adunarea pe Fb

FC Steaua vs CSU Craiova

  • Conferinta de presa Nicolae Dica inaintea partidei cu CSU Craiova

Așadar, duminică Steaua va da piept cu CSU Craiova pe National Arena, după ce în această săptămână, ambele formații au fost implicate și în meciurile din cupele europene.  Va fi o partidă dificilă, fiecare echipă fiind cu gândul la meciul lor retur din UEFA. Steaua va întâlni miercuri pe Viktoria la Plzeň, după un 2-2 acasă, iar joi, CSU va intra pe San Siro cu moralul ridicat, decisă să  dea lovitura pe tabeă și imagine. În acest context, duminică seara, cred că titularii de drept vor căuta să evite accidentările cu intrări la limită. Mai mult, visul oricărui jucător de la CSU este să facă meciul vieții pe templul fotbalului din Milano în Europa League.

Pe hârtie, atuurile ar fi de partea Stelei, în fața CSU, prin valoarea lotului,  forța ofensivă și ascendentul moral dat de palmaresul direct cu o serie de 8 victorii în ultimele 9 partide contra CSU. De partea oltenilor stă omogenitatea echipei, care nu a suferit schimbări radicale ca în cazul Stelei, dublată viteza și tehnicitatea în regim dinamic a unor jucători ofensivi. Aspect sesizabil și în partida lor cu neomogena AC Milan, care nu avea nici jucătorii în parametri fizici normali.

Însă în realitate, atacul Stelei nu va putea conta pe artileria grea. Budescu s-a accidentat în meciul cu cehii și va lipsi 3 săptămâni. Vedetele  Alibec  și Tănase sunt ieșite din formă, Bizonul nu pare a fi apt pentru 90 de minute de turație normală, iar veteranului Teixeira îi este greu să mai ducă  meciuri „full time” din 3 zile la 37 de ani. În condițiile expuse mai sus,  portughezul și francezul par singurele speranțe ale steliștilor într-o victorie miercuri la Plzeň: playmakerul și pivotul cu lipici la gol.

Folosirea „titularilor” de mai sus  în meciul cu ASC Poli, disputat cu 4 zile înainte  de partida cu Viktoria, în loc să crească jocul echipei, a scăzut randamentul individual. Partida dură de la Timișoara este și o posibilă cauză a rupturii lui Budescu după doar 60 de minute de efort pe Arena Națională.

  • Diagnosticul după efectuarea RMN-ului este ruptură musculară la gamba piciorului drept . Prin urmare, Budescu va rata partida retur şi meciurile din play-off-ul Ligii Campionilor sau al Ligii Europa.

În mod normal, duminică, Dică ar trebui să îi odihnească pe toți titularii menționați mai sus, să nu riște accidentarea lor, și să facă loc celor pe care i-ar putea folosi  miercuri, în caz de forță majoră, oferindu-le astfel și meciuri oficiale în picioare. Returul cu Plzeň are o importanță capitală și pentru imaginea Stelei, nu doar financiară.

Dacă în ofensivă Dică are variante rezonabile de înlocuire pentru un  meci de Liga 1, în apărare este cu spatele la zid, constrâns de lot la doar 2 fundași centrali.  Aici este călcâiul lui Achile al Stelei, transplantat echipei, „de bună voie și nesilit de nimeni”, de însuși „Il Maximo din Pipera”. Dacă Larie și Bălașa nu vor mai gafa, iar echipa trimisă în teren va reuși să minimizeze desincronizările de poziționare și pasele greșite,  atunci steliștii au șanse să își continue supremația în fața oltenilor și să rămână singura formație din Liga 1 cu maxim de puncte după 3 etape.

