FCSTEAUA.RO

Sub deviza: nu dăm înapoi un pas, vrem dreptate de la TAS, Steaua a angajat un super avocat. Dezvăluiri în direct la Fotbal Club [Video]

Image result for Jorge IbarrolaGigi Becali a oferit la emisiunea Fotbal Club, de la Digi sport TV, detalii din procesul pe care FC Steaua îl va introduce la TAS. Latifundiarul din Pipera a confirmat că avocatul spaniol Jorge Ibarrola va fi cel care va reprezenta clubul la Lausanne şi a dezvăluit că speţa va fi judecată în regim de urgenţă.

Ibarrola, avocatul în care FC Steaua îşi pune toate speranţele,  a mai obținut un succes important, în 2013, atunci când a câștigat pentru Concordia Chiajna procesul de la TAS cu Rapid, în ciuda faptului că începuse campionatul și alb-vișiniii apucaseră să joace două etape. Atunci, TAS a decis retrogradarea Rapidului și revenirea Concordiei în Liga 1, după ce a declarat nul barajul inventat de LPF între echipa care avea dreptul sportiv de a activa pe prima scenă (Rapid) și cea care îndeplinea criteriul financiar, chiar dacă retrogradase din punct de vedere sportiv (Concordia).

  • Ionuț Chirilă, antrenorul de atunci al ilfovenilor, a dezvăluit, la sport.ro, că spaniolul nu ar fi preluat cazul, dacă ar fi știut că nu există șanse reale să câștige. „Ce pot să vă spun e că Steaua are unul dintre cei mai galonați avocați pentru un proces la TAS, dacă nu cel mai galonat. Eu știu că Ibarrola va reprezenta Steaua la TAS. Și dacă el și-a asumat acest lucru, înseamnă că știe că există șanse foarte importante ca Steaua să câștige, pentru că el este un avocat extrem de minuțios, care aprofundează totul și apoi decide dacă merge mai departe. Eu nu mă pot pronunța, dar cunosc forța și profesionalismul lui Ibarrola, care a mai câștigat multe procese pentru CFR Cluj. Este un avocat specializat pe fotbalul mondial!”, a spus Ionuț Chirilă.

Spre deosebire de spețele cu CSA, de data asta Becali a apelat la un avocat călit în astfel de speţe şi cu un background important în fotbal. Jorge Ibarrola este un fost angajat la TAS, dar și unul dintre cei mai eficienți și buni, în egală măsură, avocați din domeniu.

Presa a vehiculat niște sume. Ibericul ar fi cerut suma de 5.000 de euro pentru o analiză preliminară a cazului. După ce a analizat regulamentul Ligii 1, avocatul a acceptat cazul, fiind convins că FC Steaua are şanse. Pentru prestația lui, indiferent de rezultat, Ibarrola ar fi recompensat cu 75.000 de euro. În caz de câștig, el va beneficia, graţie unei clauze din contractul dintre părţi, de un bonus în valoare de 150.000 de euro.

Însă Gigi Becali a lămurit situația: „Suma nu pot să o spun, dar nu e atât de mare la început. Banii mulţi sunt dacă vom câştiga, dacă avem succes„, a explicat Becali, la Digi Sport. Orientativ, în caz de succes, va fi un bonus din diferența drepturilor TV încasate de locul 1 și locul 2.

Vă oferim înregistrarea cu intervenția lui Gigi Becali la emisiunea Fotbal Club, moderată de Radu Naum, în care se vorbește despre acțiunea la TAS și de transferuri

Așadar, Becali ne spune că  în 6 iunie cazul va ajunge la TAS , după ce Comitetul Executiv al FRF va omologa clasamentul primit de la LPF. Ibarrola i-a confirmat că totul se va judeca pe „repede-înainte”, UEFA urmând a interveni în această speţă pentru celeritate, pentru ca tragerea la sorţi să nu fie afectată. Drept urmare, în prima săptămână din iunie dosarul va fi pe masa la TAS, astfel că va fi un verdict până la jumătatea lunii iunie, când se stabilesc meciurile din preliminariile Ligii.

Ei au greşit doi ani, nu au citit regulamentele, noi o să mergem acum la judecată. Avocatul mi-a spus că nu avem cum să pierdem pentru că nu există nicio virgulă împotriva noastră. „Este atât de clar, încât o să dureze foarte puţin până o să ne dea dreptate”, aşa mi-a zis. Liga şi FRF şi-au dat acordul şi va fi omologat până pe 5 iunie clasamentul. Noi pe 6 mergem la TAS. Intervine UEFA şi judecă în două zile, pentru că pe 14 e tragerea la sorţi„, a precizat Becali.

