Demisia lui Rădoi e începutul sfîrșitului pentru stăpîn

de | august 21, 2015

„Gigi, covrigi tradiționali”. Prăvălia e chiar pe Batiștei, colț cu Bălcescu, pe locul magazinului de bijuterii Cellini. Joi noaptea, cînd pe bulevard se scurgeau prin ploaie mașinile dinspre Național Arena, oamenii citeau, cu imaginația, întîi „Gigi” și, mai apoi, „gogoși tradiționale”.

Steaua a suferit cea mai grea înfrîngere pe teren propriu din cupele europene, raportată la numele adversarului. Scoruri rele au mai fost.

În 2006, echipa pierdea tot cu 3-0 acasă, în fața lui Lyon. Pe bancă era  Olăroiu, iar în teren jucau Dică, Paraschiv sau Lovin, amintiri respectate azi. Dar, OL rulase ca o mașină de fotbal, presa franceză scriind că „fidelă reputației sale, Olympique n-a fost nici un moment în pericol”.

Rosenborg nu e, și nici n-a fost vreodată, nici Lyon, nici Chelsea (0-4), nici Real Madrid (1-4) și nici Borussia Dortmund (0-3). Una e să o încasezi de la un nume mare european și alta e să te zvînte Rosenborg, o trupă dusă la școala corectă a fotbalului, însă atît.

Așa se întîmplă însă cînd patronul crede că le știe pe toate.

Și ne consideră pe toți proști.

La cîteva minute după meci, gogoșile lui Gigi se rostogoleau, umflate și pudrate, pe televiziuni. Îl prinsese sport.ro și noroc că n-a mai stat nimeni să vadă continuarea – probabil că dimineața el încă striga pe Discovery. Omul avea chef de vorbă și ne certa că nu înțelegem cum e cu economia, cu fotbalul și, în general, cu viața.

A început telefoniada prin a tăia în direct salariile angajaților săi! A continuat făcînd politica de transferuri tot pe TV. Pe cine vinde, cu cît. Pleacă Tade, pleacă Tahar, vine Zmeul Zmeilor.

Becali producea cacule în direct și declama ca un predicator al banilor; rareori cineva a putut fi citit atît de clar pînă în străfundul spaimelor sale. Căci e clar că omul s-a speriat în închisoare, polii magnetismului său s-au inversat, siguranța a luat locul mîndriei, și e absolut sincer cînd spune că el nici mort nu mai riscă de acum înainte „un euro măcar” pentru Steaua.

În numele familiei stă călare pe conturi ca să nu iasă vreo monedă de capul ei pe trotuarul din fața băncilor. Altădată își ținea banii morman în curte, înveliți în prelată, acum îi are în bănci. „Mă poate obliga cineva?”, repeta el și adevărul e că nimeni nu-l poate obliga să cheltuiască.

Dar nici el nu poate obliga suporterii sau societatea, în general, să-l mai ia în serios. Cineva care spune maniacal „Asta e echipa mea, fac ce vreau cu ea” nu e doar enervant, ci și incorect.

În ciuda a ceea ce țipă nu doar Becali, ci și mulți alți patroni din România, în acceptarea oarbă a mulțimilor, un patron nu face ce vrea cu proprietatea sa! Da, sună ciudat, însă demonstrația este următoarea. Ca de obicei, avem nevoie de un pic de distanță ca să înțelegem.

Peter Georgescu este unul dintre românii care a ocupa cele mai înalte funcții în comunicarea globală. El a fost CEO al WPP, unul dintre liderii grupurilor internaționale din publicitate. Vreme de 50 de ani, ca absolvent de Princeton și Stanford, Georgescu a muncit în marketing, publicitate și relații publice.