  • Larie, între bârfă și dilemă. Eu sunt un adversar înverșunat al scenaritei, însă punând alături câteva evenimente, poți să o iei și pe câmpii. Larie este constănțean. Larie a dat  titlul Viitorului, printr-un penalty care a decis meciul. Tot Larie a „egalat” Steaua la singura acțiune a celor de la Voluntari. Același Larie a adus Plzeň de două ori în avantaj, fiind jucătorul de lângă care cehii au marcat. Ori e un Iuda, ori e ieșit din formă și CFR a vrut scape de el, ori nu s-a adaptat încă  la Steaua în cuplu cu Bălașa și la Viitorul-CFR 1-0 a fost doar un accident, ori este o petardă transferată de Becali doar pentru meciul Viitorul – CFR,  dar i-a ieșit exact pe dos. N-a fost Tudorie 2. Din dilema asta nu vom ieși curând!

Ultima partidă  FC Steaua –  CSU  Craiova pe Arena Națională

 

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Forza Steaua!

X Ray

30 de comentarii la „FC Steaua – CSU Craiova 1-1! „Unitatea de elită” a Stelei cinstește ziua unui erou militar!

  1. naiyba

    Cred ca ambele echipe vor fi cu gandul la returul din Cupele Europene, de asemenea sper sa-i vedem la lucru si pe ceilalti jucatori care au fost folositi mai putin, Grecu, Pleasca, Benzar, Filip, Mihalcea, De Amorim.

  2. xray Autor articol

    Peluza Roș-Albastră – Oficial, 13:30

    „In seara aceasta ne strângem cu toții pentru Steaua!
    Avem rugămintea ca toți cei care vin alături de noi in peluza sa cânte și sa strige pe parcursul celor 90 de minute.
    Echipa are nevoie de noi, trebuie sa le dam un imbold după semieșecul de marți.

    In peluza se striga și se cânta pe tot parcursul meciului. Pozele și filmările sunt interzise!!!
    Pe cei care nu doresc sa plece răgușiți de la stadion ii invitam politicos la T2.
    Mulțumim!”

  3. xray Autor articol

    Sâmbătă, 29 iulie, înaintea partidei cu CSU Craiova, convins că a făcut praf moralul echipei prin acele declarații publice, Becali a dorit să-și viziteze jucătorii pentru a le reda acestora încrederea.

    „Le-am spus că suntem mult mai valoroşi decât Plzeň şi că noi putem câştiga la două, trei goluri diferenţă. Şi să ţină cont de un lucru: acum, în zilele noastre, fotbalul nu mai este doar un joc, este război. Acolo, în cantonament, e unitate militară, e Unitatea de elită Steaua. Cine rezistă – rezistă, cine nu – pleacă la altă unitate. Dacă vor da totul, ca la război, se vor califica. A fost toată lumea în sală, am vorbit cu toată lumea şi am vorbit apoi pe rând, cu fiecare. Le-am spus din nou că fotbalul e război, că de-aia sunt miliarde de euro în fotbal”, a dezvăluit Becali pentru ProTV.

    Tare asta cu „Unitatea de elită Steaua”. :))))

    Becali a luat și câteva decizii surprinzătoare. Alibec nu va mai fi căpitanul echipei. În locul lui, primul căpitan al echipei va fi Pintilii, al doilea va fi Budescu, iar cel de-al treilea Teixeira. Până în acest moment ordinea căpitanilor era următoarea: Alibec, Pintilii, Niță și Tănase. Becali a fost cel care i-a dat banderola lui Alibec, dar e dezamăgit de modul în care acesta s-a comportat. La meciuri nu se poate abține, e tot timpul nervos și riscă mereu să fie eliminat.

  4. sikander

    Partea proasta e ca pintilii ia galben in primele 15min.

    Cred ca un psiholog la echipa nu ar strica. Multi jucatori au frustrari mari si le e greu sa faca fata presiunii uriase de la Steaua.

    1. xray Autor articol

      Așa este, însă un închizător este de 10 ori mai expus la galbene decât un atacant care ar trebui ca el să provoace galbene adversarilor, nu să le încaseze pe bandă rulantă și peste jumătate din ele pentru proteste.

