Boroi, între „Înainte, marş!” şi „Drepţi!”

de | iulie 22, 2015

Trebuie să recunosc. Colonelul George Boroi e bun. Un actor foarte bun, nu altceva. Disimulează precum predecesorii săi de la Revoluţie. Se dă erou, deşi a fost cu ceilalţi. După ce ani la rândul a “tras” în fanii Stelei, acum îşi revendică “certificatul de revoluţionar” în faţa lor. Într-un interviu apărut marţi, în ediţia tipărită a “Gazetei Sporturilor”, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua face unele afirmaţii de-a dreptul hilare.

Asta-i bună! “Ne-am întărit la PR”

Încă din start avertizează că: “Noi suntem instituţie a statului, nu prea dăm interviuri în exclusivitate. Noi dăm comunicate”. Really? Ce comunicate daţi domnilor de la CSA? Ultimul promis, cel în legătură cu sesizările făcute la FRF şi la LPF, cu privire la respectarea deciziei ÎCCJ, n-a apărut nici până azi. Sunt vreo 7 oameni la Departamentul de comunicare al CSA şi sunt degeaba. Apropo dl. Cristian Cârlan, ce se mai aude cu muzeul CSA? Şefu’ spune că v-aţi „întărit” la PR.

Boroi se laudă că în 2004 el a respins cererea societăţii lui Becali de utilizare a mărcii Steaua, pe care acesta a înregistrat-o ulterior fraudulos. Oare acesta-i tot adevărul?  Sincer, mă aşteptam să spuneţi şi de ce v-aţi opus, tot în 2004, procesului de recuperare a mărcii Steaua, finalizat cu brio în decembrie 2014. Cumva pentru că aţi refuzat să se plătească o sumă modică pentru taxa de la OSIM? Cred că aţi considerat atunci că „e lipsită de şansă această acţiune”.  

Dar nu are cum să stăpânească Boroi nişte date, când n-a avut nicio contribuţie. Când e întrebat despre startul procesului pentru anularea mărcii pe care o folosea Becali, comandantul nu e sigur:“Cred că 2010, dar sper să nu spun o prostie, nu ştiu exact”. Domnule Boroi, când solicitaţi un interviu, măcar să fiţi pregătit! Totuşi, e cel mai important proces câştigat vreodată de clubul pe care îl conduceţi de peste 12 ani, e drept, fără prea multe rezultate la sporturile pe echipă, unde vă angajaţi finii.

Una şi mai bună: “Sper să nu-mi reproşez interviul dat!”

Punctul culminant îl atinge “venerabilul” colonel când încearcă să nu se facă părtaş la încercările societăţii lui Becali de a obţine baza de la MApN. “Cum aş putea să semnez un contract cu Fotbal Club Steaua Bucureşti, fără să dau impresia că eu recunosc această instituţie?”. Dacă nu publica ProSport modalitatea în care vreţi să cedaţi o proprietate a statului, fără licitaţie, azi zâmbeaţi din loja echipei de fotbal. E cum spuneţi în interviu, „fiecare joacă pe partea lui”? De ce spunea Rădoi, uşor dezamăgit, că aţi promis ceva şi apoi v-aţi răzgândit? Atunci nu dădeaţi impresia că recunoaşteţi societatea lui Gigi Becali?  În fine, spuneţi adevărul în două rânduri. Când afirmaţi că aţi crescut odată cu clubul, uniforma militară nu prea vă mai prinde ca la început şi preferaţi costumul civil, şi când spuneţi la final că speraţi să nu vă reproşaţi interviul acordat.

P.S. Boroi se mândreşte cu renovarea unor baze sportive în mandantul său lung de 12 ani. Baza hipică a fost desfiinţată, iar pentru paradele militare de 1 Decembrie, MApN-ul a ajuns să împrumute caii de la MAI. Baza din Calea Plevnei a pierdut o „bucăţică” importantă prin revendicarea foştilor proprietari, iar pentru că terenul nu a ajuns la timp în posesia proprietarei, acum, Judecătoria Sectorului 5 obligă CSA la plata unei dezpăgubiri de 80.000 de euro. Apoi, baza de la Săftica arată deplorabil, probabil vopseaua nu a fost de ajuns. Iar magazinul Steaua de pe „Brezoianu” putea fi păstrat de CSA, dar a fost abandonat din motive necunoscute, deşi era un punct strategic de vânzare a produselor marca Steaua.   

