Europa League: Hajduk Split vs Steaua 0-0. Sumo croat pe noroi. Egal pentru ei

de | august 9, 2018

Sumo croat pe noroi… Gazon de Liga a 5-a din Papua! Un arbitru portughez care a tolerat inadmisibil intrările la rupere și coatele fără număr date de jucătorii de la Hajduk și i-a îngălbenit pe steliști!

Fotografia postată de Steaua roș-albastră.

Hajduk Split este alături de Dinamo Zagreb una dintre forţele fotbalului croat, un fotbal care a dat vicecampioana mondială de anul acesta.

Un egal pentru Hajduk Split. Croați pleacă în retur cu prima șansă teoretică, pentru că le trebuie cel puțin o remiză „ne-albă”. Cu 2 variante din cele 3 posibile (victorie, egal și eșec), croații își simt deja sacii în căruță.

Nu se poate compara partida Stelei de aseară cu dubla împotriva celor de la Rudar. În primul rând Hajduk este peste sloveni, dar cele mai importante aspecte sunt condițiile în care s-au disputat cele 3 meciuri.

  1. Arena Națională și stadionul din Slovenia sunt parfum față de desfundătura de la Split. Arena Națională nu are iarba, pe alocuri, dar nu au fost gropile și noroiul de pe stadionul croaților!
  2. Canicula de la Split (37 de grade anunțate la ora partidei).
  3. Toleranța suspectă a arbitrului portughez la coatele și intrările la oase ale croaților, care au intrat pe teren setați să intimideze prin contacte de K1. Steliștii nu aveau nicio șansă să continue vreo acțiune pentru că erau imediat culcați la pământ. Însă atacatorii nu au primit și cartonașe galbene, când era cazul. Astfel, din partea arbitrului nu a fost nicio descurajare pentru ghiolbani.

În ultimele secunde Steaua putea da lovitura. Moruțan reușește o fază superbă în flancul stâng, ca un număr de magie. Un-doi cu Teixeira și șut cu stângul la coltul lung, respins însă de portar!

Partea proastă este că am rămas într-un singur fundaș central. Bălașa și plomba Momcilovic sunt accidentați. De râsul lumii!

VIDEO. Super fază, care putea să facă returul mai liniștit

Echipele de start

  • Hajduk: Posavec – Juranovic, Mikulic, Vucur, Lopez, Fomitschow – Juric, Barry, Caktas – Ivanovski (Said 64′), Gyurcsó (Sego 56′)
  • Rezerve: Ljubic, Futacs, Sego, Palaversa, Said, Tudor, Ismajli
  • FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Bălaşa, Momcilovic (J. Morais 45′) – Pintilii, Filip – Man (Jakolis 46′), Fl. Tănase (Moruţan 87′), Teixeira – Gnohere
  • Rezerve: Vlad, Nedelcu, Fl. Coman, Morutan, J. Morais, Jakolis, Rusescu

Fotografia postată de Steaua roș-albastră.

Așteptăm returul!

X Ray


Fotografia postată de Steaua roș-albastră.

 

Preview Hajduk

VIDEO. Hajduk vs Steaua (FCSB) – Preview Hajduk

Prima manșă din turul 3 preliminar al Europe League, dintre FCSB și Hajduk Split se va disputa joi, de la ora 21:45, în deplasare.

Hajduk, care a terminat pe locul al treilea în sezonul trecut al campionatului croat şi a jucat finala Cupei Croaţiei, va fi gazdă în primul meci cu FCSB, pe 9 august, manşa secundă urmând să aibă loc la Bucureşti, pe 16 august.

Hajduk a învins cu 3-2 joi seara, la Sofia, după 1-0 în prima manşă. Pe stadionul ”Vasil Levski”, pentru Hajduk au marcat Stanko Juric (25) şi Mijo Caktas (55 – penalty, 87), iar pentru Slavia au înscris Galin Ivanov (45 – penalty) şi Gheorghi Iomov (70).