      Nici ceilalți atacanți nu sunt mai breji la cartonașe, dar nu protestează ca Alibec.
      În 2 etape 9 cartonașe!!!
      https://image.prntscr.com/image/H9Al1Rf9Q7ylDkIzRRn8YA.png

      2 – Ovidiu Popescu
      1 – Denis Man
      1 – Constantin Budescu
      1 – Harlem Eddy Gnohere
      1 – Denis Alibec
      1 – Filipe Teixeira
      1 – Mihai Pintilii
      1 – Ionut Larie

      1. sikander

        Pintilii nu se controleaza cand intra la aia. Parca n-are habar ce face. Daca tot face faulturi sa rupa jocul, macar sa intre la minge. Nu, el intra intarziat aproape de fiecare data si mai mereu pe glezna aluia. Are 32ani tutusi, nu 20…

  5. naiyba

    g.g.ca ar trebui sa vorbeasca mai des cu ei si sa-i vorbeasca mai rar pe la TV. Foarte bine a facut.

    Cred ca De Amorim va intra titular cu Teixeira si Man, in fata cu Alibec sau Gnohere
    Iar in aparare cred ca ii va incerca pe Marko si Balasa; enache fundas dreapta.
    Sunt curios daca va juca Achim titular.

  6. quark

    prima jumatate de ora catastrofala , n-ai mijloc , n-ai posesie , bulevard pe benzi , in special pe partea lui JM , repet ce-am mai spus , echipa e mai slaba decat in sezonul anterior , foarte greu sa remarc pe cineva in prima repriza … putinele ocazii au fost tratate superficial de Bizon , Tanase sau Man , 0-1 a venit logic la cate oportunitati le-am oferit … marele ‘Lampard’ le-a daruit un gol oltenilor … poate sa le promita ciobanetele si 100.000 de caciula prima de calificare , suntem predispusi la greseli de incepatori in aparare si nu vom scapa netaxati la Plzen … nu-i exclus sa se lucreze la lista cu posibilii inlocuitori ai lui Dica

  7. saramago

    Steaua – Craiova 0-1 (pauza), gol Baluta dupa o eroare impardonabila a lui Ovidiu Popescu. Elevii lui Dica au legat greu jocul, drept urmare au ajuns de putine ori in situatii de finalizare. Altfel, in privinta apararii, niciun fel de surpriza (placuta).

    Nita 5 – fara vina la gol, insa a aratat aceeasi nesiguranta pe centrari din ultimele partide;
    Enache 5 – disponibil la efort, dar si la erori;
    Balasa 5 – evolutie sinuoasa in aceasta repriza, oricum e departe de a oferi siguranta defensivei;
    Momcilovic 5 – neobisnuit cu postul, nu a excelat; putea egala in final de repriza;
    Morais 4 – slab in ambele faze ale jocului, dominat copios de adversarul direct;
    Pintilii 5 – util, dar foarte nervos, a primit prosteste un cartonas galben;
    Ov.Popescu 3 – omul decisiv al reprizei, din pacate nu in beneficiul echipei lui Dica;
    Tanase 5 – cateva reusite, dar e un jucator cu raza foarte scurta de actiune;
    Teixiera 5 – a alergat, a incercat recuperari, a vrut sa initieze combinatii cu oamenii din fata, dar n-a reusit prea multe;
    Man 4 – si-a trait momentul de glorie in finalul partidei cu FC Voluntari;
    Gnohere 5 – s-a zbatut, a tras un sut puternic pe poarta, dar fix pe directia lui Calancea.

    Nici nu stiu ce solutii are Dica la indemana pentru a rasturna situatia. In opinia mea, s-ar impune intrarea lui Pleasca in locul lui Popescu, mutarea acestuia in dreapta apararii, avansarea lui Enache la mijloc si asezarea lui Teixeira alaturi de Pintilii.

  8. sikander

    Pa larie ala cred ca nu-l duce capul deloc, nu cred ca e nici rau intentionat, nici fff slab ca altfel nu ar fi ajuns in liga1. Cred ca e redus mintal.

