Avancronica unei bătăi de joc. FC Steaua București-FC Botoșani, acasă la… Cluj!

de | noiembrie 7, 2015

După „expulzarea” abuzivă din Ghencea operată de unii plătiți din bani publici să administreze, nu să ducă în paragină, o proprietate de stat, după păcăleala FRF cu baza din Mogoșoaia, deși există un contract comercial, Steaua suferă o altă bătaie de joc din partea autorităților incompetente! Campioana României se vede nevoită să plece din nou din Bucureşti pentru a disputa o partidă programată pe teren propriu, cu toate că are contract cadru de închiriere cu Primăria capitalei.

  • Notă: Steaua s-a mai confruntat cu o astfel de situaţie şi în sezonul 2011-2012, când, tot după un scandal cu CSA, și s-a plimbat pe la Buzău, Cluj, Constanţa şi Ploieşti, și a terminat pe locul al treilea, rulând pe banca tehnică trei antrenori: Ronny Levy (14 meciuri), Ilie Stan (22 de meciuri, inclusiv victoria, după 7 ani, din Groapă  cu Dinamo )  şi Mihai Stoichiţă (11 de meciuri).

Edilii bucureșteni au anuntat ieri Steaua că nu va mai putea juca pe Național Arena, „casa” ei din acest sezon, pentru ca stadionul nu are autorizație. Din acest motiv, Campioana ultimelor trei sezoane s-a văzut nevoită să se relocheze cu „casa” la 500 de kilometri distanță, tocmai la Cluj.  Nu însă pe Cluj Arena, al doilea cel mai modern stadion al Romaniei, ci in Gruia, pe terenul CFR-ului. Asta pentru că nici Cluj Arena nu a primit avizele PSI.

Construite din bani publici și inaugurate în 2011, atât Național Arena, cât și Cluj Arena, au găzduit meciuri de fotbal ori alte evenimente la care au fost prezenți zeci de mii de oameni. În tot acest timp, ambele stadioane NU au beneficiat insă de „OK-ul” pompierilor și al Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Bucuresti ori Cluj, astfel că o catastrofă precum cea petrecută în clubul Colectiv se putea repeta, dar la dimensiuni apocaliptice.

Suntem poate singura țară care are de două stadioane ultramoderne, în care a investitit peste 300 de milioane de euro, însă  nu le poate folosi pentru că autoritățile au aprobat proiecte care nu indeplinesc normele elementare de siguranță în situatii de urgență ori calamitate.

Suspendarea Arenei Naționale a avut la bază:

  • Adresa emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov către Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București la data de 6 noiembrie 2015 prin care informează că Stadionul Arena Națională nu a obținut autorizație de securitate la incendiu. Nu o avea pentru că  Primăria nici măcar nu a cerut-o!
  • Adresa emisă de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București către FC Steaua București la data de 6 noiembrie 2015 prin care informează că nu își asumă răspunderea asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică pe timpul partidelor desfășurate pe Stadionul Național Arena până la remedierea situației. Situație care nu este specificată, pentru că adresa ISU nu a fost precedată de un control.

La propunerea Campioanei, LPF a aprobat schimbarea stadionului și a localității de disputare a jocului dintre FC Steaua București și FC Botoșani, programat pentru data de 8 noiembrie 2015, ora 20:30 pe stadionul Arena Națională din București. Meciul se va desfășurăra în  Cluj-Napoca pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu , ziua și ora de începere a jocului rămânând neschimbate. 

  • Notă: În cazul în care cei de la Botoşani n-ar fi fost de acord cu schimbarea stadionului, Steaua ar fi pierdut cel mai probabil partida la masa verde, în condiţiile în care campionii nu anunţaseră din timp noua locaţie.

Fernando Varela: „Nu am reacționat bine, am jucat multe meciuri pe Arena Națională, meciuri de Champions League, meciuri multe, este păcat ce s-a întâmplat la Colectiv, dar să dai o decizie din asta după aproape o sută de meciuri, că nu mai poți juca pe Arena Națională, „casa noastră”, cred că este foarte ciudat„.

Dumitru Dumitriu:Poți să fii tu cel mai mare antrenor, cel mai bun, cel mai grozav, dar ai o problemă când cu nici 48 de ore te anunță cineva că te duci la ClujCu foarte mare surprindere am primit vestea. Nu ne vine să credem că au considerat că o arenă pe care s-a jucat o finală europeană să fie cu probleme înaintea unui meci Steaua-Botoșani.

Vreau să refuz să cred că cineva are ceva cu Steaua, pentru că Steaua a ținut steagul sus tot timpul. Steaua umple stadioane în deplasare. De ce? Pentru că Steaua are o cotă.