Autor: Florin Marian

Prealuare de pe www.prosport.ro/blog

 

Nota Redacției:

  • Colonelul George Boroi, Comandantul CSA  a acordat un interviu la GSP în care a prezentat și versiunea Clubului Sportiv al Armatei asupra litigiului legat de sigla Stelei.

Iată cîteva din cele mai interesante replici ale comandantului CSA:
Există vreo cale de întoarcere la masa negocierilor?
Există posibilitatea de continuare a folosirii siglei Steaua prin plata unei taxe de licență.

– Plănuiți să înființați o secție de fotbal la CSA?
Nu excludem nici o variantă.

Acum ce relație contractuală pentru folosirea stadionului aveți cu fotbalul?
Acum sîntem în stadiul “fiecare joacă pe partea lui”. Nu mai avem nici o înțelegere. Deja își iau lucrurile, pleacă.

Interviul a fost publicat integral la data de 21 iulie 2015 în Gazeta digitală (GSP )

XRay

 

8 comentarii la „Boroi, între „Înainte, marş!” şi „Drepţi!”

  1. nemilosul

    Lasati ba penibililor csa-ul, mai bine va uitati cum si-o fura mirela si fcsb-ul vostru de la niste desculti.

    Astora sa le dea csa-ul sigla sa o umple de branza, la descultii astia si la suporterii lor analfabeti?
    Ramaneti voi cu fcsb-ul ca va meritati unii pe altii.

    Minunat!!!!!!!

    1. empyro

      Vad ca iti plac talpile e bine. Te-ai plictisit sa-i sugi degetele lui nea „colinel Talpi” ? Ai zis sa te mai freci putin cu lama pe globul ocular de grija „FCSB”-ului si a lui Mirel. Stai linistit, sezi bland in banca ta, ca o sa luati oricum o mare talpa, de la Talpi si Baroi.

    1. xray Autor articol

      Ca urmare a articolului scris pe fcsteaua.ro S-a întâlnit hoțul cu prostul, Prosport a scris un articol care l-a preluat:

      Boroi e arătat cu degetul şi de suporteri. I se reproşează că a „pus pe butuci” toate secţiile de sport pe echipe în cei 12 ani de când se află în fruntea CSA. „Echipa de handbal, câştigătoare de două ori a Ligii Campionilor, nu a mai luat de 7 ani nimic, iar în ultimul sezon a fost la un pas să retrogradeze”, se scrie pe site-ul fanilor stelişti http://www.fcsteaua.ro. Mai mult, Boroi l-a numit şi l-a menţinut în funcţia de antrenor al echipei de handbal pe finul său, Viorel Mazilu, care stă la Steaua pe un salariu de câteva mii de euro fără a avea performanţe
      Articolul din prosport e aici

      La câteva zile după, Boroi a ieși in presă explicând că se confruntă cu problema banilor, dar la baschet, scrimă obține rezultate etc. Acum nu știu dacă a fost ca urmare a articolelor sau a fost o coincidență.

  2. leoc980

    Nu, xray, ai inteles gresit! Era o aluzie la faptul ca si alti conducatori celebri si-au luat antrenor care nu are drept de antrenor doar pe baza relatiei de rudenie nas-fin. Si ca sa nu mai las loc de interpretari, ma refeream stict la cuplul gigi-radoi. Si puscariasul o fi nebun, dar si Radoi, pe care il credeam normal la cap, a acceptat sa isi rupa picioarele din prima incercare. Toti pun placa cu oferta de nerefuzat, dar la ritmul in care sunt schimbati antrenorii la echipa aia, e loc pentru toti fostii jucatori! Si daca se respecta regula, nu cei cu personalitate rezista, ci aceia care stiu sa il gadile pe mugatorul sef, adica unul la 10 ani!

Lasă un răspuns