Antrenorul Zeljko Kopic a aliniat echipa Marin Ljubic – Josip Juranovic, Bozo Mikulic, Borja Lopez, Andre Fomitschow – Mijo Caktas (căpitan), Hamza Barry (Stipe Vucur, 77), Dino Besirovic (Stanko Juric, 7) – Toma Basic, Ahmed Said, Adam Gyurcso (Michele Sego, 65). La Hajduk Split joacă și fostul dinamovist Steliano Filip.

Hajduk a jucat de cinci ori cu echipe româneşti în cupele europene, având succes în majoritatea duelurilor.

Prima confruntare a fost cu Universitatea Craiova, în ediţia 1983-1984 a Cupei UEFA, când croaţii s-au impus cu 1-0 pe teren propriu, Universitatea a învins cu 1-0 în Bănie, dar Hajduk a câştigat cu 3-1 la loviturile de departajare.

În ediţia 1994-1995 a Ligii Campionilor, Hajduk a făcut parte din Grupa C, alături de Steaua (actuala FCSB), ”roş-albaştrii” câştigând cu 4-1 pe stadionul Poljud, iar Hajduk cu 1-0 la Bucureşti.

În Europa League, ediţia 2010-2011, Hajduk trecea în turul al treilea preliminar de Dinamo Bucureşti, după 3-0 şi 1-3, iar în play-off o elimina pe Unirea Urziceni cu 4-1 şi 1-1. În stagiunea 2016-2017, croaţii o eliminau pe CSMS Iaşi din turul al doilea preliminar după 2-1 şi 2-2.

În actualul lot al croaţilor de află portarul Tomislav Duka, venit vara aceasta de la CFR Cluj, precum şi atacantul macedonean Mirko Ivanovski, fost la Astra Giurgiu şi CFR Cluj. Croatul Antonio Jakolis, care joacă în prezent pentru FCSB, a trecut pe la Hajduk Split.

Adversara celor de la FCSB din turul 3 preliminar al Europa League, Hajduk Split, e recunoscută pe plan european și prin fanii săi. E al doilea club din Croația, ca importanță, după Dinamo Zagreb, însă suporterii săi formează cea mai veche facțiune de ultrași din Europa și una dintre cele mai dure. Torcida Split a fost înființată în 1950 de un grup de marinari pasionați, iar de tunci suporterii au ieșit în evidență prin violențe și incidente majore.

Din această cauză, echipa chiar a fost exclusă de trei ori din cupele europene. Nu au scăpat de agresiunea ultrașilor nici propriii jucători. În urmă cu câteva luni, Memolla, Futacs, Hamza, Savvas și Said au fost agresați, iar Futacs chiar a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Filmul incidentelor provocate de Torcida Split:

  • în 1961, la 11 ani după înființare, ultrașii din Torcida Split au atacat un arbitru pe teren, după ce acesta anulase un gol
  • în 1974, suporterii le-au transmis oficialilor din armată, prezenți la un meci, să iasă de pe teren și i-a forțat să o facă în cele din urmă
  • în 1984, Hajduk a primit interdicție trei ani în cupele europene după un ritual straniu. Mai exact, suporterii au sacrificat un cocoș pe teren înaintea unui meci cu Tottenham
  • în 1988, după ce își ispășiseră suspendarea, a urmat o altă suspendare. Fanii au distrus tot ce au întâlnit în cale în orașul Marseille, după un meci din cupele europene
  • în 1990, jucătorii lui Hajduk au scăpat ca prin minune de la bătaie, după ce membrii din Torcida Split au intrat pe gazon la un meci cu Partizan Belgrad
  • în 2000 rivalitatea cu Dinamo Zagreb și-a consumat unul dintre cele mai violente momente în finala Cupei
  • în 2001, un an mai târziu, ultrașii d-au bătăt din nou cu rivalii de la Dinamo Zagreb și de această dată tot într-o finală de Cupă
  • în 2017, într-un meci cu Everton din Europa League, fanii croați s-au bătut cu oamenii de ordine de pe stadionul britanicilor
  • în acest an, cinci jucători de la Hajduk, Memolla, Futacs, Hamza, Savvas și Said, au fost bătuți de fani din cauza rezultatelor proaste. Cel mai grav a fost atacantul Futacs, care a primit îngrijiri medicale
  • Torcida Split are „ramuri” și în alte țări, fiind în relații „înfrățite” cu omologii de la Benfica

Ultrașii de la Torcida Split sunt localizați în peluza nord a stadionului „Poljud”, de 35.000 de locuri, care devine un adevărat vulcan în timpul meciurilor importante.

