Voluntari-Steaua 2-3! Mediocritate în formă continuată

de | septembrie 25, 2016

Steaua nu a impresionat în deplasarea de la Ploieşti, unde a dat piept cu FC Voluntari. Cu toate acestea, elevii lui Reghecampf au reuşit să se impună în faţa ocupantei locului 9 în Liga 1, după un meci controlat  și dominat de vicecampioană.

Ca o ironiei a soartei, cea mai titrată echipă din România, fără casă și stadion, și o echipă artificială, cu arenă nouă fără nocturnă,  se duelau tocmai pe stadionul modern al unei echipe de tradiție, ajunsă falită în Liga a IV-a.  În tribune lupii galbeni priveau cu jind aerul de Liga 1, așteptând să facă Voluntari ceea ce nu pot ei. Ploieștenii și-au încheiat numărul vocal și cu petarde, după ce le era clar că Voluntari nu putea învinge Steaua decât printr-o minune. Din tribune se auzea „Luptă Steaua! Steaua București!”

  • Asta îmi aduce aminte de câini. După ce Steaua a fost învinsă joi  de CFR, potăile făceau temenele și îi ridicau osanale lui Miriuță: „Respect Miriuță! Mulțumim Miriută, ne-ai făcut fericiți! Îl vrem pe Miriuță la Dinamo! etc.”  Evident, asta pentru că „ajutați”  de CFR, se și vedeau în curând lideri. Dar… sâmbătă,  poc! Dinamo- Concordia 0-1 și doliu național în Groapă.

În avancronică am prevăzut că Reghecampf nu va mai improviza, și primul 11 trimis în teren părea să confirme.  Enache e pe bancă şi Tamaş trece pe dreapta. Golubović iese şi el din schemă.

  • FC Voluntari: Bornescu – Filipov, Balaur, Maftei, Acsinte – Novac – Căpăţână (Popadiuc 69), Marinescu, Cernat, Ivanovici – A. Bălan (Lungu 79)
  • Steaua: Niţă – Tamaş (Enache 58), Moke, Toşca, Momcilovic – Muniru, Achim (Tudorie 58) – A. Popa, Boldrin, De Amorim – Fl Tănase (Jakolis 77)

În plină dominare roş albastră, FC Voluntari a deschis scorul din nimic, la prima ocazie, la primul șut pe poartă. După o gafă a lui Toșca, Petre Ivanovici a luat o acţiune pe cont propriu și l-a executat pe Niţă cu un şut plasat din afara careului (’25), deși mai avea în față 3 steliști – „jaloane”. Spre lauda ei, Steaua și-a arătat statutul de echipă mare și a replicat instant prin Adi Popa (’28). Motoreta a prins un şut plasat din centrul careului, după o centrarea a lui Momcilović, deviată excelent de Tănase spre autorul golului.

După pauză roș-albaștrii au trecut în avantaj cu un penalty scos de  De Amorim (’49) și transformat fără emoţii de Boldrin (’51). Reghecampf a mutat ofensiv (’58) să mai penetreze poarta lui Bornescu: Enache în locul lui Tamaș și Achim schimbat cu Tudorie, Boldrin retras „playmaker”, iar Tănase adus în spatele lui Tudorie. Însă mutarea ne-a stârnit frisoane pentru că Enache devenit o piază rea sadea.  De ce ți-e frică nu scapi. Nu au durat decat 30 de secunde și Marinescu a trecut de Enache ca intercity prin haltă, a centrat în careu până la Bălan, rămas nemarcat de Toșca și mai ales de Momciloć. Vârful ilfovenilor l-a executat  cu capul din 6 metri pe Niţă (’59). Spre norocul lui,  Momcilovic și-a spălat păcatele în minutul 85 prin golul victoriei, când a reluat spectaculos în plasă o lovitură liberă executată de Boldrin.  Finalul a fost jenant pentru Steaua. Dacă o echipă mică trăgea de timp la 2-2, pentru Steaua, la 3-2, a fost sub blazonul ei. Pe undeva, omenește înțeleg. Când iei 2 goluri pe nepusă masă, sufli și-n balon până iei galben, ca Niță.

Steaua învinge pe FC Voluntari, scor 3-2, dar jocul vicecampioanei scârţâie şi sunt motive de îngrijorare înainte de meciul din Europa League, cu Villarreal. Nu pentru că Steaua ar trebui să învingă, ci să nu se facă de râs. Europa League este deja pe planul 2 față de campionat și trebuie să admitem asta în mod obiectiv, oricât de mult ne-ar deranja orgoliul. Au fost prea multe schimbări de lot în termen scurt pentru a emite pretenții în grupele EL. Da, Reghecampf comite greșeli, dar nici nu poate fi magicianul Iosefini. Nici măcar „The Special One” Mourinho nu face încă vreo bânză la Man United cu un lot nou, deși a transferat cremă de cremă, nu zer din ce a mai rămas.

Câteva circumstanțe pentru Reghe:

  • A justificat schimbarea lui Tamaș cu Enache , fiind forțat de  Hațegan, care l-ar fi amenințat pe Tamaș că la primul fault ia al doilea galben și roșu. Îi dau credit.
  • Tandemul Boldrin-De Amorim a scos un penalty, primul a marcat și a mai centrat la golul 3, și cam atât. În rest, călcâie, floricele și vrăjit mingea fără folos. Chiar și în fața porții, în situație de a marca, Boldrin a bâlbâit-o ca-n curtea școli.  În centru Boldrin e încă o umbră de playmaker, iar De Amorim continuă să fie slab pe stânga. Recunoaște și singur: „Eu abia am venit. Sunt prea mulţi jucători noi, încă nu ne înţelegem. Cu timpul se rezolvă. Oricine are nevoie de timp. Eu nu am zis că e o scuză. Aşa cred eu. E supărat antrenorul că am luat gol uşor. La Steaua, tot timpul trebuie să câştigi uşor.
  • Tănase nu are fler de vârf, nici vână de decar. În loc să joace simplu și să dezvolte rapid faza, se pierde și el în călcâie și floricele.
  • Sunt unii jucători pe fața cărora se citește în prim planuri o stare de lehamite mai tot timpul. N-au nimic pe chip asociat unui luptător concentrat sau o răutate pozitivă. Achim e în capul listei.
  • Nu poți cere  jucătorilor pe care nu i-ai avut în pregătirea de vară să facă imediat rahatul bici. Viteza Stelei pe acțiuni este tot în slow motion generată de noii veniți. Pe contraatac, Voluntari părea Barca, ca viteză și pasare.

„Am făcut un meci foarte slab. Nu îmi place când pierdem foarte multe mingi. Avem prea mulți jucători care nu înțeleg anumite lucruri și nu știu de ce, pentru că asta antrenăm zilnic. Sper ca jucătorii să înțeleagă anumite lucruri. Trec etapele, iar jocul nostru nu crește. Am avut o discuție cu ei în vestiar și cred că au înțeles ceea ce le-am spus”, a zis Laurențiu Reghecampf

Sunt lucruri pe care le înțeleg și le admit ca fiind logice și obiective. Însă supărarea mea făță de Reghe este că după două perioade de mercato nu are lot echilibrat valoric pe posturi fiind nevoit să facă improvizații ca într-o situație de criză (accidentări, cartonașe etc.). Pe de altă parte, antrenorul Stelei trădează un regim preferențial față de unii jucători pentru că a girat cu ei la Becali acoperirea posturilor.

În fine, singurul meu remarcat din acest meci este Moke. Nu pentru că ar fi făcut un meci grozav, că nu a fost așa, ci pentru că îmi pare într-o crește de la meci la meci. Emană din ce în ce mai multă siguranță și implicare, ceea ce nu pot spune de Boldrin sau De Amorim, de exemplu. Boldrin este într-un regres vizibil față de primele meciuri. Nici măcar șuturi la poartă nu mai trage.

Voluntari vs Steaua 2-3 | Meci Intreg 25.09.2016

Video rezumat: FC Voluntari – Steaua

 

Felicitări băieților pentru victorie!

X Ray


Avancronica Voluntari-Steaua

FC Steaua va disputa partida cu FC Voluntari, din cadrul etapei cu numărul 10 din sezonul regular al Ligii 1, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Meciul este programat duminică, 25 septembrie, de la ora 20.30.Pentru această partidă, CCA a delegat o brigadă de arbitrii condusă la centru de Haţegan Ovidiu (Arad). Acesta va fi asistat la margine de Şovre Octavian (Oradea) și Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe), iar arbitru de rezervă va fi Chivulete Andrei Florin (Bucureşti).
Steaua și Voluntari s-au întâlnit doar în ediţia trecută, fiecare formaţie reuşind să-şi treacă în palmares o victorie.

