Avancronica FC Steaua – FC Petrolul

de | iulie 11, 2015

Sâmbată, 11 iulie 2015, FC Steaua București va debuta în noul campionat al Ligii I împotriva echipei FC Petrolul Ploiești, contând pentru etapa întâi din sezonul regulat. Meciul se va disputa pe Arena Națională și va fi transmisă în direct de Look TV, Look Plus, Digi Sport, Dolce Sport și Antena 1, începând de la ora 21.00. Ovidiu Haţegan va arbitra la centru, fiind ajutat la cele două linii de Octavian Şovre şi Mircea Orbuleţ, în timp ce Adrian Comănescu va fi rezervă. Observatorii partidei vor fi Cornel Sorescu şi Marcel Vasile.

FC Steaua București

Anul înfiinţării: 1947 (prima participare în Liga I: 1947-48)
Culori: roşu-albastru
Conducere: Valeriu Argăseală (preşedinte CA), Helmut Duckadam (preşedinte de imagine)
Trofee câştigate: Titlul României (26), Cupa României (22), Supercupa României (6), Cupa Ligii (1), Cupa Campionilor Europeni (1), Supercupa Europei (1)

Stadion Național Arena

Echipament de joc

Steaua şi-a dezamăgit fanii, după ce a pierdut Supercupa României, fiind învinsă la Constanţa de ASA Târgu-Mureş, iar Mirel Rădoi a debutat cu un eşec în cariera de antrenor. Patronul Gigi Becali va trebui să transfere rapid 2-3 jucători valoroşi, altfel va fi foarte greu ca roș-albaștri să-şi păstreze titlul şi chiar să o elimine pe FK AS Trenčín.

Transferuri în vară

  • Au venit (9): Alcenat (Petrolul Ploieşti), Aldea (Ceahlăul Piatra Neamţ), Hamroun (Oţelul Galaţi), Târnovan, Tahar (ambii Gaz Metan Mediaş), Sulley (CFR Cluj), Mihalcea (FC Braşov), Grădinaru, Tudorie (ambii Oţelul Galaţi)
  • Au plecat (9): Arlauskis (Watford FC / Anglia), Latovlevici (Gençlerbirliği SK / Turcia), Pham Huy Tien (FC Clinceni), Bourceanu (Trabzonspor AŞ / Turcia), Prepeliţă (Ludogoreţ Razgard / Bulgaria), P. Pîrvulescu (FC Voluntari via Viitorul Constanţa), Cr. Tănase (Tianjin Teda / China), Rusescu (Sevilla FC / Spania), Vîlceanu (FC Voluntari)
LOT FC Steaua București (27)
  • Portari (2)
  1. Valentin COJOCARU născut 01.10.1995 – jocuri LI 10 (2 sezoane LI) / 0 goluri LI
  2. Florin Constantin NIŢĂ 03.07.1987 – 47 (4) / 0
  • Fundaşi (8)
  1. Jean-Sony ALCENAT 23.01.1986 (Haiti) – 74 / 2
  2. GUILHERME Haubert Sitya 01.04.1990 (Brazilia) – 97 (4) / 0
  3. Srgian LUCHIN 04.03.1986 – 161 (9) / 7
  4. Paul PAPP 11.11.1989 – 106 (6) / 9
  5. Cornel Emilian RÂPĂ 16.01.1990 – 148 (7) / 1
  6. Sebastian Gabriel TAMAŞ 09.11.1983 – 92 (6) / 6
  7. Alin Dorel TOŞCA 14.02.1992 – 88 (4) / 0
  8. Fernando Lopes dos Santos VARELA 26.11.1987 (Capul Verde) – 90 (3) / 8
  • Mijlocaşi (14)
  1. Alexandru Cătălin ALDEA 05.03.1995 – 5 (1) / 0
  2. Nicandro Hemsley BREEVELD 07.06.1986 (Olanda) – 104 (4) / 4
  3. Alexandru Mihăiţă CHIPCIU 18.05.1989 – 140 (6) / 26
  4. Rareş ENCEANU 05.08.1994 – 26 (4) / 2
  5. Lucian Ionuţ FILIP 25.09.1990 – 66 (6) / 5
  6. Răzvan Toni GRĂDINARU 23.08.1995 – 21 (2) / 0
  7. Jugurtha HAMROUN 27.01.1989 (Algeria) – 11 (1) / 4
  8. Gabriel Cristian IANCU 15.04.1994 – 67 (3) / 13
  9. Ionuţ NEAGU 26.10.1989 – 124 (7) / 3
  10. Adrian POPA I 24.07.1988 – 132 (5) / 18
  11. Nicolae Claudiu STANCIU 07.05.1993 – 109 (5) / 13
  12. Muniru Sariki SULLEY 25.10.1992 (Ghana) – 46 (3) / 0
  13. Aymen TAHAR 02.10.1989 (Algeria) – 92 (4) / 5
  14. Vlad Dumitru MIHALCEA 28.10.1998 – debutant LI
  • Atacanţi (3)
  1. Marius George ŢUCUDEAN 30.04.1991 – 90 (5) / 20
  2. Alexandru TÂRNOVAN 27.07.1995 – 16 (3) / 0
  3. Alexandru TUDORIE 19.03.1996 – 46 (3) / 6