    Enache in schimb e de balaceanca.

  9. saramago

    Steaua – Craiova 1-1 (0-1), in repriza secunda, pe fondul caderii fizice a vizitatorilor, stelistii au impins jocul spre careul lui Calancea si, cu putina sansa, puteau obtine victoria. Insa, in perspectiva meciului cu Plzen, nu sunt semne bune.

    Nita 5 – nimic de adaugat fata de ce am notat anterior;
    Enache 5 – a avut cateva incursiuni reusite, dar a etalat si foarte multe erori;
    Balasa 6 – un plus pentru cele doua lovituri bine batute in repriza secunda;
    Momcilovic 5 – ceva mai bun in stanga, firesc !, insa nu a furnizat nicio centrare utilizabila in partea secunda a meciului;
    Morais 5 – laborios, dar predispus la greseli; in curand, va juca slab si in flanc, si la mijloc;
    Pintilii 5 – bine ca a fost substituit, risca eliminarea la cati nervi a aratat;
    Teixira 5 – menajat pentru miercuri, de aceea cred ca n-a mai aparut dupa pauza;
    Man 5 – a intrat in cateva combinatii, insa nu a fost cu adevarat periculos;
    Tanase 5 – nici in acest meci nu a atins standardele (inca) asteptate de staff-ul tehnic;
    Gnohere 6 – fara a straluci, are meritul de a fi inscris. Din nou !;
    …………………………………………………………………………………………………………………….
    Larie 4 – si in acest meci a tradat multa nesiguranta;
    De Amorim 5 – mediocru, asa cum il stim de aproape un an de zile;
    D.Benzar 6 – entuziast, a facut risipa de efort si a aratat o buna tehnicitate.

    In opinia mea, schimbarea lui Gnohere (de ce nu a lui Tanase ?) a oferit mult confort foarte obositilor craioveni. Cu Bizonul in atac, Steaua ar fi putut sa mai inscrie in ultimele 15-20 de minute.

  10. naiyba

    Chiar credeam ca Ov. Popescu mai poate creste, din pacate joaca prea mult cu, capul in pamant pt pozitia pe care o ocupa in teren si e mult prea bezmetic, parca-i Muniru.
    In repriza a2a i-am calarit, sa fi fost urcarea lui Morais la mijloc motivul pt care i-am calarit asa sau oboseala oltenilor…? Cert este ca si Tanase mai are nevoie de timp si de aceea ma indoiesc ca va juca la Plzen.
    Gnohere si-a spalat pacatele cu golul acela norocos venit dintr-o greseala de portar.
    La Plzen cred ca va juca, cu Pintilii si Teixeira iar in fata lor Amortim, Alibec, Man si Gnohere in atac. De abia astept meciul cu Plzen.
    M-am bucurat sa vad atata lume pe stadion, peste 11500, frumos.
    Forza Steaua

    PS: l-a intepat frumos Hagi azi pe g.g.ca.

  11. xray Autor articol

    În oglindă, meciul celorlalte două participante în UEFA, Champion League vs Europa League

    Viitorul-Dinamo 0-1
    Posesia mingii 50-50 %
    Ocazii de gol 12-10
    Șuturi pe poartă 2-3
    Suturi pe langa poarta 10-7
    Lovituri de colț 6-4

  12. sunchas3r

    Circul e la el acasa. Ciobanasul le face o vizita in cantonament inainte de meci si schimba intreaga serie de capitani. Fostul capitan nu mai poate juca, ciobanasul ne zice ca s-a suparat si ca asa e el, dar ca ii trece. Doi din actualii capitani au o luna la echipa.
    Preferatul ciobanasului, cel care urmeaza sa fie vandut pe 20 de meleoane, ‘nu e de Steaua’. Probabil asta vom auzi in cateva luni si de cei doi capitani veniti de o luna la echipa.
    Dica e ‘locotenenent bun, dar ii place pacea’, whatever that means.
    Daca cineva s-ar apuca sa adune toate chestiile astea si le-ar pune pe foaie, ar rivaliza cu piesele lui Caragiale.