  • Primul meci a avut loc pe 27 septembrie 2015, FC Steaua – FC Voluntari 3-1. Hamroun a deschis scorul în minutul 8, Chipciu a mărit diferenţa în finalul primei reprize, apoi, în partea secundă, Stanciu şi Goossens au transformat fiecare câte un penalty.
  • A doua confruntare s-a disputat pe 22 februarie 2016 şi a consemnt una dintre cele mai mari surprize din sezonul trecut, deoarece ilfovenii s-au impus cu 3-1. Eroul partidei a fost Hamed Kone, marcator a două goluri (minutele 89, 90+4) şi pasator decisiv la reuşita actualului stelist Vlad Achim (minutul 38). Pentru Steaua a înscris Adi Popa, în minutul 49.
  • Florin Marin vs Laurenţiu Reghecampf: 1 joc – 1 victorie Reghecampf (2015-16, FC Steaua – ACS Poli 3-1).
  • Florin Marin vs. Steaua în Liga 1: 25 jocuri – 7 victorii – 8 remize – 10 înfrângeri. Florin Marin a activat ca jucător în tricoul Stelei timp de 8 sezoane (1976-1984), 174 de meciuri în campionat şi 3 goluri. În sezonul 1977-1978, Florin Marin a câştigat titlul cu Steaua, alături de Vasile Aelenei, Mario Agiu, Teodor Anghelini, Liţă Dumitru, Anghel Iordănescu, Marcel Răducanu, Iosiv Vigu, Ştefan Sameş, Dumitru „Ţeţe” Moraru, Vasile Iordache, Radu Troi, Tudorel Stoica sau Gabriel Zahiu, iar la conducerea tehnică se afla Emeric Ienei.
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Voluntari – 27 ani; Steaua – 25 ani şi o lună.

FC Voluntari a pierdut acasă în ultima etapă, fiind învinsă în ultimul minut de joc (’90+5) cu 1-0 de revelația începutului de sezon, CSU Craiova, prin golul făcut „cadou” oltenilor de Bornescu. Însă Universitatea a dominat copios meciul, mai ales după pauză, ratând numeroase ocazii clare de gol. Craiovenii au avut nu mai puțin de trei bare în acest meci.

Noua echipa a lui Forin Cernat dorește să-și scoată imediat pârleala chiar în meciul cu Steaua și speră să aibă și o galerie numeroasă împotriva vicecampioanei, deși nu joacă pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari. Partida de duminică se va disputa la Ploieşti. Ilfovenii se mută pe Ilie Oană pentru a juca „acasă” în nocturnă şi îi perie pe ploieştenii să-i susțină în număr mare. „Îmi pare rău că Petrolul a ajuns în situaţia în care e. Este o echipă de mare tradiţie din fotbalul românesc, e mare păcat că a ajuns în liga a patra”, a spus la conferinţa de presă Directorul tehnic Florin Marin, completat de Bornescu, goalkeeper la Voluntari: „Dacă vor veni, fanii vor ţine cu noi. Cu Steaua sigur nu”.

Dacă vineri noaptea s-a cutremurat toată România,  pentru duminică seara Ilfovenii sunt pregătiți de un nou seism, dar în Liga 1: o nouă victorie cu roş-albaştrii.

„Pe mine m-a speriat cutremurul, că l-am prins şi pe ăla din 1977. Steaua, în shimb, nu m-a speriat niciodată şi nici pe jucători”, a mai spus Florin Marin. „Nu ştiu dacă va fi cutremur dacă învingem Steaua. Am mai învins-o„, a ținut să se îmbărbăteze cu trecutul și Mircea Bornescu.

Echipa probabilă FC Voluntari: Bornescu – Filipov, I. Balaur, Maftei, Acsinte – Novac, Tăbăcariu – Popadiuc, Marinescu, Ivanovici – Cernat. Director tehnic: Florin Marin. Antrenor: Dinu Todoran

FC Steaua cu Laurențiu Reghecampf pe bancă are o experiență neplăcută în întâlnirea cu FC Voluntari. Bornescu avea dreptate și tupeul lui are acoperire. Ultima și prima partidă a lui Reghe împotriva ilfovenilor (22 februarie 2016) s-a încheiat șocant: 3-1 pentru outsideri! Ce trebuia să fie un scor fluviu pentru Steaua, și-a schimbat brusc cursul. Finalul l-a făcut KO tehnic în 5 minute pe antrenorul campioanei en titre, cu cele 2 goluri administrate la foc automat de bursucul Ben Hamed Koné. Dar a fost și un meci cu multe ratări ale roș-albaștrilor și 3 penaltiuri clare refuzate Stelei.

Echipa Stelei care a evoluat atunci în înfrângerea istorică, ar fi duminică un Super 11. Însă din cei 18 steliști aflați în teren și pe bancă la acel meci de pomină, doar 8 mai sunt prezenți în lotul actual și doi  jucători, Vlad Achim și Moke, transferați de la Voluntari în această vară.  Achim a venit la schimb cu Popadiuc plus 200 de mii euro, Moke pe 150 de mii euro.

  • FC Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilovici (Kharja 76′)- Pintilii, Bourceanu (Popa 46′)- Chipciu (cpt), Stanciu, Hamroun – Marica
    Rezerve: Cojocaru – Carp, Filip, , Gebhart, Bawab. Antrenor: L. Reghecampf.
  • FC Voluntari: Bornescu – Filipov (Călințaru 58′), Țâru, Novakovici, Barna – Rus, Achim, Moke, Iorga (Mitache 76′) – Kone – Bălan (Voduț 46′)
    Rezerve: Balauru, N. Grigore, Maftei, Novac. Antrenor: Ionel Ganea.

Mai multe puteți citi în cronica „FC Voluntari – Steaua 3-1! Reghe luft și KO tehnic.

Steaua stă pe un butoi de pulbere. Atmosfera din club este una tensionată din cauza jocului echipei care scârțâie și a generat ultimele două înfrângeri. Responsabilul cu problema, Reghecampf, alternează crizele de personalite cu „yesmania” și trasul preșul peste cauzele reale. După transferurile din vară în care s-a cheltuit mult și irațional, lotul a rămas disproporționat  numeric și valoric pe posturi.  „Mâine seara vom juca pe un teren neutru, și pentru noi și pentru ei. Probabil vor fi mulți spectatori care țin cu Steaua, sper să fie un teren bun. Îmi place cum joacă Steaua (N.R.- Să mori tu?), dar nu sunt multumit de rezultate, sunt sincer și nu mă ascund (N.R.- Parol?). Nu pot critica echipa și nici jucătorii, am spus doar lucruri corecte. Se poate întampla ca un om sau un jucător să joace mai slab”, a prefațat Reghecampf meciul cu Voluntari în conferința de presa.

Criticat de presă, patron și suporteri pentru improvizațiile tactice și de starea de apatie generală a echipei, Reghecampf cred va renunta la formule magice cu reprofilări șocante și va alinia o formulă clasică în 4-2-3-1, cu fiecare jucător pe postul lui. Singura improvizație va ramane Enache, pentru că „treimea Gigi-MM-Reghe” a lăsat postul de fundas dreapta acoperit cu un mijlocaș  și juniorul Simion. Mă rog, ar fi singura dacă îl acredităm pe Toșca fundaș central ca pe Rădoi antrenor fără carnet.

De asemenea Momcilovic va reveni ca titular. În partida cu CFR a fost nevoit să intre nerefăcut complet în locul lui Aganović.  Croatul a fost încercat de Reghe și fundas stânga în acel meci, dar  în minutul 20 s-a accidentat și a părăsit terenul cu gura spartă, după un duel aerian cu Bud. „Aganović nu-şi poate mişca maxilarul, sperăm să nu fie foarte grav. Avea dureri mari”, a declarat Reghecampf după meci. Nu am găsit informații suplimentare despre starea actuală a croatului.

O altă schimbare logică poate veni în atac, acolo unde Golubovic, atacantul cu zero goluri la Steaua a umplut paharul răbdării. Problema mea cu el nu este că nu marchează, ci pentru că aportul lui în ofensivă e zero. E drept, face ceva pe faza defensivă, dar e totuși vârf de atac, nu al 5-lea fundaș. Reghecampf  spune ca are in continuare incredere in el: „Pe Golubovic numai dorinţa îl face să fie în teren, un jucător care nu-şi doreşte ca el probabil că n-ar juca după o asemenea accidentare. Îmi pare rău că a ratat, a avut o ocazie foarte mare, cu un gol marcat şi reactia lui va fi una mult mai bună. Puteţi să-l criticaţi în continuare, eu cred că e un jucător bun şi îi vom da încredere şi de acum înainte”, l-a apărat Reghe pe bosniac, dar indirect și pe MM care l-a adus.

Ok, înțeleg spiritul de echipă din staff, însă sunt uluit cum s-a încăpăținat Reghe să-l tot trimită în teren nerefăcut, chinuindu-l și pe el și atacul echipei în meciuri oficiale grele, nu în amicale de pregătire cu Viitorul Adâncata.  Trebuia să folosească un tânăr valid. Câștiga măcar o experiență în plus, chiar dacă nu ar fi ajutat atacul mai mult decât Golubović.

