Debut reușit. „Ce extravaganta, Steaua pe primul loc”

de | martie 13, 2017

Debut reușit

Steaua a început play-off-ul cu cel mai puternic adversar. E părerea mea, s-ar putea să nu fiți de acord cu ea, dar CFR mi s-a părut cea mai periculoasă dintre echipele întâlnite până acum. Clujenii joacă fotbal, n-au frică de adversar, au o apărare solidă, jucători rapizi, puternici, unii chiar pricepuți cu bășica (interesant acest Păun…). Aseară au jucat de la egal la egal cu băieții lui Reghe și, cu puțin noroc, ar fi putut obține un egal sau, de ce nu, o victorie, ca în tur. Dacă ne amintim de retur, meciul de la Cluj a fost dominat destul de categoric de Steaua, numai că n-a fost să fie. Dar, na, mai avem și noi noroc câteodată… Și, știți, norocul și-l face omul cu mâna (sau, în cazul ăsta, cu piciorul…) lui. Iar Reghe putea să zică iar, ca după meciul de coșmar cu ASA, ”Astăzi am arătat bine, și fizic, și ca joc”, și de data asta i-aș fi dat dreptate…
Oamenii meciului? Niță, Ovidiu Popescu și… ”Gunoieré”, care le-a dat-o scurt la gioale coregrafilor, care-i preziceau eșecul.

După meci, am văzut un GgB euforic, pus pe glume, ironii. I-o fi ajuns și lui seria neagră de după etapa a 15-a. A citat din alt comic vestit, Borcea, știți, aia cu ”lăsați-ne să ne pregătim…”. Am zâmbit și eu nițel, dar m-a cam luat cu frig gândindu-mă ce-a urmat pentru haită după zicerea ce-a intrat în folclor. Dar nu-mi fac probleme: suntem Steaua, nu Dinamo. Și e timpul să le-o arătăm. Să-i păcălim de 1 aprilie, că așa-i tradiția…

Oricum, după cum joacă, CFR poate fi un ajutor nesperat în tentativa de a cuceri al 27-lea titlu. Numai că, împotriva unor adversari neimportanți (pentru că doar Steaua contează pentru oricare echipă din campionatul nostru) s-ar putea ca jucătorii lui Miriuță să-și piardă cheful, ambiția de a se clasa pe locul 3… Așa că singura soluție pentru steliști e să uite de lehamitea care i-a cuprins în retur și să joace măcar ca aseară. Următoarele trei etape pot fi hotărâtoare, o eventuală triplă victorioasă i-ar lămuri pe ceilalți cine-i șeful. E greu? Păi, ați uitat ce-a zis optimistul? ”Ba se poate!”

Andrei Sava


„Ce extravaganta, Steaua pe primul loc”

Mi se pare amuzant cum ajunsese o extravaganta sa indici Steaua drept favorita la titlu. Am fost intrebat si inainte de playoff de diverse persoane cine cred ca va castiga campionatul si ma amuza sa vad cat de contrariati erau interlocutorii cand rosteam numele echipei lui Reghecampf.

Chiar si cu optimistul incurabil Becali a trebuit sa fac pariu in emisiune ca Steaua va castiga campionatul, patronul echipei pierzandu-si increderea in jucatorii sai.

Sigur ca si Steaua are slabiciunile ei. Problema pentru adversari este ca si „slabiciunile” au inceput sa joace decent, asa  cum s-a intamplat aseara cu Tanase, Balasa, Gnohere, Boldrin sau Enache, ca sa insir cateva din slabiciunile consacrate de la Steaua. Chiar si „slabiciunea” lui Reghecampf pentru mutat piese in diverse pozitii s-a estompat si lucrurile au mers bine pentru echipa. Enache n-a mai fost extrema, nici mijlocas central ca in traducerea si adaptarea dupa fita lui Guardiola cu Zabaleta. Tamas a fost lasat sa joace unde a demonstrat in cariera lui ca e un mare fotbalist, in centrul defensivei. Lui Balasa i s-a gasit, de asemenea, locul, ca fundas lateral fiind de liga a doua nu doar in Italia, ci si in Romania. Iar Ovidiu Popescu trebuie lasat sa joace ceea ce este, un optar mai bun si decat ce ia in acest moment Daum la nationala pe aceasta pozitie.

Playoff-ul aduce adevarata Steaua

Am spus pe sport.ro dupa catastrofa cu Dinamo ca acel meci nu este totusi foarte relevant pentru potentialul Stelei. Jakolis, care nu a fost atunci titular, ramane foarte important pentru Steaua. Iar apasarea psihologica de dupa ce se intamplase in prima mansa a semifinalei cu Dinamo nu mai exista la aceste partide de debut in playoff.

Sigur ca au existat in acest meci cu CFR momente de cumpana. Insa, la patrunderea lui Omrani, Nita a aratat inca o data ce nedreptate ii face neamtul de la nationala care prefera sa convoace un convalescent de prin strainataturi in locul celui mai bun portar din Liga 1. Iar la marea sansa de gol batjocorita de infoiatul in pene Paun exista contraexemplul ratarii lui Tanase, infinit mai greu de realizat decat o prozaica impingere a mingii in poarta la acea faza.

Democratia acestui playoff

CFR Cluj este o echipa frumoasa, dar a simtit si ea ca si in primul meci din acest an cu Steaua a scapat de infrangere chiar in Gruia in primul rand datorita prostiei lui Alibec de a incasa doua galbene rapid in meci. Acel joc bun facut de Steaua la Cluj ramanea punctul de referinta pentru jucatorii lui Reghecampf in acest inceput de playoff. Din acea partida trebuia echipa lui Reghe sa-si traga inspiratia pentru un nou inceput. Si a facut-o.

Am asistat la meciul care a confirmat ca Steaua ramane favorita la titlu. Nu „marea favorita”, totusi democratia e raspandita mai mult ca niciodata la varful clasamentului, nu mai avem un tiran sau doi care sa terorizeze competitia. A fost, de asemenea, meciul care i-a facut pe cei de la CFR Cluj sa scoata titlul de campioni din discursul lor. Dar nu m-as grabi, CFR are reperul sau de la care se poate inspira pentru un restart, victoria recenta cu Viitorul.

Mihai Mironică, sport.ro


Un comentariu la „Debut reușit. „Ce extravaganta, Steaua pe primul loc”

  1. kla2005

    Am avut indoieli cu privire la echidistanta dlui Mironica. Era de multe ori prea acid cu Steaua si aveam impresia ca e „potrivnic” Stelei ca si alti jurnalisti din cauza patronului.

    Uite ca tocmai el a fost printre cei mai echilibrati jurnalisti.

    De aici inainte nu mai am cum sa-l banuiesc de partitism sau adversitate.

    Are tot respectul meu!

Lasă un răspuns