Conducerea tehnică: Matei Mirel RĂDOI (nou) 22.03.1981 – debutant

Campionii s-au pregatit vineri dupa-amiaza pentru prima data la Mogosoaia, acolo unde a fost stabilit cartierul general al Stelei in perioada următoare. Elevii lui Mirel Radoi au inceput antrenamentul in jurul orei 18:00, iar dupa incheierea acestuia s-au deplasat cu autocarul catre Hotelul Parliament, unde au intrat in cantonament pentru partida cu Petrolul Ploiesti. Acesta a fost și primul antrenament efectuat de noul jucător al Stelei, Jugurtha Hamroun.

Gabriel Iancu: „Nu cred că meciurile noastre din campionat vor fi slabe. Vom juca mult mai bine. Am înțeles de la Mirel ce trebuie să facem. A fost doar un meci. Să nu tragem prea multe concluzii după numai un meci. Nu e nici un complex în fața celor de la ASA. S-a întâmplat, ne vom lua revanșa în campionat. Am încredere că vom câștiga în fața Petrolului și că vom avea un campionat foarte bun„.

Guilherme: „Trebuie sa castigam, nu conteaza cu cine jucam. E primul meci din campionat si acum cu 14 echipe si cu playoff trebuie sa castigam fiecare meci„. Despre plecarea lui Tănase: „A jucat 6 ani la Steaua si a demonstrat ca e jucator foarte mare, dar Hamroun cred ca are timp sa demonstreze acelasi lucu. E normal ca o echipa simte lipsa capitanului. A plecat la mai bine si avem echipa buna, o sa demonstram in Liga 1 si in Liga Campionilor„.

Probleme de lot: Ad. Popa, Iancu, Ţucudean sunt accidentați, iar Alcénat este convocat la echipa naţională a statului Haiti.

Echipa probabilă Steaua : Cojocaru – Papp, Tamaş, Varela, Toșca – Muniru, I. Neagu – Grădinaru, Stanciu, Chipciu-Tudorie

FC Petrolul Ploieşti

Anul înfiinţării: 1952 (prima participare în Liga I: 1952)
Culori: galben-albastru
Conducere: Dan Capră (preşedinte CA), Alexandru Crângu (director executiv)
Trofee câştigate: Titlul României (3), Cupa României (3)

Stadion Ilie Oană

Echipament de joc

Transferuri în vară

  • Au venit (13): Benga, Ropotan (ambii FK Gabala / Azerbaidjan), Rippert (Lausanne-Sport / Elveţia), Faug-Porret (FC Botoşani), Altama (Oţelul Galaţi), Hassan (SAS Épinal / Franţa), Zoubir (FC Istres / Franţa), Gnohéré, Sainrimat-Moreira (ambii Stade Brestois 29 / Franţa), Diarra (Dijon FCO / Franţa), Milinceanu (Academia Igor Dobrovolski Chişinău / Moldova), P. Voinea (Sun Pegasus / Hong Kong), Farina (Energie Cottbus / Germania), Moussa (ES Sahel / Tunisia)
  • Au plecat (18): Alcenat (Steaua Bucureşti), Geraldo Alves, Filipe Teixeira (ambii Astra Giurgiu), M. Marin (Concordia Chiajna), Fanchone (Stade Brestois 29 / Franţa), Vasilache, I. Filip (ambii Viitorul Constanţa), Astafei (Adana Demirspor / Turcia), Pablo (FC Ufa / Rusia), Al. Coman (Ethnikos Ahnas / Cipru), Kronaveter (Olimpija Ljubljana / Slovenia), Tamuz (Gaziantepsor K / Turcia), Pastorini (Murciélagos FC / Mexic), Gallegos, Tchité, Nkoyi, Ipsa, Al. Coman

Presa din Turcia scrie că Toto Tamuz a ajuns la un acord cu formația Gaziantepspor, unde va primi 35.000 de euro pe lună. În schimbul atacantului, Petrolul va primi 250.000 de euro. Înainte de startul campionatului, Petrolul încearcă să facă o mutarea importantă, aducerea lui Marius Constantin de la ASA Târgu-Mureş. Cum ASA are probleme penale la nivel de finanţare publică, fundaşul de 34 de ani ar fi intrat deja în contact cu şefii „lupilor”.