Paranteză: Ieri, Steaua II a obtinut o victorie, scor 4-3 (2-2), împotriva celor de la FC Podari, intr-o partida din Seria a 3-a a Ligii a 3-a. Au marcat Robert Vâlceanu (‘7), Vad Mihalcea (‘8), Theodor Bota (’62) și Cristian Onțel (’72). Pentru oaspeți au punctat Avram (‘2), Sirmon (’45) si Balan (’85).  A fost primul succes din acest sezon, după 3-3 la Craiova și o înfrângere, scor 0-1, la Alexandria.

Antrenorul Ion Toma a folosit   următoarea  echipă: Poiana – Simion, Dinu, D. Popescu, Chitoșcă – Raiciu, Enceanu – Vâlceanu, Mihalcea (Nicola 90), Mario Mihai (Bota 52) – Onțel (Vlad 85).  Când ai în teren 10 speranțe de la prima echipă și bați cu 4-3 pe Podari de Liga a 3-a, este îngrijorător. E drept, scorul a fost 4-2 până în minutul 85, dar Steaua nu are fundași nici la echipa a doua. Joacă tot cu împrovizații: D. Popescu fundaș central, Chitoșcă fundaș de bandă…  Totuși este îmbucurător că marchează cei care sunt în anturajul primei echipe.

În altă ordine de idei, la un meci de copii născuți în 2006, Steaua s-a impus cu 9-2 în fața celor de la Dinamo!

Revenind la prima echipă, partea comică este o ironie a soartei. În vară Golubović a fost adus ca rezervă la un viitor vârf de valoare care urma să fie adus de „sfânta” treime: Gigi-MM-Reghe. Cum de a devenit  bosniacul „indispensabilul” care trebuie introdus cu orice preț în primul „11”, ca o sperietoare de ciori în lanul de grâu și nu vânător, nu mai e un mister pentru nimeni.   Înclin să cred că Tanase, cel care are 3 goluri in ultimele 6 meciuri din Liga 1, ii va lua locul lui „Fără Gol”ubović. Sunt în continuare îndisponibili Pintilii și Filip, iar Aganović probabil va sta și el în tribună.

Echipa probabilă FC Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilović – Bourceanu, Ovidiu Popescu  – Popa, Boldrin, De Amorim – Tănase

Astăzi Steaua are ocazia să facă uitată înfrangerea cu CFR și să demonstreze la Ploiești că joi seara pe Arena Națională a fost doar un accident, ca un duș rece. Steaua este condamnată  la victorie pentru a-și consolida poziția de lideră prin puncte și prestanță, dar mai are nevoie și de un moral bun înaintea disputei din Europa League cu Villarreal, după cele două socuri suferite in ultimele 3 meciuri, cu Osmanlispor si cu CFR Cluj, ultima chiar pe teren propriu.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

 

 

75 de comentarii la „Voluntari-Steaua 2-3! Mediocritate în formă continuată

  1. xray Autor articol

    Notă la avancronică, apropo de sigle.

    După promovarea formației FC Voluntari în Liga 1, presa titra bombastic în mai 2015: ”Voluntarii” plagiatori!
    Asta pentru că noua siglă a ilfovenilor seamănă cu cea a unei echipe celebre din Italia, FC Torino.
    Așa arăta sigla cea veche:

    După promovare, FC Voluntari şi-a desenat o nouă emblemă, pe care a înregistrat-o la OSIM şi o folosește din sezonul 2015-16. Noua siglă pare similară cu a lui FC Torino. Ilfovenii n-au punctat foarte mult la capitolul originalitate, au schimbat puţin nuanţa culorii, în rest este acelaşi contur. Practic, pare înlocuit doar taurul, numele şi anul înfiinţării.

    Așa arată noua sigla omologată și adoptată din 2015:

    Noroc că se numește Voluntari și nu „Torino” Ilfov, de exemplu, ca echipa „Juventus” Bucuresti, că venea commissario Corrado Talpani să sugrume La Piovra (Caracatița) ilfoveană. :))

    Glumă, glumă, dar și FRF a fost la un pas să-și piardă sigla.
    Mircea Sandu a dezvăluit că şi Federaţia Română de Fotbal a avut parte de o situaţie asemănătoare cu formaţia de la care marele Pele s-a retras din fotbal, New York Cosmos. Fostul preşedinte al FRF spune că a reuşit să se înţeleagă cu formaţia din SUA înainte ca acest conflict să ia amploare.

    1. asprilia

      nu cred ca conteaza conturul ca si sigla din 74-91 a avut cica inspiratia din sigla barcelonei,spuneau unii mai batrani ,problema e alta ,nu scrie steaua bucuresti pe ea,si nu are o ,,stea,, in 5 colturi cum au toate de dinainte lui 2014, a lui ciobanul de azi ma refer la sigla e lisa simpsom din desene animate cu o cruce pe ea ,si cu initiale fcsb cum ai face cruce la biserica,deci nu este nici un nume acolo sa fim seriosi ,doar initiale,pai facem fotbal sau religie ?

  2. xray Autor articol

    Referitor la lotul Stelei și atacanți, tineri și „bătrâni”, îți vine să apuci câmpii când vezi ce-i pe afară.

    Joi, 22 sept, în KNVB BEKER (Cupa Olandei similară cu FA Cup din Anglia), în partida FC Twente-FC Utrecht 1-3, Richairo Zivkovic, 20 ani, fotbalist aflat sub contract cu Ajax, insa imprumutat la FC Utrecht, a inscris la capatul unei faze incredibile. Olandezii au cronometrat că acesta a alergat 100 de metri in doar 10.96 secunde, timp cu doar o secunda peste cel stabilit de Usain Bolt la Jocurile Olimpice. Cu 10.7 secunde, Zivkovic s-ar fi calificat la Jocurile Olimpice de la Rio.

    Atenției! Asta se întâmpla în minutul 90+3 al meciului în care vârful de atac a jucat titular (full time!). Nu era odihnit! Tot Zivkovic a deschis scorul în min 17! Fabulos!

    Când vom vedea și la Steaua așa jucători?
    Atenție! A costat cât Florin Tănase (1,8 mil euro cu TVA)! 🙂
    În 2014 a fost cumpărat de Ajax de la FC Groningen (Olanda) cu 1,9 mil euro și acum este cotat la 2 mil. euro!

  3. adrian0808

    De alergat asa se mai gasesc …..
    Dar cred ca cel care a dat pasa ….. mai greu ….. a avut viziune , a avut stiinta de a lovi balonul cu intensitatea necesara pe culoarul liber ….. uitati-va cu atentie …. se uita pe teren face poza , calculeaza si apoi loveste balonul …..

    1. xray Autor articol

      @adrian0808.

      1) În opinia mea, ăla a tras la poarta goală, nu a dat pas pe poziție viitoare. A tras să surprindă, mai ales că putea să mai inainteze și el.

      Dacă era pasă, atunci era execrabilă, mult în lateral și la plesneală, pentru că doar diferența de viteză dintre Zivkovic și adversari l-a ajutat sa mai ajunga la mingea aia. Când ăla a tras pe poartă (sau pasă, cum spui tu), Zivkovic era aproape pe linie cu el și la 7-8m de fundaș. Plus trebuia să traverseze în diagonală lângă grup de 5 adversari aflați în tranziție negativă, toți în alergare cu fața spre poarta lor. Numai viteza a făcut diferența, nu „pasa”. Evident, este doar opinia mea. 🙂

      2) Omul nu are doar viteză. E marfă ca vârf de atac! 🙂

  4. naiyba

    Nu stiu cat de bun este atacantul respectiv, insa eu vreau sa spun altceva, pai pe baietii astia cine sa-i gaseasca? Wormtongue?Mache? Argaseala? Reggae ma-ndoiesc atata timp cat nu sunt impresariati de Ana banana, cine sa caute jucatori astia? Ca l-a trimis pe Wormtongue in Portugalia si s-a dus bou si s-a intors vaca. La iarna ne milogim iarasi de astra si de alibec si vedem ce mai luam de la Hagi, un Tiru, un Benzar, noroc cu Hagi ca altfel ramaneam in pom.

    1. xray Autor articol

      @naiyba.
      Paradoxal, tot timpul FC Steaua a fost poate cel mai slab club din toată Liga 1 la achiziții, dar și la valorificarea celor din curte.
      Ce a vândut bine, a risipit apoi pe o armată de țepe sau jucători medii.
      Da, a adus și valori pentru că a avut bani și datorită unor conjuncturi norocoase. De exemplu, unii au ajuns aici pentru că s-a zgârcit Dinamo (Chipciu, Stanciu… etc.)