Recent, Georgescu a scris o opinie în The New York Times care începe așa: „Sînt speriat!”. Ziarul Financiar are meritul de a fi semnalat textul. În esență, Georgescu susține că pericolul pentru capitalism vine din faptul că a uitat cîteva din regulile sale de bază. Una e aceea că angajații sînt și ei proprietari cu drepturi ai companiei unde lucrează. Inegalitatea unei relații ucide în timp tot.

Punctul de vedere al lui Georgescu a stîrnit un asemenea interes încît ziarul i-a solicitat o sesiune de întrebări și răspunsuri cu cititorii. În discuția aceasta, românul a detaliat: „Proprietarul are drepturi, dar nu are dreptul legitim de a maximiza rezultatul pe termen scurt”.

De ce? „Pentru că acţionarii nu sunt proprietarii companiei în sensul legal sau moral”.  Cum nu e acționarul proprietar în sens legal? „În sens legal, compania deţine propriile active”.

Georgescu a rostit un adevăr uitat. O companie, că e club de fotbal sau fabrică de bere, are propriile interese, care uneori nu se suprapun cu cele ale proprietarului. De pildă, acționarii n-ar dori să existe sindicat. Dar interesul companiei e ca forțele să se manifeste echilibrat în procesul economic, interesul e ca angajații să fie mulțumiți și bine plătiți.

Cu cît ai acces la asemenea idei, realizezi în ce mare minciună trăim noi în România. Și în ce minciună trăiește Steaua.

Dacă cineva deține o companie el intră într-un joc economic și se obligă să respecte niște reguli. Nu-și poate cumpăra pe firmă un elicopter pe care să-l folosească pentru uz propriu. Ar fi o fraudă. Pentru că și-ar fura propria companie, se poate așa ceva și se pedepsește.

Logica e simplă și așa s-a clădit capitalismul. Nu-ți convin regulile, ține-ți banii sub prelată în curte! Ține-i acolo și nu intra, ca acționar al unui club de fotbal, într-un joc sportiv și comercial, pe care tu ai chef să-l joci cum vrei, nu după principiile agreate de noi toți.

Așa a făcut Becali și cînd l-a pus pe Rădoi antrenor fără licență. E ca și cum ai trimite pe stradă, care e publică, nu e a ta!, șoferi fără carnet pentru că așa vrei tu. Face ăla un accident, moare un jucător la antrenament, cum răspunzi tu uman și legal pentru că cineva fără calificare a condus un colectiv cu risc important?!

Să admitem că nu tot ce a făcut Becali la Steaua a fost strîmb. Dimpotrivă, sînt domenii în care el a procedat corect și alții, incorect.

Steaua nu și-a fraudat intern interesele prin transferuri precum cele condamnate în instanță. Steaua și-a plătit transparent jucătorii, cel puțin în ultimii ani, prin contracte care au purtat onest netul și brutul, fără ca echipa să rămînă datoare la Fisc.

Steaua lui Becali nu a intrat în meandrele unor insolvențe care, de multe ori, se numesc țepe date partenerilor, angajaților și statului.

Steaua nu a primit finanțări de la consiliile locale, ministere sau primării, pentru care alți edili sau șefi de echipe dau acum cu subsemnatul.

În aceste cazuri, nu sînt nici puține și nici lejere, căci toate costă, Becali a fost corect. Iar Steaua a evoluat uneori cu handicap, în fața unor competitori care au avut un avantaj venit din bani publici sau din impozite neplătite.

Dar cînd privește Steaua ca pe brelocul său, Becali e depășit de sensul lumii în care mai trăim și noi, nu numai el.

Faptul că Rădoi a demisionat nu e decît începutul sfîrșitului pentru stăpînul Gigi și pentru gogoșile sale.

Gata cu boierul și vechilii, gata cu slugile, obedienții, curtenii, puiuții, argații și cum mai crede el că merg lucrurile! Presiunea asupra lui Becali dă semne că se extinde atît de mult, răbdarea oamenilor și a angajaților e atît de măcinată că nimeni nu-i mai suportă gîndirea preistorică.

