Mincinosul domn Mara. Documentele prin care CFR vrea titlul la masa verde

Aseară, Bogdan Mara, director sportiv la CFR, a intrat în direct la Digisport Special. Vali Moraru l-a întrebat despre memoriul depus de CFR împotriva lui Becali.

Ca un mare nesimțit, Bogdan Mara a mințit că CFR NU a cerut depunctarea Stelei, lăsând Comisiile să decidă pedeapsa.

“Memoriul depus de CFR impotriva lui Gigi Becali contine toate declaratiile facute de el impotriva CFR-ului. Si nu am cerut depunctarea, ci judecata comisiei. Am introdus in dosar toate declaratiile, inclusiv despre CFR <echipa ungureasca>. Pe 25 se va judeca. Noi nu am cerut depunctarea, am cerut sa se ia o masura conform regulamentelor” a spus Bogdan Mara la Digi (scrie și  sport.ro).

 

Din păcate nu am înregistrarea completă și cu referirea de mai sus, ci doar cu miciunile pe seama Stelei pe care Mara  le-a îndrugat în ton cu Petrescu. Despre care am vorbit în articolul anterior “Hoțului îi e frică de furat!”.

Azi, Digisport Special a publicat documentul în care se vede cât rahat mănâncă ăștia de la CFR în public!!! Mai jos am pus un print screen cu dovada minciunii lui Mara.

Fotografia postată de Steaua roș-albastră.

Despre asta s-a scris în articolul După 71 de ani, 1947-2018, va fi Becali & FC Steaua un alt caz Mociorniță & Carmen?

Documentele prin care CFR cere sancționarea FCSB cu 3 puncteGigi Becali CFR

Lupta la titlu dintre FCSB și CFR a depășit suprafața terenului. Clubul din Gruia a depus un memoriu la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, prin care cere depunctarea roș-albaștrilor cu 3 puncte, dar și suspendarea lui Gigi Becali de la 6 la 12 luni, cu o penalitate de 300.000 de lei.

Mai jos, puteți vedea declarațiile incriminate de CFR, dar și documentele trimise de ardeleni la FRF.

Sursa digisport.ro

X Ray

  • Tipic hotilor.




    3



    1
  • Ce legatura au interventiile vocale ale lui Becali, cu munca jucatorilor? De ce sa le sanctionezi munca cu depunctarea? N-ati vrea cumva, daca pe Becali nu-l mai vreti 12 luni pe stadioane , sa fie eliminat FCSB din ccccompetitie? Sau retrogradat? Rusine CFR Cluj! Cate ati spus si voi si cate penalty-uri inexistente vi s-au acordat…




    6



    1
    • @alexutz2007

      “…Romanian giants Football CFR Cluj.”(???!!..) au reusit sa-l transfere de la “anonimele” Verona si Inter pe “starleta” ganeza, Essel!..Curat lovitura!
      Tare prosti trebuie sa fie italienii de au renuntat la o asemenea “valoare”!…

      Pe site-ul original stirea nu a strans niciun comentariu, dar la noi au intrat in fibrilatie adversarii “gigantului roman” ! Hai sa fim seriosi…-:)




      0



      0
  • Hai ca-i hazliu tare de tot, daca n-ar fi tragic!… Pai, tot ce-i imputa ei acolo lui Becali au zis “la patrat” si Dan Petrescu si Camora si Tucudean si toti aia de la Cluj dupa meciul cu Iasiul! Se pare ca Danutz i-a sabotat din interior!:-)




    3



    0
  • Meanwhile la cluburi mai profesioniste CFR transfera ‘E vorba de John Kofi Essel, care e internațional de tineret și e considerat “noul Essien” de presa din țara sa natală. Tânărul jucător a venit de la Hellas Verona, în 2016 a îmbrăcat și tricoul lui Inter Milano, însă n-a stat prea multă vreme acolo, după ce au venit investitorii chinezi.

    “Are o pasă de excepție, e prezent în joc și marchează, deși este un mijlocaș defensiv”, este caracterizarea pe care presa din țara natală i-o face.’
    MM ?