LOT FC Petrolul Ploieşti (27)
  • Portari (3)
  1. PETERSON dos Santos PEÇANHA 11.01.1980 (Brazilia) – 89 (3) / 0
  2. Alberto COBREA 01.11.1990 – 24 (4) / 0
  3. Mirel Georgian BOLBOAŞĂ 11.07.1989 – debutant LI
  • Fundaşi (7)
  1. Roberto Mihail ALECSANDRU 13.09.1996 – 1 (1) / 0
  2. Alexandru Constantin BENGA 15.06.1989 – 35 (3) / 2
  3. Marian Dean BEŢA 11.05.1991 – 36 (4) / 0
  4. Jérémy FAUG-PORRET 04.02.1987 (Franţa) – 6 (1) / 0
  5. Ionuţ Andrei PETELEU 20.08.1992 – 62 (3) / 0
  6. Mourad SATLI 29.01.1990 (Algeria) – 25 (1) / 0
  7. Guillaume RIPPERT 30.04.1985 (Franţa) – debutant LI
  • Mijlocaşi (9)
  1. Sanaa ALTAMA 23.07.1990 (Franţa) – 5 / 0
  2. Laurenţiu Nicolae MARINESCU 25.08.1984 – 142 (7) / 10
  3. Adrian ROPOTAN 08.05.1986 – 71 (2) / 0
  4. Gevaro Giomar NEPOMUCENO 10.11.1992 (Curaçao) – 25 (1) / 1
  5. Alexandru Cătălin CHIRIŢĂ 24.06.1996 – 1 (1) / 0
  6. Nicolas FARINA 09.08.1986 (Franţa) – debutant LI
  7. Ismail Ahmed KADAR HASSAN 23.05.1987 (Djibouti) – debutant LI
  8. Petrişor VOINEA 28.05.1990 – debutant LI
  9. Florent ANDRÉ 06.06.1991 (Franţa) – debutant LI
  • Atacanţi (8)
  1. Vlad RUSU 22.06.1990 – 21 (4) / 3
  2. Nicolae MILINCEANU 01.08.1992 (Moldova) – 1 (1) / 0
  3. Alexandru Ionuţ RADU 09.05.1997 – 1 (1) / 0
  4. Harlem-Eddy GNOHÉRÉ 21.02.1988 (Franţa) – debutant LI
  5. Sofien MOUSSA 06.02.1988 (Tunisia) – debutant LI
  6. Abdellah ZOUBIR 05.12.1991 (Franţa) – debutant LI
  7. Cheick-Alan DIARRA 23.06.1993 (Franţa) – debutant LI
  8. Alexis SAINRIMAT-MOREIRA 28.07.1994 (Franţa) – debutant LI

Conducerea tehnică: Tibor SELYMES (nou) 14.05.1970 – 74 m LI: 18 v. 23 e. 33 î. 65-104 g

Petrolul Ploieşti a avut un retur dezamăgitor, după ce fraţii Capră au avut probleme cu DNA-ul, iar clubul a intrat în insolvenţă. A venit un nou antrenor, Tibor Selymes şi o mulţime de jucători noi, lotul fiind practic complet remaniat. „Lupii galbeni” vor lupta pentru un loc de play-off, dar rămâne de văzut cât de repede se vor integra în lot noii jucători. Au un avantaj faptul că Steaua nu ştie mai nimic despre unii din ei, dar şi dezavantajul unui lot neomogen.

Tibor Selymes: „Am avut doar trei săptămâni de pregătire, o perioadă foarte scurtă, iar unii jucători au venit, din păcate, mai târziu, aşa că mai este nevoie de timp până să ajungem la omogenizarea pe care ne-o dorim. Dar, eu cred în grup, cred în echipă, o echipă care poate să muncească şi să facă ambele faze ale jocului, atât atacul, cât şi apărarea. Avem nevoie de atitudine, de agresivitate şi nu, în ultimul rând de o organizare foarte bună pentru a putea obţine un rezultat favorabil mâine seară. Chiar dacă Steaua are un avantaj, în sensul că a disputat, deja, un meci oficial, mergem să ne luptăm şi, aşa cum am mai spus, avem şansa noastră şi trebuie să credem în ea„.

Alexandru Benga: „Vom avea parte de un meci dificil. Întâlnim campioana, iar noi trecem printr-o perioadă de reorganizare. Ce-mi doresc de la acest joc? Cele trei puncte! Acestea sunt cele mai importante, indiferent de numele adversarului pe care îl întâlnim. Din punctul meu de vedere nu este o problemă faptul că jucăm, acum, cu Steaua, oricum era o echipă pe care trebuia să o întâlnim mai devreme sau mai târziu„.