E acționar, dar nu e rege, nu e stăpîn, nu e mahăr, nu e unicul proprietar, vorba șefului de la WPP, nici legal, nici moral.

Protecția proprietății sale înseamnă că generalul Gabi Oprea nu-i poate fura clubul în numele Interesului Național, dar nu că el însuși ar putea să-și sugrume echipa dintr-o criză de amoc personal.

Autor:Cătălin Tolontan 

 Preluare de pe tolo.ro

 

Nota Redacției:

Mirel Rădoi și-a dat demisia după umilința cu Rosenborg, făcând anunțul în vestiar în urmă cu puțin timp. „Pentru binele echipei, eu o sa plec„, a spus Radoi, care s-a urcat in masina și a plecat.

M-a sunat Mache că Mirel a anunțat în vestiar că demisionează. Nu stiu ce să fac… că nu-mi raspunde la telefon. Nu il las. Dar nu pot vorbi cu el sa-l intorc, că nu imi răspunde. Aștept și eu„, a spus Gigi Becali în presă.

Era de așteptat.  Dincolo de rezultate, poziția de struțo-cămilă nu mai putea continua. Începând cu 1 septembrie nu mai putea da indicații de pe bancă nici în Liga 1. CEx al FRF a decis, in urma sedintei de joi, că doar unul dintre antrenori să poată da indicații de pe bancă de rezerve în timpul meciurilor din Liga 1, fie că e vorba de principal, secund ori cel cu portarii.

Astfel, Mirel Rădoi, care îndeplinea funcția de director sportiv, nu mai putea să-și dirijeze jucătorii de pe bancă. Dacă nu se conforma, Rădoi putea primi între 4 și 6 etape de suspendare în tribune. Asta a fost bomboana de pe colivă pe odoseea antrenorului Mirel la Steaua.

Succes, Mirele, și te așteptăm să te întorci la Steaua cu actele în regulă și cu ceva în CV-ul de antrenor!

XRay

 

16 comentarii la „Demisia lui Rădoi e începutul sfîrșitului pentru stăpîn

  1. xray Autor articol

    Dincolo de orice, a fost una dintre cele mai idioate înfrângeri, complet nemeritat de severă, din istoria Stelei. Când e să se aleagă praful … În cele 3 luni, totul a fost împotriva lui Mirel. Până și timpul …

  2. xray Autor articol

    Update: Din ciclul răzgâdacii …

    Gigi Becali a anuntat intr-o conferinta de presa ad-hoc, ca l-a convins pe Mirel Radoi sa renunte la demisie!

    E adevarat, a vrut sa renunte. A vorbit cu echipa, dar am inteles ca nu a fost asa vehement. El era cam pe picior de plecare, se gandea. A venit aici, mi-a spus acelasi lucru, dar l-am convins sa continue antrenor la Steaua.

    Mai multe detalii nu am ce sa va dau. El a zis ca nu intelege, ca nu stie ce se intampla la echipa, de ce nu poate sa-i motiveze pe jucatori. Sincer, mie mi-a placut jocul, dar am avut si ghinion. I-am zis ca daca ramane, va trebui sa fie mai sever.

    A fost greu sa-l conving, dar ma bucur ca am facut-o. I-am zis ca e pacat sa plece asa, ca ar ramane o pata neagra pe cariera lui. Eu sunt convins ca va lua campionatul si cele doua cupe. O sa incercam accederea in grupele Ligii la anul. In iarna o sa-i aduc un atacant valoros si cu asta-basta

  3. naiyba

    Belciugu’ e de pe alta planeta, e caz de spital sectia psihiatrie, partea buna este ca de intinerit nu mai intinereste asa ca mai devreme sau mai tarziu Steaua va scapa de el.

    Un caracter atat de jegos decide destinele clubului Steaua.