  13. trracus

    Niste concluzii sa zicem la cald ( am vazut meciul doar pe stadion), nu l-am revazut acasa.

    In aceasta echipa sunt niste stalpi ( care chiar daca nu joaca bine, sau o fac chiar execrabil), ei tin totusi echipa, sunt cei cu initiativa, personalitate, curaj. Fara ei am fi morti. Ma refer aici la Alibec ( care asa cum am zis si cu Plzen chiar daca a fost o catastrofa tot a fost un real pericol, a cerut mingea); la Ghohere, la Enache, Momcilovic.

    Fara ei suntem echipa de locurile 10 in sus. De exemplu aseara dupa ce a iesit Bizonul, n-am mai creat pericol real pentru ca Tanase sau Benzar ( care chiar daca s-a zbatut), nu cer mingea, nu au curajul necesar sau forta sa se bata cum o fac cei numiti mai sus).

    O sa incerc si niste note:

    Nita 5,5 – Mediu, nici n-a avut mare lucru ce apara.
    Enache 6,5 – Chiar daca l-as vrea mai degraba mijlocas dreapta si Pleasca sa fie fundas e injurat pe nedrept. O sa ne dam seama cand o sa plece ca se poate mult mai rau. Vezi cazurile Cristi Tanase, Dica, Ovidiu Petre, Chipciu. Sincer dupa stadion a parut o imensa diferenta intre el si Man pe partea dreapta. Daca am fi avut si un fundas dreapta cu aportul lui Man, am fi echipa de locul 14 repet.
    Balasa 6,5 – S-a miscat binisor. A avut si niste suturi promitatoare din lovitura libera.
    Larie 5.5-6 – Asa de incurajare. S-a miscat si el mai bine fata de meciurile trecute.
    Momcilovic 6 – Iarasi joc bun, fara iesiri mari in evidenta, ramane asa cum am zis unul dintre stalpii echipei.
    Man 4 – S-a zbatut el cateodata in atac, dar daca joaca asa ne batem la locul 5 maxim.
    Pintilii 5-5,5 – Mai slab ca de obicei.
    Ovidiu Popescu 4.5 – Ma asteptam mai mult de la cuplul Pintillii-Popescu. Mult sub asteptari.
    Tanase 4.5 – Si el peste meciurile trecute. Daca l-am notat de obicei cu 2 in startul acestui campionat, acum clar merita mult mai mult. Dar sa nu o dam in extrema cealalta. In continuare e jucator de Sepsi maxim.
    Amorim 4 – Tot de incurajare. Macar a reusit „performanta” sa nu mai piarda mingea in primele 2 secunde de fiecare data si chiar daca nu a creat nimic i-au iesit macar pasele scurte de 3 metri.
    Morais 7 – Super jucator, cere in permanenta mingea, cauta jocul si jocul il cauta pe el.
    M-am inselat amarnic la venirea de la astra cand am zis ca va fi Amorim 2. Nici pe departe. E un jucator excelent pentru liga 1.
    Gnohere 7 – Mare pericol pentru defensiva adversa. Omul potrivit la locul potrivit. Cand a iesit el, s-a stins totul cu toate ca eram pe val inainte.
    Benzar 4.5 – As vrea sa-i dau mai mult de incurajare si lui tinand cont ca a fost primu meci, dar nu prea pot. Aport ofensiv foarte palid, avand in vedere pozitia pe care a jucat.

    1. xray Autor articol

      @trracus.

      Da, ai dreptate. Enache a jucat chiar bine aseara. A avut cateva patrunderi cand i-a facut muci pe aia pe dreapta.
      O centrare, doua, prin balarii am mai vazut si pe la aia de jde milioane.:) Aseara a dat doar una din peste 10, si aia pe final de joc.