    1



    0
  • Si inca o idiotenie referitoare la cfr si arbitri ….
    Idiotii de la cfr cer a fie arbitri din primele 5 campionate ale Europei (Spania, Anglia, Germania, Italia, Franta) si sa fie arbitri cu ecuson FIFA …
    Dar retarzi confunda valoarea echipelor si jucatorilor care ridica acele campionate intre primele ale Europei cu valoarea arbitrilor care arbitreaza in campionatele respective.
    Daca vine unul din arbitri de casa ai Barcelonei si le face cu ochiul tricourile FCSB si fluiera asa mai pro STEAUA ?!
    Sau un arbitru caruia nu ii plac culorile ros-albastre si trage la fluier impotriva la FCSB ?!

    Aceeasi greseala o face aproape toata lumea vis-a-vis de fotbal , ca ala care a fost un fotbalit mai rasarit ( Lacatus, Balint, Lupescu, Gica POpescu de exemplu ) sunt mari ” oameni de fotbal ” si vezi doamne ei sunt mai capabili sa conduca o federatie sau un club de fotbal.
    Singurul care dupa ce a pus ghetele in cui si-a investit banii in fotbal si a si realizat ceva vizbil si cu rezultate, ce putin la nivel national, fiind HAGI care desi are si el multe minusuri si nerealizari , putem vedea ceva in urma muncii lui .




    0



    0
  • @adrian0808,
    Oamenii au perfecta dreptate. Pentru ce sa aduci un arbitru ‘strain’ de prin Balcani la fel de incompetent ca asrtia de la noi.
    Nici eu nu as fi de acord cu un arbitru care sa nu fie din primele 5 plus belgia olanda si elvetia.




    0



    0
  • Si inca ceva pentru iubitorii de arbitraje si ‘dezavantajarea’ noastra imaginara. Prosport a descoperit :
    Meciurile cu greşeli de arbitraj:
    CFR – FCSB 1-1
    Min 37: Penalty eronat acoradat pentru CFR
    Min 58: Penalty neacordat pentru CFR
    Avantaj: egal

    Astra – FCSB 0-3
    Min 26: Penalty greşit acordat pentru FCSB
    Avantaj: FCSB

    Viitorul – FCSB 2-2
    Min 55: lovitură liberă din care FCSB a egalat, acordată eronat
    Avantaj: FCSB

    Poli Iaşi – CFR 1-1
    Min 64: penalty greşit acordat pentru Poli Iaşi
    Avantaj: FCSB




    0



    1
  • @gosu:
    Referitor la arbitri romani si arbitrajele lor …
    Problema nu e ca aia de afara nu gresesc sau gresesc mai mult sau mai putin ca ai nostri .
    Problema este ca arbitri romani , fac prea multe greseli , intentionat sau nu , aceasi arbitri , aceleasi greseli si nu se vede nici o incercare de imbunatatire a modului lor de a arbitra .
    Eu, ca si club de fotbal, vreau sa-ti arat tie arbitrule roman , ca eu te platesc si VREAU sa fii CORECT. Eu sunt dispus sa dau bani mai multi unei brigazi straine de arbitri , cu toate ca si ei pot gresi impotriva mea, dar cel putin stiu ca am facut ceva ca sa impiedic ca tu sa ma prostesti din nou.

    Cam asta este manevra cu arbitri straini.
    Nu intru in teoria conspiratiei ca arbitrul x e ruda/amic sau are interes fata de clubul x sau y ca e din zona clubului a sau b ….

    Referitor la ganezul acela …. m-as bucura sa nu ajunga ca Alibec , care si el a facut cateva dusuri la INTER si acum rupe counterstrike-ul la FCSB ….




    1



    0
  • @adrian0808,
    Problema e nivelul scazut al fotbalului. Un arbitru nu are cum sa progreseze intr-un mediu fotbalistic slab in care meciurile cu ritm le numeri pe degetele de la o mana. Si situatia asta se aplica peste tot unde vorbim de campionate slabe.
    Dormi mai bine noaptea daca te arbitreaza un grec sau un polonez intr o maniera submediocra ? Daca vrem straini hai macar sa aducem o brigada dintr un campionat obisnuit cu ritm, viteza, presiune.