Torcida Split a devenit și subiect de film. O platformă media din Marea Britanie a realizat un fel de documentar scurt, în care povestește o „istorie a rezistenței și a rebeliunii”.

Torcida Split a avut însă și un rol pozitiv de-a lungul timpului. Episodul din octombrie 2012 a rămas cunoscut, când ultrașii au salvat clubul de la faliment, când, după protestele repetate, aceștia au reușit să convingă primarul să semneze pentru un credit. În caz contrar, echipa intra în faliment.

X Ray

49 de comentarii la „Europa League: Hajduk Split vs Steaua 0-0. Sumo croat pe noroi. Egal pentru ei

  1. catalin07

    Mă tot gândesc gândesc la acest meci pe care îl aștept cu nerabdare de o săptămâna întreagă… Sper ca echipa să nu dezamăgească, să intre cu o atitudine pozitivă și să obtină un rezultat bun.
    Hai Steaua!

    1. keyser-soze

      UEFA cunoaste foarte bine speta, deja a dat verdictul. Nu este cum abereaza scutariu ca acolo, pe site, e un baiat care nu modifica. Cel mai bine a spus Burleanu intr-o emisiune pe sport.ro: UEFA isi face singura temele. Tare mi-e ca talpan sa nu se aleaga cu vreo amenda pentru ca a a fost in instantele civile.

  2. kla2005

    despre aberatiile recente ale CSA si ale lui Talpa Iute…nimic?
    4 kilograme de documente in care abereaza ca FCSB nu si-a schimbat numele…desi ne-am schimbat numele, trimise la UEFA/FIFA/NATO/Mos Craciun…

  3. saramago

    Echipe probabile, versiunea gsp:

    Hajduk: Ljubic – Juranovic, Mikulic, B.Lopez, Fomitschow – Caktas, Juric, Barry – Ivanovski, Said, Gyurcso.

    Steaua: Belgradean – R.Benzar, Planic, Momcilovic, Morais – Pintilii, Qaka, Man, Tanase, Teixeira – Gnohere.

    1. keyser-soze

      …in timp ce Digi da alta echipa: Bălgrădean – Romario Benzar, Bălaşa, Planic, Momcilovic – Pintilii, Filip – Man, Tănase, Teixeira (Coman) – Gnohere.

      @kla2005, ce e de comentat? Chiar tu ai spus in comentariu, aberatii 🙂

      1. kla2005

        @keyser-soze
        Nu stiu cum sunteti voi, da’ pe mine ma strange gatul cand mai aud cate o aberatie de asta…iar dupa (IN)Justitia pe care am patit-o cu marca in Romania, mie mi-e frica si de umbra mea

        Cat de frumos e ca o sigla pe care Gigi Becali sa apara acum pe TABurile Armatei Romane?

          1. xray Autor articol

            CSA Steaua nu este nici măcar membru afiliat la FRF, cu atât mai puțin la UEFA.
            Cu siguranță UEFA va da cu flit! E UEFA, nu tribunal sportiv!

  4. xray Autor articol

    @ catalin07
    Frică, de ce? Trebuie ruptă pisica și cu un răspuns de la UEFA, dacă îl va da, altfel nu se va ieși din această nebunie talpanoidă niciodată.
    Să vadă și UEFA ce zice Talpan în 2018 că a făcut Armata în 1998, atunci când, oficial, se spunea că MApN cu mai deține echipă de fotbal în Liga 1 și Europa.

    După spusele lui Talpan, Armata a vrut să fraierească UEFA în 1998, vopsind-o undercover în AFC, ca apoi, în 2003, să o ia inapoi și s-o bage în sertar până în 2017.

    PS. Talpan avea nevoie de demersuri ca argumente pentru procesele pe prejudiciu și palmares care încep în toamnă.
    PS2. Din păcate, Steaua s-a procopsit cu 2 idioți patentați Becali și Talpan!