Au fost 15 greșeli majore de arbitraj în defavoarea noastră. Nu spun că o greșeală înseamnă un punct, dar înseamnă măcar șase, șapte sau opt puncte. Și aici e o problemă de discutat. Tot aud că se rupe campionatul. Nu se rupe. O să vedeți că nu se rupe. Diferența de nouă puncte față de lider nu este mare, pentru că știu ce poate această echipă”.


Site-ul LPF consemnează din statistica disputelor dintre cele două echipe: .

  • „Steaua şi FC Botoşani s-au întâlnit de cinci ori în Liga 1 şi de fiecare dată s-a impus formaţia roş-albastră.
  • Câte șase meciuri fără gol marcat au strâns cele două echipe în ediţia curentă. Diferenţa se face la capitolul apărare, acolo unde gruparea din Botoşani a terminat doar trei meciuri fără gol încasat (21 goluri primite), în timp ce Steaua are cea mai bună apărare, cu doar 12 goluri primite (la egalitate cu ASA).
  • Primele jocuri s-au consemnat în sezonul 2013-2014, atunci când steliştii s-au impus cu 2-1 în Moldova (Dinu / Szukala, Piovaccari) şi 4-0 în Bucureşti (Adi Popa, Piovaccari, Pîrvulescu, Tănase). În ediţia trecută, a fost 2-0 la Botoşani, graţie dublei reuşite de Andrei Prepeliţă, acelaşi scor urmând a se înregistra în luna mai şi în Capitală (Varela, Stanciu).
  • Ultima dispută a avut loc în etapa a 4-a a stagiunii curente, pe 1 august, FC Botoşani-Steaua 0-1, golul fiind marcat de Gabi Iancu direct din lovitură liberă.
  • Șapte goluri au încasat botoşănenii din faze fixe, patru dintre acestea în urma unor lovituri libere.
  • Antrenorul Cristi Pustai a scos cel puţin un punct din opt dintre cele 13 dispute cu Steaua, palmaresul „profesorului” cuprinzând 4 victorii – 4 remize – 5 înfrângeri.
  • Ambele echipe au utilizat câte 27 de jucători în ediţia curentă, Alin Toşca fiind singurul integralist din cele două loturi.
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: Steaua – 24 ani şi 3 luni; FC Botoşani – 26 ani.”

Steaua a pierdut etapa trecută la Cluj cu CFR, prin două goluri „cadou de la arbitru” şi a încheiat, astfel, o serie cu cinci meciuri consecutive fără infrângere. Pentru partida de duminică cu FC Botoșani, campioana are și probleme mari de lot, cu cinci fotbalişti accidentați, din care patru sunt de bază.

  1. Rares Enceanu – a suferit, in timpul partidei amicale Polonia U21 – Romania U21 (13 octombrie), o intindere de gradul I a ligamentului colateral intern drept. Acesta se afla in perioada de reabilitare, timpul estimat de recuperare fiind de 30 de zile din momentul accidentării.
  2. Jugurtha Hamroun – in timpul partidei cu Pandurii Targu-Jiu (25 octombrie), a suferit o intindere de gradul I a muschiului biceps femural stang – cap scurt. Perioada de recuperare este de 21 de zile din momentul accidentarii.
  3. Muniru Sulley – a suferit, in timpul partidei cu CFR Cluj (1 noiembrie), o disjunctie acromio-claviculara stanga de gradul III. Jucatorul se afla in curs de investigatii suplimentare, pentru a stabili conduita terapeutica optima: conservatoare sau chirurgicala. Timpul de recuperare estimat in cazul jucatorului este de 30 de zile.
  4. Paul Papp – a suferit, la meciul cu FCM Baia Mare (29 octombrie), o fractura de os zigomatic drept si a fost operat, in cursul zilei de miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila”. Interventia chirurgicala a fost realizata de catre Dr. Liliana Moraru si Dr. Adrian Gabara, fiind incheiata cu succes. Procedeul chirurgical folosit in acest caz a fost reducerea fracturii si osteosinteza cu mini-placuta si suruburi de titan. Timpul estimat de reabilitare medicala este de o luna post-operator.
  5. Houssine Kharja – a suferit o ruptura a ligamentului incrucisat anterior drept si va lipsi de pe teren, conform previziunilor, 6 luni de zile post-operator. Asta înseamnă că el va putea reveni pe teren la jumătatea lunii mai, adică după încheierea sezonului din Liga 1. Deci, după doar 5 meciuri şi 398 de minute jucate, Kharja se poate despărţi de Steaua pentru că la finalul acestui sezon contractul lui Kharja expiră.

