Steaua călătoare. Campioana e „acasă” la Piteşti!

de | noiembrie 26, 2015

Cum contractul de închiriere pentru baza din Ghencea nu a fost prelungit din cauza tergiversării ostentative a conducerii CSA, dar şi faptul că Arena Naţională nu a primit încă avizul ISU, Steaua s-a văzut nevoită să-şi găsească un alt stadion. Aflați în criză de timp, roş-albaştrii s-au orientat repede şi au ales stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti, acolo unde săptămâna trecută au susţinut un amical în compania formaţiei de liga a treia SCM Piteşti.

Steaua se mută oficial la Piteşti, după ce au fost îndeplinite şi ultimele formalităţi pentru ca arena din Trivale să poată organiza meciuri în Liga 1. Stadionul din Trivale, denumit Nicolae Dobrin în memoria fostului mare jucător al lui FC Argeş, are o capacitate de 17.500 de locuri, dar nu dispunea de turnicheţi şi nici de un sistem de supraveghere video, două condiţii obligatorii pentru a putea susţine partide în prima ligă. În această săptămână, la arena din Trivale au avut loc mai multe inspecţii, iar azi s-a luat decizia finală: stadionul Nicolae Dobrin a primit aviz favorabil din partea ISU şi a LPF pentru a organiza meciuri din Liga 1.

Roș-albaștrii vor plăti 10.000 de lei pentru fiecare meci pe care îl dispută la Pitești, adică aproximativ 2.250 de euro. Acest tarif a fost fixat de Consiliul Local Pitești și este perceput pentru orice echipă din Liga 1 care vrea să joace pe stadionul „Nicolae Dobrin”.

La un calcul simplu, diferența față de chiria de pe Arena Națională sau Ghencea este una uriașă. Pe cel mai mare stadion al țării, acolo unde cu greu a adunat 2-3.000 de spectatori în ultima perioadă, Steaua plătea 30.000 de euro pentru fiecare meci. Chirie mare a avut și în Ghencea, acolo unde trebuia să achite 23.000 de euro pe partidă, cu obligativitatea însă de a juca 10 meciuri pe sezon.

  • Ceea ce se întâmplă Stelei „c’est une bataille de jeu”, vorba unui personaj. După cele 3 trofee interne cucerite în 2015, Steaua este nominalizată la echipa anului 2015, dar poate fi premiată direct și pentru cea mai „faultată” echipă în 2015! 
  • ASA Târgu Mureș și Petrolul au fost și ele exilate. ASA va juca „acasă” pe Cluj Arena, iar Petrolul are interzis pe Ilie Oană. Astfel, meciul ASA Târgu Mureș – Steaua se va disputa pe Cluj-Arena! Avem stadioane să joace doar înteresele și prostia pe ele…

Primul meci jucat de Steaua la Piteşti în calitate de gazdă va avea loc duminică, 29 noiembrie, de la 20:30, în compania liderului Ligii 1, Astra Giurgiu. Meciul cu Astra nu va fi primul din acest sezon considerat pe teren propriu, dar jucat de Steaua departe de Bucreşti. Roş-albaştrii au întâlni FC Botoşani, scor 5-3, în etapa 16, la Cluj, pe arena CFR-ului.

S-au pus, deja, în vânzare biletele pentru Steaua – Astra, care pot fi cumpărate de vineri de la casele arenei din Pitești. Se speră și la o audiență bună, având în vedere că amicalul cu  formaţia de liga a treia SCM Piteşti a strâns în tribune aproximativ  6.000 de spectatori. Reacțiile suporterilor steliști (și nu numai) din Pitești monitorizate de presă sunt pozitive audienței. Declarații la Digi Sport:

  • Ce să mai spunem, avem un județ de steliști. Am văzut la amicalul lui CSM, că au venit 9.000 de oameni. Mai mulți suporteri ca aici nu vor fi. Au început să apară mesaje blocuri, văd multe mesaje să nu îi primim„, a spus un fan al lui FC Argeș.
  • „Să vină mereu aici! Să se mute aici, pentru că nu avem fotbal în județul Argeș. De ce n-ar investi domnul Becali și la noi? Și să nu mai plece de aici”, afirmă unii spectatori care și-au luat bilete la meciul de duminică.
  • „Din nefericire, FC Argeș nu mai are echipă de câțiva ani. După 5 ani, normal că piteștenii sunt însetați de fotbal, mai ales că sunt iubitori ai fotbalului. Părerea mea este că majoritatea piteștenilor vor veni să susțină FCSB-ul, pentru că Steaua nu pot să îi spun. Nu cred că va veni galeria lui FC Argeș și nu cred că orașul Pitești o poate adopta pe Steaua. Se știe că galeria lui FC Argeș niciodată nu a iubit Steaua și nu a simpatizat vreo echipă din București., a spus un fan al lui FC Argeș, la casa de bilete a stadionului „Nicolae Dobrin”, din Pitești.