  4. adrians

    O idee exceptionala aparuta intr-unul din putinele articole bune din Pro Sport ( e drept esenta nu le apartine lor )

    Dumitru Costin, secretarul general al AFAN, crede că actualul club deţinut de Gigi Becali nu mai are nimic în interior, ci a rămas doar o entitate juridică.
    Steaua a pierdut joi seara, pe Naţional Arena, scor 0-3 (0-0), prima manşă cu Rosenborg, din play-off-ul Europa League

    “Steaua este astăzi o coajă juridică. Nu mai are stadion, nu mai are bază de pregătire proprie, nu mai are suporteri, nu mai are marcă, nu mai are Centru de copii şi juniori! Toate aceste elemente sunt esenţialeîn fotbalul modern, în fotbalul de top la nivel european şi mondial. Spuneţi-mi ce mai are Steaua? Este o coajă juridică în proprietatea cuiva, care a angajat pe o perioadă de timp nişte fotbalişti, nişte antrenori şi nişte conducători, şi care vânează strict cash-ul: Ştiu că o să-mi iau o hârdaie de lături pentru afirmaţiile pe care le-am făcut la adresa clubului Steaua, dar asta e realitatea”.

    Întrebat către ce se îndreaptă Steaua în acest moment, mai ales după ratarea accederii în grupele Champions League şi Europa League, Costin a explicat: “Proprietarul clubului a spus, nu cu multă vreme în urmă, că bagă clubul în insolvenţă dacă echipa nu intră în grupele Champions League. Evident că ăsta era gândul domniei-sale. Au fost însă unii care l-au tras de mânecă şi i-au spus: . Dacă Steaua n-ar fi vânat “francul”, o băga liniştit în insolvenţă. Dar aşa, n-o s-o bage niciodată, doar dacă nu mai are ce face”.

    Steaua în play-out? Posibil!

    Ce se va întâmpla cu Steaua dacă va rata şi la anul cupele europene? Răspunde tot Dumitru Costin, fost membru în Comitetul Executiv al FRF: “Dacă vor rata şi la anul cupele europene, nu mai pot investi în transferuri, din spate nu vine nimic pentru că nu au Centru de copii, vor avea bani din ce în ce mai puţini, ne-a şi spus proprietarul că nu împrumută clubul cu bani, n-au cum să facă performanţă. Va avea din ce în ce mai puţine venituri, nu va avea cu ce să-şi plătească bine fotbaliştii, va reduce contractele, va recurge la soluţii de avarie, aducând jucători de mâna a doua, a treia, a cincea. Păi dacă Steaua mai continuă mult aşa, cu vreo patru-cinci jocuri în halul ăsta, s-ar putea să nu o vedem în play-off, ci în play-out! Că la puncte sunt pe-acolo! Şi-atunci e clar că şi pe Steaua va scrie insolvenţă”.

    Costin are soluţia pentru salvarea Stelei: „Mă uit la Gigi Becali, cică vrea să vândă clubul. Domnul Becali, dacă tot vrei să fii şmecher şi să faci bani, îţi lansez o provocare: pregăteşte, nenişorule, clubul acesta pentru a fi cotat la Bursă. Sunt atât de mulţi oameni care vor dori să cumpere acţiuni… Îi recomand eu 50 de specialişti care să-ţi facă acest lucru. Dar asta presupune ca mătăluţă, uşor-uşor, să nu mai fii proprietar absolut, să ai doar un pachet de acţiuni, şi mai presupune transparenţă în gestiunea şi administrarea clubului, a contractelor”.

    Va fi cel mai bogat club din România şi va avea mari performanţe!