      Mulți dintre cei pe care Steaua a dat bani mulți, i-a transferat apoi în pierdere: Tătă, Cristi Tănase, M. Costea, János Székely, Semedo, Surdu etc.
      Rădoi și Stancu s-au vândut f bine că i-a luat Olăroiu și Hagi. Cei care au fost dați super bine, fără cumetrii, sunt: Chiricheș, Gardoș, Stanciu, Théréau, Ogăraru, Chipciu, Rusescu, Keșeru… mă rog, nu-mi pierd timpul să-i înșir pe toți. Față de ce potențial financiar are, Steaua trebuia să fluiere prin Liga 1, dacă avea măcar ferul CFR-ului la transferui.

      1. siegfried

        Mesajul ăsta conţine atât de multe aiureli, încă nici nu ştiu de unde să încep.

        Cum dracu să fie Steaua cel mai slab club din prima ligă la valorificat jucători de vreme ce dominăm topul celor mai scumpe transferuri cu Stanciu, Chiricheş, Gardoş şi Stancu.
        Numai pe Chiricheş s-au încasat mai mulţi euro (9,5 milioane) pe cât s-a cheltuit pe toată lista aia enumerată de tine: Tătă (1,5 milioane), Cristi Tănase(1,8 milioane), M. Costea (1,4 milioane), János Székely (1,5 milioane), Semedo (0,95 milioane), Surdu (1 milion) – total 8,2 milioane. Ca să nu mai zic că de exemplu pe Tănase s-au luat ceva bănuţi şi la plecare.
        Rădoi și Stancu s-au vândut f bine că i-a luat Olăroiu și Hagi
        De unde, tată, atâta venin în tine? Toată lumea ştie ce valoare avea Rădoi acum 10 ani şi că s-au interesat cluburi puternice din Europa de el. La fel, Stancu era într-o formă excelentă când a plecat de la noi, dădu-se 13 boabe în turul campionatului. Cum să zici că transferurile astea au fost cumetrii?!
        Față de ce potențial financiar are, Steaua trebuia să fluiere prin Liga 1, dacă avea măcar ferul CFR-ului la transferui.
        Ce super transferuri a făcut CFR-ul? Zi-mi şi mie un jucător vând cu mai mult 6,8 milioane cât a luat Steaua pe Gardoş?

  5. xray Autor articol

    Update

    FC Steaua a publicat echipa pe pagina de fb. Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, va trimite în teren următoarea formulă de echipă în 4-4-2:

    Niță – Tamaș, Moke, Toșca (cpt), Momcilovic – Popa, Sulley, Achim, Boldrin – Fl. Tănase, De Amorim.

    Rezerve: Stăncioiu – Mitrea, Tudorie, Golubovic, Jakolis, Ovidiu Popescu, Enache.

  6. saramago

    Voluntari – Steaua 2-3 (1-1), dar Steaua a etalat un joc dezordonat, garnisit cu multe erori de pasare si cu interpretari de faze demne de ligile de amatori. Golurile stelistilor au fost marcate de Popa, Boldrin (p) si Momcilovic.

    Nita 5 – fara vina la goluri, a inspirat insa mai putina siguranta ca de obicei;
    Tamas 6 – joc solid, pacat ca a fost substituit in minutul 58;
    Tosca 5 – a avut si interventiile bune, a suportat insa cu greu duelul cu Balan;
    Moke 5 – ceva mai bun ca in partida cu CFR Cluj;
    Momcilovic 6 – gol, pasa de gol, dar si executii ratate;
    Achim 6 – util la mijloc, schimbat numai din motive de Reghe stiute;
    Muniru 5 – rudimentar, a gresit din abundenta, a obtinut lovitura libera din care s-a marcat GWG-ul;
    Popa 6 – gol spectaculos, insa cantitatea de erori pe meci cu care ne-a obisnuit nu a fost cu mult diminuata;
    Boldrin 5 – gol din penalty, insa jocul sau a suferit, cu precadere dupa pauza, cand a pierdut mingi si dueluri pe banda rulanta;
    De Amorim 6 – activ, tehnic, a dezechilibrat in cateva situatii defensiva adversa;
    Tanase 4 – firav, a aratat o combativitate redusa si a interpretat aiuristic cateva faze promitatoare;
    …………………………………………………………………………………………………………………..
    Enache 4 – greseli cu duiumul, in ambele jumatati de teren, a fragezit flancul drept al propriei defensive, anterior bine acoperit de Tamas;
    Tudorie 4 – preluari jenante pentru un fotbalist profesionist, neputincios in duelurile cu adversarii;
    Jakolis 5 – nu a convins, insa ar merita mai multe minute din partea antrenorului.

    Urmeaza jocul cu villareal, neinteresant pentru Reghe, nu-i asa ?

  7. siegfried

    Subţire de tot. Facem mult greşeli în defensivă şi adesea părem incapabili să desfacem o apărare aglomerată. Singurul lucru pozitiv ar fi că în sfârşit reuşim să aducem oameni în careu pe faza de atac poziţional şi oferim variante extremei.

  8. naiyba

    Noroc cu hategan.
    Reggae luati-i banderola lui Tosca, ca i s-a urcat la cap si nu mai joaca nimic. Pe muniru trimiteti-l la echipa a2a si sa-i ia si pe enache, zerobovic si tudorie sa-i tina de urat.
    Reggae zi-le sa-si dea repede cu vaselina la fundulet ca vine submarinu galben si o sa-i usture fara.

  9. xray Autor articol

    @siegfried
    Dacă nu înțelegi, lasă-te păgubaș!

    1) Am spus că Steaua a vândut bine, dar sunt cazuri izolate. Din sutele de jucători trecuți pe la Steaua a vândut bine doar câțiva. O întâmplare, nu o constanță.
    2) Asta am zis și eu. Ce-a luat pe Chiricheș (din care 20% a dat la Pandurii plus 1,5 pe el) a pierdut pe ceilalți, lista înșirată și de tine.
    3) Ești bun la transferuri daca aduci jucători buni și faci profit din vânzări, nu dacă dai 2-3 tunuri și în rest ești mediocru.
    4) Eu să am venin față de Steaua??? Ai băut gaz??? De dragul tău crezi că îmi pierd vremea cu articole sau de al Stelei???

    Ia notițe!
    Între 2003-2016 Steaua a cumpărat jucători de 69,46 milioane euro și a vândut de…, ține-te bine, 75,76 milioane euro!

    Adică în 13 ani, pe hârtie, a câștigat din jucători doar + 6,3 mil euro.
    Însă, asta aparent, pentru că:
    – din Stancu deținea doar 50%, deci -2,5 mil euro
    – din Chiricheș cele 9,5 au fost real 8,5 cu banii jos (-1 mil) și – 1,7 mil dați la Pandurii pe 20% = -2,7 mil euro.
    – din Tănase a dat 0,5 mil la Piteși… și au mai fost la Brașov (pt Chipciu), Bacău, Mititelu etc, dar să rămânem la asta.
    Total – 5,7 mil euro.
    Deci, din cele + 6,3 mil au mai rămas profit + 0,6 mil euro în 13 ani. Big deal!! De ce atât? Și pentru că a risipit profitul pe țepe scumpe din Liga 1!

    În aceași perioadă, CFR-ul a cumpărat de 32,59 mil euro și a vândut de 40,64 mil euro. Profit + 8,05 mil euro! Și nu uita cine era CFR între 2003-2006!!!Nimeni!
    Intră aici și verifică: link

    1-2-3 bis) Că alții din Liga 1 au transferat mai bine decât Steaua este la mintea cocoșului.
    Nimeni din Liga 1 nu a cumpărat de la Steaua, în schimb Steaua a cumpărat de la aproape toți!!! Peste 60 de milioane euro a băgat în curul cluburilor din Liga 1!! Ce a incasat pe transferurile in strainatate, i-a dat pe aproape toți inapoi pe jucătorii luați din Liga lu’ Mitică.

    Câți jucători a cumpărat CFR, Timisoara, Pandurii, Oțelul etc de la Steaua și câți a luat Steaua de la ei?
    Asta ce îți spune? Cine a facut transferuri primare mai bune? Steaua sau ei? Steaua a cumpărat pe bani grei din Liga 1 numai gata găsiți și confirmati de alții! Nu a făcut scounting prin lume și liga a 2-a ca ei! Steaua le-a umflat fundul de bani pentru că ăia se pricepeau să aducă jucători, majoritatea moka, și apoi îi dăteau lui Becali pe o stivă de bani!

    Și sezonul ăsta, a dat aproape 4 mil în Liga 1 pe cei aduși de Viitorul, Astra, CFR etc. Cât jumatate din Stanciu! Și ce face cu ei? Am văzut! Unii au adus la loc alți jucători, tot moka, chiar mai buni decât cei dați lui Becali pe cele 4 milioane!