    Despre ghanez ce pot sa spun, in ultimele decenii au o nationala puternica mai mereu. Ma gandesc ca daca nu era ceva de capul lui nu primea atatea elogii de la presa din tara natala. Si nu e vorba de Inter, putea sa fie si in Serie B, important e ca e un international de tineret la o reprezentativa destul de puternica. Ce mi e mie ciuda e ca MM nu face nimic, astia de la CFR si nu numai gasesc o gramada de jucatori interesati pe care ajungem noi sa i cumparam cu milioane bune…




    0



    0
  • Ce sa faca MM…sta pe facebook…
    Totusi parca ala luat de cfr are 1.60 sau ceva de genu…daca nu e vreun Messi…e umplutura.




    1



    0
    • @killertits , nu cred.
      Cica ar fi mijlocas defensiv. la 1.60, nu prea vad cum ar putea sa fie pe postul ala…




      0



      0
  • Pentru avocații lui Mara, Petrescu, Scutariu & Co.

    1) Punctele nu s-au acumulat din 3 meciuri, ci în 26+6=32. La erori majore, GSP dă, până pe 22 martie, CFR = 15-9 Pro/Contra, FCSB = 9-9.
    “Eroare majoră înseamnă: penalty neacordat sau inventat, un cartonaş roşu neacordat sau o eliminare nejustificată, plus un gol nevalidat sau o poziţie de ofsaid nesemnalizată la o reuşită anume.”
    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/razboi-in-birouri-fcsb-o-someaza-pe-cfr-cereti-arbitru-strain-exclusiv-raspunsul-dat-de-clujeni-doar-cu-o-conditie-535549.html

    2) Penalti care influețează este când câștigi cu el puncte, nu când bați cu 3-0. La 1-0 ai deja 3 puncte.
    Apoi prosport manancă căcat. Cel primit de FCSB la Astra a fost 100% corect, confirmat și de toți foștii mari arbitri!

    3) Lovitura aia liberă a fost eronată numai în mintea prosport. A fost obstrucție la Benzar. I-a blocat piciorul de șut (stângul) înainte a de da în minge.
    Apoi a fost de la 20 m, nu de la 11 fără zid! Se dau zeci astfel de lovituri, dar se marchează de foarte puține ori din ele.

    Concluzia, ne putem ușura pe majoritatea celor scrise de prosport.




    3



    0
    • @xray

      Daca haterii de la prosport au ajuns etalon de obiectivitate in ce priveste fcsb=steaua, atunci e cazul sa ne apucam de citit “ghanasoccernet.com” care ne informeaza despre “romanian-giants-cfr-cluj” si “starlet -john-kofi-essel”..:-)




      1



      0
  • Ai dreptate, Gosu. La fel si cei de la Prosport.




    0



    1
  • @xray, nu conteaza ce a mai fost in trecut.
    Eu ma refeream la play-off strict. Acum fie si cu anumite lucruri trase de par de baietii de la prosport, putem spune ca in acest play-off daca nu am fost avantajati macar am fost arbitrati corect si de Avrami si de Kovacsi , desi se batea intens moneda ca o sa ne dezavantajeze.
    In acelasi timp nici CFR-ul nu a mai beneficiat de pomenile din sezonul regulat.
    Suntem la mana noastra si trebuie sa jucam fotbal. Iar cand joci fotbal dispar si teoriile conspirationiste.




