SuperLiga: FC Steaua – FC Farul

de | ianuarie 28, 2023

Steaua a pierdut în mod copilăresc și nemeritat o patidă în care avea cele 3 puncte în buzunar. A spus-o după meci și legenda stelistă Anghel Iordănescu. Generalul este de părere că rezultatul final nu reflectă realitatea din teren.

„O seară specială pentru Farul, pentru Gică Hagi. Un meci frumos, cu multe faze de poartă. Pe undeva, e o victorie de trei puncte pentru Gică Hagi, dar parcă rezultatul a fost nedrept.

În lumea fotbalului au fost multe răsturnări de scor, dar la nivelul campionatului nostru, cu o echipă tânără cum este echipa lui Gică Hagi, într-adevăr este ceva extraordinar și ceva spectaculos”, a spus Anghel Iordănescu.

Reacția clubului

FCSB a pierdut în mod incredibil, 2-3, partida de pe teren propriu cu Farul Constanța, în condițiile în care a condus până în minutul 90+5.

Două goluri primite în 60 de secunde au făcut ca roș-albaștrii, care au jucat foarte bine și au condus de două ori, să piardă un joc pe care îl aveau sub control.

Andrei Cordea a deschis scorul în startul reprizei secunde, în timp ce Denis Alibec a egalat în minutul 56. La faza imediat următoare, același Cordea a obținut o lovitură de pedeapsă, transformată de Andrea Compagno (59). Octavian Popescu a înscris și el pentru echipa noastră, însă golul a fost anulat ca urmare a unui ofsaid în care se afla Omrani. Eliminarea lui Dawa, din prelungiri, a adus momente de panică în apărarea noastră, care a cedat de două ori. Billel Omrani, cel care a adus cele trei puncte de la Sibiu, a înscris în proprie poartă după o fază fixă, în timp ce Borza a stabilit scorul final după doar un minut, după o fază în care Oaidă a deviat greșit mingea spre acesta.

Echipa de start

Rezumatul meciului

Darius Olaru face o tiradă la adresa lui Horațiu Feșnic după îngrângerea surprinzătoare cu Farul, în ultimele 2 minute.

X Ray

AVANCRONICA

⚽️?Derby-ul etapei cu numărul 23 din SuperLiga se va disputa pe Arena Națională, 29 ianuarie, ora 19:00, între FC Steaua (locul 3) și ex-liderul Farul, echipă ajunsă pe poziția secundă după înfrângerea cu CFR Cluj din runda trecută. Duminică, steliștii au șansa de a se apropia la un singur punct de trupa lui Hagi, în eventualitatea unui succes, performanță demnă de lauda, având în vedere distanța de 20 de puncte dintre cele două formații în urmă cu 2 luni.

?⚪️Farul a dezamăgit în prima partida oficială din acest an, fiind invinsă la Ovidiu cu un categoric 3-0 de campioana en-titre. Echipa regelui vine la București cu orgoliul rănit, dar motivată să dea totul pentru a obține victoria cu Steaua.

„Încă un meci mare cu un adversar foarte, foarte bun. Așa cum a fost ultimul meci acasă, unde trebuie să ne depășim să facem bine ambele faze, unde trebuie să dăm ce e mai bun, pentru a spera la un rezultat foarte bun. Meci dificil, dar și noi suntem buni. Și noi putem să facem, în turul campionatului am demonstrat că suntem foarte buni și sperăm că și la meciul acesta. Putem spera la acele trei puncte, cu acest gând mergem.

Sunt meciuri în care poți să pierzi, poți să faci egal sau să câștigi. Cu acest gând mergem, încrezători și să fim noi. Vrem să creăm o mentalitate de învingători, aceasta e mentalitatea noastră numărul unu”, a spus Gică Hagi înainte de partidă.

??FC Steaua a câștigat runda trecută la Sibiu contra celor de la Hermannstadt (1-0), meci în care Deian Sorescu a debutat la roș-albaștri. După meciul greu cu sibienii, steliștii vor avea duminică altul și mai dificil cu constănțenii. Mihai Pintilii va trebui să se descurce fără Risto Radunovic, suspendat după cartonașul galben încasat în partida cu FC Hermannstadt. Cel mai probabil, locul lui Radunovic în flancul stâng va fi luat de tânărul fundaș Alexandru Pantea.

Echipa probabilă:
Târnovanu – Sorescu, Tamm, Dawa, Pantea – Edjouma, Șut, Olaru – Miculescu, Omrani, Octavian Popescu.

FORZA STEAUA!❤️?