  5. vasglo

    @catalin07

    Hai sa fim seriosi! Nici macar manevra „jigodeasca” a Vuvuzelei lui Talpan nu se poate opune evolutiei firesti a echipei noastre de suflet care diseara trebuie sa iasa cu fruntea sus din Croatia! …

    Hotararea Judecatoreasca publicata de Vuvuzela si invocata de Talpan arata negru pe alb ca echipa de fotbal din Liga 1 este continuatorea echipei de fotbal a armatei infiintate in 1947 si care s-a numit de-a lungul vremii ASA, CSCA, CCA, CSA Steaua, FC Steaua Bucuresti SA, iar acum FCSB, numai ca pasajele respective nu mai sunt subliniate:

    „Faptul ca au existat persoane care s-au aflat atat in conducerea Asociatiei Non-Profit FC Steaua Bucuresti, cat si a S.C. Fotbal Club Steaua Bucuresti S.A. rezulta din certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Ilfov si din Registrul Special pentru asociatii al Judecatoriei sector 6.
    De altfel, Asociatia a figurat ca membru fondator al societatii comerciale parate pana in 2005 (filele 68-91 dosar apel)”.

    De abia astept ca UEFA sa zica ca echipa castigatoare a Cupei Campionilor Europeni in 1986 este o „clona” zamislita de un „pitigaiat” in anul 2017 in Liga a 4-a de amatori din Romania! 🙂

  6. quark

    @catalin07 logic ar fi ca UEFA sa solicite punctul de vedere oficial al FRF, forul suprem al fotbalului de la noi …chiar sunt curios cum ar putea burlenii, chiar daca nu ne inghit, sa spuna ca intre Fotbal Club Steaua Bucuresti si entitatea infiintata in ’47 nu este nicio legatura de continuitate sportiva, in sec urmatoare vine uraganul Katrina dinspre UEFA: pai cum ati acceptat voi, FRF (prezidata de M.Sandu, asta nu intereseaza pe nimeni la UEFA), aceasta entitate direct in Divia A (cum se numea), cum omologati clasamentele an de an cu Fotbal Club Steaua Bucuresti, daca joaca ilegal in liga I, cum o declarati ca si reprezentata a Ro in cupele europene ? deci FRF, cu buna stiinta, cu fosta si actuala conducere, fraudeaza competitia interna si trucheaza clasamentele de ani buni, acoperind Fotbal Club Steaua Bucuresti, care incaseaza bonusurile de participare in Europa ? era si timpul ca UEFA sa aiba posibilitatea sa transeze definitiv circul

  7. alexandru-h

    a) Cum spunea cineva mai sus, UEFA nu e tarlaua comunala. Nu vine nenea talpan de la echipa de liga a IV-a sa ceara puncte de vedere asupra palmaresului si imediat angajatii de la UEFA ii fac vrerile – va fi trimis inapoi la FRF, cu coada intre picioare.

    b) Am o mare presimtire ca cele 4 kile de documente nu au fost nici macar traduse intr-o limba de circulatie internationala. Talpan isi inchipuie ca ii fac cei de la UEFA munca de translator?

    c) Va iesi un mare fas dar probabil ca talpanisii vor interpreta momentul ca o mare victorie – uitati, UEFA nu tine partea FCSB, inseamna ca nu-i recunoaste palmaresul etc… Vor avea ganduri frumoase prin toamna, cand vor reintra in glodurile din liga a IV-a.

    11
    1
  8. alex-0101

    Noi nu avem cum sa mișcăm când gazonul arata cum arata, eu cred ca ne vom califica, ăștia sunt un fel de CFR…. La un asemenea teren ar merge șuturi de la distanța, de aparat ne apărăm binișor, pe ici colo Bălașa mai face câte o gafă…

  9. saramago

    Hajduk Split – Steaua 0-0 (pauza), dupa 45 de minute dominate de croati. Terenul ff prost este un adversar evident al jucatorilor tehnici.