Va fi o deplasare și o partidă foarte grea. Fără „casă” și o bază de antrenament, cu infirmeria plină, cu moralul la pământ, tracasați de arbitraje, rezultate, șicane și scandal, roș-albaștrii nu au decât o opțiune de clasament, pentru a nu pierde contactul cu Astra, aflată acum la 9 puncte, și de bazon: victoria!

Le urăm succes roș-albaștrilor!

images (1)

 

XRay

6 comentarii la „Avancronica unei bătăi de joc. FC Steaua București-FC Botoșani, acasă la… Cluj!

  1. joga-bonito

    Imi crapa obrazul de jena si de rusine ca avem un National Arena care a costat 220 mil. de euro si sta inchis, iar in paralel trimitem cu avioane militare pe ultima suta metri si la disperare pacientii in tari civilizate, ca noi nu ne „permitem” sau nu „avem” pregatirea” necesara. Imaginea-potret a falimentului sistemului medical romanesc si a societatii romane.

  2. robespierre

    http://www.prosport.ro/highlight/steaua-carta-dincolo-munti-transilvania-satul-2-500-locuitori-prins-viata-unde-s-refugiat-echipa-40-titluri-nationale-timaru-urca-bicicleta-parcurge-cei-17-km-pana-acasa-14874241

    apropo bataie de joc…
    Unde sunt marii sustinatori CSA, pt ca am inteles CA CU FCSB „e de naspa”. Pasiune adevarata din partea adevaratilor. Fotbalul si hocheiul, echipele pt care am inceput sa iubesc Steaua au ajuns ca niste foste mari fabrici sovietice abandonate, parasite, ruginite, furate si vandute la fier vechi. Iar apoi „adevaratii” ne tin lectii noua.

    C’est la vie toujours parchive!

  3. adrian0808

    Paiii vina cui este ca intr-un astfel de business stai sa depinzi de niste retardati de la armata/primarii/federatie …
    Vina e a ciobanului incult, a retardatilor din cadrul FCSB Argaseala + MM + Duckadam ….
    Pai cum puii mei in peste 12 ani de cand esti patron la un astfel de club sa stai dupa basinile si mofturile CSA-ului …
    Trebuia si trebuie sa le-o dea la mumu … sa cumpere 20/30/50 de hectare in afara bucurestiului … sunt o gramada de zone fff aproape unde poti face o baza de pregatire cu 4 -5 terenuri, un bazin, sala forta, sala recuperare, un mini hotel de 40 de camere …. etc ….

    Apoi erau si cred ca mai sunt o gramada de foste baze/terenuri de fotbal de pe vremea comunismului care pot fi reactivate … de exemplu cum a facut Tiriac cu fostul Granitul ….

    Si inca ceva …. sa dai 22 mil euro pentru un teren/o baza de pregatire in mijlocul Bucurestiului – Cotroceni cred ca era destul de ok …. Cu un credit pe 10 ani cred ca se putea rezolva … la aia 22 mil mai bagai inca 10 mil si probabil ca iesea ceva mai de doamne ajuta ….. dar prostia oligofrenului si retardatilor din jurul echipei …..

    Poate cititi randurile astea retardatule Argaseala, infractorule mm si vedeto Duckadam si poate ii spuneti sefului vostru oligofren si calic ….

    Dar asa sunt patronasii romani …. retarzi si pomanagii ….
    Focul de la colectiv sa dea peste voi ….

  4. xray Autor articol

    Update
    1) Fotbal Club Steaua Bucuresti va oferi elevilor 1.000 de bilete gratuite la Tribuna II pentru partida cu FC Botosani, de maine seara.
    Acestea vor putea fi ridicate duminica seara, incepand cu ora 19:30, pe baza carnetului de elev, de la intrarea la Tribuna II, dupa punctul de control corporal si inainte de accesul prin turnicheti! In alta ordine de idei, accesul spectatorilor la meci se va face incepand cu ora 19:00.

    2) Adi Popa nu face parte din echipa de start a Stelei fiind suspendat pentru cumul de cartonașe.
    Echipa probabilă inedită a Stelei: Fl. Niţă- Râpă, Varela, Toşca, Guilherme- L. Filip, Breeveld – Alcénat, N. Stanciu, Chipciu- Tadé

    3) Echipa probabilă a FC Botoșani: Iliev – Dimitrov, Cordoş, Plămadă, Acsinte – Cucu, Vaşvari – Ivanovici, Cabrera, Batin – Hadnagy

Lasă un răspuns