FCSTEAUA.RO

Tolontan, după interviul din Gazetă cu șeful CSA: „În statul în care ofițerii dețin un stat, armata poate să dețină și o echipă profesionistă de fotbal! Instituțiile fac skanderbeg fățiș cu cetățeanul”

ÎN STATUL ÎN CARE OFIȚERII DEȚIN UN STAT, ARMATA POATE SĂ DEȚINĂ ȘI O ECHIPĂ PROFESIONISTĂ DE FOTBAL!

Comandantul CSA dă asigurări că Armata nu va mai privatiza niciodată Steaua

„Steaua nu va mai pleca de la Armată”, declară colonelul Cristian Petrea.

La 46 de ani, Petrea este comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, un militar netușat de vremurile și complicitățile vechi.

Interviul acordat cititorilor Gazetei, prin intermediul colegilor mei Marius Mărgărit și Remus Răureanu, scoate la iveală un om de bun-simț și o ideologie amețitoare.

Teoria lui bulversează, tocmai pentru că este vehiculată ca normalitate de către o persoană decentă, ofiţer din noua generație, teoretic un progresist al Armatei.

După aproape 30 de ani de la Revoluție, armata română, membră a NATO, pretinde că va face în așa fel încât să deţină o echipă profesionistă de fotbal pe care ”o vom controla în permanență”!

”Pentru ca să nu mai repetăm greşelile trecutului”, adaugă Cristian Petre.

”Greşelile trecutului” nu sunt Viorel Păunescu sau Gigi Becali, subliniază șeful CSA Steaua, ci privatizarea însăşi! Greşelile trecutului și ale viitorului.

Chiar și societate pe acțiuni se poate face, dar să rămână la stat, doar la stat, pentru eternitate la stat, asta spune explicit colonelul NATO Cristian Petrea. Așa arată economia de piață militarizată!

Unde suntem de fapt?

Dacă privatizarea Stelei a fost în neregulă, asta o decide justiţia.

Tot justiţia stabilieşte unde merge marca.

Dar nu justiția, ci cetățenii, prin Constituţie și prin ansamblul legal, prin arhitectura statală și cu ajutorul angajamentelor externe, au ales că România optează pentru democrație și economie de piață. Asta s-a întâmplat acum aproape 30 de ani.

Sau este și asta o ”greșeală a trecutului”?

18miliarde de lei este bugetul Ministerului Apărării pe 2017 și este prognozat să crească

Imaginați-vă, indiferent cu cine simpatizați, ce concurență liberă ar fi în Liga 1 dacă s-ar bate echipele private cu o trupă deținută și finanţată de un minister cu un buget care este fixat imperativ la 2% din PIB!

Ne străduim să ne deplasăm spre capitalism, nu spre renaționalizarea domeniilor sportului profesionist, dacă vorbim de sport. 

Unde am ajuns după 30 de ani de occidentalizare?

E adevărat că, așa cum scrie ori de câte ori are ocazia constănțeanul Răzvan Boanchiș, suntem și vom rămâne capătul aprins al Estului, de vreme ce ”Asia începe cu focurile care dansează sub pământul Dobrogei”.

Dealurile de calcar sunt doar granița simbolică a geologiei.

De fapt, obiceiurile oamenilor și, mai ales, ale instituțiilor trasează linia de fractură dintre civilizații despre care vorbea Huntington.

Nu e cazul să ne învinovăţim.

Suntem ce ne-a învățat timpul să fim.

Silueta moscheei din Mangalia se ridică spre cer aproape cu un secol mai devreme decât grația de marmură albă, dedicată de mogulul Shah Jahan iubitei sale, prințesa persană Mumtaz Mahal, criptă funerară pe care istoria o reține sub numele său laic: Taj Mahal.

Asta e partea romantică a poveștii.

La 500 de ani de atunci și la un deceniu de UE,  nimic nu pare decis la noi.

Orientul ne soarbe.

Recursul la forță e în sângele instituțiilor.

Uneori suntem mai aproape de tunul pe care se suie Kim în debutul romanului lui Kipling, într-o piață din Lahore, decât de Magna Charta Libertatum.

Ne lipim obrazul de tun, ne place senzația forței sigure, ”Armata e cu noi”, jos Gigi Becali!, pare că drepturile oamenilor pe care-i antipatizăm nu sunt la fel de importante ca ale noastre. Fără să înțelegem că, odată abandonate, drepturile se pierd pentru toți. 

Călare pe tunul lui Kim, ne pakistanizăm, vorba lui Sorin Ioniță, citat în articolul de azi al lui Liviu Mihaiu, când spune că, la noi, “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată”.

Semne ale forței sunt peste tot, dacă vrem să le citim.

Am intrat într-o epocă în care instituțiile fac skanderbeg fățiș cu cetățeanul.

  • Un jurnalist, Cornel Nistorescu, este ironizat pe twitter de serviciul secret al țării.
  • Parchetul General cheamă zeci de alți ziariști ca să-i întrebe care le sunt sursele a ceea ce difuzează pe post.
  • Ministerul Apărării își face echipă de fotbal profesionist din banii contribuabililor, când mai sunt doar câteva săptămâni până la pronunțarea verdictului într-un caz în care doi miniștri civili sunt judecați că au cheltuit sume publice, folosind ca pretext o gală de box profesionist. Ce dovadă mai bună că, uneori, parcurgem un pas înainte și doi înapoi?

”Atenție când faceți poze în unități militare că pot fi consecințe legale!”, ne-a avertizat recent Clubul Sportiv al Armatei, când i-am pus sub ochi condițiile în care păstrează trofeele Stelei, pe stadion.

Ați înțeles bine. Arena ”Ghencea” este unitatea militară la care se referă Ministerul Apărării.

Ani de zile nu au îngrijit situl, acum nu mai poți nici să-l fotografiezi.

Au eșuat în a conserva un stadion, dar își doresc să opereze o echipă!

În vizită recentă în România, scriitoarea Ludmila Ulițkaia a fost întrebată cum i se pare țara unde pășea pentru prima oară.

Onestă, rusoaica mărturisește  în ”Adevărul” că, traversînd România de la fereastra trenului, își revede propria țară.

Ludmila Ulițkaia în consemnarea Anei-Maria Onisei: ”Imaginea este destul de tristă. Casele dărăpănate, locurile lipsite de viaţă, cu atât de puţini oameni, mi-au amintit de Rusia profundă, acea Rusie îndepărtată de centru. Poate că este chiar mai rău decât ce am văzut. Şi Bucureştiul este un oraş trist – păcat de arhitectura lui frumoasă – mi s-a părut neîngrijit şi sărac”.

Bine că secretizăm ceea ce nu putem îngriji!

În noua doctrină de apărare, stadionul ”Ghencea” redevine, așadar, zonă restricționată. Formal, statutul a fost același întotdeauna, dar parcă nu mai erau vremurile să-i zici gazonului ”unitate militară”.

Acum, se poartă din nou culoarea kaki. Vremurile se schimbă.

Am publicat imaginile din stadionul-fortăreață, ce era să facem?!

Noi ne-am mai descurcat, dar cum o să atace echipa adversă un careu păzit de o armată NATO? Articolul 5: ”Toți pentru unul, unul pentru toți”.

Atunci să vezi apărare în zonă!

Imagine din martie 2016: cele mai importante trofee din istoria Stelei, ținute pe jos la tribuna oficială a arenei din Ghencea.

Cătălin Tolontan
Preluare de pe http://www.tolo.ro

Exit mobile version