    Dumitru Costin a exemplificat şi cu un banc care i se potriveşte lui Becali: “E ca-n bancul ăla de la Radio Erevan… Sună un ascultător şi întreabă: Radio Erevan răspunde: Eu îi recomand lui Gigi Becali să mănânce o prăjitură cu prietenii. Iar asta ar însemna să cumpere marca, şi nu e un efort capital, să lase orgoliile, şi să pregătească acest club pentru a-l lista la Bursă. Să vândă o parte importantă din acţiuni, se vor găsi foarte multe persoane fizice şi juridice care vor investi în Steaua, iar asta înseamnă că el îşi va lua o poală de bani şi va mânca o prăjitură cu prietenii. Va avea fooarte mulţi prieteni, va fi respectat, dar nu va mai fi stăpânul absolut al clubului Steaua, care poate fi primul club de fotbal din România cotat la Bursă. Vă garantez că, la valul de simpatizanţi pe care îl are, Steaua va deveni cel mai bogat club din România şi va avea performanţe zeci de ani de acum încolo”.

    1. xray Autor articol

      Dumitru Costin habar nu are ce inseamna bursa.

      O societate listată la bursă nu inseamna ca e deschisa la o „cheta nationala” pentru a o sustine financiar. In primul rând, să fie acțiuni la bursă, trebuie ca acționarii existenți să vrea să și le vândă! Un acționar își vinde acțiunile, de regula, cand nu mai primeste dividende sau considera ca mai bine iși tine banii (contravaloarea actiunilor) in banca și ia dobândă, decât sa piarda pentru ca acțiunile se devalorizează. Actionarul nu este finanțator, nici investitor. Acționarii pot decide o majorare de capital, dar asta poate sa fie vax. Deși aparent crește valoarea acțiunilor, valoarea pe bursă poate să scadă, pentru că este dată de piață.

      Acționarul este persoana fizica, persoana juridica sau grupul de persoane care actioneaza in mod concertat si care detine direct sau indirect o participatie din capitalul social al unei societati comerciale sau din drepturile de vot, ori o participatie care permite exercitarea unei influente semnificative asupra luarii deciziilor in adunarea generala sau in consiliul de administratie, dupa caz.

      De regulă lucrurile stau asa, exact cum a facut Patriciu cu Petromidia/Romptrol, pe care a cumpărat-o în 2001 de la statul român cu 50 mil USD. „I-a dat o mâna de vopsea”, a muls-o de vreo 500 mil euro, a „sters”(aparent) datoria de 570 mil euro, in compliciate cu guvernul Năstase, tranformând-o obligatiuni de stat si apoi a listat-o la bursa, făcând-o atractivă fără datorii. S-a obligat să răscumpere el obligațiunile în termen de 7 ani, altfel pierdea toate acțiunile în favoarea statului. Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu şi Dan Ioan Popescu au semnat ordonanţa din 2003 prin care Petromidia, deţinută de Dinu Patriciu, a primit facilitatea de a-şi transforma datoriile de 570 mil. euro în obligaţiuni cu scadenţa în 2010.

      Listată la bursă și „fără datorie” a păcalit KazMunayGas, companie de stat Kazakhstan și i-a vândut toate acțiunile lui (75%) cu peste 2,7 miliarde dolari în 2007, deși el a plătit pe ele statului român doar 50 de milioane în 2001. Astfel de la acționarul majoritar Patriciu, a trecut la majoritar statul Kazahstan, care s-a trezit în brațe și cu scadența de răscumpărare a obligațiunilor de care am vorbit. În 2010, Kazahii au plătit statului doar 10% din datoria de la Petromidia … iar în 2014 guvernul Ponta a șters-o.

      Problema obligaţiunilor de la Rompetrol, afacere care a fost făcută acum 12 ani de Dinu Patriciu ar trebui să genereze cel mai mare proces din istoria corporatistă a României, principala problemă fiind interpretarea ordonanţei prin care datoriile istorice ale Petromidia au fost transformate în obligaţiuni în „favoarea statului”. De fapt, în defavoarea lui.