    Belgradean 5 – cateva greseli, bine ca nu au fost fructificate de gazde;
    R.Benzar 5 – atent in defensiva, timid in atac;
    Balasa 5 – nesigur, a pierdut multe dueluri aeriene;
    Planic 5 – nu traverseaza o perioada foarte fasta;
    Momcilovic 6 – cel mai sigur fundas, pacat de accidentarea din finalul reprizei;
    Pintilii 6 – omul de siguranta de la centrul terenului;
    Filip 6 – a luptat, a facut cu greu fata presiunii adversarilor;
    Man 4 – meci ff slab, a pierdut mai toate duelurile cu agresivul Fomitschow, n-a izbutit sa intre in combinatii cu cei din fata;
    F.Tanase 4 – fara realizari, a incasat un galben si cred ca va fi inlocuit in partea secunda;
    Teixeira 5 – cateva artificiii tehnice, dar a etalat un deficit de forta in duelurile cu adversarul de flanc;
    Gnohere 6 – a luptat mult, n-a fost insa sustinut;
    ……………………………………………………………………………………………………………………….
    Morais – a intrat in ultimele cinci minute.

    Un plus de siguranta al fundasilor centrali, dar si al portarului nu ar strica. Steaua ar putea marca in urma unei recuperari la mijlocul terenului, acolo unde mijlocasii gazdelor sunt, la randul lor, nesiguri. Sa mai vedem …

    2
    1
  10. quark

    mie imi par un fel de Astra Giurgiu, o echipa contondenta si atat, daca iti pierzi concentrarea si ii lasi sa fredoneze, mai faci si cateva balbe in aparare, risti sa te uiti lung la tabela, la sfarsit…daca-l au titular pe Mirko Ivanovski (macedoneanul mediocru ce a prestat chiar la Astra si la CFR), titularul postului de portar ar fi trebuit sa fie Tomislav Duka-momentan accidentat (al 3-lea portar al CFR-ului din sezonul trecut, rezerva rezervei Vatca) si fantoșa steliano filip pe post de atarnator, chiar nu e mare lucru de capul lor, daca-i scapam p-astia din mana, suntem doby

  11. saramago

    Hajduk Split – Steaua 0-0, rezultat acceptabil, in conditiile date.

    Belgradean 6 – multe erori in prima parte, o eroare de comunicare cu Balasa in partea a doua, dar si un reflex formidabil in ultimele secvente ale jocului;
    R.Benzar 5 – un joc discret;
    Balasa 6 – slab in prima parte, acceptabil in repriza secunda;
    Planic 5 – aproape coplesit de adversarii directi;
    Momcilovic 6 – joc decent, pacat de accidentare;
    Pintilii 6 – util;
    Filip 6 – a depus mult efort, pe un astfel de teren folosirea lui a fost una inspirata;
    Man 4 – meci ff slab;
    F.Tanase 4 – a lipsit de pe teren, in cea mai mare parte;
    Teixeira 6 – efort laudabil, recuperari, fara spor in fazele ofensive;
    Gnohere 6 – s-a angrenat intr-un joc de lupta cu fundasii gazdelor, a fost prea putin sustinuti;
    …………………………………………………………………………………………………………………..
    Morais 6 – decent;
    Jakolis 5 – o centrare buna, dar si o sumedenie de mingi pierdute, in zonele periculoase ale terenului;
    Morutan – a jucat putine minute, dar a creat cea mai mare ocazie a stelistilor, in minutul 90+4.

    Sanse de calificare ? 51%, sa zicem …

    1. keyser-soze

      A avut nevoie de jucatori de lupta, gazonul a fost sub orice critica iar croatii foarte duri. Nu a vrut sa riste deloc cu jucatorii tehnici. Principalul nostru adversar a fost gazonul sau mai bine zis lipsa lui 🙂 . Croatii sunt slabi si nu ar trebui sa avem emotii in meciul retur.

      6
      1
    2. xray Autor articol

      E logic. Si asa a riscat mult cu el. Daca nu mai putea continua Balasa? O baga pe maneca. Si asa am scapat ieftin cu Balgradean si bara.