Adrian Ropotan: „Am vrut să dau un restart în cariera mea, să vin să joc şi să ajung la capacitatea pe care o aveam în momentul în care m-am transferat în Rusia. Am ales Petrolul pentru că este o echipă de tradiţie, sper să joc cât mai bine aici şi să ajut clubul să-şi îndeplinească obiectivele pe care şi le-a propus. Pentru mine, meciul de mâine nu este unul special, pentru că trebuie să abordăm cu încredere fiecare partidă şi să mergem să câştigăm indiferent împotriva cui jucăm„.

Probleme de lot: Beţa accidentat

Echipa probabilă Petrolul: Peçanha-Peteleu, Benga, Satli, Rippert-Ropotan, Altama-Nepomuceno, Marinescu, Zoubir-Gnohéré

În ultima partidă disputată pe Arena Națională, 09.04.2015, Petrolul a câștigat pentru prima oară în fața Stelei după aproape 16 ani. Meciul a fost dominat de roș-albaștri, dar „Lupii Galbeni” antrenați de Rednic, s-au impus cu 1-0, după golul marcat în minutul 90 de Nepomuceno, pe un contraatac în superioritate numerică. Arbitrul partidei a fost Radu Petrescu.

Steaua: Arlauskis – Papp, Tamas, Varela (cpt), Tosca – Bourceanu (Neagu 64), Filip – Popa, Iancu (Guilherme 86), Stanciu – Tucudean
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Ipsa, Filip, Peteleu – Vasilache (Nepomuceno 61), de Lucas, Satli, Marinescu (Kronaveter 83) – Pastorini, Tamuz (Tchite 73)

https://youtu.be/BXNx16nQND4

 

Sperăm la un joc spectaculos și la o victorie fără dubii a roș-albaștrilor!

Notă: Sursă loturi prosport.ro

XRay

6 comentarii la „Avancronica FC Steaua – FC Petrolul

  1. virgil

    Un meci incare Steaua nu porneste categoric favorita. Pentru ca avem prea multi jucatori individualisti in atac, pentru ca nu avem un nr 9 cu experienta, pentru ca mijlocul nu mai e nici la jumatate valoric fata de cel precedent si pentru ca apararea joaca mai mult in atac.
    Viata mea e Steaua, dar cred ca ziua buna se cunoaste de dimineata. Ori dimineata (Steaua-ASA 0-1) nu ne-a fost favorabila.
    Forza Steaua!

  2. saramago

    Steaua – Petrolul 0-0, inca o dovada ca team-ul ros-albastru este pe calea pierzaniei.

    Cojocaru 5 – ezitant de multe ori, are meritul de a fi intervenit decisiv in fata lui Vlad Rusu;
    Papp 5 – periculos in atac, deficiatar in defensiva, cam multe faulturi in ofensiva, la fazele fixe;
    Varela 4 – doua erori colosale, care ar fi putut determina infrangerea in fata insolventilor ploiesteni;
    Tosca 5 – inconstant, nesigur;
    Guilherme 6 – acceptabil;
    Breeveld 5 – nu si-a putut depasi conditia;
    Muniru 5 – sters, fara actiuni importante;
    Chipciu 4 – erori peste erori, disparitii din joc, executii superficiale;
    Enceanu 5 – nu poate mai mult;
    Stanciu 6 – a dezechilibrat de cateva ori defensiva adversa, dar a punctat numai la impresia artistica;
    Iancu 5 – subtire;
    Tudorie 5 – cel mult o promisiune;
    Popa 5 – fortat de antrenor, n-a adus plusul asteptat;
    Tahar 5 – mediocru.

    Urmeaza meciul cu Trencin. Sperante ?

  3. alexandru-h

    E evident pentru oricine ca Becali trebuie trezit printr-o ratare a calificarii in grupele europene. Mi-am zis ca cei doi ani cu Reghe vor duce la o profesionalizare a echipei – dupa ce am adus un antrenor cu minima experienta, am reusit contraperformanta de a aduce pe unul care nu are o secunda de experienta in antrenorat. Suntem practic singura echipa din campionat ce obtine profit semnificativ si incepem primul meci din Liga I cu Enceanu pe post de titular. Am terminat cu jocul eficient de pase, cu contraatacurile, cu presiunea constanta, cu forma fizica de invidiat – jucam urat, meschin, imatur.

  4. maou

    Multe erori la constructie si prea putin tupeu din partea unor jucatori. Am intalnit din nou o echipa care s-a multumit sa se apere si sa speculeze pe contre, din cauza asta si meciul dintre Viitorul cu CFR a arat mai placut. Joc slab facut de Chipciu, chiar foarte slab, Stanciu a facut un meci bun, la fel Muniru si Guilherme.

    Urmeaza Trencin, o echipa pe care nimeni n-o stie prea bine dar mai toti ‘specialistii’ se tem de ea. Eu ma astept la mai mult tupeu din partea mijlocasilor nostri, mai multe actiuni ofensive finalizate, si de ce nu, la o victorie.

Lasă un răspuns