    În final, îți recomand, amical, să te speli de atitudinea asta de frondă în caterină față de mine, că nu ești nici Buricul Pământului, nici mr. Perfect!
    Nu mă provoca! Chiar nu mai am chef ștouri pe replici de 2 lei!

  10. xray Autor articol

    PS
    Referitor la cumetrii (rămăsesem dator).
    Nu te lua după zvonuri. Erau becalisme pentru cotă. Așa și Reghe era plin de oferte din Germania. 🙂

    Concret. Rădoi și Stancu erau jucători foarte buni, dar la ora aia nu valorau atât.
    Dovada: nu au mai atins cota aia, deși erau în țări cu f mulți bani. Mai mult, au scăzut cu 30-50% la prima revanzare. Rădoi după 3 ani, Stancu după numai 1 an!

    Rădoi Al Hilal l-au luat cu 6 și la prima vânzare l-au dat cu 4,2 mil, tot la Olăroiu (Al Ain). După ce a plecat Oli (2013), l-au dat free tot la Oli (Al Ahli), iar când Oli a luat naționala Arabiei Saudite (2015) l-au dat liber la Al-Arabi.:)

    Stancu. După 5 mil. abia a mai luat jumătate pe el (2,5 mil), fără să-l foloseacă decât ocazional juma de sezon. Nici măcar Hagi nu-l băga meci de meci. După 2 ani mai valora doar 30% din cele 5 mil, fiind vândut cu 1,5 mil.

    În schimb Chiricheș a fost vândut de Steaua la o valoare apropiată de cât făcea. La prima revânzare au luat 82% din cele 8,5 mil cât au dat în realitate pe el, fără să aibă vreo „pilă” la Napoli.

    Asta nu înseamnă că Oli și Hagi au făcut ceva rău. Dimpotrivă! Foarte bine!

  11. siegfried

    Înainte de a-ţi replica la tezele tale mirobolante despre valoarea „reală” a unor jucători, te invit la un exerciţiu de onestitate. Ţi-ai editat cumva mesajul de ieri, adăugând un „poate” în fraza „Paradoxal, tot timpul FC Steaua a fost poate cel mai slab club din toată Liga 1 la achiziții, dar și la valorificarea celor din curte. pentru a o face să pară mai puţin năucitoare?

    1. Îmi atragi atenţia să nu mă mai iau după zvonuri după ce în prealabil îmi dai un link către o rubrică intitulată transfers & rumours şi mă mai pui să iau şi notiţe, asta da culme a ipocriziei.

    2. Steaua n-a dat 20% din transferulul lui Chiricheş celor de la Pandurii pentru că la data vânzării deţinea 100% din drepturile sale federative. Link aici: http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/VIDEO+EXCLUSIV+Vlad+Chiriches+este+100+al+Stelei+Ros-albastrii+a
    În total Chiri a costat-o pe Steaua 1,8 milioane (1,3 iniţial +500 de mii mai târziu) .

    3. Hotărăştă-te dacă site-ul ăla după care ar trebui să îmi iau notiţe e de încredere sau nu. Preţul cu care s-a vândut Chiricheş a fost 9,5 cum scrie pe transfermarkt sau 8,5 cum zici tul?

    4. Îmi dai exemplu cu CFR Cluj, dar la ei nu îmi mai spui dacă toţi banii s-au dus în conturile lor sau au mai avut şi ei de plătit nişte cote părţi către terţe cluburi. Dar, mă rog, ăsta e modul tău de a face comparaţii, în cazul Stelei iei date reale în cazul altora cifrele brute ca să-ţi iasă contrastul bine.

    5. Începi să ai valenţe de latifundiar dacă te-ai prins după 4-5 jocuri că „Și sezonul ăsta, a dat aproape 4 mil în Liga 1 pe cei aduși de Viitorul, Astra, CFR etc. Cât jumatate din Stanciu! Și ce face cu ei? Am văzut! Unii au adus la loc alți jucători, tot moka, chiar mai buni decât cei dați lui Becali pe cele 4 milioane!” Îţi reamintesc că Steaua e pe primul loc, iar Astra şiCFR sunt mai pe la coadă.

    6. Din nou afirmi, preluând în mod odios ideile patrupedelor din Ştefan cel Mare de acum 10 ani, că transferul lui Rădoi ar fi fost o cumetrie şi nu rodul valorii sale la momentul respectiv. Şi ca să demonstrezi ceva ce nu e de demonstrat, pentru că pur şi simplu nu e adevărat, îmi arăţi „dovada” că Rădoi la 27 de ani era dat de Steaua cu 6 milioane în timp ce la 30 de ani era dat doar cu 4,2 milioane, iar la 33 de ani era cedat chiar gratis. Curată dovadă coane Xray, adevărul că scăderea preţului unui jucător odată cu înaintarea în vârstă e ceva unic în cazul lui Mirel, nemaiauzit în altă parte.

    7. În cazul lui Stancu faci ceea ce în limba engleză se numeşte cherry picking atunci când îl compari cu Chiricheş.
    Cherry picking, suppressing evidence, or the fallacy of incomplete evidence is the act of pointing to individual cases or data that seem to confirm a particular position, while ignoring a significant portion of related cases or data that may contradict that position.
    Îţi dau 3 contraexemple: Rusescu, Bourceanu, Pintilii. Toţi vânduţi pe bani frumoşi de Steaua (2,2 milioane, 2,4 miloane, 1,3 milioane) şi cedaţi apoi gratis de Sevilla, Al Hilal şi Trabzonspor. A meritat Steaua banii pe aceşti 3 jucători sau au fost şi ei nişte cumetrii. că doar iată ulterior nu au confirmat?

  12. xray Autor articol

    @Siegfried
    În stilul asta nu mai termini nici in secoplul 22. :))
    De aceea o scurtez: tu nu vezi padurea din cauza copacilor. Adica, eu iti argumentez in ordin de marime „cumparari-vânzari-profit” si tu te agati de virgule ca inecatul de pai, presărând pe deasupra sentimentalisme lozincarde.

    1) Ipocrit esti tu in ignoranta ta. Transfermarkt.ro, nu e de cancan cu zvonistica, ci cea mai completa baze de date publica cu jucatori si cluburi de fotbal, care monitorizeaza tot ce mișcă în fotbal, inclusiv toate transferurile EFECTUATE de cluburi, NU BARFITE in presa! Sumele de transfer contractuale sunt cele comunicate oficial de cluburi direct site-ului. Capisci? Pune mâna și studiază-l, nu citi doar tab-urile colorate!

    2-3) Chiriches
    I. A costat real 8,5 mil, nu 9,5 cat s-a convenise initial și comunicat la transfermarkt.ro. Steaua a facut un discount la plata pe loc! A spus asta in direct la TV si Becali, a scris si presa. Baga geana AICI

    II. Da, în viteză uitasem că Steaua a cumparat cele 25% din Chiriches cu 0,5 mil. A dat 0,5 mil, nu 1,7 mil.
    Dar ce relevanta avea valoarea exactă in argumentatia mea pe ordin de marime, cand eu am scris „… și au mai fost la Brașov (pt Chipciu), Bacău, Mititelu etc, dar să rămânem la asta.”? Ce, eu îți faceam contabilitatea ciobanului la virgula sau argumentam o opinie??

    Ideea pe care o demonstram era ca profitul teorectic fost de 6,3 mil euro, dar in realitate a fost mult mai mic pentru ca s-au platit multe clauze convenite atunci cand a cumparat jucatorul.

    De ex., din vanzarea lui Chipciu a platit 0.75 mil. la Brasov. Nu l-am mai pus in calcul acolo, pt ca nu avea rost.

    Însă daca adaugi suma de 0.5 mil de la Chiricheș ajungi la 1,25 mil, iar eu am scăzut 1.7 mil. Ooo, „Big Mistake”, nu?, cu care tu demonstrezi că n-am dreptate și Becali a facut transferuri beton, nu?:)))

    4) Steaua vs CFR.
    Îmi pare rău, dar ești incapabil să prelucrezi informații, pentru că te oprești la bariera neesențialului. Aia cu „clauzele”, ți-am spus, era colaterală, nu argumentul opiniei despre transferurile Stelei.

    Fii antenă! Fără clauze!
    Steaua a investit 69,46 milioane euro în jucători și a vândut de 75,76 milioane euro! Profit 6,3 mil. Adică profit teoretic 8,3%.
    CFR a investit 32,59 mil euro și a vândut de 40,64 mil euro. Profit + 8,05 mil euro! Adică profit teoretic 19,8%!
    Până și Sexy Brăileanca știe că 8,05 mil. > 6,3 mil. și 19,8% e peste dublu față de 8,3%. Get the picture?
    Cine a scos mai mult pofit din transferuri și cine a fost mai eficient? Ghici ciupercă ce e!

