MironicăUluitor paradox propus de fotbalul românesc. Campioana României joacă pe terenul său cu tribunele goale, dar umple stadioane ale altor echipe când merge pe acolo. Iar acele arene pe care le umple prin peregrinările sale sunt goale atunci când Steaua nu trece pe acolo. O ecuaţie pe care niciun suporter din lumea normală n-o poate descifra.
Avem un fotbal monoteist. Cultura stadioanelor arată aplecarea noastră spre unic, spre dictatura sentimentelor cu sens unidirecţional, spre antidemocraţia noastră profundă. Cele mai non-bucureştene oraşe din România, Timişoara şi Cluj, şi-au lăsat tribunele de izbelişte. Echipele lor strâng câte un pâlc de oameni pe arene cu zeci şi zeci de mii de locuri. Dar când vine Steaua… U Cluj a avut în jur de 15.000 de spectatori în tribune la meciul de aseară. Timişoara a ajuns chiar pe la 20.000 când a fost vizitată de ironizata FCSB, cam cât strânge această nepoată din Recaş a lui Poli la celelalte partide într-un tur întreg. CFR are stadionul cu casa închisă doar când nu joacă CFR pe el, sublimă ironie, ci când Steaua îşi joacă acolo partida cu ŢSKA Sofia din preliminariile Europa League.
Soluţia pentru înviorarea unui fenomen amorf este ca fiecare echipă să poarte de acum în numele său particula „Steaua”. Se rezolvă fără probleme, doar Armata este a întregului popor. Poate părea o măsură uşor fantezistă, dar dacă în România există un regulament prin care se taie dintr-o mişcare de pix jumătate din punctele pentru care o echipă trudeşte pe arşiţă sau viscol pentru a fi campionatul mai „interesant”, de ce nu ar fi implementată şi această strategie pentru a fi întrecerea mai vie? U Cluj joacă împotriva Stelei cu 15.000 de oameni în tribune, care dispar „ca prin Farmec”, parcă la Cluj era producătorul de deodorante Farmec, la meciul cu UTA Bătrâna Doamnă. E, în cazul în care clujenii ar auzi că echipa din oraşul lor joacă în compania celor de la UTA Bătrâna Doamnă Steaua, atunci arena construită pentru meciuri de fotbal, dar care s-a umplut doar când au venit nişte băieţi să pună un playlist de pe un computer, ar fi luată din nou cu asalt.
Dacă Steaua salvează restul omenirii din Liga 1 şi omenirea trebuie să fie omenoasă cu ea. Aşa că Steaua nu va mai juca pe bântuita Arenă Naţională din Bucureşti, meciurile ei de „acasă” urmând să fie găzduite, prin rotaţie, de toate celelalte echipe din Liga 1. Da, chiar şi de Dinamo, că şi acolo s-a instaurat fenomenul de stelizare a publicului, prezent pe arenă într-un număr decent doar când apare şi Steaua pe afiş.
Pe vremuri, prima ligă din România avea numele asociat cu un sponsor, cum se întâmplă şi cu Serie A TIM, Barclay’s Premier League şi tot aşa. LPF ar trebui să oficializaze o stare de fapt şi să-şi anunţe adevăratul brand, Liga 1 Steaua. Oamenii s-ar întoarce valuri valuri pe stadioane, Steaua ar câştiga în continuare titlul an de an, iar Iordănescu ar chema, în sfârşit, jucători şi de pe la alte echipe.
Mihai Mironică
Preluare de pe prosport.ro
Nota Redacției
Asta e tristul adevăr. Steaua salvează fără să primească nimic. Nici măcar obiectivitate.
Material, imaginea Stelei se vinde bine, dar numai pentru buzunarele presei și ale competitorilor, ca organizatori și gazde, nu pentru ale ei. Steaua nu încasează 1 euro!
Spiritual, Steaua e un bun național indivizibil. E a tuturor și a nimănui individual sau în grup. Însă pe Steaua își proclamă zgomotos dreptul de iubire în exclusivitate tocmai cei care acum îi contestă existența fizică și juridică. Parafrazând: pe cine ai făcut fericit, nu te mai lasă să trăiești.
Steaua e ca grupa sanguină „0” . Dă la toți și nu primește decât de la ea. Primește doar din sărăcia ei lucie care-i băntuie tribunele de acasă. În termenii lui Mironică, e un sponsor național pe care îl mulg afectiv și financiar toți, dar pentru existența lui nu mai dă nimeni 2 lei. Dar nu poți separa imaginea, de valoarea echipei, și invers. Altfel, ai trimite 11 inși luați de pe stradă îmbrăcați în roș-albaștru și ai umple stadioanele țării.
Steaua e ca o icoană făcătoare de minuni plimbată prin țară să-i fericească pe toți, dar acasă stă într-o debara goală, dărăpănată și închiriată. Who cares? Armata e pe cai mari!
În fiecare noapte „cei aleși” adorm cu gândul la bogata Românie, la Salvatore della Marca Talpan și eutanasierea ciobanului, la strategul Pavel și investitorii lui de bine pentru minim 10 puncte în Champions League, la o Ghencea modernă și mare cât Mall Arena. Își șoptesc în vis plini de optimism : „Tomorrow is Another Day!„, până sună ceasul și se trezesc veseli și împliniți din somn în „Real Life„.
XRay