      In mod normal, atunci trebuia sa-l bage pe Nedelcu, jucator inalt, nu pe Morutan, pt. ca se jucau numai mingi pe sus. Pe contraatac erau suficienti Bizonul, Jakolis si Teixeira, plus fundasii laterali. Centrul trebuia „blindat”.

      Apoi asta mai ramanea, sa-l rupa ghiolbanii si pe pustiul asta, ca pe Man l-au terminat in prima repriza.

      3
      1
  12. siegfried

    Varză totală pe faza de atac. O fi fost terenul prost, dar eu nu îmi aduc aminte un meci în care să fi jucat „lungă și p-a doua” niște zeci de minute. Tănase a fost groaznic în seara asta. O epavă totală. Man depășit fizic de adversar. Jakolis slăbuț și el. O centrare bună imediat ce a intrat, după care lipsă. Teixeira modest și el.
    Pe faza defensivă am fost ok după primele 20 de minute. La început Momcilovic a fost destul de ușor depășit de câteva ori, Benzar a gafat la cea mai mare ocazie a lor din prima parte, când a strâns prea mult la o centrare și și-a lăsat omul liber. Bălașa mult mai bun în repriza a doua. Planic constant fără să fi făcut un meci mare.

  13. sikander

    Pacat de faza din prima repriza cand am scapat 4 contra 3, dar idiotu de tanase singur or zona centrala a aseptat sa mai vina adversari. In loc sa ii dea pase lui teixeira liber in stanga, a incercat sa dea in dreapta printr-o padure de picioare. Alte pase absolut cretine dupa pauza.

    Man nu stie cu dreptul.

    Apararea a bubuit mai bine mingiile decat de obicei, dar scapari au fost si puteau costa.

  14. Gosu

    Cum era de astept, Hajduk un adversar modest , dar foarte agresiv si cu o oarecare filozofie de joc fixa dar persistenta. Din pacate noi nu am stralucit pe nicio faza , lucru partial scuzabil in fata unui astfel de adversar si pe un asemenea teren intr un meci cu o incarcatura europeana. Totusi, astfel de meciuri ti le pot castiga jucatori ca Budescu (din pacate nu mai avem) , prin executii si faze individuale. Noi am fost o echipa stearsa chitita pe mutarea deznodamantului la Bucuresti.
    Am atras atentia acum nu mult timp ca meciurile cu Rudar sau Iasi nu pot fi luate ca etalon si extazul trebuie temperat atunci cand vorbim de adversari mai apropiati de calibrul nostru.
    Sustin in continuare ca suntem o echipa fara personalitate , fara automatisme, fara constanta, condusa de un antrenor deseori lipsit de reactie si cu un lot (cu mici exceptii) lipsit de valori individuale.
    O sa vedem ce va fi la Bucuresti, sansele de calificare ramanand intacte pentru ambele echipe.
    In cazul in care vom reusi patrunderea in grupele Europa League o sa para una din cele mai muncite calificari si nu pentru ca intalnim adversari dificili, ci pentru ca noi am scazut foarte mult de la an la an. Dar asta se intampla cand jucatorii trebuie ochiti din liga 1, antrenorii trebuie sa fie cuminti, iar relatia nas-fin e sacra.

    7
    5
    1. keyser-soze

      Nu conteaza acum ce putea face Budescu, Budescu nu mai e la Steaua. Imi place foarte mult Morutan. Cum intra el, jocul ofensiv se schimba. Eu zic ca Dica a gandit foarte bine tactic meciul desi sunt convins ca daca apasam pe accleratie puteam sa dam macar un gol. Cum am spus si intr-un comentariu mai sus, gazonul a fost principalul nostru adversar. S

      1. keyser-soze

        Singura ocazie cu adevarat mare a celor de la Hajduk a fost cornerul ala din care au lovit bara, in rest au fost jumatati de ocazie. Au jucatori care nu au fost in stare sa suteze din pozitii bune sau au centrat in celebra Torcida :)). Eu sper foarte multe de la meciul retur.

    2. unubatran

      Eu cred ca avem un Budescu, dar a fost introdus in minutul 85… si s-a simtit intrarea lui.

