FCSTEAUA.RO

Derapajele amnezicului domn Piţurcă

Joi seara într-o emisiune la Digi Sport fostul selecţioner, actual şomer Victor Piţurcă a declarat printre multe altele că:

“Eu vreau să se afle adevărul. Cum s-a luat Steaua, în ce condiții și atunci se va ști. Dacă Steaua a fost luată fraudulos, înseamnă că sunt și cei de la Minister de vină, pentru că nu fac tot posibilul să iasă adevărul la iveală și să revină în prima ligă.

Dacă are dreptate patronul lui FCSB, să fie sănătos. Are dreptate și cu asta basta. […]

Organele de anchetă, DNA-ul ar trebui să intervină se afle adevărul. Numai să se vrea. Să se ia actele de la LPF și FRF că am înțeles că au fost depuse fraudulos”

E a doua oară anul acesta când Piţurcă cere să vină organele să ancheteze pentru a se afla adevărul, care ar fi şi pentru el o enigmă.

Acestui domn trebuie totuşi să i se reamintească unele lucruri esenţiale.

1. A fost membru fondator al AFC Steaua. (poziţia 35, semnătură cu bară aparţinând reprezentantului său legal V. Becali)

5881562c106b6.jpeg

2. Hagi a organizat în 2002 un comitet de iniţiativă al opoziţiei format din mai mulţi membri fondatori ai AFC-ului care îşi propunea să oprească transformarea clubului în societate pe acţiuni. Piţurcă l-a contrat vehement afirmând într-un dialog aprins la procesul etapei că:

“Ce vreau să spun… Steaua nu se poate cumpăra. E o afirmaţie greşită, să încingă spiritele. Că se va face o societate pe acţiuni unde noi vom fi acţionari, asta da, fiindcă noi am băgat banii noştri aici, în această societate. Dar asta e altceva şi se va face chiar dacă nu vrea Hagi. Noi am băgat împreună şapte-opt milioane de dolari şi vom fi acţionari…”

Când spunea „noi” se referea la tripleta magică Becali-Piţurcă-Păunescu.

Click to zoom

3. Piţurcă Victor, fiul lui Petre şi Maria a fost membru fondator şi acţionar al SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA

4. Organele, inclusiv DNA-ul, au venit, au văzut şi au clasat dosarul Steaua.

Din ziarul Gândul 9 decembrie 2008:

“Vizita la DNA a generalului (r) Bădălan nu este decât un pas în desfăşurarea anchetei procurorilor anticorupţie. Surse din MapN susţin că procurorii DNA au cerut, încă de săptămâna trecută, Ministerului Apărării mai multe documente în legatură cu modul în care s-a realizat privatizarea secţiei de fotbal a Clubului Steaua Bucureşti, cercetările aflându-se deocamdată în faza actelor premergătoare. Potrivit surselor din Armată, dosarul aflat în atenţia DNA nu este unul nou, ci este acelaşi pe care procurorii anticorupţie îl deschiseseră încă din anul 2007 şi care se referea la modul în care s-a separat FC Steaua de Clubul Sportiv al Armatei.”

Cum nimeni n-a mai auzit nimic de acel dosar din 2007 cu o probabilitate 99,99% el a fost clasat.

Având în vedere toate aceste elemente, domnul Piţurcă cade în ridicol când joacă fie rolul amnezicului, fie rolul neştiiutorului dornic de a afla adevărul. Ca atare, vorba şlagărului de acum 15 ani: Piţi, Piţi, lasă-neee, lasă-neee!

Siegfried

 

Nota Redacției: Siegfried este membru înregistrat fcsteaua.ro din 30 octombrie 2011.

  • Referitor punctul 4.

 

 

Exit mobile version