  5. adrians

    Xray,acum discutam de o situatie care trebuie luata in calcul in momentul in care proprietarii firmei doresc listarea ei pe bursa.GB a sustinut ca financiar nu mai poate sa sustina echipa,prin urmare fie ca o vinde,fie ca se retrage ori se iau in calcul alte posibilitati,printre care listarea la bursa.GB trebuie sa decida intr-un fel,ca vorba aia,si cu ea inauntru si in rai nu se poate.Ori ramine sa investeasca si atunci poate sa-si mai auda exceptionalele discursuri,ori pleaca frumusel din conducere si ne lasa plingind cu amintirea serilor cind trecea dupa meciuri de la un post la atul.Sincer,nu cred ca va dori sa reintre in anonimatul de dinainte de Steaua,dar asta este,va trebui sa decida.Consider ca varinata bursei este poate cea mai buna pt Steaua si sint sigur ca se vor gasi multi suporteri gata sa cumpere minimul de actiuni.

    1. xray Autor articol

      @adrians

      Pai tocmai asta e problema.
      1) Listarea pe bursă nu este o licitație de finanțare a companiei/clubului. Banii dați pe acțiuni intră în buzunarul acționarului care vinde, nu în contul companiei. Becali a zis că nu mai vrea să împrumute. Nu e mare lucru să dai 10-15 mil pe Steaua, fie și prin cumpărari de acțiuni pe bursă. E greu să faci rost apoi de 1 mil euro/lună să acoperi cheltuielile, fără împrumuturi bancare, dacă nu-ți mai vin bani de la UEFA. De exemplu, dacă ai un salariu net de 1.000 euro/lună și îți face cineva cadou o supervilă de 5 mil euro in buricul Bucureștiului și un Ferrari de 1 mil de euro. Nici nu le poți ține nici 2 luni, pentru că nu ai avea cu ce să plătești taxele, impozitele și întreținerea.

      2) Acționarii cumpără doar acțiuniile, nu vin și cu sacii de bani să o întrețină. Dacă tu vei cumpăra pe bursă acțiuni la Apple sau Tarom, să zicem, crezi că vine cineva la ușa ta să dai și milioane pentru necesarul companiei?? NU! Împrumută de la bănci dacă are bonitate. Vezi cazul la Rapid, unde suporterii au și ei vreo 25% din acțiuni, primite gratis, iar jucătorii au intrat in grevă să nu joace cu Al Ittihad Kabla din cauza banilor. Nicio bancă nu le dă 1 euro împrumut, că nu au cu ce gira. Ca și FC Steaua, nu au imobiliare (terenuri, clădiri etc.) sau un venit cert. Idem Dinamo … și restul. De asta împrumută acționarii cluburile românești. Cu excepția CFR-ului, toate sunt chiriașe.

      3) Acțiunile pe bursă scad și cresc funcție de evenimente. Cine crezi că ar cumpăra acțiuni dacă voloarea lor nu se conservă și nu-i produc dividende? Ai exemplu Steaua Noastră (click) cu Jean Pavel & Steaua liberă, socios de Romania. Numai gargară până la dat banii…că acolo s-a stins stelismul. Barca, are milioane de socios și peste 400 milioane de euro datorie, plus scandal pe transferuri. Ultimul caz penal, Neymar. Datoria lor uriașă este la bănci, dar susținerea ei financiră cu orice preț este politică regională.

      4) Vanzarea unui procent din actiuni catre public se face prin oferta publica de vanzare, derulata cu ajutorul unei Societați de Servicii de Investitii Financiare (SSIF). Oferta publica de vanzare de actiuni prin care o firma devine societate deschisa se numeste oferta publica initiala (numita si IPO—Initial Public Offer). Într-o oferta publica initiala se pot vinde actiuni deja emise, detinute de unul din actionarii initiali ai firmei (oferta publica secundara de vanzare de actiuni) sau actiuni noi ce vor fi folosite pentru majorarea capitalului social (oferta publica primara de vanzare de actiuni).