      In rest sunt de acord. Chiar daca rudimentari, aia au fost peste noi la toate capitolele. Nu am vazut demult Steaua jucand asa… parca ma uitam la meciurile noastre cu Dinamo din prima descalecare a lui Reghe, cand ii calaream 90 minute si ii fortam sa stea numai cu fundul in poarta… numai ca aseara noi am fost Dinamo si Hakduk au fost Steaua…

      1
      1
  15. adrian0808

    Hajduk sperietoare, torcida infernul….
    Legia spaima galeriilor…
    Ati văzut ba specialiștilor ca nu galeriilii și atmosferele câștiga meciul.

    La meciul cu Rinamo la fel….. cu toată coregrafia și efortul depus tot n-am dat una mai mult ca ei…

  16. xray Autor articol

    Unii critică jocul echipei sau pe jucători, uitând că fotbaliștii sunt oameni, nu roboți. Cum să mai poți juca la 100% după ce ai primit coate în cap fără număr? Principalul vinovat a fost arbitrul pentru că a permis aceste durități rudimentare ale croaților fără să le descurajeze prin cartonașe.

    40 de faulturi au fost făcute în meciul de la Split, un număr foarte mare pentru un meci de fotbal. La Leipzig – Craiova s-au comis numai 19!

    Steaua a ieșit „decimată”. Exceptându-l pe Bălgrădean, nu a fost stelist să nu fi suferit atacuri la rupere. Mai grav sunt afectați doi, exact unde Steaua stă cel mai prost datorită managementului după ureche făcut de Becali pentru acest sezon. Momcilovici are întindere, iar Bălașa s-a ales cu o entorsă.

    Dennis Man, Florin Tănase și ceilalți jucători din ofensivă au avut și ei de suferit din cauza durității fundașilor adverși, care nu s-au ferit să-i lovească pe adversari în nenumărate rânduri cu cotul în cap, în gât sau pe unde nimereau. Cel mai lovit a fost Dennis Man, până l-a năucit

    Cum poți emite pretenții de grupe UEFA și tu nu ești în stare să ai 4 fundași centrali, nu 2, și 2 fundași dreapta, nu 1? Marea echipă Steaua are acum un singur fundaș central valid!!! Ce fundași centrali va folosi Dică duminică în deplasarea de la Mediaș? Pe mijlocașii Pintilii și Filip, cei care au dus greul timp de 95 de minute la Split? Suntem deja comici! Și e abia începutul sezonului!! Nu există echipă în Liga 1 cu lotul în situația Stelei. Cred că nu se găsește așa ceva nici prin Liga a 2-a!

  17. Tudz

    @xray

    Total de acord cu tine. Croatii au jucat foarte agresiv, iar arbitrul ala trebuia sa le acorde cel putin 2 cartonase rosii. Cat despre situatia transferurilor, nici nu mai merita sa vorbesc… Dar ce sa facem… Supravietuim cum putem. Fortza Steaua!

    1. strezahuzum

      Oho … nici vorba, corsicanii au fost incomparabil mai brutali. Lacatus a declarat dupa meci ca n-a incasat in viata lui atatea coate si crampoane ca in seara aia.

      Asta nu e vreo scuza pentru stilul de joc „vita scapata din grajd” al croatilor bineinteles.

    2. siegfried

      Nu mai țin minte chiar așa bine că aveam vreo 9 ani, dar în Corsica a fost golăneală în toată regula. Lăcătuș și-a luat și un hep când s-a aplecat să-și așeze mingea pentru o lovitură liberă. Au fost lovituri când mingea era în altă parte, pumni- picioare, tot tacâmul.
      Aseară nu mi s-a părut golănie. Croații au băgat materiale și cam atât. După meci am văzut că Gnohere își zâmbea cu fundașii centrali, deci nici vorbă de Bastia.

  18. saramago

    Conform site-ului UEFA, steliștii au acumulat 13 cartonașe galbene în cele trei meciuri pe care le-au disputat în acest sezon european: Gnohere, F.Tănase, Morais – câte două (sunt la un avertisment de suspendare), Belgrădean, Planic, Bălașa, Momcilovic, R.Benzar, Teixeira, Qaka – câte unul.

Lasă un răspuns