LPF şi FRF au fost de acord ca procesul să fie judecat în timp de urgenţă, iar acţiunea va fi introdusă la TAS în jurul datei de 6 iunie. Becali spune că avocatul Ibarrola i-a dat asigurări că nu are cum să piardă: „Nu pot să spun suma, dar el a întrebat care e diferenţa ca bani la drepturile de televizare (N.R. – diferenţa între locul 1 şi locul 2). Are primă de succes, cum fac avocaţii. El mi-a spus că nu avem cum să pierdem pentru că nu există nicio virgulă care să fie împotriva noastră. E foarte clar, se va termina foarte repede, pentru că nu ai ce audia. Orice judecător, oricât de slab ar fi, înţelege acele puncte de regulament şi noi o să câştigăm. Se va judeca în regim de urgenţă, deja Liga şi Federaţia şi-au dat acordul. Eu vă spun ce zic avocaţii care se pricep.

Pe data de 6 mergem la TAS. Într-o zi-două deja se poate judeca pentru că intervine UEFA”, a spus Becali.

Genial a fost schimbul de replici în care Radu Naum încerca să-l convingă pe Becali că toți îl acuză de acest demers și că acțiunea poate avea efecte negative pe termen lung.

Min 15:00 – Naum: „Nu vă e teamă că vă faceți mai mult rău chiar având dreptate?”. Răspunsul lui Becali l-a lăsat mască: „Când se face dreptate nu există rău! Dreptatea e dreptate și tot timpul e bine când se face. Nu există rău în dreptate!”

Întrebat apoi dacă nu are remuşcări, că la orice greșeală  (și cea din ROAF) există și grațieri, Becali i-a reamintit sec moderatorului de „caprele” Viitorului, Hațegan și de prestaţia lui Săpunaru în meciurile din play-off, dintre Astra şi Viitorul.

Min 15:45Dar cum sunt grațierile, domnule Naum? Să jucăm cu copii și juniorii (N.R.– aluzie la CSU Craiova)? Cum sunt grațierile, să nu luăm două 11m de la Hațegan (N.R.– în meciul Steaua-Viitorul 1-1)? Cum sunt grațierile, să dăm două autogoluri într-o săptămână? Ce graţiere, cum să îi graţiez? Nu dai un autogol în toată cariera şi îţi bagi mingea în poartă de două ori într-o săptămână cu Viitorul? Aşa sunt graţierile?„, a replicat apăsat Becali.

Nu știu dacă TAS va schimba decizia LPF & FRF, dar ce știu este că acest caz i-a băgat în vrie pe federali și pe deștepții de la LPF, care vor ca în termen de o lună să corecteze ROAF-ul de greșelile care îl bântuie. De fapt, de contrazicerile existente în interiorul textelor de la un articol la altul. Măcar să rămânem cu un ROAF mai bun, clar, fără ambiguități.

Pe de altă parte, războiul dintre LPF și FRF  este mai devastator ca niciodată, cu împlicații directe în viața fotbalului românesc. Fiecare parte vorbește pe limba ei.

Pe 15 mai, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a vorbit despre schimbările pe care le doreşte pentru sezoane următoare ale primei ligi. Burleanu a susținut desființarea sìstemului cu play off/out, iar din sezonul 2019/2020, Liga 1 să aibă 16 echipe, astfel încât primul eşalon să aibă şi câteva echipe de tradiţie şi care au mulţi suporteri.

  •  ”Dorim încă de anul acesta să stabilim ca din sezonul 2019/2020, Liga 1 să pornească cu 16 echipe, să fie suficient spaţiu pentru echipele de tradiţie. Au început să vină din urmă, susţinute de suporteri”, a spus Răzvan Burleanu.

Colac peste pupăză și pe contrasens,  ieri, 30 mai,  LPF a ieșit la contraatac cu un Comunicat de presă (click link)„Liga Profesionistă de Fotbal invită suporterii și specialiștii să discute despre noul sistem competițional al Ligii I propus de o firmă olandeză”, tot pe sistemul cu play off/out, dar cu „facelift” pe ici pe colo.

Ca la noi la nimeni!

X Ray

Exit mobile version