    0



    0
  • Vad ca si ai nostrii au raspuns cefereului cu aceeasi moneda ( zice digi ), adica au cerut sanctiuni si depunctare :)))
    Depuncteaza astia ambele echipe si castiga fc olguta campionatu’…de fapt stai, ca tocmai s-au pisat pe el aseara 🙂




    2



    0
    • @killertits

      MM-ul a dat recital aseara la digi! I-a bagat in buda pe cufuristi, iar memoriul lor a fost facut curpapir. Le-a opus un memoriu adevarat, imbatabil, cu toate ACUZELE GRAVE proferate de oficialii ardelenilor, antrenor si jucatori, la adresa INTEGRITATII COMPETITIEI ORGANIZATE DE FRF: “furt pe fata”, “titlu deja acordat in culise”, “echipe care nu se dau la o parte din calea cufuristilor”, “campionatul romanesc nu-l merita pe marele Petrescu”, “arbitri pusi sa-i fure pe ei si sa-i avantajeze pe stelisti” etc…




      1



      0
  • Așa cu management efectiv, cu jucători interesanți, cu investiții eficiente, cfr-ul a fost în insolventa și a amagit fotbaliștii (eficienți și beneficiind de o atitudine profesionista) de bani. I s-au șters datoriile și iarăși e mindria Ardealului. Jjioc cum e el mitocan, vorbăreț cu management dintr-o ureche nu a băgat echipa in insolventa ca sa scape de datorii, și-a plătit jucătorii cu salarii uriașe (in majoritatea cazurilor nemeritat) și prin milioanele băgate in transferuri tine o buna parte din liga pe linia de plutire (da da, și fără milioanele lui jj nici viitorul nu ar fi existat).




    2



    0
  • O competiție nu poate fi judecată realist, luând din ea numai un instantaneu, o partițiune mică (18%), cea care ne convine scopului oratoric propus.

    Atât timp cât jumătate din punctele strânse de o echipă în Sezonul regulat, îi stabilesc punctajul și locul în clasamentul final din Play off, nu ai cum să ignori Sezonul regulat atunci când îi analizezi arbitrajul pro și contra din acea ediție de campionat!

    Frizează ridicolul absolut să se invoce cu lacrimi în ochi că în ultimele 6 meciuri, CFR nu a mai beneficiat de pomenile primite în celelalte 26. E ca în zicala: “țiganului dacă nu-i dai să mănânce duminica, țipă că nu i-ai nimic dat toată săptămâna”.

    Avocații chefereului să nu uite că subiectul Arbitraj din ultimele zile (și tot scandalul), CFR l-a provocat și l-a adus pe agenda zilei, nu fanii Stelei pe fcsteaua.ro!

    Cele 4 articole publicate recent de fcsteaua.ro pe această temă (și singurele din acest sezon!!!) sunt Replici la Acuzele dure ale CFR-ului!
    Cheferiștii după ce au cerut depunctarea Stelei că s-a plâns de arbitraj, urlă acum la TV că sunt furați de Steaua prin arbitri! Tocmai ei, cei mai favorizați de arbitraj în acest sezon!
    Însă, pe dulcele grai și stil mioritic, se găsesc și cei care să le țină isonul frânarilor, sfidând logica prin distorsionarea fondului problemei! Fiecare dintre ei având ghimpele său personal, fie antrenorul Dică, fie ciobanul, fie din CSA vs FCSB, fie bla, bla, bla.




    2



    1
  • Ghici cine a zis:

    “Vreau să-i întrebați pe cei de la Astra de ce cu noi mâncau pământul, dar cu Steaua n-a existat. Iașiul la Craiova n-a jucat, jucătorii de bază erau pe bancă. Așa se întâmplă pe la noi, pe aici. Pentru ce i-a trebuit acest punct Iașiului? S-au bucurat de parcă au luat campionatul mondial. Sunt șocat de anumite lucruri. E clar că sunt făcute cărțile. Situația e clară!” ….




    0



    0
  • PS
    CFR-ul poate să câștige titlul. Bravo lor, dacă o fac! Asta nu înseamnă că trebuie să accept și prostirea în față promovată de CFR! E dreptul lor să reclame ce vor despre arbitraj, foarte bine că se apără, dar să NU ne jignească inteligența punând greșelile arbitrilor ca fiind dirijate de Steaua! Mai ales după ce, timp de 26 de etape, CFR-ul a beneficiat din plin de arbitraj!

    De fapt, reacția opiniei publice, față de ultimele declarații ale CFR-ului, este în ton cu opiniile exprimate în articolele publicate pe fcsteaua.ro.