    Pentru pct. 5-7) nu mai timp sa-mi pierd vremea in dialogul surzilor. Si asa site-ul imi ocupa o groaza de timp, iar eu m-am lungit inutil cu tine.
    Nu sunt nici spălat pe creier cu lozinci încât să bag sub preș o realitate din viziunea mea, doar pentru că a susținut-o și un rival.

    Finaly, nu te opreste nimeni sa crezi ca Becali este cel mai tare scouter din Romania si Europa, dar abtine-te sa te mai umpli pe tine cu remarci personale despre mine cand mi te adresezi, provocandu-mi replica.
    Ori esti in stare sa porti un dialog normal, ca până acum o lună și ceva, ori incetăm să mai schimbăm vorbe pe acest site!

    Și cu asta basta!

    1. siegfried

      Prietene, transfermarkt e o reţea de site-uri private deţinute de nişte băieţi din Germania care funcţionează pe aceleaşi principii ca wikipedia, adică mii de voluntari din toată lumea colectează date din presă, site-urile cluburilor ş.a.m.d, iar apoi sunt prelucrate de nişte admini. Nu e un fisc al fotbalului cu care cluburile să fie obligate să „comunice oficial”. Doamne fereşte, mă şi crucesc când citesc unele lucruri pe care le scrii.

      – CFR a investit 32,59 mil euro și a vândut de 40,64 mil euro. Profit + 8,05 mil euro! Adică profit teoretic 19,8%!
      Până și Sexy Brăileanca știe că 8,05 mil. > 6,3 mil. și 19,8% e peste dublu față de 8,3%. Get the picture?
      Cine a scos mai mult pofit din transferuri și cine a fost mai eficient? Ghici ciupercă ce e!

      Sincer nu ştiu, că îmi scapă o informaţie. Nu ştiu câte din aceste 40 milioane au rămas în contul CFR-ului şi câte au fost date mai departe unor cluburi terţe care aveau cotă parte din drepturile federative ale jucătorilor vânduţi.

      Nu sunt nici spălat pe creier cu lozinci încât să bag sub preș o realitate din viziunea mea, doar pentru că a susținut-o și un rival.

      Finaly, nu te opreste nimeni sa crezi ca Becali este cel mai tare scouter din Romania si Europa

      Văd că într-adevăr preiei multe de la „rivali”, inclusiv genul ăsta de atac ad hominem în care mă întruchipezi drept un gigist care îl divinizează pe Becali când eu doar am reacţionat la declaraţia ta mirobolantă cum că Steaua a fost cel mai slab club din Liga 1 la valorificat jucători.

          1. xray Autor articol

            @siegfried
            Dacă eu spun că Stanciu e cel mai tare jucător din Europa sunt stancist?
            Sau Becali e cel mai bun patron de fotbal din țară, sunt jijist?

    1. xray Autor articol

      @naiyba.
      Reprezintă cat s-a plătit și primit numai pe contractele de transfer, nu pe altceva, între 2003-2016.

      Pe lângă ce s-a plătit pe transfer clubului, s-au mai dat jucătorulor milioane bune pe prima la semnătură, în special celor veniți liberi.

      1. naiyba

        @xray.

        Mersi de raspuns.
        Mare afacerist ‘nea Lucifer. Daca mai pui si contractele jucatorilor, e pe minus.
        Si-a luat multe tepe, l-au ars astia pe unde l-au prins, incluzandu-l aici si pe Wormtongue care era sa-l bage si la puscarie cu, comisioanele acelea catre offshore-uri, drept dovada ca acum, Wormtongue, are drept de semnatura doar pt comentariile de pe facebook.

        1. xray Autor articol

          @naiyba
          Clar, nu e pe plus din transferuri, însă activitatea principală nu era comerțul cu jucători. Acei jucători mulți care s-au perindat pe la Steaua, buni și răi, i-au adus bani din UEFA 12 ani din 13. De acolo a fost pe plus bine.

          A pierdut pentru ca atunci cand unul nu era de Steaua îl datea afara imediat, nu mai aștepta să ia ceva bani pe el. De fapt nici nu l-a interesat prea mult comertul cu jucători să-l trateze ca pe business, ca CFR-ul, de exemplu. În stilul asta a făcut selecții costisitoare, dar i-a ieșit pentru că câștigat banii din fotbalul propriu- zis (accedere pe teren în grupe UEFA).

        2. siegfried

          @naiyba.
          Sunteţi fenomenali frate. Dacă era masiv pe plus ţipaţi că e un nenorocit care s-a umplut de bani pe spatele clubului. Acum că unele date postate de un site al unor băieţi din Germania arată că de fapt e apoape pe 0 îl luaţi la mişto că e prost manager.

          1. xray Autor articol

            @siegfried

            Ce are dacă e din Germania? De unde voiai să fie?
            Nu mai dezinforma. Datele de acolo sunt absolut corecte.
            Verifica transferurile de la Steaua si ai sa vezi.
            Verifica datele și activitatea unui jucător pe care îl cunoști tu și ai să vezi că e perfect!
            etc.

            PS
            Nu găsești voloarea totală între 2003-2016, ci lista pe ani și totalul. Eu am adunat pe cei 13 ani.

          2. naiyba

            @siegfried
            Nu tipam stai tu linistit, asa cum nu am tipat dupa ce si-a luat aproape 8 pe Stanciu, vreo 2 pe Chipciu, 1 pe Varela, 1 pe Hamroun, 1,5 din bilete la meciul cu man city si plus ce va veni de la uefa si drepturi Tv liga 1. E bine ca si-a luat pt ca doar asa poate sa si investeasca inapoi.
            Eu sunt constient ca omu nu face munca patriotica, sau ca este vreun mare Stelist. Imi doresc sa plece, bineinteles, pt ca ãsta este o pata de rusine pe istoria Stelei.
            Eu rad de el pt ca este un dobitoc si de fiecare data cand a facut cum l-a taiat capul a reusit sa intre in cacat, ultima oara l-a scos Teia Sponte cand l-a recomandat pe Reggae ca antrenor desi Wormtongue s-a opus vehement la vremea aceea.

            Si mai rad de el pt ca el este cel care se lauda ca, cumpara jucatori ca-i vopseste si blah blah blah.

            PS: il astept pe Kevin Lomax sa-mi dea raspunsul.

  13. naiyba

    Foarte interesant arbitrajul lui Balaj din seara asta.

    Am si eu o nedumerire, din moment ce este clar ca golubovic „sacrificatorul” si tudorie sunt execrabili, enache nu poate juca fundas, tosca a inceput sa dea rateuri grave, mitrea nici nu stiu de ce a fost adus, la numar probabil ca si popescu dan, se cauta atacant, fundasi centrali, fundas dreapta? sau ne place sa stam prin tribuna si sa ne dam importanti la TV?

  14. siegfried

    Xray, înţelegi că site-ul ăla nu e un oragan oficial al FIFA? că datele alea nu sunt 100%. În pm pe transfermarkt scrie că Fiorentina a dat 2 milioane pe Ianis Hagi. E cineva suficient de nebun încât să creadă aşa ceva?

    1. xray Autor articol

      Păi atât a dat! Hagi a declarat. Cauta tu la sursa ta credibila și contrazice-l!

      Tu crezi că transferurile le ține FIFA? Ce treabă are FIFA sau UEFA cu asta? 🙂
      După tine, toate informațiile din fotbal sunt false pentru că nu vin de la FIFA?
      Păi FIFA/UEFA aia de unde iau date despre cluburi? Tot pe filiera cluburi->FRF/LPF!

      Scrie și la jucătorul Ianis Hagi, și la Viitorul și la Fiorenťina.
      La Fiorenina:

      1. siegfried

        Serios? Hagi 9 septembrie 2015: Gică Hagi a dezvăluit într-un interviu pentru Gazetta dello Sport ce sumă a plătit Fiorentina și a vorbit și despre interesul Stelei.

        „Fiorentina a plătit un milion de euro pentru transferul lui Ianis. Este jucătorul lor, dar l-au împrumutat la noi. El va crește aici și în funcție de cît de repede se maturizează, va ajunge în Italia.
        http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/hagi-a-dezvaluit-in-presa-italiana-citi-bani-a-incasat-viitorul-pentru-transferul-lui-ianis-458208.html

        1. xray Autor articol

          @siegfried.
          Tu te uiți la dată? E din 2015!

          Aia era altceva!
          E transferat la Fiorentina din 10 iulie 2016! Asta e contractul de transfer.

          PS
          Nu știi că acuza Ștucan cu plimbarea printr-un offshore a jucătorilor. Zicea că sunt la nu știu ce echipă și ei erau la un fond de investiții etc..
          Link

          1. siegfried

            Ai băut ceva în seara asta? Nu mai înţelegi limba română? În 2015 Hagi declara că Iansi a fost vândut pe 1 milion la Fiorentina şi că mai joacă la Viitorul în baza unui împrumut. A minţit Hagi în gazetta dello sport, pur şi simplu a inventat un contract de 1 milion de euro care n-ar fi existat niciodată?

