Steaua a ajuns la un minim istoric. Şi acest minim istoric nu este definit de prima ratare a unei calificări într-o grupă europeană după 12 ani. Nici de poziţia în clasament, mereu un eşec pentru Steaua dacă nu este primul loc. Marea înfrângere a lui Becali este că a adus Steaua în postura să aibă mai puţini suporteri în tribune decât o echipă nu comunală, ci sătească. Pentru că, dacă Pojorâta ar avea un stadion mai mare, ar avea şi ea mai mulţi suporteri în tribune decât „echipa tuturor românilor”, văzând ce isterie locală s-a creat după ce această trupă cu nume care combină sublim neaoşul şi exoticul a ajuns în Liga 2 şi în 16-mile Cupei României.
Hagi a înfiinţat o echipă alaltăieri şi deja, pe un câmp pustiu pe care nu există drumuri de secolul 19 măcar, de lângă un apendice al Constanţei, Ovidiu, el are constant mai mulţi fani în tribune decât are Steaua în buricul capitalei, pe cel mai frumos stadion din estul Europei. Amuzant este că mai toţi acei spectatori din stepa dobrogeană ţin cu Steaua. Orice ciulin din ţara asta ţine cu Steaua. Dar Becali a ajuns încet încet să aibă alături de el în tribune familia Luţu, familia Rădoi şi, mai nou, familia Dumitriu. Şi câţiva nefamilişti rătăciţi în imensitatea unui stadion ridicol de mare şi de frumos pentru micimea în care s-a scufundat Steaua.
Becali n-a făcut nimic pentru a atrage publicul. Deşi este un negustor înnăscut, toate analogiile lui fiind cu oi date şi luate, el nu a încercat, nu a reuşit niciodată să atragă publicul, activitatea fundamentală a oricărui negustor. A sfidat mereu spectatorii, a fost, în cel mai bun caz, nepăsător în relaţia cu aceştia, dacă nu agresiv. Orice brand pe lumea asta se prăfuieşte şi cade în uitare dacă nu încerci, în permanenţă, să-l faci atrăgător pentru public. De aceea o companie ca Red Bull reinvesteşte în marketing un procent uriaş din profitul său. De aceea Napoli, echipa cu cei mai mulţi suporteri în tribune la meciuri de liga a treia din istoria fotbalului, a inundat canalele de comunicare publică pentru a rechema fanii la stadion atunci când aceştia s-au arătat dezamăgiţi de începutul acestui sezon.
Sigur, vina nu este unilaterală în eşecul acestui mariaj în care publicul aduce la un meci de Liga 1 6.000 de euro prin bilete în condiţiile în care doar chiria stadionului costă 30.000 de euro la această partidă. Într-un moment în care al doilea club ca popularitate într-un oraş de plan secund al Italiei, Sampdoria, depăşeşte bariera de 20.000 de abonaţi, costul acestor abonamente acoperind total chiria stadionului şi salariile angajaţilor clubului, excluzând jucătorii, pentru un sezon întreg. Vina este şi cealaltă parte a „baricadei”. În România, stelişti se fac, de multe ori, oameni care-şi imaginează sportul doar ca loc 1, obţinut eventual şi după glume de meciuri precum acestea cu Viitorul şi Concordia. Pentru aceşti suporteri nu există senzaţia de greu, de suferinţă, de cădere, de retrogradare. Sunt mulţi bosumflaţi ai fotbalului, pentru care nu există decât succesul, campionatul, calificarea, înjurătura către proprii jucători în momente mai grele. Nu există ideea de sprijin, de coeziune.
Sigur, unii vor pune placa stupidă cu FCSB şi că de aceea nu mai merg ei la stadion să susţină echipa. Pentru cei mai mulţi dintre stelişti însă aceasta este Steaua. Există doar un nucleu de marginali […] care au un conflict personal cu Becali şi de aceea exultă absurd când armata le transmite, apocaliptic de imbecil, că ea a ucis Steaua, cu bună ştiinţă, la începutul acestui secol. Cum armata română, slavă Domnului, nu mai ucide niciun inamic de decenii, se laudă şi ea, săraca, săraca la propriu, dacă vezi cum îşi umileşte trupeţii, că a ucis ceva, echipa Steaua. Nu a ucis nimic, Steaua a continuat să joace şi după despărţirea de armată DICTATĂ DE LEGE, a avut continuitate totală în campionat şi în cupele europene, acolo unde şi UEFA i-a asigurat girul prin continuitatea coeficientului de club.
Salvarea unei situaţii penibile, Steaua cu milioane de fani, dar părăsită pe stadion, singura echipă care mai face audienţe tv bune în România, este pasul făcut spre „reconciliere” din ambele părţi. Clubul să gândească o strategie de readucere a oamenilor pe stadion. Fanii să urmeze şi mesajul unor stelişti sadea şi care nu pot fi bănuiţi de alianţe necurate cu Becali precum Ilie Dumitrescu şi Dan Petrescu, cei care insistă că steliştii trebuie să fie pe stadion, acolo unde este locul adevăraţilor fani.
Mihai Mironică
Preluare de pe prosport.ro