    Last edit
    Situația la zi conform GSP
    Club Erori Pro / Contra
    CFR 15 / 10
    FCSB 11 / 9
    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/exclusiv-schimbare-majora-acord-intre-fcsb-si-cfr-cluj-ce-se-va-intampla-la-derby-ul-care-poate-decide-campioana-538069.html




    5



    0
    • @xray

      QED – Cufuristii fac pe ei si zic ca vecinul pute!…-:)




      1



      0
  • P.S. – Acum nu ne ramane decat sa umplem stadionul si sa le administram “corectia” care li se cuvine!….




    2



    0
    • Desi nu am fost activ, am cont din 2006 si urmaresc toate articolele de pe site. Locuiesc in Vestul tarii si incerc sa vin la cat mai multe meciuri la Bucuresti, voi veni inclusiv la cel de duminica cu CFR Cluj. Sunt foarte dezamagit de serviciul de ticketing al clubului. Cel mai recent exemplu: Miercuri 18 aprilie, la 17:10 (la 17 a inceput vanzarea) am comandat biletele pentru meci. A trecut o saptamana ( fara cateva ore ) si nu le-am primit. Stiu ca de obicei le trimit toate deodata, dar eu vineri plec din Timisoara si daca biletele nu ajung pana atunci, voi fi nevoit sa imi cumpar alte bilete de la casa. O sa fac si asta daca e nevoie, totul pentru Steaua. DAR, in aceeasi ordine de idei, am comandat VINERI, 20 aprilie bilete pentru meciul de old boys Romania – Barcelona din 16 iunie de la Cluj si mi-au venit LUNI. Departamentul de bilete/marketing al clublui este foarte slab, stiu ca s-a mai vorbit despre asta, dar vreau sa iau legatura cu cineva din club. Stiu ca ofiterul de presa este Catalin Fainisi, probabil nu ma va baga in seama. Vreau sa imi spun ofurile, pe scurt:
      1 – Nu mi se pare normal sa nu ai in 2018 optiunea Print at Home. Am fost la o gramada de meciuri unde se putea, incepand de la Steaua Rosie Belgrad, terminand cu nationala Romaniei. Astfel poti vinde bilete on-line pana in ziua meciului.
      2- Nu mi se pare normal sa deschizi doar unele sectoare, convenabile clublui ca pret, asteptand sa se vanda si abia apoi, eventual, sa pui si celelalte inele(sectoare)
      3- Nu mi se pare normal sa astepti terminarea vanzarii on-line ca sa trimiti biletele prin curier
      4- Clubul are propriul site de bilete si isi face regulile, dar pana si cei de la CSA au apelat pentru jalnicul meci cu Academia Rapid la bilete.ro si s-au vandut ca painea calda deoarece erau multe sectoare disponibile, de la toate inelele.
      5- Promovarea meciului cu CFR, MECIUL SEZONULUI, pe site-ul clubului, pe paginile oficiale de Facebook si Instagram este ZERO din punctul meu de vedere. O pagina cu evenimentul, care nu este share-uita, promovata, etc. Nici o informatie despre punerea in vanzare la casele de bilete.

      Va multumesc ca mi-ati citit lungul comentariu si sper sa ne bucuram impreuna duminica seara. Hai STEAUA!




      5



      0
  • Apropo de analiza unei competiții, partide… pe fracțiuni, generalizând apoi, fals și ridicol.

    Nistor are o zicere supremă, după meciul Steaua – Pandurii 6-0: “În afară de cele șase goluri, Steaua nu a mai avut nicio ocazie”

    Stoican e și el pe aproape, după Steaua – Dinamo 3-0: “dacă scoatem cele 7 minute, când Steaua a marcat 3 goluri, am jucat de la egal la egal”.
    https://youtu.be/5Xm0b7ZFnJQ

    Așa și CFR-ul acum: “dacă scoatem primele 26 de meciuri, în care am primit cele mai multe pomeni din Liga 1 (15), suntem cea mai dezavantajată echipă de către arbitri. Din cauza Stelei!” :))




    7



    0

Comments are closed.