          2. xray Autor articol

            @ siegfried.
            Vorbește frumos!!!!
            Tu citești ce scriu eu! Vezi că ți-am pus PS acolo!

            Nu era dat la Fiorentina, îl preluase o firma cu 1 mil, care urma să-l dea la Fiorentina.
            Exact ca Manea pe care lumea îl credea la Chelsea, că așa a zis Hagi.

            Vezi AICI la sfarsit. Sunt 2 linkuri.

          3. siegfried

            Prietene, las la o parte că ai ajuns să îmi dai link-uri cu articole scrise de conspiraţionistul şef Ştucan, dar articolul ăla e despre transferul lui Manea. Nu se pomeneşte nimic despre Ianis.

      1. siegfried

        Nu cred că era chiar atât de greu să îţi dai seama că mesajul meu fusese scris înainte să adaugi PS-ul.

        Din comunicatul ăla pus de Fiorentina reţin că italienii şi-au exercitat opţiunea de a cumpăra defenitiv drepturile federative ale jucătorului. De unde eu deduc că o cotă fusese deja cumpărată anterior. Ba mai mult acum câteva zile Hagi a declarat că :” Ianis n-a fost promovat nici până astăzi la naţională. Un fotbalist care a jucat 30 de meciuri în prima ligă la echipa care a marcat cele mai multe goluri.
        Nu l-au promovat nici la U-19, nicăieri! Fiorentina l-a cumparat la 15 ani si jumătate şi el n-a fost promovat deloc!”

        Sursa:http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Serie+A/ianis-hagi-echipa-etapei-fiorentina
        Ce ne facem că pe site-ul suprem transfermarkt nu apare niciun contract între Fiorentina şi Viitorul sau vreun fond imaginar de investiţii din vremea când Ianis avea 15 ani? Iar minte Hagi? Iar n-a existat acel contract?

        1. xray Autor articol

          @siegfried
          Offff!
          Mâi, pe transfermarkt se inregistrează numai transferurile intre cluburile de fotbal, nu înțelegerile între diveși pe drepturile federative ale unui jucător!
          Ce dracu e așa greu de priceput?
          Ce la Stancu scrie undeva ca firma fraților Becali cumpăraseră 50% din el de la clubul unde activa?

  15. alexandru-h

    Cand scria in transfermarkt ca valoarea transferului pentru Stanciu e de 7,8 milioane, xray se impotrivea cifrei aleia (care si acum e in dreptul fostului jucator stelist). Uite ca brusc in discutia cu siegfried, siteul ala a devenit brusc de incredere – „Datele de acolo sunt absolut corecte”. Ipocrit mai esti, domnule!

    Așa că nu mai bate apa piuă că îți va suna în cap. :))

    1. xray Autor articol

      @alexandru-h
      Măi, Einstein, cum nu scrie acolo și clauzele (+10…50% etc.), nici la Stanciu nu a scris și bonusurile. Asta nu înseamnă că ele nu există în contractul de transfer, dar sunt condiționate. E o bază de date informațională, nu o arhivă de contracte cu zecile de clauze. Cand faci o analiză pe o temă fotbalistică pentru un articol, important este ordinul de mărime în cifre rotunde, nu faci matematică infinitezimală pentru balanța contabilă. Site-ul îți oferă datele necesare.

      Se numeste transfermarkt, dar e o bază de date complexă de fotbal. Cand am spus date corecte, mă refeream la toate datele care sunt înregistrează acolo, nu doar la sumele de transferuri.
      E de încredere în raport cu presa (sau alte surse) și e ușor de accesat. Excelent pentru informare, analize și sinteze în fotbal.
      Știu că tu nu o folosești pentru că te-ai născut cu „biblioteca din Alexandria” în cap. :))

      1. siegfried

        @xray.

        În continuare nu înţelegi că o parte importantă din datele alea sunt luate fix din presă. Nu înţelegi că e un site făcut de fani pentru fani, nu un canal oficial de comunicare al cluburilor/FIFA.

        Pe transfermarkt .ro scrie negru pe alb că Hagi a plecat la Real Madrid pe 4,30 mil E. Înţelegi aberaţia? Euro nici nu exista în 1990. Şi nu, nu poate fi o simplă greşeală în sensul că au trecut euro în loc de dolari pentru că valoare acelui transfer a fost de 4 milioane, nu 4,30.

        In ce priveste transferul lui Hagi de la Steaua la FC Real Madrid din Spania, CSA Steaua nu a primit suma de 4.000.000 USD prevazuta in contractul K/3003/29.05.90, primind efectiv suma de 3.880.000 USD, iar transele prevazute in contract nu au fost respectate. Transa a doua – 750.000 USD a intrat in contul clubului la 10.07.91. Ea a fost fractionata in trei operatiuni de plata: 450.000 USD – 23.08.91; 120.000 USD – 01.11.91; 180.000 USD – 08.01.92. Din prima transa a lipsit suma de 120.000 USD pe care Real Madrid i-ar fi platit direct in contul firmei IMAM din Belgia, reprezentand comisionul de 3% pentru transferul jucatorului

        1. xray Autor articol

          @siegfried
          Iar nu citesti bine și te lansezi în nihilism ca în piscina fără apă

          Da, la regele Hagi, pe transfermarkt scrie 4.3 mil EURO, nu USD!

          Normal! Site-ul este convertit tot în euro, indiferent de moneda de plată. Convertit, nu înlocuit semnul $ cu €!!!
          Acei 4.3 mil EURO sunt echivalentul in euro al celor 4 mil. USD din 1990! Pricepuși!

          Și e logic. Când a apărut euro, în 1999, cursul euro/USD era de 1,07 x 4 mil USD= 4,23 mil Euro.

          Înțelegi acum aberația pe care ai debitat-o comparând mere cu pere numai în încăpățânarea ta să demonstrezi că transfermarkt nu e credibil.

          Oprește-te!

          PS
          În versiunea pt UK, http://www.transfermarkt.co.uk, la Hagi apare valoarea în lire sterline

  16. siegfried

    Uite bă că nu m-am gândit că este cineva atât de dement încât să convertească dolarii din 1990 la cursul euro/dolar din 1999. O imbecilitate economică greu de egalat.

    Dar înainte de a mă închina împreună cu tine la transfermarkt, îmi poţi spune cum e echivalat transferul lui Ilie Dumitrescu la 3,75 mil de euro când valoarea sa aşa cum reiese din documentele CSA-ului a fost de 4,3 milioane de dolari. Există şi aici vreun algoritm secret?

    1. xray Autor articol

      @siegfried

      Mă lași!!? Ți-a arătat ție Talpan „documentele CSA-ului” din 1994 cu 4,3 milioane de dolari???? :))))
      Când el nu le mai are sau publică nici pe cele din 1998??? :))))

      Amice, valoarea pe care o vinzi ca din „document CSA” și îmi ceri mie explicații, e pe wikipedia. :)) Uite ce scrie pe wiki:

      La revedere!

      1. siegfried

        Frăţică, înainte să te prăpădeşti de râs degeaba adu-ţi aminte că ţi-am trimis acum câteva luni pe pm raportul intocmit de Inspectoratul de Control Financiar de Gestiune al MApN din 1999 care îl anchetau pe comandatul CSA Oţelea. Deci nu, sursa mea nu e wikipedia.

          1. siegfried

            Un extras din acel document:
            Pentru diferenta de 1.800.000 USD recunoscuta de comandantul clubului ca fiind diferenta intre cheltuielile efectuate de Tottenham si incasarile efectuate de Steaua, nu se poate determina cu exactitate unde s-a efectuat plata. Adresa agentiei Apollonius din Franta din 06.04.98 confirma plata unor comisioane din totalul de 4,3 milioane USD, dar nu nominalizeaza comisionarii. In contract nu exista nici o firma prin care Apollonius din Monte Carlo sa acorde consultanta si sa primeasca suma de 200.000 USD. (…)

          2. xray Autor articol

            @siegfried
            Vezi că știi și singur de ce pe transfermarkt e mai puțin, dar ma iei pe mine să-ți desenez „altgoritmi” de conversie? :)))
            Păi normal că nu erau 4,3 mil., pentru că o parte au fost comisioane plătite de Tottenham!

            De ce crezi că fac ăia pușcărie?

            Ok. Chiar am epuizat tema și nu mai răspund indiferent ce mai scrii legat de subiect!

        1. xray Autor articol

          @siegfried.
          Mi-ai trimis numai link-uri de articole din ziarul Ziua, nu vreun raport sau document CSA.


          Nu le-am citit, că nu am avut timp, mai ales că era vorba de un ziar fitilist, Ziua de atunci.