X Ray

23 de comentarii la „SuperLiga: FC Steaua – FC Farul

  1. bucur

    Desi trebuie sa mearga pe linia victoriilor, Steaua va trebui sa dea totul intrucat va avea o partida f. grea cu echipa lui Hagi. Eu cred ca Farul va juca deschis, nu se va baricada – ceea ce convine Stelei – dar va ataca intens cu toata echipa si, atentie la Alibec si Munteanu !
    Eu cred intr-o victorie cu Farul sperand ca antrenamentele zilnice ale stelistilor au fost canalizate in aceasta saptamana (si vor fi in continuare !) :
    – pe o aparare cu mult mai sigura decat in etapele precedente;
    – pe un joc colectiv, creativ-inventiv si inteligent al mijlocasilor;
    – pe evitarea jocului individualist in atac al unora si valorificarea la maximum a calitatilor si potentialului de marcator al lui Compagno;
    – pe o colaborare totala aparare-atac, sau atac-aparare, in momentele cerute de joc pana la ultimul fluier final;
    Mult succes !

    2
    2
  2. adrian0808

    Cand esti dobitoc ca antrenor, antrenor cu licenta sau fara, patron, manager, mm etc asta se intampla.
    INTOTDEAUNA FOTBALUL TE PEDEPSESTE.
    Tu ca jucator trebuie sa stii ca trebuie sa finalizezi o faza de ATAC cu sut la porta nu sa futi faza ca sa tragi de timp cum a facut Coman cu faza inainte de eliminarea lui Dawa.

    Si mai sunt multe de spus dar sunt aceleasi probleme meci de meci .
    Fotbalisti mediocri , ajunsi antrenor penibili.

  3. bucur

    Pana in minutul 80 Steaua a jucat acceptabil, dar…….
    De ce, Steaua, a cedat POSESIA avuta pana in minutul 80, cand scorul era la posesie 53% – 47% pentru Steaua ???
    De ce nu s-a mai putut tine de minge si de rezultat inca 15 minute, si s-a permis echipei adverse sa faca ce a vrut in ultimile minute ? Oare atat s-a mai putut in final ? ; orice minge pierduta sau pasata la advesar ? Mentalitate paguboasa, sau conditia fizica a cedat complet la final la toti jucatorii ?
    Trist, 3 puncte pierdute, care nu trebuiau pierdute in acest fel ! Pacat !

    1
    1
  4. dang

    Sunt foarte trist! Putea sa fie altfel! Usor de tot! Echipa a jucat bine 80 de minute si puteam sa avem o victorie care sa ne dea sperante ca vom conta in lupta pentru titlu.

    Ne si vedeam cu 3 – 1! In doar cateva clipe m-am bucurat, m-am revoltat si m-am impacat cu ideea ca golul a fost anulat corect pentru ca Omrani a impins cand nu trebuia sa o faca.

    Dupa iesirea lui Octavian Popescu (min. 79) s-a intamplat ceva: Hagi a riscat si a urcat liniile. Nu s-a temut de Florinel Coman sau de Omrani! Interesant!

    Apoi, eliminarea lui Dawa a contat enorm, cand nu trebuia sa conteze deloc!
    Si a fost decisiva pentru ca nimeni nu i-a organizat pe jucatorii nostri pentru noua situatie. Inexplicabil, apararea noastra a devenit haotica. Cred ca asta inseamna ca n-am avut antrenor!

    Finalul acestui meci ne-a mai prins si cu o componenta nepotrivita a echipei pentru un meci cu o echipa cum e Farul.
    Inteleg sa nu fortezi in atac cand conduci, dar nici sa te lasi calarit ca apar inerent ocaziile pentru adversar.
    Chiar daca au vrut sa se apere eroic, Miculescu, Omrani si Oaida mai mult au incurcat, in loc sa fie lucizi.

    Sa pierzi un meci in acest mod inseamna plumb in picioare pentru viitoarea partida, care e cu CFR.

    Nu ne vad bine nici in scandalul cu Scoala Federala de Antrenori careia Strizu i-a mai dat un cartus gratuit sa traga in noi:

    https://www.sport.ro/fotbal-intern/lupul-singuratic-leo-cum-a-fost-surprins-strizu-la-pauza-meciului-cu-farul.html?utm_source=digisport.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=cross

    Altfel nu se plimba singur pe teren la pauza meciului.
    Nu stiu ce e in capul lui Strizu, dar parca vrea sa demonstreze public ca el nu e responsabil de echipa.
    Cu siguranta ca asa e, stim si noi asta, dar daca esti platit de acest club nu le da dovezi la cei care abia asteapta sa muste din noi!

  5. alex-0101

    Nu știu de ce va agitati … noi jucam cu antrenor becali.. Pintili conduce antrenamentele da tactic echipa o face berbecul, atâta timp cât impui primul 11 și schimbările nimeni nu va reuși la aceasta echipa !!!
    Îl scoți pe Cordea la 2-1, jucător de viteza și l bagi pe Miculescu trebuie sa ai ceva probleme!
    Dawa in fiecare meci e catastrofa, azi am numărat nu mai puțin de 5 pase directe la adversar punând echipa lui Gica in situații bune de a marca, el nu are abecedarul fotbalului , se poziționează prost iar când lovește mingea e de doamne ferește singurul lui atu e fizicul și atât.. dacă vezi ca e praf de ce nu l scoți de pe teren? De ce sa l lași sa facă meciul praf? Dar degeaba ne stoarcem noi aici creierul, cât berbecul va fi implicat la tot ce înseamnă echipa noi nu vom mai pupa performante… gândiți va ca au trecut 8 ani de la ultimul titlu, e prea mult pt ce înseamnă acest club..
    #VindPleacaMori

