Cum și-a crescut Steaua “șansele” să piardă din nou titlul

de | iunie 27, 2016

În ultimii ani, Steaua a plecat mereu ca favorită în cursa pentru câștigarea titlui. De obicei, pentru că a avut mereu un lot superior valoric adversarelor chiar și când acest lot pierdea constant nume importante.

De altfel, în ciuda faptului că destul de des înlocuitorii celor vânduți erau inferiori din punct de vedere valoric, valoarea lor erau totuși un pic peste ce aveau contracandidatele-n lot sau măcar la același nivel. “Un pic peste” și “Măcar la același nivel” au fost motivele pentru care însă Steaua a început să dea rateuri.

A tremurat zdravăn pentru ultimul titlu obținut, a ratat intrarea-n grupele Ligii Campionilor și a pierdut campionatul trecut.

Sigur, ratarea cu Ludogorets a fost, în opinia mea, o întâmplare, un ghinion un pic exagerat.

În rest însă, Steaua a avut o strategie de construire a lotului care a permis eșecuri, care a creat oportunitatea ratării.

Steaua scade valoric, adversarele se mențin sau chiar progresează

Din ce văd până acum, Steaua continuă pe aceeași linie. Ei privesc spre ce concurență au în campionat și încearcă apoi să se organizeze atât cât să simtă c-ar fi peste Astra, Dinamo, Viitorul, Craiova și oricine va spera la primul lor.

Dacă mâine ar începe campionatul însă, Steaua n-ar avea nici pe departe siguranța câștigării titlului. De altfel, deși poate părea o exagerare, în momentul actual există o diferență mai mică între ei și Astra decât a fost sezonul trecut, când Astra a reușit să ia titlul.

De asemenea, e o diferență mai mică între ei și Dinamo decât a fost sezonul trecut și o diferență mai mică între ei și aproape orice echipă cu pretenții la locuri fruntașe decât a fost la debutul sezonului trecut.

Nu spun că n-ar avea posibilitatea să facă un campionat foarte bun și să câștige lejer titlul, spun doar că au deschis și mai mult posibilitatea pentru a rata din nou.

Transferuri bune pentru lot, slabe pentru primul 11

Lotul a fost alimentat cu doi jucători buni, dar care nu cresc nivelul echipei – Dan Popescu și Golubovici. Știu, ambii au pe teren genul de atitudine specifică fotbaliștilor capabili să ofere mult, uneori, chiar mai mult decât limitele lor ușor indentificabile.

Este însă asta suficient? Eu cred că nici pe departe.

Atât Golubovici, cât și Dan Popescu sunt jucători buni să-i ai în lot, nu jucători care-ți cresc valoarea primului 11, de exemplu.

Dan Popescu nu este peste Momcilovici, nu este peste Toșca, nu este nici măcar peste Gabi Enache dacă te apuci să-l bagi pe Enache-n stânga în loc să-l lași pe dreapta. Are limite tehnice evidente din punctul meu de vedere, limite care se vor vedea-n primul rând în campionatul nostru, unde adversarele Stelei vor avea tendința să se retragă și să se așeze în straturi greu de desfăcut dacă nu ai în benzi jucători combinativi și cu tehnicitate bună.

În cazul lui Golubovici, lucrurile sunt un pic mai complicate. Nu pot vorbi de lipsa utilității transferului. E un bun jucător pe care să-l ai în lot și-ți poate fi foarte util în genul de fotbal care se joacă-n Liga 1. Mai mult, are avantajul experienței, ceea ce ar trebui să-l ajute să ofere rapid tot ce are de oferit.

Totuși, Golubovici nu este genul de jucător care să ofere Stelei suficient. Sau, mai exact, nu este genul de jucător care să permită Stelei să joace-n stilul unei echipe care trebuie să câștige meci de meci.

Când vine vorba de cupe europene, îndoielile mele în ceea ce-l privește pe bosniac sunt și mai mari. Orice adversar care are fundași centrali zdraveni din punct de vedere fizic, ceea ce se-ntâlnește destul de ușor, ar putea să-l blocheze ușor pe Golubovici.

În fine, spun asta-n condițiile în care, eu am afirmat public în emisiunile de la sport.ro, pe vremea când bosniacul juca pentru Ceahlăul, că e un fotbalist care-și poate găsi lejer locul în lotul de la acea vreme a Stelei.

Asta cred și acum – jucător pentru lotul Stelei.

În cazul lui Ovidiu Popescu nu pot spune prea multe. Pur și simplu nu mi-e suficient de clar ca fotbalist. Îmi place fizicul său chiar dacă la Timișoara părea un pic supraponderal. Aștept să-l văd jucând la Steaua și-mi vor fi lucrurile mult mai limpezi.

Aganovici? Jucător bun, cu nimic peste mijlocașii actuali ai Stelei, eventual sub unii dintre ei.