      Ți-am povestit cum e cu majorarea de capital. Steaua are acum un capital social 3.300.000 lei, aprox 750 mii euro. Asta este valoarea totală a acțiunilor de la Steaua. Becali nu a făcut majorare de capital și Steaua nu are active decât jucătorii. Deci e exclus să o vândă prin listare la bursă. Nu mai intru in detalii de ce.

      Știu, sunt vreo câțiva deștepți, mari manageri virtuali, care cred că Steaua produce singură, ei doar stau cu curul pe scaun la PC și freacă forumul cu aberațiile lor. De fapt ei au condus la viața lor doar trotineta, bicicleta, eventual o mașină, și au mai condus prietena pănă la scara blocului. 🙂

  6. xray Autor articol

    Compară cu Dinamo. Capital social peste 9 mil euro și datorii aprox. 15 mil euro.
    De asta nu se îmbulzesc să cumpere acțiuni, deși Negoiță a spus public de n ori că îi așteaptă. Și Dinamo e mult peste Rapid, ca brand și palmares. De fapt e a doua după Steaua. Costă mult acțiuniile, are datorii mari și nu are bonitate bancară(exact ca Steaua). Trebuie să vină și cu bani de acasă să împrumute clubul.

  7. adrians

    Xray,ai dreptate,efectiv m-a luat idea pe dinainte si nu am gindit economic.Ramin totusi la idea ca listarea este totusi o idee buna ,cu conditia ca GB sa fie convins sa bage banii din vinzarea pe actiuni intr-o majorare de capital,iar echipa sa fie apoi condusa de un board cu pregatire economica,a carui sarcina sa fie exclusiv facutul banului si nimic mai mult.Cind GB a preluat echipa,prima intrebare pe care mi-am pus-o a fost ce se va intimpla cu Steaua daca la un moment dat actionarul unic incepe sa aiba probleme financiare si uite ca din nefericire s-a ajuns aici.In fine,una peste alta,cred ca pt Romania Steaua este inca un nume care eventual asociat unei banci sau un unui sponsor puternic,poate sa domine campionatul fara probleme iar pe plan extern sa se descurce cel putin onorabil.

    1. xray Autor articol

      Dacă vinde acțiunile, nu mai are cum să bage banii în majorare de capital pentru că legal el nu mai are nicio legătură cu compania. Numai daca esti acționar poți face mărire de capital, nu vine unul „de pe strada” să o facă.

      Apoi ar fi și ilogic. El vinde acțiunile să recupereze din bani nu să umfle capitalul social al altora.

      Ceea ce spui tu se poate face într-un singur mod. Becali face cadou acțiuniile lui X și îi spune că în loc să-i dea banii lui, noul acționar să majoreze capitalul cu ei. O fi prost Becali, dar nici atât de tembel să arunce pe fereastra milioanele nu e. 🙂

      Asta cu boardul vezi și tu ce e în toată românia fotbalistică. Până acum un cioban le-a dat lecții la toți și a făcut bani de la UEFA, aducând clubul pe profit, fără datorii și cele mai mari performanțe în comparație cu restul.

  8. adrians

    Reacţiile nu au întârziat să apară, după ce lui Gigi Becali i s-a propus listarea la Bursă a echipei Steaua. Însă una din condiţiile de bază este împăcarea cu CSA şi obţinerea mărcii pierdute în urma deciziei din 3 decembrie 2014. Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori Bucureşti, încurajează această idee.

    Dumitru Costin, secretarul general al AFAN, declarase pentru http://www.prosport.ro, săptămâna trecută, că Gigi Becali ar trebui să-şi listeze la Bursă echipa de fotbal.

    “Ar trebui să cumpere marca, să lase orgoliile şi să pregătească acest club pentru a-l lista la Bursă. Să vândă o parte importantă din acţiuni, se vor găsi foarte multe persoane fizice şi juridice care vor investi în Steaua, iar asta înseamnă că el va lua o poală de bani. Va fi respectat, dar nu va mai fi stăpânul absolut al clubului Steaua, care poate fi primul club de fotbal din România cotat la Bursă. Vă garantez că, la valul de simpatizanţi pe care îi are, Steaua va deveni cel mai bogat club din România şi va avea performaneţe zeci de ani de acum încolo”, spunea Dumitru Costin.