          1. siegfried

            =)))))
            xray
            Sent 25 May 2016 – 04:44 PM
            Multumesc!
            Voi face articole cu ele.

            După care îţi trimit citând exact sub ghilimele acel raport şi mi-ai răspuns:
            Da-mi, te rog, sursa acestui articol (autor, link).
            Păcat că n-am cum să pun un emoticon care să-ţi bată obrazul.

            Îţi trimit raportul citat cu ghilimele, îţi spun că e scris de corpul Inspectoratul de Control Financiar de Gestiune al MApN, după care mă rogi să-ţi dau link şi acum vii şi să-mi spui că nu e real, că au inventat ăia de la ziua un raport kilometric cu date, sume de bani firme de impresariat. =))
            https://1.bp.blogspot.com/-II6rA1ZCwb4/V-qyUkF-sAI/AAAAAAAAAac/8ZVDFStcOuMG7v5rgo5y6CfacBWpoQMuwCLcB/s1600/1.JPG

          2. xray Autor articol

            Băi, să-ți bați obrazul ție!! M-am uitat în inbox și doar ălea le-am găsit. Crezi că ești Obama sa pun corespondența cu tine în ramă și în memorie??

            Dovadă că nici nu am scris articolul respectiv, nici restul, fiind din Ziua!!!
            Eu

            Tu

            Asta e link-ul dat de tine: http://www.ziua.ro/display.php?data=1999-09-22&id=31573&kword=steaua
            Hai că am dat-o în chat cu bălării off topic.
            Mâine le șterg!

  17. siegfried

    Pe 25 mai îmi mulţumeşti pentru acele link-uri şi îmi promiţi că vei face articole cu ele. 4 luni îmi spui că stii tu că ziua din 1998-1999 era un ziar fititlist şi că sunt nişte bălării. Bravo tată, aşa faci şi în viaţa reală?

    1. xray Autor articol

      @siegfried.

      Măi, siegfried, ți-am mulțumit din politețe că voiai să ajuți redacția site-ului. Te-am încurajat să mai trimiți și să colaborezi redacțional.
      Dacă scriai tu articolul era ok, ți-l publicam.

      Eu nu scriam, cum de fapt am și făcut!

      1. siegfried

        E bine că scrii asta ca să ştie toată lumea ce fel de persoană eşti. Când tu scrii pe privat Multumesc! Voi face articole cu ele. însemnă de fapt „ți-am mulțumit din politețe” şi „Eu nu scriam, cum de fapt am și făcut!”

        1. xray Autor articol

          @siegfried.

          Băi, ești culmea interpretărilor penibile!
          Mi-ai făcut mie personal vreun serviciu, să-ți multumesc special??? E site-ul meu???
          Ți-am mulțumit în numele site-ului! Și cei care au trimis articole cu care nu eram de acord ca opinie, le-am mulțumit și am publicat!
          Asta se numește bun-simț față de cei care contribuie voluntar cu opinia scrisă, sugestii, materiale … la site!!

          1. xray Autor articol

            @siegfried.

            Văd că te-ai uitat în priză. Și ce voiai? Să-ți dau flit??? N-am băut gaz! :))
            Faptul că nici după 7 luni nu am făcut articole din ele, ce iți spune? Simplu! Exact ce ți-am scris în seara asta, pentru acum le-ai readus în discuție!

            Noapte bună!

    1. alexandru-h

      @siegfried

      Eu am avut timp de o vacanta de o saptamana, timp in care vad ca xray a amenintat de cateva ori ca el nu mai scrie, ca nu mai are timp – neuitand desigur sa mai toarne dupa aia o tona de comentarii.

      Nu-ti pune mintea cu el, ca omul e odihnit, are agenda libera, face multitasking. Poti sa-i arati ca albul e alb – nu va accepta si pace ca a avut altul dreptate si ca el a gresit.

        1. xray Autor articol

          @siegfried
          Ce știi tu, măi, și avocatul tău alex cel obosit, ce este timpul liber în raport cu site-ul???
          Veniți pe aici in trecere, cautați de virgule articolele si comentariile, aruncați 2-3 vorbe și câteva pietre și apoi vă doare-n pălărie în treaba voastră. Nu pierdeți timp zilnic să cautați subiecte, să vă documentați, să verificati info, sa redactați, șă faceți grafica etc. și apoi să editați articole pentru site. Foarte bine faceti! Nu va reprosez nimic!
          Dar dupa ce ca veniți la moka, apoi vrei sa fac cu voi doi si posta Redactiei in chat, cat vrea muschiul tau.:))))

          Mai, observatorule, pe langa timp, mi-e si lehamite sa mai explic în alti km, dupa ce tu, Gică Contra și Toma Necredinciosul, nu ai inteles din primul km de raspuns. Exact ca in faza cu transferurile, transfermarkt si „multumesc”! Pricepi?

          De asta spun ca nu am timp de pierdut, nu pt ca nu am timp de scrisul propriu-zis, ca doar nu folosesc pana si calimara.
          Efectiv mi-e lehamite sa mai scriu!!! Cand totusi o mai fac, si detaliat, nu o fac pentru voi doi, ci pentru ceilalti useri, fiind pe teme de Steaua si fotbal. Exact ca ieri, până la un punct.

          1. vitto

            xray,
            mai raspunde si tu cu o gluma, cu o zicere …. nu te mai incrancena ….. toti oamenii mai au si rautati, dar atunci cand exista inteligenta se poate ajunge la un modus vivendi!

          2. xray Autor articol

            Vitto, eu sunt un tip vesel, predispus la glume, dar la un moment dat obosești și să mai glumești. :))))

      1. vitto

        @alexandru-h.

        chiar nu va inteleg …. va impungeti copilareste ptr aiureli! ma rog, prin teorie romanu’ este orgolios pe net, dar nici chiar asa …. invatati sa si dialogati chiar cu oponentii de idei …. invatati sa fiti mereu un pic mai buni! cei incruntati imbatranesc mai repede!

    2. vitto

      siegfried,
      esti rau acum ….. si subiectiv nedrept ….. generatia vesnic incruntata?!

      a aduce in discutie dinamomania mi se pare o aiureala de nediscutat ….. nu in numar sta taria argumentatiei si a dezbaterii …. ba chiar din contra …… atentie: prostii sunt intotdeauna mai multi si in general iti recomand sa eviti a te amesteca prea mult printre ei …. asa cum spunea si batranul twain: „…. te vor trage în jos la nivelul lor şi te vor bate prin experienta …..”

  18. vitto

    atitudinea lui reghe de la sfarsit mi s-a parut OK! nemultumirea evidenta si nervii arata ca si el a devenit ingrijorat! mai multa concentrare si obiectivitate, mai multa munca ….. si jocul se va imbunatati!

    in rest …… evolutia lui tosca m-a oripilat ….. vinovat la ambele goluri, capitanul nostru pare „absentul de serviciu” la mai toate fazele cat de cat complicate …… fuge de adversar, nu face marcaj, atacuri de deposedare moi, se ascunde dupa coechipieri si face doar un dublaj de fatada, la alibi ….. nu are forta, nu are curaj si personalitate …. pare expert doar in a mima prezenta si disponibilitatea la joc: cand nu are mingea face gesturi largi si indica unde ar trebui sa ajunga balonul, cand o primeste intra in panica si o da repede cu latu’ la cel mai apropiat coechipier, indiferent daca acesta este (sau nu) in marcaj?! fara nici o suparare, dar tosca este doar o „porecla” de fundas si prin vesnica lui nesiguranta aduce mereu umbra pericolului in preajma careului nostru!

    despre enache …….Doamne ajuta-l ….. cunvintele nu pot cuprinde incapacitatea lui defensiva!

    altfel meciul in sine a fost greu, dar nu trebuie facut un capat de tara, caci intalnirile cu astfel de adversari teoretic simpli pot fi uneori complicate si norocul – ghinionul se pot intrepatrunde …… mi-a adus aminte de un celebru rocar – steaua 4-5 …… la noi exista o anumita ciclitate a intamplarilor ….. ma astept si la vremuri mai bune ….. curand ….. foarte curand!

    primul gol absolut corect, penalty-ul cam usor acordat dupa gustul meu britanic, dar recunosc ca exista circumstante (fundasul, un prostovan, il loveste taraneste la gioale pe de amorim in finalul fazei, cand acesta cade), iar faultul la muniru este indiscutabil! pe acest fundal, presa si comentatorii de ocazie par niste maimutoi ….. pai tu dai zeci de reluari din steaua – voluntari si discuti daca lungu il impinge sau nu pe muniru, dar taci chitic si nu arati absolut nimic din atacul lui rus la aganovic? pai croatul a iesit cu gura plina de sange si s-a ales cu o dubla fractura …. daca noi am fi fost cei incriminati cred ca ne crucificau in media ptr asa ceva ……. niste mizerii …. ne-am obisnuit insa!

Lasă un răspuns