Din 2018, UEFA va folosi doi coeficienți pentru Champions League și Europa League

de | iulie 25, 2017

Din 2018, UEFA va folosi doi coeficienți pentru Champions League și Europa League, unul sportiv și unul financiar. Bonusul oferit de Cupa Campionilor va conta însă numai pentru cel de-al doilea, nu și la tragerile la sorți!

AR FI FOST CAPI DE SERIE!

Avantajul ar fi fost substanțial pentru FCSB. Dacă schimbările intrau în vigoare din acest sezon, atunci vicecampioana ar fi fost cap de serie în turul 3 preliminar din Champions League. O evita astfel pe Viktoria Plzen, care s-ar fi menținut în prima urnă, și ar fi întâlnit una dintre Club Brugge, Young Boys, Nice, Basakșehir și AEK Atena. Mai mult, existau șanse reale și pentru un loc în prima urnă din play-off, ultimul tur înainte de grupe. Ar fi fost însă nevoie ca una dintre Ajax și Dinamo Kiev să fie eliminată.

Trofeul din ’86 o va ajuta pe FCSB doar financiar și doar din faza grupelor, indiferent că vorbim de Champions League sau de Europa League. UEFA a schimbat, pe lângă coeficienți, și modul în care vor fi distribuiți banii. Începând cu sezonul 2018/2019, suma totală pe care o vor încasa cele 32 de cluburi calificate în faza grupelor va fi împărțită după cum urmează:

  • 25% în mod egal de toate echipele calificate
  • 30% în funcție de rezultatele obținute în sezonul respectiv
  • 15% reprezentând market pool-ul
  • 30% pe baza coeficientului financiar ce va fi introdus

CUM SE VOR CALCULA COEFICIENȚII DIN 2018

  • Cel sportiv va fi folosit pentru tragerile la sorți

La fel ca în ultimele sezoane, acesta va fi stabilit pe baza rezultatelor obținute în cupele europene în ultimii 5 ani. NU vor fi acordate însă puncte bonus pentru trofeele câștigate în trecute, așa cum credea până acum patronul Stelei.

Cluburile nu vor mai primi nici procentul de 20% din coeficientul de țară, așa cum se întâmpla până acum. Decizia favorizează echipele cu rezultate bune în Europa, dar care vin din campionate mai slab valoric. Aici vor profita echipe ca Basel, Salzburg, Ludogoreț și chiar și FCSB, trase în jos de rezultatele mai slabe în cupele europene ale colegelor din întrecerile interne.

În schimb, formațiile din campionatele puternice cu rezultate mai slabe sau necalificări nu vor mai putea beneficia de plusul substanțial care le-ar fi fost asigurat. Un exemplu aici este AC Milan, care a lipsit în ultimii 3 ani din Europa.

După formula veche, încă folosită pentru acest sezon, coeficientul italienilor este de 47,666 și le asigură în proporții foarte mari locul în prima urnă la tragerea la sorți pentru grupele Europa League. Fără el, Milan ar fi avut numai 33,000, adică puțin peste cel al ”roș-albaștrilor”, adică 30,500!

  • Cel financiar va fi folosit pentru distribuția financiară în faza grupelor

Spre deosebire de coeficientul sportiv, acesta se calculează pe baza rezultatelor din ultimele 10 sezoane. Iar cluburile care au câștigat trofee europene vor fi răsplătite cu puncte bonus. Din nefericire pentru steliști, vor fi luate în calcul Liga Campionilor, Europa League și Cupa Cupelor, nu și Supercupa Europei.

Punctele bonus vor fi acordate după cum urmează:

UCL UEL CC
Trofee în ultimii 5 ani 12 3
Trofee din 92/93 până în ultimii 5 ani 8 2 2
Trofee înainte de 92/93 4 1 1

Procentul din coeficientul de țară va fi atribuit aici numai dacă o echipă are un coeficient propriu mai mic decât 20% din cel al țării.

LOCUL 52 LA BANI

Primul draft al clasamentului pe ultimii 10 ani o plasează pe FCSB pe locul 52 cu 55 de puncte, la egalitate cu AS Monaco! ”Roș-albaștrii sunt printre puținii care nu au lipsit din cupele europene în ultimii zece ani. Dacă cele 4 puncte bonus ar fi contat substanțial la tragerile la sorți din preliminarii, unde am văzut deja că pot face diferența între a fi sau nu cap de serie, la drepturi TV contează prea puțin. Dacă FCSB ar obține calificarea în grupe în acest an, numai 4 echipe ar avea un coeficient mai slab, Spartak Moscova, Ludogoreț, Feyenoord și Leipzig. Va conta însă mai mult în grupele Europa League, unde, într-o simulare pentru acest sezon, FCSB ar ocupa a 17-a poziție din 48. Banii în C3 se împart însă după o altă formulă, procentul pentru coeficientul financiar fiind mult mai mic:

  • 25% în mod egal de toate echipele calificate
  • 30% în funcție de rezultatele obținute în sezonul respectiv
  • 30% reprezentând market pool-ul
  • 15% pe baza coeficientului financiar ce va fi introdus

Florin Dincă, Marti, 25 Iulie
Preluare de pe gsp.ro

Image result for CS U Craiova - FC Steaua

Un comentariu la „Din 2018, UEFA va folosi doi coeficienți pentru Champions League și Europa League

  1. cozmadinu

    stai ca vin acum hunii ! hai, ca sa nu va mai obositi, scriu eu pt postacii csa. deci: FCSB nu e Steaua ! E un abuz al FRF si LPF pt care vor plati in justitie. FRF refuza sa comunice UEFA ca FCSB nu e Steaua ! In curand clona FCSB se va desfiinta pt ca nu vor putea plati cele 30 de mil. de euro despagubire. FC FCSB este sustinuta de oi.
    GATA ! Am scris eu pt voi, acum sa comentam lucruri serioase 🙂

Lasă un răspuns