      Morais nu prea a fost el o parte din prima repriza. A gresit mai rau decat „Lampard” in minutul 3 si a fost de cateva ori innodat usor in defensiva. Cand l-am vazut pe Larie gata sa intre, am fost convins ca il va scoate Dica. De fapt, asta cred ca a urmarit si Dica, sa intareasca flancul stang, insa nu mmai era Achim sau altul pentru a-l inlocui pe Pintilii. Mutarea lui a fost ok! La mijloc era parca alt Morais. 🙂

      Ca mijlocas central are avantajul ca stie si defensiv, dar si ofensiv, pentru ca el poate scoate usor om din joc prin dribling si are o viziune a jocului mai mare decat Popescu. Insa folosit asa „pe spot”, nu poate face si relatii de joc intr-o gandire unitara. Joaca mai mult la inspiratie, decat dupa un plan. Mutarea lui pe centru a dinamizat ofensiva.

      PS
      Ti-am corectat „Popescu”.

  14. trracus

    Si mai punctez ceva tot in nota a ceea ce am scris mai sus: sunt unii jucatori care cer mingea in permanenta si unii care fug de minge. Ca sa ceri mingea, trebuie sa fii fie mai inalt, fie mai puternic, mai rapid, mai rezistent, fie mult mai tehnic decat ceilalti ( asa cum este Budescu). Daca nu te remarci la nici una din cele de mai sus o sa pierzi majoritatea duelurilor, o sa-ti fie frica sa mai ceri mingea, iar coechipierilor o sa le fie si lor frica sa ti-o dea ( nu de alta, dar apoi tre sa bage sprint pe defensiva dupa fiecare minge pierduta).

  15. vasglo

    Senzatia mea e ca i-am facut „mari” pe prazari! In repriza a doua erau „muci” dupa ce cu mai putin de 3 zile in urma au alergat ca „dracii” in fata Milan-ului. Numai ca „strategii” nostrii din teren si tribuna (sic) au decis sa odihneasca „gurile de foc”, Pintilii, Teixeira si Bizonul, pentru meciul din Cehia. Sper sa le iasa, ca altfel!…….

  16. blaugrana86

    La capitolul conditie fizica stam excelent sau cel putin asta a fost impresia mea dupa acest meci. Sper sa ii mai tina bateriile inca 90 de minute si in Cehia
    PS. Uite ca e buna si baza aia de antrenament la ceva (chiar daca e in berceni) + sala aia cu muuulte biciclete

  17. kla2005

    Steaua e numai una…frumos gest si consecventa e foarte buna!

    Eu unul am fost dezamagit total de asezarea din prima repriza, insa in a doua, mi-a placut foarte mult mutarile pe care le-a facut Dicanio.
    Intotdeauna se vede clasa antrenorului prin mutarile pe care le face!

    Junior Morais-impecabil a fost in a doua repriza …si unde, la mijloc!!!

    Momcilovici si Enache au fost foarte buni pe benzile laterale.

    Chiar daca gafeaza, Larie trebuie titularizat meci de meci sa creasca!
    Au nevoie de jocuri in picioare pentru a relationa unii cu altii!

    Balasa a fost o surpriza extraordinara! Muncitor, serios, parea ca-i impinge in atac. Executant bun de lovituri libere…surprinzator de bun. Daca mai lucreaza la forta sutului va fi imbatabil din lovituri libere si Steaua va avea doi executanti foarte buni Budescu si Alibec, precum si unii buni: Balasa, Momcilovici…etc.

    Chiar si Tanase si Man par sa creasca de la meci la meci.
    Benzar cand a intrat si-a dorit mult, a alergat fara sa cracneasca, a muncit pentru echipa.

    Sunt semne foarte bune dupa aceasta repriza a II-a!

    Daca pana acum nu prea credeam in antrenorul Dica, aceasta repriza m-a lamurit ca daca ia el deciziile…e bine!
    Si am sperante ca vom creste de la meci la meci.

    Trebuie sa ne dinamitam in aparare Mirecuri cu Plzen si eu cred ca cel putin doua goluri putem inscrie!

Lasă un răspuns