    6
    2
  6. FortuneTeller_revived

    Cred ca ne-am vazut prea aproape de locul 1, si am avut iluzia de a fi campioni. In realitate sezoul a fost compromis cu mult timp in urma, dar continuam sa insistam in greseli. In mod normal Becali ar trebui sa renunte la postul de A1 si sa fie doar P1. Poate atunci am putea avea niste decizii mai realiste legate de echipa si lot, ca de exemplu impunerea lui Dawa si Miculescu in echipa. Dawa nu e fundas central, nici macar pt o echipa gen Botosani. Iar Miculescu nu poate inca sa fie pe teren la meciuri cu miza, ci doar la cele cu alde Mioveni sau Petrolul. Sunt buni in lot, nu insa ca titulari si nici cu presiunea P1. Nu e nici o catastrofa ca am pierdut acest meci, poate e chiar bine daca Cristea ne scapa de Dawa, dar ar fi mare pacat ca nu se invete nimic din erorile facute in acest seson (sau celelalte 10 precedente).

    1
    1
    1. Ady80

      Unde ai fost furat? Dacă Cordea spune, înseamnă că e așa. Mereu când pierde ai aceași placă „ne-au furat arbitrii”. Parcă ești de la Crapid nepotul lui IlMuce. Au pierdut că antrenorul a făcut schimbări de-ansulea, și cu Miculescu și Dawa te bați la retrogradare nu la titlul. Așa că lasă smiorcăiala, fii stelist (sau fecesebist) nu rapidist.

  7. bucur

    Dupa finalul dramatic in urma caruia Steaua a pierdut cele 3 puncte cu Farul, Duckadam afirma : „Greșeli în lanț!”……
    Printre altele, Duka spune …..”o greșeală(Dawa) și schimbările neinspirate au adus o înfrângere surprinzătoare pentru FCSB”.
    – Da, intradevar, greseala lui Dawa din min 90 a fost decisiva : a determinat panica in careul Stelei, erori de tot felul, si toti fotbalistii s-au transformat in simple jaloane, permitand inscrierea celor doua goluri in minutele de prelungiri….Steaua a pierdut total posesia pe care o avea in favoarea Farului(de neinteles si de nepermis !).
    – Da, si daca ramaneau in echipa Sorescu, Cordea si Compagno pana spre minutul 70, si eu am convingerea ca Steaua nu rata victoria.
    Si uite asa ne departam iarasi de locurile 1-2……. In ultimii 5-6 ani Steaua a pierdut puncte importante si titluri de campioana, fie prin erori ale cate unui aparator fie prin greseli de tactica, fie de arbitraj……
    https://www.sport.ro/liga-1/helmut-duckadam-stie-unde-a-pierdut-fcsb-duelul-cu-farul-constanta-zgreseli-in-lant.html

    1
    1
  8. dansor1983

    ”Am făcut greșeli la schimbări. Nu trebuia băgat Omrani. A dat și acel autogol….a dat în minge…așa fost să fie. Problemă nu e. Cui să-i reproșez schimbările? Mie să-mi reproșez? (n.r. – râde). Păi, îmi reproșez, dacă e”, a declarat Gigi Becali.

    Se mai incurca si nea Gigi la schimbari. Sa speram ca ia licenta Pro si coboara pe banca ca sa nu mai dea cu virgula.

    2
    2
  9. bucur

    „Gigi Becali, ….este sigur că deciziile Curții de Apel în procesul pentru marca și sigla Rapidului îl vor ajuta în războiul cu CSA Steaua”…….

    Sper si eu, cum cred ca spera toti stelistii din tara. Numai daca nu-si ma baga COADA POLITICUL (!),……. se va putea !
    – Ne amintim cum FC Steaua București a pierdut injust marca la ICCJ, dupa ce in anul 2016 Tribunalul Bucureşti decisese de doua ori ca FC „Steaua” Bucuresti, isi poate pastra numele. Hotararea nu a fost definitiva, insa, si la ICCJ instanta i-a facut pe plac unui individ, Talpan, printr-o decizie politica marsava, sa anuleze cele doua sentinte favorabile primite de FCSB la Tribunalul Bucuresti……
    Sa speram !

    https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/gigi-becali-marca-sigla-steaua-fcsb-proce-csa-rapid-686983.html

    1
    1
  10. FortuneTeller_revived

    NUmai intr-o tara locuita de insi cu gandire comunista se poate ca „FCSteaua” sa fie echivalentul lui „CSASteaua”, si deci sa fie conflict de interese. Marca „Steaua” (si CSA) sunt una, FC e alta. Iar cu sigla ce sa mai vorbim.

    1
    1

Lasă un răspuns