    Orice evoluţie din teren a echipei poate influenţa cotaţia bursieră a societăţii lui Becali, în eventualitatea în care se va regăsi pe BVB

    Reacţiile nu au întârziat să apară. Dacă Becali îi va urma sfatul secretarului general AFAN, atunci el ar avea şi susţinerea şefului Bursei de Valori Bucureşti. Ideea i se pare foarte bună lui Ludwik Sobolewski, care chiar încurajează listarea primului club de fotbal din România.

    “Listarea poate deschide noi oportunităţi”

    Polonezul, care a fost numit CEO al BVB în 2013, a declarat pentru ProSport: “Listarea clubului sportiv Steaua Bucureşti la Bursa de Valori Bucureşti poate avea multiple implicaţii pozitive. Aceasta poate fi prima listare a unui club românesc de fotbal la bursă, ceea ce poate deschide noi oportunităţi. Pieţele de capital reprezintă cea mai bună alegere pentru afaceri excepţionale, cele care au o istorie în urmă şi care îşi doresc să progreseze în continuare şi să îşi pună amprenta în istorie. Sunt convins că Steaua Bucureşti este genul acesta de brand, care va înflori pe piaţa de capital”.

    Şi pentru a întări cele afirmate mai sus, Ludwik Sobolewski îi oferă patronului stelist exemple din străinătate.

    “A fost dovedit de listarea cu succes a cluburilor Manchester United la NYSE (Bursa de la New York), Borussia Dortmund la Deutsche Borse, Juventus, AS Roma şi Lazio la Borsa Italiana şi Fenerbahce la Borsa Istanbul, că bursele sunt locul potrivit pentru cluburile de fotbal. Sunt încrezător că Bursa de Valori Bucureşti este, de asemenea, locul potrivit pentru Steaua Bucureşti, brand bine cunoscut în Europa”, a mai spus el.

    Pentru a putea deschide şampania, Gigi Becali va trebui să se abţină de la declaraţii critice împotriva jucătorilor săi

    Sobolewski: „Suporterii ar putea cumpăra acţiuni şi şi-ar însuşi un rol activ în evoluţia clubului”

    Şeful BVB a explicat în continuare beneficiile aderării în grupul de cluburi renumite care au ales să se listeze la bursă: „Steaua va avea oportunitatea unică de a-şi crea o relaţie specială cu fanii, oferindu-le acestora ocazia achiziţionării de acţiuni şi de a-şi însuşi un rol activ în evoluţia clubului, cu domnul Becali în continuare în frunte, dacă îşi doreşte să păstreze o parte din paticipaţia sa la club. Listarea Stelei va avea un alt impact pozitiv, fiind poarta către banii necesari pentru dezvoltarea echipei, inclusiv cumpărarea de noi jucători, cât şi pentru dezvoltarea infrastructurii clubului. Sunt convins că Steaua Bucureşti va fi o poveste de succes pe piaţa românească de capital. Va fi o mare onoare şi plăcere să-i spunem bun venit la BVB Clubului Steaua Bucureşti”.

    Una dintre cel emai vechi echipe din Polonia s-a listat la Bursa din Varşovia

    Originar din Polonia, unde a fost şeful Bursei din Varşovia, Sobolewski şi-a adus aminte şi de o poveste de succes privind listarea pe NewConnet a echipei Ruch Chorzow, multiplă campioană la fotbal a acestei ţări. „Intenţia din spatele listării a fost aceea de a atrage mai mult interes din partea presei şi al sponsorilor şi de a transmite un puternic semnal despre cum sunt tratate integritatea, onestitatea şi transparenţa în cadrul clubului”, a spus Sobolewski.

Lasă un răspuns