Achim? Depinde în ce poziție va fi folosit. Dacă va fi-n linie cu Pintilii, probabil că Steaua și-a adus un fotbalist care va ajuta construcția un pic mai mult decât o făcea Bourceanu. Sunt însă curios dacă va juca, foarte curios.

Cât de motivați mai pot fi Chipciu, Popa, Varela sau chiar Hamroun?

În fine, ultima problemă majoră cu care se confruntă lotul actual al Stelei ține motivarea pe care o serie de jucători importanți o mai pot avea după sezoane bune petrecute la echipă.

Chipciu, Popa, Varela, Pintilii sunt fotbaliști ajunși în postura celor care vor cu orice preț să plece afară. Au câștigat deja ce era de câștigat cu Steaua și a-i motiva pentru un nou sezon la nivelul la care i-ai avut în trecut e foarte, foarte greu.

Nu mai vorbesc de faptul că orice discuție legată de plecarea lor în această vară îi pregătește pentru orice, numai pentru un sezon dedicat total Stelei nu.

Probleme pot fi inclusiv cu Bourceanu, fotbalist care are ca miză revenirea la un nivel înalt, dar care poate fi ușor “îngropat” psihic dacă se va lovi de lipsa progresului.

Nu spun că-n lotul Astrei sunt doar fotbaliști care abia așteaptă să-nceapă campionatul pentru a-l mai câștiga o dată, dar simplu fapt că au reușit această performanță la o astfel de echipă nu e văzut ca fiind ceva firesc.

Nu e genul de performanță care pleoștește și cere imediat o schimbare. E, mai degrabă, genul de performanță care poate oferi încredere suplimentară.

La Dinamo, lucrurile sunt și mai simple – un început bun îi poate mobiliza mai mult decât orice. Au pierdut prin plecarea lui Rednic și n-au făcut încă transferuri care să le ridice nivelul.

Totuși, ei se află în postura celor care sunt obligați să priveasc spre progres, au crescut în fiecare an câte un pic și se află pe un făgaș care-i ajută.

Stefan Beldie
Preluare de pe  3surse.ro

8 comentarii la „Cum și-a crescut Steaua “șansele” să piardă din nou titlul

  1. solodiablo7

    Nord + Sud …. e timpul sa fuzionati … alegeti un lider adevarat dintre voi si organizati un protest elegant pe STADION … mkr la meciurile Stelei din Bucuresti …. si mergeti in continuare si la polo, baschet, handbal ….. am fost si eu la meciul cu Aris si Peluza Sud a fost la inaltime … la Uniti Pentru Mihai ati fost la fel de bine organizati …. a observat si Gabi Balint si a postat filmulete cu voi pe contul lui de facebook …. astept sa mergem pe stadion ….eu vin si va sustin …si mai sunt sute , dak nu mii ca mine care se vor alatura imediat unui protest elegant si sustinut ….hai sa nu lasam sistemul sa ne invinga …. hai sa invingem noi sistemul sau sa il obligam sa actioneze

    1. vitto

      ….sigur , asta este ceea ce lipseste in fotbalul stelist …..un PROTEST!

      in timpul asta tribunele islandeze aplauda sacadat, dar LA UNISON! nu va intrebati si De Ce fac asta?…… ptr ca le place fotbalul, le place sportul si inteleg notiunea de competitie! la NOI……Protestul sa traiasca ……. Valea Plangerii!

  2. kla2005

    Tara protestelor…
    protestam, protestam, protestam

    Eu unul m-am saturat de protestatarii astia din galerii. Adica lor nu le convine Jiji si protesteaza si daca lor nu le convine, trebuie sa plece.
    De ce?
    Nu cred ca majoritatea suporterilor isi doreste sa plece Jiji!
    Nu cred ca majoritatea suporterilor isi doreste sa se implice financiar! (asta daca pleaca Jiji si preiau „suporterii” echipa)

    Asa ca mai lasati-o dracului cu protestele astea si hai sa punem presiune constructiva pe management si pe jucatori!

    1. mq-messi

      @kla2005.
      Fara suparare, dar nu vad de ce te ambalezi asa. Chiar daca suna urat, parerea ta nu conteaza. Faci parte din categoria de suporteri numita generic „cetateni”. Voi, nu aveti si nu veti avea vreodata vreun cuvant de spus. De ce? Simplu. Indiferent cate derapaje a avut becali, voi ati fost acolo pentru el, ori daca ati plecat, v-ati intors la primul derby sau la prima victorie mai de doamne ajuta, uitand miraculos totul.
      Cum in ochi „patronului” nu valorati nimic, iar in fata celor din peluze nu spuneti nici pas, chiar comentezi degeaba. Sper ca nu te-ai simtit lezat de acest comentariu. O seara buna!

Lasă un răspuns