După hotărârea de a muta Steaua la Piteşti, joi, în faţa stadionului „Nicolae Dobrin” a apărut un mesaj la adresa piteștenilor:În oraşu’ Gâscanului primiţi clona ciobanului„.

  • Prosport: „Din primele informaţii, autori ar fi ultraşii Stelei din Peluza Sud„. ( link )

Stadionul Municipal „Nicolae Dobrin”, cu o capacitate de 17 500 locuri, a fost construit după ce, în 1962, Dinamo Pitești a promovat pentru prima dată în Divizia A, iar necesitatea unei noi arene, mai moderne, devenise un lucru firesc. Echipa evolua pe terenul din Ștrand, construit în 1936, și s-a considerat că merită, pentru Divizia A, un stadion nou. Primăria și Armata au început amenajarea gropii de lângă cimitir și, după mai bine de un an de muncă, stadionul a fost gata la începutul anului 1964. Noul stadion a fost numit “1 Mai”.

Inaugurarea a avut loc pe 2 mai 1964, cu un meci amical disputat între Dinamo Pitești și Spartak Sofia, scor 3-0 pentru alb-violeți. În continuarea manifestărilor prilejuite de prezentarea noii arene pe care FC Argeș urma să joace, piteștenii au mai disputat și alte partide amicale în compania unor adversari foarte puternici, cum ar fi Bonsucceso Rio de Janeiro, scor 2-1, Lazio Roma, scor 2-1 și Szeghed, scor 3-2.

De-a lungul anilor, arena din Trivale a cunoscut câteva etape de modernizare: a fost instalată pista de atletism, au fost amenajate vestiarele, tunelul de acces și spațiul destinat băncilor de rezerve. Până la Revoluție au fost înălțate tribunele și a început amenajarea tribunei a II-a, care nu a fost finalizată nici până în prezent. După 1989, prima modificare a fost cea a numelui stadionului. S-a renunțat la denumirea de “1 Mai” și s-a apelat la cea de “Municipal”, asta până când Consiliul Local a aprobat ca arena din Trivale să poarte numele celui care a făcut mare acest club, Nicolae Dobrin.

Modernizările au continuat, au fost instalate scaune, moment în care capacitatea se reduce de la 17500 la 15000 de locuri. Anii 2000 aduc reamenajarea Centrului de Copii și Juniori care primește numele de “Leonte Ianovschi”. A fost schimbată tabela de scor, gazonul de asemenea a fost înlocuit. Pe 25 mai 2008 a fost inaugurată instalația de nocturnă, care este compusă din șase stâlpi, unică în România.

Recordul de asistență a fost stabilit în anul 1979 când 28 000 de spectatori s-au înghesuit pentru a vedea meciul dintre FC Argeș și Nottingham Forest din turul II al Cupei Campionilor Europeni. În returul sezonului 2009/2010 stadionul a fost împărțit de către FC Argeș si Internațional Curtea de Argeș.



XRay

9 comentarii la „Steaua călătoare. Campioana e „acasă” la Piteşti!

  1. adrians

    In conditiile actuale poate ca mai bine s-ar fi ales Buzaul,un oras care efectiv este plin de stelisti.Am f multi prieteni in Buzau pt care un meci al ns acolo ar fi fost o sarbatoare.
    In ce priveste grupul de minoritari denumit PS,o singura nedumerire – daca FCSB nu este Steaua,care sint motivele pt care nu isi vad de meciurile de baschet si tot insotesc echipa de fotbal cu acest gen de mesaje.Am inteles ca aceasta echipa nu ii reprezinta,cu certitudine ca acum nici jucatorii nu le vor mai simti lipsa,f bine ,drumurile s-au despartit,fiecare isi vede de ale lui.Stati oameni buni in banca voastra si ocupati-va de viitorul noi echipe de fotbal si lasati clona in pace,pt ca deja deveniti penibili prin modul cum insistati sa iesiti in evidenta.

    1. apa-plata

      am intrebat si pe alt topic (ceva dupa meciul din groapa) si nu numai ca nu mi s-a raspuns, dar commentul a disparut.
      daca asa de atasati sunteti voi (multi de aici de pe site) de aceasta echipa si sunteti deranjati de „cuibul de viespi de pe fb” de ce nu demonstrati ca sunteti mai buni? DE CE NU ATI FOST LA MECIUL CU CAINII? nu e oare o mare lipsa de bun simt sa vorbiti de derby si de rivalitati cand voi ati vazut meciul dintr-un fotoliu comod, la adapost de ploaie?

