FCSTEAUA.RO

SuperLiga #18: FC Steaua 0-2 Oțelul Galați!? Incredibil, dar adevărat!

Liderul campionatului nu a bifat a treia victorie consecutivă, suferind o înfrângere surprinzătoare la un scor jenant. Roș-albaștrii nu au reușit să profite de pașii greșiți făcuți de contracandidatele la titlu și au ratat șansa de a se detașa în fruntea clasamentului Ligii 1.

Scorul a fost deschis de către gălățeni în minutul 7 dintr-o gafă și fault în atac. Lixandru i-a pasat lui Ovidiu Popescu, iar Samuel Teles a profitat de ocazie, marcând astfel primul gol al partidei. Roș-albaștrii au ripostat prin lovitura liberă a lui Florinel Coman, care a fost însă scoasă de portarul Dur-Bozoancă. Portarul gălățenilor a intervenit și în minutul 43, iar Ovidiu Popescu a trimis peste poartă în minutul 59. Cisotti a înscris cel de-al doilea gol pentru Oțelul Galați în minutul 64. Florinel Coman a primit al doilea cartonaș galben şi, implicit, cartonaşul roşu în minutul 90+6.

În ciuda acestei înfrângeri, FC Steaua este lider în clasamentul Superligii, cu 37 de puncte, la 5 puncte distanță de CFR și CSU Craiova.

Rezumatul meciului

Asta e! Show must go on!

Forza Steaua!

AVANCRONICĂ

FC Steaua vs Oțelul se va juca pe Arena Națională din București duminică, 3 decembrie 2023, de la ora 21:00. Partida se va transmite la Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1.

FC Steaua continuă să fie liderul din Superligă, chiar dacă jocul vicecampionilor, pe alocuri, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Mai mult, cu cele 37 de puncte acumulate, roș-albaștrii s-au desprins la 5 puncte de CFR Cluj și s-au distanțat la 7 puncte față de Rapid. Jucătorii antrenați de Elias Charalambous au un moral bun înainte de meciul cu Oțelul Galați, după victoria din Eternul Derby contra lui Dinamo, scor 1-0, o partidă considerată în deplasare.

Oțelul Galați a suferit primul eșec după mai bine de o lună de invincibilitate în Superliga. În etapa precedentă, gălățenii au fost învinși acasă de CSU Craiova cu scorul de 3-1, după ce au condus cu 1-0. Ultima deplasare pentru formația antrenată de Dorinel Munteanu s-a terminat cu un succes. Oțelul s-a impus cu un 4-2 contra celor de la UTA. De asemenea, Oțelul a mai scos o remiză și la Iași, scor 1-1.

„Neamțu” are un obiectiv îndrăzneț: accederea în Play-off. Momentan, Oțelul Galați are doar 20 puncte și ocupă locul 11, la 5 puncte de poziția a 6-a, dar speră la un rezultat mare în weekend, pe Arena Națională, în confruntarea cu FC Steaua. Roș-albaștrii au învins în meciul tur, la Galați, cu scorul de 2-0. Cele două echipe s-au întâlnit și în faza grupelor din Cupa României, tot la Galați. Partida s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Pentru disputa de duminică, Elias Charalambous a anunțat că nu se poate baza pe Alexandru Băluță și Valentin Crețu, suspendați, dar nici pe Octavian Popescu, care este în continuare accidentat.

Forza Steaua!

X Ray

Exit mobile version