  2. alexandru-h

    @apa-plata

    Voi de ce nu mergeti la meciurile juniorilor de la CSA? Uite, e duminica meci cu Dinamo, pe Ghencea. Daca aia e echipa adevarata, ar trebui ca voi, stelistii adevarati, sa va duceti pe stadion. De ce nu v-ati dus sa protestati cand CSA a desfiintat dupa o zi echipa CSA din Liga a V-a, ca doar aia era Steaua Adevarata?

    Scuteste-ne de asemenea lectii si ramaneti cu blablaurile de pe facebook!

    1. apa-plata

      in primul rand, nu vorbesc in numele niciunei peluze, tribune, sector, rand de scaune.
      in al doilea rand, raspunzi la o intrebare cu o alta intrebare. e bine… „asemenea lectii” – esti sigur ca ai inteles despre ce e vorba? ok, aia de pe fb sunt cum sunt, se duc unde vor, sustin pe cine vor. dar VOI, care sustineti ca sunteti suporteri adevarati si vreti sa convingeti de dreapta voastra cauza toata populatia stelista mai mult sau mai putin neutra, DE CE NU ATI FOST PE DINAMO?? de zeci de ani de zile (cu mici exceptii de prosteste), merg pe dinamo, pe langa grupurile organizate, niste sute, poate mii de suporteri neafiliati. cu informare chiar de aici pe site. anul asta, nimic.
      hai, explica tuturor in postari de juma de ecran de 21′ ca aia de pe fb sunt atat de incat nu ai fost pe dinamo.

  3. alexandru-h

    Sa inteleg ca la meciurile din anii 90, unde juca Steaua „adevarata”, echipa avea maxim 25.000 de suporteri, cati veneau maxim la derbiul cu Dinamo? Pai stai, parca stiam ca Jan Pavel vrea sa creeze o societate pe actiuni bazandu-se pe milioanele de suporteri ai echipei – unde erau aia de nu se duceau la meciuri dar sunt considerati suficient de stelisti incat sa devina actionari? Ah, in fata televizorului.

    Sunt suporter de fotoliu si nu am 18 ani sa pot umbla creanga prin tara dupa galerie. Critica mea pentru cei de pe facebook nu e despre prezenta la meciuri ci despre ipocrizie – pana acum un an cei din peluze erau pentru cei de la Steaua Libera niste imbecili ca frecventau meciurile echipei; acum „fecesbistii” sunt imbecili ca nu se duc la meciuri. Si cine da lectiile respective? Un brasovean ce nu a vazut probabil Ghencea in viata lui, unul din Alba-Iulia in aceeasi situatie, emigranti ce-si exprima teoriile printre pozele cu gagici…

    A fi suporter al Stelei inseamna sa sustii actuala echipa. Asta e cerinta minima. Dincolo de asta, poti sa ai 1 milion de trasaturi distinctive – anti-becalist, membru al peluzelor, lucrator prin Marea Britanie, ruda cu Meme Stoica, mapnist, fan Liverpool etc. Poti sa ai 10 sau 80 de ani, nu conteaza – important e sa stii ca exista o continuitate intre echipa din 1947 si cea din 2015. In rest, fiecare face ce vrea cu viata si timpul sau. Fotbalul e un hobby, nu un drept fundamental.

  4. xray Autor articol

    Un suporter stelist, Frichiaş Alexandru, pe facebook Peluza Nord:

    „Steaua se autodistruge iar noi toti suntem vinovati… Din iubire a devenit ura, ura fata de ARMATA, ura fata de Becali, ura fata de noi intre noi. Oare cand o sa mai umplem stadionul? Se poate protesta si la meciuri nu doar pe facebook… Daca noi nu ne unim nimeni altcineva nu o poate face. Inca mai este cale de intoarcere. Daca stam cu mainile in san s-ar putea sa fie prea tarziu sa mai putem face ceva. Lumea deja se satura de scandalul asta, de orgoliile partilor si intr-un final cand daca Doamne Ajuta s-ar rezolva problema o sa vedeti aceeasi nepasare din partea oamenilor.

    Echipa numai joaca nimic, este si vina lu Radoi intr-un fel, dar aici intervin multi factori care nu-l lasa sa-si desfasoare activitatea in liniste…. Echipa sufera, noi suferim….. ne-am obisnuit asa? Ne place sa traim in suferinta? Suntem un popor de oameni tristi si suferinzi? Istoria ne spune ca ne-am luptat mereu pentru ce a fost al nostru, se pare ca acum ne luptam doar pe facebook ….. grin emoticon Traiasca epoca internetului, pacat ca acest comentariu nu o sa rezolve mai nimic in mintea oamenilor cand o sa-l citeasca, din contra o sa li se activeze ura.”

Lasă un răspuns